CSM anunţă că e de acord ca pensia să nu depăşească salariul și cu condiția de vechime de minim 20 de ani în profesia de magistrat, însă susţine necesitatea unei „metode reale de etapizare a creşterii vârstei de pensionare”
CSM anunţă că e de acord ca pensia să nu depăşească salariul şi cu condiţia de vechime de 20 de ani în profesia de magistrat, însă susţine necesitatea unei „metode reale de etapizare a creşterii vârstei de pensionare”, transmite News.ro
„Sistemul judiciar este de acord ca soluţia legislativă propusă să reglementeze un nivel maxim al pensiei, care să nu depăşească salariul în plată al unui magistrat în activitate. De asemenea, sistemul judiciar apreciază că este necesar să se stabilească o vechime în magistratură de minimum 25 de ani pentru pensia de serviciu, din care în mod obligatoriu 20 de ani în funcţia de judecător sau procuror”, se arată într-un comunicat dat publicităţii miercuri de CSM.
Forul reprezentativ al procurorilor şi judecătorilor este de acord şi cu stabilirea unei vârste privind pensionarea, însă cere o perioadă de tranziţie şi etapizare în ceea ce priveşte modificarea vârstei actuale.
„Suntem de acord cu stabilirea unei vârste de pensionare, dar precizăm că este necesară o perioadă de tranziţie pentru a asigura încrederea legitimă a profesioniştilor din sistemul judiciar, care şi-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit. Prin urmare, este necesar ca dispoziţiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creşterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situaţii discriminatorii între profesioniştii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită.
Totodată, apreciem că este necesar ca soluţia legislativă să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislaţia care reglementează sistemul public de pensii. Este echitabil ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută şi pentru magistraţi, mai ales în condiţiile în care, potrivit proiectului de lege, limita de vârstă pentru pensionare urmează a fi majorată considerabil”; precizează documentul citat.
Context
Unul dintre amendamentele asumate de Coaliția de guvernare la legea pensiilor speciale, este că, de anul viitor judecătorii și procurorii se pot pensiona dacă au cel puțin 25 de ani vechime și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80%din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent, aferente oricăror 12 luni consecutive din ultimii 10 ani de activitate înainte de data pensionării.
Vârsta minimă de pensionare este de 50 de ani și crește, etapizat, până la 60 până în 2035.
De asemenea, vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani, până în 2035, pentru militari, diplomați și personalul auxiliar din instanțe.
Se elimină o serie de categorii de beneficiari de pensii speciale care până la acest moment beneficiau de pensii de serviciu, respectiv: personalul asimilat, respectiv personalul de specialitate juridiciar asimilat judecatorilor si procurorilor, personalul încadrat pe funcții de execuție specifice în cadrul misiunilor diplomatice, personalul asimilat funcționarilor publici parlamentari).
Se supraimpozitează pensiile speciale cu 30%, dar doar pentru componenta necontributivă din pensie care depășește câștigul salarial mediu brut pe economie.
Vor fi plafonate veniturile din pensie pentru magistrați. Dacă în prezent, venitul din pensie al unui magistrat aflat în plată depășește valoarea unei indemnizații a unui judecător aflat în activitate, prin proiectul de lege, pe viitor veniturile din pensie ale magistraților vor fi plafonate la venitul netul aferent bazei de calcul. Celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017, conform OUG nr. 59/2017.
Se va modifica baza de calcul de la o lună de activitate la întreaga perioadă de activitate, eșalonat, astfel încât să se alinieze sistemului public de pensii. Astfel, începând cu anul 2024 baza de calcul utilizată la calculul pensiei de serviciu va crește eșalonat de la 12 luni la 300 de luni. Funcționarii parlamentari și magistrații nu vor mai putea să își aleagă perioada la care este raportată baza de calcul ca până în prezent.
Vor fi recalculate pensiile magistraților aflate în plată, în vederea eliminării inechităților generate de diferențele mari dintre veniturile celor aflați în pensie față de veniturile celor aflați în activitate.
Nicio pensie de serviciu nu va depăși venitul obținut în perioada de activitate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii