CSM cere Inspecţiei Judiciare să facă cercetări după înregistrările cu procurori de la DNA Oradea
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie să deruleze cercetări, identificând potenţiale practici de intimidare, după ce în spaţiul public a fost prezentată o înregistrare audio în care ar apărea procurori de la DNA Oradea care discută despre acţiuni de intimidare a judecătorilor.
„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, cu maximă îngrijorare, de conţinutul înregistrărilor recent apărute în spaţiul public, care relevă, la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, un mod de lucru având ca finalitate deturnarea scopului justiţiei”, se precizează într-un comunicat al Secţiei pentru judecători a CSM.
În acest sens, arată sursa citată, Secţia identifică potenţiale practici de intimidare, de presiune asupra judecătorilor prin ticluirea de dosare, inclusiv prin investigarea relaţiilor personale ori profesionale dintre aceştia, în vederea obţinerii unor soluţii favorabile în cauzele instrumentate de respectiva unitate de parchet.
„Dată fiind gravitatea afirmaţiilor din înregistrările menţionate, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie să deruleze, cu maximă operativitate, cercetările care se impun, absolut necesare pentru protejarea efectivă a independenţei judecătorilor şi pentru garantarea respectării drepturilor cetăţenilor la o justiţie dreaptă”, subliniază CSM.
Conducerea DNA a anunțat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că se delimitează de orice act al personalului din subordine care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraților și a precizat că a solicitat note explicative Serviciului Teritorial Oradea în urma publicării unei înregistrării audio dintr-o şedinţă a procurorilor din Bihor, potrivit căreia aceștia discută de urmărirea penală a unor judecători ca să intre „frica în ei”.
”Cu privire la activitatea Serviciului teritorial Oradea, din dispoziția conducerii DNA, în cursul anului 2018, procurorul șef adjunct, care coordonează această subunitate, a efectuat două controale (în martie și decembrie 2018), iar în urma primului control s-a propus, printre altele, neprelungirea delegării pentru procurorul-șef al acestui Serviciu, propunere care a fost însușită și materializată prin delegarea unui alt magistrat în această funcție de conducere, începând cu data de 01 aprilie 2018”, se mai precizează în comunicatul DNA.
Potrivit sursei citate, conducerea Direcției Anticorupție a preluat de la DNA Oradea două cauze care vizau magistrați și în care ulterior s-a dispus soluția clasării.
”În cursul aceluiași an, Inspecția Judiciară din cadrul CSM a efectuat un control la Serviciul teritorial Oradea reținând deficiențe manageriale în sarcina celor doi procurori șefi care au îndeplinit funcții de șefi în ultimii ani. În același raport s-a consemnat că nu au existat stări conflictuale între procurorii din această structură și instanțele de judecată”, se mai arată în comunicat.
Reacția vine după ce avocatul Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe a DNA Oradea din 8 ianuarie 2018, despre care spune că a primit-o de la un anonim și nu ştie dacă e autentică. În înregistrare, cei care vorbesc, și despre care avocatul susține că ar fi procurori de la DNA Oradea, discută de urmărirea penală a unor judecători ca să intre „frica în ei”.
Vineri, nou înființata secție pentru investigarea magistraților a deschis o anchetă în acest caz, dispunând începerea urmăririi penale in rem.
Fragment din înregistrarea pe care o poți asculta aici.
“Man Ciprian (procuror-șef DNA Oradea): Dacă începi urmărirea faţă de astea două judecătoare, îi trimite Adi în judecată pe ăia trei, o să mai intre frica…
Ardelean Cristian: Se mai liniştesc, da! Sută la sută.
Pantea Cosmin: Deci nu…, deci..
Ardelean Cristian: Măi, şi dacă nu se liniştesc, măcar dacă tot o fac să le dăm motive să (neinteligibil), nu aşa că ei consideră…
Pantea Cosmin: Orice dosar, aşa, la completele astea va fi aiurea.
Ardelean Cristian: Denisa ( judecător C.A. Oradea -n.r.) am înţeles că intră în două complete acuma!
Pantea Cosmin: În două complete, da!
Ardelean Cristian: Incredibil! Mai e Soane cu asta… Hai să zicem că Cioflan (n.r. – judecător la C.A. Oradea) o să zboare că o sa fie incompatibilă. Dar, oricum rămâne Soane (n.r. – judecător la C.A. Oradea) cu altul, cu Antik sau cu cine o fi.
Muntean Adrian: O să fie două complete şi unul….
Ardelean Cristian: Unul bun.
Muntean Adrian: Nu, două complete bunicele, şi…
Ardelean Cristian: Aia, totuşi, învăţată cu Antik, îi ok. (n.r. – Levente Antik, judecător la Curtea de apel Oradea)
Muntean Adrian: Musta cu Filimon şi asta cu Udroiu, care iară sunt… (n.r. – judecători la CA Oradea)
Ardelean Cristian: Udroiu e așa şi așa.
Muntean Adrian: Dacă o fi notar, îi achitare, dacă o fi…
Ardelean Cristian: Da, nu mai trimitem notari, dă-i în …. că îs la Parchetul Curţii.”
Foto: Lia Savonea, președinta CSM. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii