G4Media.ro

CSM susține că Stelian Ion a afectat independența Justiției pe vremea când…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

CSM susține că Stelian Ion a afectat independența Justiției pe vremea când era ministru pentru că a spus că dosarele ”sunt luate cu japca”

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a constatat, marţi, că fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a generalizat ”incorect” încălcări ale legii de către organele judiciare şi a folosit termeni „care ţin mai degrabă de argou” şi care presupun desconsiderarea magistraţilor afectând independenţa sistemului judiciar.

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de marţi, a constatat că prin declaraţiile publice ale fostului ministru al justiţiei Ion Stelian, care generalizează incorect încălcări ale legii de către organele judiciare, exprimate inclusiv în termeni care ţin mai degrabă de argou şi care presupun desconsiderarea magistraţilor, precum ‘preluări cu japca’, nespecifici limbajului care să caracterizeze un înalt demnitar al statului român cum este ministrul Justiţiei în relaţia cu autoritatea judecătorească, s-a produs o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, fiind afectată independenţa sistemului judiciar în ansamblul său”, precizează CSM într-un comunicat transmis AGERPRES.

Stelian Ion a afirmat, în primăvara acestui an, când se afla în fruntea Ministerului Justiţiei, că va solicita procurorului general realizarea unui control la unităţile de Parchet pentru a verifica cum sunt declinate sau preluate anumite dosare.

„Vreau să am o imagine de ansamblu cu privire la toate unităţile de Parchet pentru a veni în final cu nişte propuneri concrete, astfel încât genul ăsta de preluare de dosare cu japca să nu se mai poată realiza”, declara ministrul Justiţiei într-un interviu acordat G4Media.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

37 comentarii

  1. Are dreptate, dosarele penale cu magistrati si parlamentari implicati au disparut din arhive iar judecatorii n-au mai avut ce judeca.

    • Au dreptate csm ul. Ionel e un impostor incompetent. Vorbește gura fără el!
      PS Aberezi #Ion.

    • GIO ajutat de Comandantul Suprem Iohannis a încălecat Justiția.

    • Impostor esti tu si golanii ce au sustras si distrus dosarele.

    • Ce trist pentru CSM că aici poate protesta fără a condamna efectiv. Dacă puteau să – l dea afară din ceva ca pe un judecător sau să-i dea ceva ani ca unui condamnat, ce bucuroși ereau. Așa condamnă cu vorba. Vezi Doamne, e vorba de principii și morală. Care principii? Care morală? Gruparea Savonea a auzit de așa ceva?

    • Băi Spike nu fii prost!

  2. Nu doar a afectat-o, ci a dat-o cu capul de toti peretii.
    Stelica are iesiri de psihopat, mai ales dupa ce si-a pierdut jucaria. A facut si Superman ceva bun in mandatul lui, ca l-a demis pe Stelica.

    • Mafia se răzbună.

    • VARANIII NICI NU AU INCEPUT, AU O LISTA LUUUUUNGA.

      APOI VOR FACE JAFUL JAFURILOR.

      REALIZEAZA CINEVA ? COMUNISTII, CEI MAI MARI HOTI DIN ISTORIE, AU JEFUIT LA SCARA INTREGII romanii DE DOUA ORI ?

  3. Cozile de topor de la csm!

    • Cozile de Baltag.

  4. Predoiu si Dogioiu au dreptate: USR si Stelian Ion sunt de vina pt tot, inclusiv pt drujba lui Danilet.

  5. Și o mai purta și pe dreapta!!!

  6. Stelică e Istorie. Noroc cu CSM-ul bolșevic, îi mai scutura un pic de praf prin Garsonieră.
    Degeaba !

  7. Păi… excludeți-l din ceva!

  8. Sa il dea afara de pe planeta Pamant….ca a folosit un limbaj ce tine de argou.

    Daca mai cauta un pic…poate il gasesc si pe Stelica ca tundea gardul viu sau asculta o melodie sau ceva.

    Si asa ceva nu se poate.

  9. Oamenii care lucreaza in domeniul judiciar din Romania tac si stau pe burta.

    D-aia nu progreseaza Romania si societatea romaneasca. Pentru ca oamenilor nu le pasa efectiv deloc.

    Noapte buna

  10. CSM niste panarame mafiote !

  11. .. la atac .. leprele

  12. Si uite-asa, dupa Polonia si Ungaria, urmeza cu pasi mari, Romanica lu’ Johannis, mare tarisoara mare, unde duduie „statu’de …drepti”! Motive d-astea precum in „zicerile” CSM-ului savonist, cre’ca numai in Rusia si China mai gasesti. Au luat avant csm-istii, nu c-ar fi fost timizi in ultimii ani, dar ca in anul asta….se simt pe cai mari cu noua majoritate politica! Asta e! Avem ce-am votat, dar, mai ales, ce n-am votat (asta, pentru ca, din pacate, tot ce misca sau nu misca in tara asta in materie de reforme, este politizat)!

  13. STATUL DE DREPT E ALA CARE INCHIDE DOSARELE INFRACTORILOR CASTELOR.
    CARE-I SPALA SI-I „STERG LA FUND”

  14. I-AUZI LA ASTIA, VORBESC DE „demnitari” AI ASA ZISULUI STAT ROMAN…
    LI S-AU URCAT LA CAP PRIVILEGIILE. CRED CA LE MERITA….

  15. DOAR televiziunile CU EPOLETI NU ADUC ATINGERI „justitiei”

  16. Hhahahah
    Doar tzatzele juridice savonea, baltag, oprina, simona marcu sau atarnatorul mateescu etc care isi fac veacul de ani de zile la antena3 si ronaniatv nu afecteaza nicio independenta justitiei.
    iar pzd are voie sa faca mitinguri impotriva justitiei.
    ba chiar sunt incurajati.
    atunci csm nu e in localitate si nu stie spetza.
    =))))

  17. CSM e un cuib de mafioti grupati in jurul Savonierei, nu are dreptul sa deschida gura.

  18. CSM a devenit un grup de interese anti justiție!
    Felix,Petrov, grupul infracțional PSD aliat recent cu PNL-UDMR sabotează la greu, fiecare după puterile lui.

  19. Mai nou se zice CSP..consiliul superior al penalilor manca-i-ar negurile timpului in puscarie

  20. CSM a devenit pur si simplu un apendic execrabil pesedist, o unealta ca si CCR… tupeul de a cere „independenta” hotiei si mafiei psd cu „poleiala” de justitie in timp ce executa ticalos si marsav orice voce ce indrazneste sa ceara libertate si dreptate, este dincolo de orice suportabilitate umana.
    Aceasta institutie a ajuns intr-un stadiu terminal de cangrena ce ameninta sa-si lichideze corpul mama aka poporul roman.

  21. Armata celor 7 maim.ute s-a proactivat! Ce este mai grav este faptul ca nci unul dintre postacii pupatori de c..ruri USR-iste nu intelege aproape nimic din ce se intampla in lumea inconjuratoare!

    • Sigur, Agamita, tu intelegi totul ca poate esti si tu unul dintre mafiotii din justitie pe care Stelian i-a deranjat foarte. Unde sint delapidatorii bugetului national, cei care au incasat sume astronomice din contracte minarite cu statul? E liniste in justitie, ii da afara pe cei care au indraznit sa ceara reforme. Vai de tara asta cu popor prost care voteaza hoti.

  22. Cum sa fie posibil?? Extra super unicul stelica de la ONG ul USR sa si fi bagat codita prin justitie?😂😂😂😂 Tocmai el?? Eee…rautati..😂😂 Nu este limpede ca loazele din usr s au agatat din toate puterile de orice le putea aduce ceva de ros? Si cand nu le a mai mers..si au dat jos impreuna cu fratii lor din AUR propriul guvern. Datorita lor PSD este din nou la butoane.

  23. Justiția pzd, Jordache, Nicolicea, etc…..