Csoma Botond: UDMR a propus amânarea dezbaterii şi votului pe moţiunea de cenzură după decizia CCR
Parlamentarii UDMR au propus în şedinţa Birourilor permanente reunite ca dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură să fie amânate după decizia Curţii Constituţionale, propunere aprobată, şi vor fi prezenţi în sală la citirea moţiunii, a declarat, pentru AGERPRES, liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond.
Propunerea UDM a fost votată de PSD și PNL, astfel că votul la moțiune e amânat până după decizia CCR pe sesizarea depusă de premierul Florin Cîțu.
„În Birourile permanente s-a stabilit că astăzi, de la ora 16,00, vom avea plen reunit cu două puncte pe ordinea de zi. Primul punct – constituirea unei comisii de anchetă privind preţurile la energie şi punctul 2 – citirea moţiunii de cenzură. Punctul 2 al ordinii de zi a Birourilor reunite a fost stabilirea calendarului moţiunii, în speţă stabilirea datei şi a votului pe moţiune. Aici, noi, cei de la UDMR, prin domnul senator Turos Lorand, lider de grup, am avut o propunere: dat fiind faptul că Guvernul a depus o sesizare la Curtea Constituţională care vizează legalitatea depunerii moţiunii, sesizare care aduce în atenţia Curţii un conflict de natură constituţională între Executiv şi Legislativ, noi am propus ca dezbaterea şi votul pe moţiune să fie amânate până după decizia Curţii Constituţionale. Propunerea a fost aprobată”, a declarat Csoma Botond pentr Agerpres.
Liderul deputaţilor UDMR a menţionat parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi în sală la citirea moţiunii de cenzură: „Da, vor fi prezenţi”. (Foto: Csoma Botond / InquamPhotos Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii