G4Media.ro

CTP revine pe tema moaștelor: ”Cum aș fi putut să compar acțiunile…

Sursa foto: Facebook / Cristian Tudor Popescu

CTP revine pe tema moaștelor: ”Cum aș fi putut să compar acțiunile unora, puțini, dintre cei ce cred în raiul islamic, care se aruncă în aer folosind centuri explozive, cu pelerinajul pașnic al fidelilor Sf. Parascheva?”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a explicat într-o postare pe pagina de Facebook că a fost greșit înțeles atunci s-a spus că ar fi comparat persoanele aflate în pelerinaj la Sf. Parascheva cu fundamentaliștii islamici care se aruncă în aer.

”Am fost reclamat de Liga ieșeană a Studenților la CNCD pentru că în emisiunea CAP la CAP, realizată împreună cu RECORDER, am spus „Pelerinii de la Iași, deci oameni care cred că o să se vindece, că o să se îmbogățească, că nu știu ce-o să mai primească ducându-se la moaștele Sf. Parascheva nu sunt cu nimic deosebiți de cei care cred că îi așteaptă o masă împărătească și 72 de fecioare în Rai”.

Pentru orice persoană înzestrată cu rațiune e cât se poate de limpede: compar credința unor oameni în bunătățile care, potrivit Coranului, îi așteaptă în Rai cu credința altor oameni că niște rămășițe umane mumificate pot face minuni pentru ei. Nu spun, potrivit Bibliei, pentru că rolul miraculos al moaștelor nu este povestit acolo, e fabricat ulterior. Și nu fac altceva decât să râd, căci zic, tot în emisiune: „Să nu râdem de cei care cred în vinul, carnea și fecioarele din Rai, că râdem de noi” – după care fac comparația de mai sus. Cum aș fi putut să compar ACȚIUNILE unora, puțini, dintre cei ce cred în raiul islamic, care se aruncă în aer folosind centuri explozive, cu pelerinajul pașnic al fidelilor Sf. Parascheva, care, după vizita la moaște, se duc pur și simplu acasă? Am râs de naivitatea ambelor categorii. Atât, măi băieți și fete, am râs, n-am cerut interzicerea cultului Sf. Parascheva sau a celui islamic. Sunt și eu credincios, cred în libertate, și, prin urmare, deși nu sunt religios, cred că oamenii trebuie lăsați să practice religia pe care o doresc, în bună pace. Citesc, deci, cu ochii mari, această frază din comunicatul L.S. Iași: „Declarațiile domnului Cristian Tudor Popescu aduc atingere demnității creștinilor ortodocși, batjocorindu-i, umilindu-i și degradându-i pe aceștia la stadiul de teroriști islamici”. Pe cale de consecință, „presa” titrează că Popescu a zis: creștini ortodocși = teroriști islamici. O, Doamne, mânca-ți-aș curu!, cum zicea bunica mea”, scrie CTP pe pagina sa de Facebook.

El estimează că sesizarea Ligii Studenților nu va trece de CNCD.

” Și cu o umbră de tristețe că niște oameni tineri, ținuți a fi deștepți (acum poate săriți că v-am comparat cu teroriștii Hezbollah, despre care Trump a zis că sunt „very smart”) se țin de astfel de prostii în zile ca acestea…”, încheie jurnalistul.

Liga Studenților (LS IAȘI) a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu comparația făcută de jurnalistul Cristian Tudor Popescu (CTP), despre care spune că i-a asemuit pe cei 350.000 de pelerini care s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva la Iași, pe care i-a comparat cu teroriștii sinucigași Hamas.

Liga Studenților a arătat că în 17 octombrie 2023, în cadrul unui podcast realizat de Recorder, în contextul în care discuta cu moderatoarea despre conflictul israeliano-palestinian și despre actele de terorism ale Hamas și atacul asupra Israelului, Cristian Tudor Popescu ar fi făcut ”o serie de declarații controversate în care i-a comparat pe pelerinii creștini ortodocși care s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva cu teroriștii sinucigași care se aruncă în aer și omoară oameni cu credința că vor întâlni în viața de apoi 72 de fecioare. De asemenea, în cadrul discuției, a afirmat că membrii cultului mozaic au o viziune identică despre moarte și viața de apoi cu teroriștii sinucigași, afirmație falsă, de natură să inducă publicul în eroare”.

Liga Studenților a susținut că remarcile lui CTP aduc atingere demnității creștinilor ortodocși.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Au fost afirmații care ating sensibilitatea convingerilor unor credincioși de confesiune creștin ortodoxă.

    Dacă ar fi spus lucruri similare despre iudaism, ori despre alte religii, probabil că ar fi fost atenționat asupra comportamentului său antisocial.

    După cum am mai spus, este provocator să ridiculizezi, sau să ataci fățiș un grup pentru confesiunea religioasă, apartenența etnică, preferințele sexuale șamd.

    Firesc ar fi ca în mod civilizat domnul Popescu să-și ceară scuze față de membrii grupului confesional pe care i-a jignit.

    • Nu a jignit nimeni pe nimeni, în continuare vă încăpățânați să nu înțelegeți ce a spus omul acolo și ce idee a vrut să evidențieze.

      Dacă cineva nu e în stare să înțeleagă o idee transmisă sau un text citit, ce rost mai are discuția cu respectivul, până la urmă?

      CTP are uneori o exprimare din topor, alteori spune prostii de-a dreptul (rar dar se întâmplă, are omul o vârstă, totuși) dar dacă aplecăm urechea la toți ofensații care nu înțeleg ce au citit sau au auzit vom ajunge rău, foarte rău.

    • Au fost 450.000 de oi care au lins un cadavru, ceva mai macabru nu exista!
      Ce respect sa am fata de asemenea „uameni” care se calca in picioare si se imbrancesc ca vitele, mânati de jandarmi prin garduri!
      Fata de aia care isi pun bombe de gat nu exista diferenta!
      Sunteti la fel de spalati pe creier!

    • @Alien

      Fiecare are libertatea să creadă în ce dorește, într-o vacă, sau înaintașii decedați. Pot fi hinduși, taoiști, pot crede în Arsenie Boca sau în Sf Paraschiva…sau pot fi atei, ori agnostici.

      Este vorba despre toleranța. Intoleranța fundamentalistă atee a domnului Popescu este întocmai precum intoleranța extremistă religioasă. Domnia-sa este cel asemenea membrilor Hamas, intolerant cu cei care gândesc altfel decât dânșii.

    • @constantin omul a spus că așa cum unele religii au ANUMITE credințe, oricât de stupide ar părea pentru alții – așa le avem și noi pe ale noastre. E chiar atât de greu de înțeles?

    • @ Constantin – Dom’le, te-ai gandit ca bigotismul dumitale ar putea fi provocator (jignitor) pentru cei a caror credinta e in stiinta, iluminare, ratiune, logica, libertate, democratie etc.? Si, apropo, poate ne arati exact care este propozitia (fraza) in care CTP jigneste? Daca tu ma blamezi pentru necredinta mea, de ce nu as putea si eu sa rad de naivitatea ta?

    • @Constantin – Plus, hai sa fim seriosi, ia vezi ma.t.aluta cine e presedintele ligii asteia studentesti din Iasi! Un individ cu discursuri legionaro-hauriste, cu campanii antivacciniste si conspirationiste la activ. Ia vezi cine e Silvian-Emanuel Man si cum incearca el sa deturneze activitatea unei organizatii care ar trebui sa fie laica si in slujba stiintei.

  2. In loc sa mearga la filitiasi si sa respecte libertatea de exprimare a unui ziarist, studentii fac plangeri aiurea la CNCD.

  3. O observatie marunta, dar, indraznesc sa cred, semnificativa.
    Nu BOR l-a reclamat pe CTP. Nici vreo organizatie religioasa, nici vreun crestin militant, daca exista asa ceva prin Moldova.
    Nu l-a reclamat nimeni dintre cei chipurile vizati. L-a reclamat Liga Studentilor.
    Cum scria candva un poet american – sunt, va marturisesc, uluit.
    Se „leaga” bine de alt lucru pe care il tot vad de ceva vreme pe Net. Cand e vorba despre religie (despre religia crestin-ortodoxa, mai exact) si despre presupusa intoleranta a credinciosilor fata de restul lumii, de departe cei care dau dovada de intoleranta si violenta (verbala) sunt taman liber-cugetatorii, ateii. Il acuzi pe celalalt de ceva ce faci tu insuti.
    Sunt, va marturisesc, uluit.

    • Sunt două posibile explicații:
      – fie Liga studenților sau cineva din conducerea ei au un interes material direct în urma acestor pelerinaje
      – fie Liga studenților sau cineva din conducerea ei este un zelos pupător de moaște.

      Nu cred să fi devenit studenții atât de evlavioși. Cu excepția sesiunilor de examene, desigur.

    • @ Prostu satului – Cerceteaza un pic subiectul, ia vezi cine e presedintele de „onoare” al ligii, Silvian-Emanuel Man, ia vezi ce incearca de fapt sa faca liga aia si de cine e sustinuta? Nu e tocmai semnificativa pentru studentii de la Iasi. Si, apropo, presedintele asta onorific e insurat cu fiica consilierului IPS Teofan! Asta spune multe, nu?

    • @ Prstu satului – Cerceteaza un pic subiectul, ia vezi cine e presedintele de „onoare” al ligii, Silvian-Emanuel Man, ia vezi ce incearca de fapt sa faca liga aia si de cine e sustinuta? Nu e tocmai semnificativa pentru studentii de la Iasi. Si, apropo, presedintele asta onorific e insurat cu fiica consilierului IPS Teofan! Asta spune multe, nu?

  4. Cred că CTP+Recorder caută publicitate făcând afirmații șocante, să polarizeze societatea, să câștige niste talibani creduli și aș zice chiar de bun simț (sic!), ca anul viitor să îi manipuleze împotriva USR. CTP, acum 2 ani critica USR si preaslăvea PNL, recorder are elemente de la Voiculescu și alți penali din presă și are și finanțarea netransparentă. Nu se stie de unde vin banii, cine comanda și in ce interes.

    • Care-i legătura dintre recorder și voiculescu? Dovezi, ceva, sau doar dezinformare?

    • @Marionette – Ai mai venit cu idei din astea vis-a-vis de recorder si sunt total eronate. Chiar am facut ceva cercetare, ma intriga insistenta ta. Inceteaza sa mai arunci cu mani.p.u.lari ieftine. Nu stiu ce urmaresti, da’ nu-i frumos ce faci.

    • Kafka, poate ai ajuns suficient de departe cu cercetările să-mi spui cine finanțează Recorder si de ce. Dacă in cazul CTP stiu clar că ii critica pe USR imediat ce si-a primit gologanii de la Ludovic Orban (ironic!), deci știu că este un mare NO, nu am reușit să găsesc cine bagă bani in Recorder si de ce, oricum, de bine nu poate fi dacă il cooptează pe CTP!

  5. Religia lui @Pardon si a lui CTP-uIea este pupatul minerilor pe frunte. Dar trebuie să fim toleranți, fiecare are dreptul la liberă credință.

    • Atât te duce capul :))

    • @tropotaru – Ai di capu’ tau

    • @tropotaru _”fiecare are dreptul la liberă credință…”

      La fel cum are dreptul să nu creadă în nimic.

      Doar că iată, sunt unii asemenea domnului Popescu, care atacă violent orice idee de toleranță. Ei înșiși se opun deschis ideii de libertate, agresând [deocamdată și în contextul dat] verbal pe toți cei care opinii diferite de ale lor.