Cu 1.000 de locuri mai puțin la Rezidențiat 2021, față de anul trecut. Cea mai mare scădere, la Anestezie-Terapie Intensivă. Ministerul Sănătății explică scăderea și anunță că poate suplimenta locurile pentru toți candidații care promovează concursul
Ministerul Sănătății organizează peste o lună, pe 21 noiembrie, concursul de intrare în rezidențiat pe post și rezidențiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Concursul se desfășoară în centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Față de anul trecut, sunt cu 1.000 de locuri mai puțin la rezidențiat, iar cea mai mare scădere este la anestezie-terapie (ATI).
La solicitarea G4Media.ro de a face publice motivele pentru scăderea cu 1000 a numărului de locuri de medicină scoase la concursul de rezidențiat în acest an, față de anul trecut, Ministerul Sănătății condus astăzi interimar de Attila Cseke a răspuns următoarele:
“Cifra de școlarizare de 5872 locuri a fost stabilită în luna aprilie 2021 prin Hotărârea de Guvern nr. 477/ din 21 aprilie 2021 privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2021-2022.
Având în vedere contextul situației epidemiologice actuale, în luna octombrie 2021, Ministerul Sănătății a luat măsura suplimentării cu 439 locuri a cifrei de școlarizare prin Ordinul nr. 2150/14.10.2021.
Menționăm că Ministerul Sănătății are posibilitatea să suplimenteze numărul de locuri pentru toți candidații pe domeniul medicină, care promovează concursul, astfel încât toţi candidaţii promovaţi să poată accesa un loc sau un post de rezidenţiat.
De altfel și cifra la care faceți referire (4645 locuri) este o cifră care se datorează suplimentării numărului de locuri pentru toți candidații care au obținut punctajul minim de promovare.”
Cele mai multe locuri de la specializările de medicină din spitale sunt în București, mai exact 1.015. Capitala este urmată de Iași, cu 490 de locuri scoase la concurs. În total, în toată țara, la medicină, sunt 3.672 de locuri pentru rezidenți, la medicină dentară sunt 1.190 și la farmacie sunt 1.087.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii