G4Media.ro

Cu bicicleta în tren: Interregional Călători montează suporturi pentru biciclete în toate…

Sursa foto: Interregional Călători

Cu bicicleta în tren: Interregional Călători montează suporturi pentru biciclete în toate garniturile / Anul trecut, compania a transportat 7.000 de biciclete pentru pasionații de călătorii în aer liber

Interregional Călători, unul dintre cei mai importanți operatori feroviari din nord-vestul țării, a început montarea de suporturi pentru biciclete pe toate cele 40 de garnituri cu care operează, anunță Bihoreanul.

Fiecare tren Interregional Călători va avea 12 suporturi pentru biciclete dispuse la începutul, mijlocul și sfârșitul garniturii pentru a fi accesibile pasagerilor.

„Am confecționat 120 de suporturi pentru biciclete la standarde occidentale și, de marți, am început să le montăm pe trenuri. Bicicletele vor fi fixate cu o chingă și vor putea fi legate”, a explicat Cristian Pușcău, director comercial al Interregional Călători.

Potrivit directorului, primele trenuri cu facilități pentru biciclete, pregătite în stațiile de la Oradea și Câmpia Turzii, au fost deja puse în circulație.

Un bilet pentru bicicletă costă 4 lei în cazul în care călătoria este în limita distanței de 100 kilometri și 8 lei peste acest prag.

Dacă în anul 2022 Interregional călători a transportat 7.000 de biciclete pentru pasionații de călătorii în aer liber, este de așteptat ca de anul acesta numărul lor să crească vertiginos.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează