Cu ce se va ocupa Steven Seagal în calitate de reprezentant special al ministerului de externe rus
Reprezentantul special al Ministerului de Externe al Rusiei pe probleme legate de relaţiile umanitare ruso-americane şi de patrimoniul cultural comun, Steven Seagal, se va ocupa, în principal, de păstrarea locurilor memorabile din SUA care au legătură cu Rusia, precum şi de popularizarea istoriei comune a celor două ţări, se afirmă într-un comentariu al MAE rus, publicat luni, preluat de agenția Tass, citată de Rador.
„Steven Seagal se va alătura eforturilor de păstrare a locurilor memorabile din SUA care au legătură cu Rusia, precum şi de studierea şi popularizarea patrimoniului rusesc al Americii şi a istoriei comune a celor două ţări, care prezintă un mare interes pentru cetăţenii ambelor ţări” – au subliniat surse din cadrul ministerului rus.
Potrivit afirmaţiilor lor, actorul va participa, de asemenea, la elaborarea şi realizarea mai multor proiecte privind cooperarea bilaterală în sfera culturii, artei, ştiinţei, educaţiei, sportului şi a schimburilor de tineret, la evenimente corespunzătoare organizate pe teritoriul rus şi în străinătate şi la menţinerea contactelor cu partenerii americani.
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că l-a numit pe actorul american Steven Seagal reprezentantul său special pentru legăturile umanitare ruso-americane, un rol care ar urma ducă la aprofundarea legăturilor culturale, artistice şi în rândul tinerilor între cele două ţări, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Preşedintele Vladimir Putin i-a dat un paşaport rus lui Steven Seagal în 2016, afirmând atunci că speră că acest gest va servi drept simbol al modului în care relaţiile tensionate dintre Moscova şi Washington încep să se amelioreze.
Totuşi, de atunci relaţiile ruso-americane s-au înrăutăţit, mai ales după ce agenţiile de informaţii americane au acuzat Moscova de ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane, o alegaţie infirmată de Rusia. Cele două state sunt în dispută şi pe teme precum Siria şi Ucraina.
Ministerul rus de Externe a asemănat noul rol al lui Seagal cu acela de ambasador ONU al bunăvoinţei şi a precizat că actorul nu va primi salariu.
„Este un caz în care diplomaţia oamenilor se intersectează cu diplomaţia tradiţională”, a precizat ministerul.
Seagal, care apare uneori la televiziunea de stat rusă pentru a vorbi despre opiniile şi cariera sa, a fost citat de canalul Russia Today, susţinut de Kremlin, cu declaraţia că salută numirea sa în această calitate onorifică.
„Întotdeauna am avut o dorinţă foarte puternică de a face tot ce pot pentru a ameliora relaţiilor ruso-americane. Am depus eforturi neobosite în acest sens timp de mulţi ani neoficial, iar acum sunt foarte recunoscător pentru oportunitatea de a face acelaşi lucru în calitate oficială”, a spus Seagal, potrivit RT.
Timp de peste un deceniu, Seagal, care potrivit propriului site are 66 de ani, a fost un vizitator frecvent al Rusiei. Filmele sale, printre care titluri ca „Under Siege” şi „Sniper: Special Ops”, sunt foarte populare în Rusia. De asemenea, notează Reuters, Vladimir Putin este un fan al tipului de arte marţiale practicat de Seagal în filmele lui de acţiune de la Hollywood.
(Foto: Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii