G4Media.ro

Cu cine au votat cei peste 58 de milioane de americani care…

Foto: Colaj / conturile oficiale Facebook

Cu cine au votat cei peste 58 de milioane de americani care și-au exprimat deja opțiunile electorale? Indicii despre o prezență – record în ultimul secol

Mulți americani votează mai devreme în alegerile din 2020, pe fondul îngrijorărilor cu privire la pandemia de coronavirus și al posibilelor probleme cu transmiterea voturilor prin intermediul serviciului poștal, până duminică dimineață înregistrându-se deja peste 58 de milioane de voturi totale exprimate. Acest număr sugerează o participare-record în cursa electorală din acest an – și cel mai mare număr de votanți din ultimul secol -, comparativ cu cele 5.9 milioane de voturi care au fost exprimate la momentul similar în 2016, potrivit datelor prezentate de US Elections Project.

Analiștii afirmă că, deși alegătorii democrați par să fi votat deja în număr mult mai mare decât republicanii, nu este clar care va fi impactul final al voturilor anticipate în cursa dintre cei doi candidați principali la președinția SUA, Donald Trump și Joe Biden.

Numărul total de voturi exprimate până duminică (58.704.187 de voturi) include 39.5 milioane de voturi prin corespondență și 17.9 milioane de buletine de vot depuse în persoană, de alegătorii care au votat anticipat la urne. Numărul de voturi anticipate exprimate până în prezent reprezintă astfel 41.7% din numărul total de voturi naționale în 2016. (Aproximativ 138 de milioane de americani au votat la alegerile prezidențiale din urmă cu patru ani, ceea ce a reprezentat circa 58.1% din populația eligibilă să voteze. Procentul alegătorilor americani care au votat în 2008 a fost de 61.6%, în timp ce, în 2012, acesta a fost de 58.6%).

De exemplu, nivelul de votare în Texas a depășit deja 70% din numărul total de participanți din 2016, procente la fel de mari înregistrându-se în Montana (69.6%), Georgia (62.1%), Carolina de Nord (62%), Tennessee (61.1%) și New Mexico (60.9%). Unii americani au așteptat la coadă mai mult de 10 ore pentru a vota în Georgia, iar alegătorii din Virginia și Ohio au stat și ei la cozi lungi la secțiile de vot. De asemenea, Wisconsin a înregistrat un număr record de voturi anticipate, cu 1.1 milioane de persoane care și-au trimis deja buletinele de vot prin poștă.

Unul dintre cei care au votat anticipat a fost președintele Trump, care a votat sâmbătă în Florida, unde își are reședința. „Am votat pentru un tip pe nume Trump,” a afirmat liderul republican, adăugând că a fost „o mare onoare” să poată vota în alegerile din SUA. Vicepreședintele său, Mike Pence, a votat și el vineri în Indianapolis.

Dr. Michael P. McDonald, profesor de științe politice la Universitatea din Florida și directorul US Elections Project, a declarat că, bazându-se pe aceste cifre, anticipează că participarea totală la vot în 2020 va fi de 65% din numărul total de alegători din Statele Unite, cu 85 de milioane votând înainte de 3 noiembrie. Acest nivel de participare ar fi cel mai ridicat din 1908 încoace.

Comentatorii afirmă că numărul mare de americani care au votat deja reprezintă un semn al interesului enorm în lupta electorală dintre republicanul Trump și democratul Biden, precum și al dorinței americanilor de a-și reduce riscul expunerii la coronavirus. Multe state americane au extins perioada de vot anticipat și cea în care sunt acceptate voturile prin corespondență înainte de Election Day, ca o modalitate mai sigură de a vota în timpul pandemiei.

În plus, democrații își încurajează constant susținătorii să voteze cât mai devreme – fie personal, fie prin poștă – pe fondul temerilor că Serviciul Poștal (USPS) ar putea să nu aibă capacitatea de a livra la timp plicurile cu buletinele de vot.

Ce candidat este avantajat

Comentatorii americani au afirmat că nu este clar ce reprezintă numărul-record de votanți pentru rezultatul final al scrutinului din 3 noiembrie. Într-o analiză recentă, McDonald a susținut că tendințele timpurii de vot îl favorizează pe candidatul democrat, Joe Biden, deoarece campania sa poate să renunțe să mai cheltuiască resurse pe susținătorii care au votat deja și să se concentreze asupra celor care nu au votat încă.

Pe de altă parte, expertul a susținut că echipa de campanie a lui Trump este dezavantajată, deoarece are încă numeroși alegători potențiali pe care trebuie să-i convingă să voteze cu republicanul. Acest lucru impune alocarea de resurse umane și financiare considerabile, care ar fi putut fi folosite în altă parte.

Cu toate acestea, unii analiști afirmă că este imposibil de determinat cât de semnificativă va fi această diferență. Analizele anterioare ale impactului creșterii participării la vot au sugerat faptul că opțiunile alegătorilor ar putea merge în favoarea oricăruia dintre candidați.

New York Magazine a scris zilele trecute că participarea ridicată la vot l-ar favoriza în mod semnificativ pe Biden, în condițiile unei prezența mari la urne a votanților tineri. Citând un sondaj realizat de Axios și SurveyMonkey-Tableau, publicația a menționat că alegătorii sub 35 de ani din toate statele cu excepția a doar cinci state – și din fiecare stat swing crucial – îl preferă pe Biden în fața lui Trump.

Potrivit Center for Information and Research on Civic Learning and Engagement (Circle) de la Tufts University, mai mult de trei milioane de tineri – clasificați drept cei cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani – și-au exprimat deja opțiunile de vot până pe 21 octombrie. Aproximativ două milioane dintre aceste voturi tinere au fost exprimate în 14 state swing, a precizat Circle.

Sondajele au arătat, de asemenea, că tinerii alegători s-ar putea prezenta în număr mai mare anul acesta decât la ultimele alegeri. În 2016, prezența la vot a fost de puțin peste 46% în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani – în timp ce 71% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani au votat în acel scrutin. Anul acesta, un sondaj Harvard Youth Poll a sugerat că vor vota până la 63% dintre persoanele de aceeași vârstă.

De asemenea, mai mulți afro-americani votează anticipat în acest an, aceasta fiind o altă categorie de votanți care este mai favorabilă democraților. Potrivit analizei efectuate de firma de date TargetSmart, de peste șase ori mai mulți alegători negri și-au exprimat voturile până la 18 octombrie anul acesta, comparativ cu aceeași perioadă din 2016.

Pe de altă parte, New York Times a scris în vară că alegătorii care provin din rândul clasei muncitorilor albi – dintre care majoritatea sunt în favoarea lui Trump – nu au votat din punct de vedere istoric în număr mare. Dacă mai mulți dintre acei alegători ajung la urne – în special în zonele disputate, precum Pennsylvania -, prezența lor i-ar putea ajuta cel mai mult pe Trump și pe candidații republicani.

Dr. Michael P. McDonald a afirmat că, deși nu este clar care va fi impactul numărului-record de voturi anticipate, numărul voturilor prin corespondență indică un avantaj clar pentru democrați. Potrivit datelor prezentate de US Elections Project, statisticile provenite din cele 19 state americane care solicită ca votanții să-și declare afilierea politică înainte de a vota arată faptul că numărul alegătorilor care s-au declarat democrați a fost de 13.100.000 (49.2% din total), în timp ce numărul republicanilor a fost de 7.409.000 (27.8%). În aceste state au votat deja 26.646.000 de alegători.

În ceea ce privește voturile prin corespondență, US Elections Project a precizat că un număr de 86.928.760 de alegători au solicitat să primească voturile prin poștă în acest an. În statele care solicită ca votanții să-și declare afilierea politică înainte de a vota  – și care reprezintă circa 52.000.000 de voturile solicitate -, numărul democraților ce au cerut să primească acasă buletinele de vot a fost de 23.572.000 (44.8% din total), în timp ce numărul republicanilor a fost de 13.444.000. Democrații înregistrați au astfel un avantaj de 10.128.000 de voturi prin corespondență în fața republicanilor.

California a înregistrat cel mai mare număr de cereri de voturi prin corespondență, respectiv aproape 21.9 milioane, comparativ cu cele 5.9 milioane din Florida și cele peste 6 milioane solicitate de alegătorii din New Jersey, potrivit FoxNews.

Concluzia. Numărul foarte mare de alegători americani care au votat deja, în persoană sau prin corespondență, nu reprezintă un indicator clar al candidatului care va câștiga în final alegerile pentru Casa Albă. Cel mult, această prezență masivă va duce la un număr record de participare la vot, nemaivăzut în ultima sută de ani în Statele Unite. Democrații și Joe Biden par să fie avantajați deocamdată de acest număr mare de alegători, precum și de prezența la urne a votanților tineri, negri și din rândul minorităților. Republicanii și Donald Trump ar putea însă să reducă din diferențe în ziua votului (3 noiembrie), în condițiile în care toate informațiile arată că susținătorii lor vor aștepta până în ziua alegerilor pentru a-și exprima votul în persoană.

Surse: FoxNews, BBC, NPR, The Guardian, New York Magazine, New York Times, ElectProject.org, Twitter

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. BLUE WAVE 🙂

  2. la noi de ce nu se poate vota anticipat??

    • Iese prezența la vot 500%

    • Prioritatile Parlamentului PSD/PNL sunt altele, imbogatirea, aroganta etc.

      De aceea e important sa votam cu USR, singurul partid cinstit din Parlament.

    • Da ba gunoiule, am vazut la Sectorul 1 cat de cinstiti sunt USR+.

    • sa cerem ca votul sa fie obligatoriu

  3. Stai pe Sputnik vierme

  4. Nu stiu.

    Sunt complet in ceata.

    🙂 🙂 🙂

    • adevarul este ca daca nu exista coronavirusul

      eram un gunoi pentru voi …

      🙂 🙂 🙂

    • Asa este, un gunoi bolnav

  5. Domnule Novac, v-a durut când ați scris acest articol? 🙂

  6. Ceva mai concret de pe 538, pe state. Rezultate actualizate ieri :

    https://projects.fivethirtyeight.com/polls/president-general/

  7. Sica si gheu, la fel ca si celelate minti luminate pă epidemiologie, sunt cei mai ratati imbecili pe care i a vazut istoria. Mai putin bad@, care e si mai prost!

  8. Mi-e scârbă de clasa politică românească, nici nu mai comentez deja, scârbă absolută,3ani am rezistat luptând cum am putut cu sistemul de javre al țării,după 3 ani am identificat 2probleme absolute ale țării :justiția și educația. Bun acum înapoi în străinătate

  9. In 2016 democrații au câștigat la votul popular dar au pierdut pe mâna electorilor.
    Pentru cei pasionați de pariuri…aveți ceva statistici cu electorii votanți din SUA ?

  10. Va câștiga democrații!

    • Lol. Dar de câștigat nu câștigă nimeni, pierde America oricine iese, fiindcă au de ales răul mai mic dintre doi moși parveniți și cretini.

  11. Ph…ce a facut Ciolos cand a fost Premier?! Nimic bun pentru redresarea tarii. A dat drumul din inchisori la cei mai periculosi crminali inainte de termeni, ce trebuiau lasati pe viata in inchisori; au savarsit iar aceleasi infractiuni dupa eliberare. Specialistii au spus clar ca ei nu se mai reabiliteaza.

  12. trump cistiga tot

  13. Ba nu. Biden cistiga tot