G4Media.ro

Cu două zile înainte de alegerile din Taiwan, Beijingul îl califică pe…

sursa foto: Unsplash

Cu două zile înainte de alegerile din Taiwan, Beijingul îl califică pe favoritul la prezidențiale drept un „pericol grav”

China a cerut joi poporului din Taiwan să facă „alegerea corectă” în alegerile prezidențiale de sâmbătă, criticând candidatul favorit ca fiind „un pericol grav” pentru poziția sa pro-independență, transmite agenția AFP.

Vicepreședintele în exercițiu Lai Ching-te, din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), este favorit în aceste alegeri, urmărite cu atenție de Beijing, care revendică Taiwanul ca pe una dintre provinciile sale, și de Washington, principalul susținător și furnizor de arme al insulei.

Rezultatul acestui scrutin cu un singur tur va fi crucial, iar Statele Unite au indicat că vor trimite o „delegație informală” în Taiwan după vot.

„Dacă el (Lai Ching-te) va ajunge la putere, va continua să promoveze activitățile separatiste legate de independența Taiwanului”, ceea ce reprezintă „o cale nefastă”, a declarat un purtător de cuvânt al biroului chinez responsabil cu relațiile cu insula, Chen Binhua.

Acesta a declarat că speră ca poporul taiwanez să facă „alegerea corectă” și a considerat că Lai Ching-te reprezintă „un pericol grav” pentru relațiile dintre China și Taiwan.

„Sincer, Beijingul ar trebui să înceteze să se mai amestece în alegerile din alte țări și să își organizeze propriile alegeri”, a replicat ministrul taiwanez de externe Joseph Wu pe rețeaua de socializare X, criticând „interferențele repetate” ale țării comuniste.

În ultimii ani, China a exercitat presiuni diplomatice și militare asupra Taiwanului.

Și, deși afirmă că este în favoarea reunificării „pașnice” cu insula, ale cărei 23 de milioane de locuitori sunt guvernate de un sistem democratic, nu exclude folosirea forței dacă este necesar.

“Comentarii nechibzuite”

Statutul Taiwanului este unul dintre cele mai explozive subiecte în rivalitatea dintre China și Statele Unite, principalul susținător militar al teritoriului.

Un oficial american de rang înalt a declarat miercuri că Statele Unite intenționează să trimită „o delegație informală” în Taiwan după alegeri.

„Ar fi provocator ca Beijingul să răspundă (la rezultatul alegerilor) cu mai multă presiune militară sau cu acțiuni coercitive”, a mai avertizat acest oficial, care a solicitat anonimatul.

În ultimii ani, confruntată cu o presiune tot mai mare din partea Beijingului, președinta demisionară Tsai Ing-wen (tot DPP), la putere din 2016, a crescut bugetul apărării și achizițiile de armament din partea Statelor Unite.

Dacă va fi ales, Hou Yu-ih va „nu numai că va crește(a) achizițiile de armament”, „dar va consolida(a) și cooperarea militară între Taiwan și Statele Unite”, a declarat el joi. Și „orice s-ar întâmpla aici, Statele Unite vor rămâne întotdeauna aliatul nostru fidel”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...