G4Media.ro

Cu o întârziere de 6 ani şi o condamnare anulată, începe procesul…

Sursa foto: Turnul Sfatului

Cu o întârziere de 6 ani şi o condamnare anulată, începe procesul în care Dumitru Dragomir este acuzat de mită / Dragomir a fost condamnat în ianuarie 2019 de Tribunalul Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, marţi, începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir este acuzat că a primit peste 3 milioane euro mită de la fostul administratorul RCS/RDS Ioan Bendei, în schimbul acordării drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, anunță Agerpres.

Acest dosar înregistrează deja o întârziere de şase ani, fiind plimbat la trei instanţe.

Trimis în judecată în 2017, Dumitru Dragomir a fost condamnat în ianuarie 2019 de Tribunalul Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită şi complicitate la spălarea banilor, însă în noiembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti a anulat sentinţa şi a dispus rejudecarea dosarului de la zero, începând cu procedura camerei preliminare.

Motivul invocat atunci de CAB a fost acela că tribunalul nu avea competenţa să judece această cauză, deoarece Bogdan Dragomir (fiul lui Mitică Dragomir) este avocat, chiar dacă acesta a fost suspendat din această calitate începând cu 2003, ceea ce atrage competenţa curţilor de apel.

Prin rejudecarea dosarului au fost anulate pedepsele aplicate de tribunal în acest dosar – Dumitru Dragomir, Ioan Bendei şi Florin Bogdan Bădiţă (administratorul SC Bodu SRL) – câte 4 ani închisoare cu executare. De asemenea, SC RCS&RDS şi SC Bodu SRL aveau de plătit fiecare peste 3 milioane euro.

Pe de altă parte, fiul lui Bogdan Dragomir, Alexandru Oprea (directorul general şi preşedintele CA al RCS&RDS) şi Mihai Dinei (coordonatorul activităţii juridice a RCS&RDS) primiseră decizii de achitare.

La rejudecare, un magistrat de la Curtea de Apel Bucureşti a constatat în iulie 2022 că rechizitoriul DNA este corect întocmit şi dispune începerea judecării pe fond, însă inculpaţii fac contestaţie, iar procesul ajunge la Instanţa supremă.

Dosarul este înregistrat la Instanţa supremă abia în februarie 2023 şi, după aproape 8 luni, judecătorii de aici confirmă decizia CAB din iulie 2022, însă exclud mai multe probe strânse de DNA în timpul anchetei, printre care şi un raport de constatare tehnico-ştiinţifică.

În august 2017, Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Alături de el au fost deferiţi justiţiei Ioan Bendei, la data faptelor administrator al SC RCS&RDS SA, pentru dare de mită şi complicitate la spălare de bani; Bogdan Dumitru Dragomir (fiul lui Dumitru Dragomir), la data faptelor asociat unic al SC Bodu SRL, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Au fost trimişi în judecată Florin Bogdan Bădiţă, la data faptelor administrator al SC Bodu SRL; Alexandru Oprea, la data faptei directorul general şi preşedintele CA al RCS&RDS, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei, la data faptelor coordonatorul activităţii juridice a RCS&RDS, pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la spălare de bani, şi Serghei Bulgac, la data faptei director general al RCS&RDS, pentru spălare de bani.

Procurorii au decis să trimită în judecată şi societăţile RCS&RDS, pentru dare de mită şi spălare de bani, Bodu SRL, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, şi Integrasoft SRL, pentru complicitate la spălare de bani.

Procurorii susţin că, în perioada aprilie 2009 – mai 2011, în calitate de preşedinte al LPF, cu sprijinul lui Florin Bădiţă, Bogdan Dumitru Dragomir şi Bodu SRL, Dumitru Dragomir a pretins suma de 3,5 milioane de euro de la Ioan Bendei, în calitatea acestuia de administrator şi acţionar al RCS&RDS SA, din care a primit suma de 3.100.000 de euro de la RCS&RDS SA.

Banii primiţi au fost disimulaţi sub forma unor plăţi făcute în cadrul unui contract de asociere în participaţiune, încheiat la data de 15 august 2009, pentru finanţarea unui local administrat de fiul lui Dragomir, Crystal Palace Ballrooms.

„Contractul respectiv a fost încheiat între societăţile Bodu SRL, deţinută de Dumitru Dragomir şi RCS&RDS SA, inculpatul Bendei Ioan beneficiind de sprijinul inculpaţilor Dinei Mihai şi Oprea Alexandru, administratori ai RCS&RDS SA. Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, încheiat la data de 8 aprilie 2008 între LPF şi consorţiul constituit din societatea SC RCS & RDS SA, administrată de inculpatul Bendei Ioan şi o altă societate”, susţine DNA.

Cu privire la infracţiunea de spălare de bani, anchetatorii notează că, în perioada 2015 – 2016, pe parcursul urmăririi penale desfăşurate în cauză, între societăţile RCS&RDS SA, reprezentată de Serghei Bulgac în calitate de administrator şi director general (care ar fi beneficiat de sprijinul lui Ioan Bendei şi al lui Mihai Dinei) şi Bodu SRL, reprezentată de Florin-Bogdan Bădiţă (care ar fi beneficiat de sprijinul lui Dumitru Dragomir şi al lui Bogdan Dragomir) şi alte persoane juridice, s-ar fi încheiat mai multe acte juridice în legătură cu contractul de asociere în participaţiune din data de 15 august 2009.

„A rezultat că patru dintre aceste acte juridice reprezintă, în parte, forme alternative tipice de spălare de bani, prin care s-au stabilit raporturi juridice nereale, pentru a disimula adevărata natură a existenţei sumei de 3.100.000 euro în patrimoniul societăţii Bodu, dar şi în scopul de a ajuta persoanele care au săvârşit infracţiunile de dare şi luare de mită să se sustragă de la urmărire penală. Practic, în urma unor operaţiuni juridice complexe, a fost schimbată natura sumelor plătite, acestea fiind transferate artificial înapoi în patrimoniul RCS&RDS”, spune DNA.

Concret, în cursul anului 2008, la nivelul LPF s-a organizat o licitaţie având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiţiei Liga I ”PARTENER”, în sezoanele competiţionale 2008 – 2009, 2009 – 2010 şi 2010 – 2011.

„În urma desfăşurării licitaţiei cu strigare, consorţiul de firme din care făcea parte RCS&RDS a fost declarat câştigător, preţul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA). În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat LPF acordarea unor condiţii contractuale mai avantajoase. În aceste împrejurări, Dumitru Dragomir, urmărindu-şi interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligaţiilor contractuale ale consorţiului, a solicitat reprezentanţilor SC RCS&RDS SA să intre într-un parteneriat de afaceri cu firma pe care acesta o controla”, menţionează DNA.

Prin urmare, susţin anchetatorii, pentru a-l determina pe Dumitru Dragomir să susţină interesele RCS&RDS la nivelul LPF, în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15 august 2009, între SC Bodu SRL – societate controlată de preşedintele LPF şi reprezentată de Florin Bădiţă şi RCS&RDS s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune, conţinutul contractului fiind anume conceput de părţi astfel încât să creeze aparenţa unei asocieri tipice şi să mascheze cât mai bine voinţa lor reală – aceea de a da, respectiv de a lua mită.

DNA arată că, în baza acestui contract, în perioada 18 august 2009 – 10 mai 2011, RCS&RDS SA a plătit către Bodu SRL, în 27 de tranşe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei).

„În perioada 2015 – 2016 părţile implicate în încheierea contractului de asociere în participaţiune au acţionat pentru ‘spălarea’ şi ‘curăţarea’ sa de caracterul infracţional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia. Astfel, între RCS&RDS SA, Bodu SRL şi SC Integrasoft SRL au fost încheiate mai multe acte juridice, părţile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participaţiune un caracter licit, în special în privinţa sumei de 3.100.000 euro, plătită în condiţiile de mai sus. Aceste operaţiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către RCS&RDS SA a afacerii care a stat la baza contractului de asociere”, notează DNA.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. prea puternic pentru judecata 😉
    grupul digi, nu mitica

  2. Domnul Dragomir nu si-a mai platit tributul la CSM?

    • Acolo e scor de la trei milioane euro in sus, per an de Puscarie scăzut . N are Mitica lovele .

  3. Mitica la Brutarie ! Hai cu niste Cozonaci !

  4. 189216000… 3155040… 3 meleoane… 2, 1, START!

  5. Vulpoi bătrân, uns cu toate alifiile.