Cuba după era Castro. Revoluţia merge mai departe

Adunarea Naţională de la Havana l-a ales miercuri pe Miguel Díaz-Canel (57 de ani), mâna dreaptă a preşedintelui Raúl Castro, să-i succeadă acestuia în fotoliul de lider al Cubei. Castro, care a condus ţara din 2006, urmează să fie înlocuit de la conducerea Cubei în cursul zilei de joi, însă votul de confirmare este o formalitate (în ţara comunistă nu există alegeri prezidenţiale directe). Predarea oficială a puterii nu va însemna nici pe departe că dinastia Castro va dispărea din peisajul politic al insulei din Caraibe. Analiştii se aşteaptă ca Raúl Castro (86 de ani) să râmână o figură centrală în statul comunist şi să sancţioneze orice încercare a noului preşedinte de a duce ţara pe o cale mai liberală. Este ceea ce susţine şi Christopher Baker, un cunoscător al realităţilor cubaneze, care a declarat pentru G4Media.ro că „Miguel Díaz-Canel a fost ales cu grijă pentru a asigura continuitatea sistemului.” Fără familia Castro în prim-plan, dar cu moştenirea ei prezentă peste tot şi cu Raúl care va face jocurile din umbră, Revoluţia din Cuba continuă.

Alegerea lui Díaz-Canel ca moştenitor al scaunului de preşedinte cubanez nu a surprins pe nimeni. Începând din 2013, după ce a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Stat de la Havana, Díaz-Canel a devenit un aliat cheie al lui Raúl Castro şi mâna sa dreaptă. Preşedintele îi apreciază trecutul politic îndelungat (a intrat în Liga Tinerilor Comunişti când avea 20 de ani) şi „fermitatea ideologică.” De cinci ani, fostul inginer electric din Santa Clara şi admirator declarat al formaţiei The Beatles a fost instruit şi pregătit pentru a prelua preşedinţia şi a face transferul de putere.

La prima vedere, Miguel Díaz-Canel reprezintă o despărţire de Cuba ultimelor şase decenii, dominate de dinastia Castro. Născut în aprilie 1960, la circa un an după ce revoluţia a măturat regimul lui Fulgencio Batista şi după ce Fidel Castro a devenit prim-ministru al Cubei, Díaz-Canel nu este altceva decât o extensie a modelului Castro, mai ales în ceea ce priveşte politica. Analiştii afirmă de altfel că mesajul continuității politice, pe care guvernul cubanez l-a subliniat din momentul în care a fost anunțat transferul puterii, a ştirbit mare parte din speranţa reînnoirii şi deschiderii ce se aşteptau de la noul lider. Schimarea este aşadar mai mult simbolică decât de substanţă.

Dar ce îl aşteaptă pe noul preşedinte de la Havana? În primul rând, o ţară cu o economie în stagnare şi cu o populaţie nerăbdătoare să vadă schimbarea. El moşteneşte un sistem monetar dual complex şi confuz, în timp ce va trebui să se asigure că inflația nu va crește şi nu-i va afecta pe cubanezii de rând. Mulţi experţi aşteaptă să vadă dacă Díaz-Canel va anula decizia de a bloca acordarea de noi licenţe pentru afacerile private sau, cel puţin, de a semnala un sprijin pentru iniţiativele private. Reformele implementate de Raúl Castro, limitate şi deocamdată neconvingătoare, vor fi fără îndoială continuate de succesorul său.

De asemenea, Miguel Díaz-Canel va avea sarcina complexă de a conduce Cuba fără trecutul revoluționar întruchipat de Raúl și Fidel Castro şi, mai ales, fără sprijinul popular de care s-au bucurat aceştia. Trecutul său de non-soldat va cântări greu în rândul populaţiei, obişnuită cu conducători cu trecut militar important.

În plus, el va trebui să facă faţă şi atitudinii relativ ostile a actualei Administraţii republicane de la Washington. Îmbunătățirea relațiilor cu SUA, care începuse sub Barack Obama, a fost parțial inversată de când Donald Trump a ajuns la Casa Albă. Problemele dizidenţilor politici şi a comunităţii de exilaţi cubanezi din Statele Unite vor râmâne pe agenda noului preşedinte. O înregistrare video de anul trecut îl arată pe noul lider de la Havana criticând violent dizidenţii cubanezii şi America. De asemenea, prăbuşirea în haos a Venezuelei, aliatul Cubei, va cântări greu în multe dintre deciziile pe care le va lua Miguel Díaz-Canel în perioada următoare.

Şi, toate acestea, în timp ce influenţa fraţilor Castro se va face simţită peste tot, iar Raúl Castro – mentorul politic al lui Díaz-Canel – va continua, fără doar şi poate, să controleze scena politică de la Havana. Instalat preşedinte în 2006, fratele lui Fidel Castro va râmâne, de altfel, lider al Partidului Comunist cel puţin până la următorul Congres, care va avea loc în 2021 (cel puţin doi dintre apropiaţii lui Raúl Castro râmân şi ei în puternicul şi influentul Consiliu de Stat). Forţa politică a dinastiei Castro se va simţi mult timp de acum înainte şi va acţiona ca o frână pentru orice reformă importantă. „Ori de câte ori vor exista crize sau probleme majore cu SUA, politica externă sau economia, Raúl va avea ultimul cuvânt,” a spus Hal Klepak, autor al unei biografii a lui Raúl Castro. În acest context, nu trebuie neglijată nici puterea semnificativă pe care şefii armatei, mulţi dintre ei generali din generaţia fraţilor Castro, o au în afacerile interne şi externe ale Cubei.

De aceea experţii cred că Miguel Díaz-Canel nu va realiza schimbări importante în următoarea perioadă. Orice reformă va fi mai degrabă graduală și făcută în mers de melc, iar noul lider va trebui să conducă insula printr-o perioadă de incertitudine şi cu mâinile aproape legate. „Nu are mai multă putere decât i s-a dat,” a afirmat Arturo Lopez-Levy de la Universitatea din Texas, iar acest lucru explică poate de ce cubanezii obişnuiţi privesc schimbarea de la vârful ţării mai mult cu indiferenţă, decât cu speranţă.

Christopher Baker: Miguel Díaz-Canel, un om al sistemului

Un expert în probleme legate de Cuba, Christopher Baker a declarat pentru G4Media.ro că Miguel Díaz-Canel a fost ales cu grijă de pentru a asigura continuitatea sistemului comunist de pe insulă. Baker nu crede că noul preşedinte, care a exprimat în trecut opinii relativ liberale, va devia ţara de la linia impusă de Castro în ultimii ani şi va continua politicile lui Raúl Castro.

Adrian Novac: Pentru prima dată după 1959, Cuba urmează să fie condusă de un alt preşedinte decât cineva din familia Castro. După șase decenii la putere, ce fel de țară lasă moştenire frații Castro?
Christopher Baker: Moștenirea este, desigur, amestecată. Pe de o parte, există o economie disfuncțională și neproductivă – parțial un produs al politicilor guvernamentale dezastruoase și al controlului general, parțial o dependență de trei decenii de generozitatea sovieticilor și parţial de embargoul american inflexibil. Dar lucrurile pozitive sunt multe, iar cubanezii ar trebui să fie mândri de ele. Îndeosebi, analfabetismul și malnutriția, care erau endemice înainte de Revoluție, au fost eradicate; a fost pusă la punct asistența medicală universală, iar realizările în acest domeniu sunt  reale. Însă fraţii Castro au oferit cubanezilor, pentru prima dată, şi sentimentul de mândrie în suveranitatea națională adevărată, creând în același timp o societate inspirată din spiritul comunitar puternic și din valori pozitive în care indivizii nu sunt absorbiţi de ispitele consumerismului.

A.N.: Este de așteptat ca Raúl Castro să rămână o influență puternică în statul comunist după ce va renunţa la fotoliul de lider?
C.B.: Fără îndoială, Raúl va rămâne o forță călăuzitoare. Potrivit Constituției, Partidul Comunist rămâne cea mai înaltă autoritate din țară. Frâiele sunt încă, în mare parte, în mâinile lui.

A.N.: Miguel Díaz-Canel este singurul candidat la succesiune după Raúl Castro. Ce știm despre el?
C.B.: Deși s-a născut după 1959 (n.red. anul Revoluţiei), noul președinte este un loialist al Revoluției. Şi-a făcut mâna ca secretar al Partidului Comunist – asemănător cu un guvernator – în provincia Villa Clara, unde s-a născut (și, mai târziu, în provincia Holguín), fiind cunoscut ca „un om al poporului,” fără pretenții mari. A dat dovadă de înclinaţii liberale importante, sprijinind de exemplu drepturile homosexualilor și lesbienelor. A fost ministru al Învățământului Superior înainte de a fi desemnat drept moştenitor aparent de către Raúl Castro și Consiliul de Miniștri. Díaz-Canel nu și-a exprimat opinii contrare viziunii pe care Raúl a impus-o pentru reformele economice care se desfăşoară în prezent gradual.

A.N.: Ce efecte credeţi că va avea desemnarea lui ca preşedinte pentru cubanezi şi societatea cubaneză?
C.B.: Miguel Díaz-Canel a fost ales cu grijă pentru a asigura continuitatea sistemului. El a etalat o atitudine oarecum liberală în trecut, dar nu mă îndoiesc că va fi dedicat să continue pe calea inițiată de Raúl, cea a reformei prudente. Aceasta ar putea fi accelerată, dar modelul de consens al guvernului cubanez, în care armata este puternic implicată, nu-ţi permite să schimbi direcţia pe o cale mai liberală. Mulți cubanezi rămân fericiți cu soarta lor sub Revoluție, în ciuda insuficienţelor materiale. Cu toate acestea, un procent semnificativ din populaţie doreşte beneficii economice mai mari. Oamenii vor să aibă carne pe rafturi și mai mulți bani în buzunar, iar Díaz-Canel se poate confrunta cu o presiune populară crescută pentru a le oferi aceste lucruri.

AN.: Ce cred cubanezii obişnuiţi despre noul lider de la Havana?
C.B.: Majoritatea cubanezilor abordează o atitudine de genul: să aşteptăm şi să vedem. Un procent mare dintre ei este extrem de critic față de sistem și nu se așteaptă la prea multe schimbări cu excepţia cazului în care Díaz-Canel va decide să inițieze reforme mai radicale. Poate că el ar dori să facă acest lucru, dar cu siguranță nu cu preţul posibil de a destabiliza sistemul. Având în vedere antagonismul continuu al Statelor Unite și presiunile economice din lumea reală, nu cred, sincer, că are prea multă libertate.

A.N.: Care va fi viitorul relațiilor cubanezo-americane după era Castro? Ar putea ca americanii să ridice embargoul?
C.B.: Relațiile dintre Havana şi Washington nu se bazează pe acțiunile cubanezilor. Ele sunt în totalitate dependente de atitudinea care există în Washington, iar în prezent această atitudine este dictată de lobby-ul cubanezo-american din Miami, care este inflexibil în îndârjirea lui. Nu se bazează pe o politică externă pragmatică. Această comunitate nu dorește să vadă o tranziție de succes spre un guvern post-Castro condus de Miguel Díaz-Canel. Ei vor să răstoarne „regimul” și să se întoarcă la Havana, sub impresia falsă că sunt de fapt guvernul legitim, aflat în așteptare în exil. Nici un cubanez de pe insulă cu care am vorbit vreodată nu vrea să vadă însă asta!

A.N.: Ati vizitat Cuba de peste 200 de ori în ultimele trei decenii şi sunteţi familiar cu insula. Credeţi că Cuba va deveni vreodată o democraţie?
C.B.: Este o întrebare interesantă. De fapt, Cuba însăşi se definește ca o „democrație”, care, în conformitate cu Constituția – așa cum a fost prima dată formulată de Fidel Castro cu șase decenii în urmă -, există atunci când toată lumea este hrănită, educată şi are o locuinţă. De asemenea, Cuba are un proces electoral destul de democratic la nivel municipal, deși rămâne ţara unui partid unic. Nu cred că vom vedea prea curând o „democrație multi-partid” și „alegeri libere și corecte,” așa cum le definesc de exemplu ţările occidentale. În primul rând, guvernul cubanez e destul de corect atunci când spune: „Am avut un sistem multi-partid înainte și nu ne-a fost de folos prea mult.” Nu e nicio îndoială în această privinţă. A fost un sistem corupt, venal și supravegheat de Washington pentru beneficiile economice ale Statelor Unite. Cuba a fost însă binevenită cu drepturi depline în frăţia naţiunilor din Caraibe și America Latină și, mai presus de toate, aceste ţări sunt cele care încearcă să împingă Cuba spre democrația multipartită. Când StateleUnite încearcă să facă asta, ele ameninţă să-şi folosească puterea pentru a obţine ce vor… şi, prin urmare, Cuba se simte în mod justificat ameninţată de cea mai mare putere a lumii, aflată chiar la ușa sa. Acesta nu este în final un scenariu în care libertatea poate să înflorească, nici unul în care un sistem multipartit să pară atractiv.

Fişă biografică: Christopher P. Baker este un expert în problemele Cubei,  familiar cu ţara din Caraibe pe care a vizitat-o de peste 200 de ori. A ajuns pentru prima oară în insulă în 1992, iar de-atunci a scris şase cărţi despre Cuba, precum şi articole pentru BBC, National Geographic şi Playboy. El locuieşte circa şase luni pe an în Cuba, unde realizează tururi cu motociclete şi pentru pasionaţii de fotografie. Impresiile lui despre Cuba şi alte ţări pot fi urmărite pe www.christopherpbaker.com

Surse: Yahoo, The Guardian, Bloomberg, BBC