G4Media.ro

Cuba va autoriza investițiile străine în comerțul en gros și cu amănuntul…

Sursa Foto: Twitter

Cuba va autoriza investițiile străine în comerțul en gros și cu amănuntul / Ministrul economiei: Vor permite lărgirea şi diversificarea ofertei către populaţie şi vor contribui la o relansare a industriei naţionale

Guvernul cubanez anunţă că urmează să autorizeze investiţii străine în comerţul en gros şi cu amănuntul, într-o încercare de a soluţiona penuriile cronice cu care se confruntă Cuba, relatează AFP, citată de News.ro

”Din cauza restricţiilor puternice cărora le suntem supuşi, investiţii străine în comerţul cu ridicata şi cu amânuntul, reglementate de stat, vor permite lărgirea şi diversificarea ofertei către populaţie şi vor contribui la o relansare a industriei naţionale”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter ministrul cubanez al Economiei, Alejandro Gil.

Guvernul cubanez urmează să-şi păstreze, însă, monopolul asupra comerţului exterior.

În prezent, investiţiile străine în Cuba sunt autorizate numai în producţia de bunuri, servicii şi în câteva sectoare de activitate precum cel hotelier.

Potrivit acestor noi măsuri, întreprinderi de comerţ angro vor putea să fie deţinute 100% de către investitori privaţi, însă comerţul cu amănuntul rămâne supus regimului economiei mixte, aflat în vigoare pe insulă, în care statul îşi păstrează în mod obligatoriu o participare.

70% INFLAŢIE ÎN 2021

Sectorul comerţului din Cuba – controlat de stat – se confruntă cu mari dificultăţi în a capta devize străine şi în a se aproviziona.

Cubanezii sunt obligaţi să strea la coadă pentru a cumpăra alimente şi alte produse de primă necesitate, în pesosul cubanez, în magazine de stat în care oferta este foarte limitată.

Magazine în care este posibilă plata în dolari au început să funcţioneze în 2019. Oferta este, în general, mai largă în aceste magazine.

Această situaţie favorizează piaţa neagră şi alimentează o spirală a inflaţiei.

În 2021, preţurile la consum au crescut, din această cauză, cu 70% în decurs de un an, potrivit unor date oficiale.

În august 2021, Guvernul cubanez a autorizat întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), punând astfel capăt unui monopol al statului care dura de 52 de ani.

Cuba se confruntă, în prezent, cu cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani, agravtă de pandemia covid-19 şi embargoul impus de Statele Unite insulei comuniste de 60 de ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Cum intineaza si astia idealurile comunismului! Iliescu s-ar zvarcoli in mo rmant…oh, wait…
    In alta ordine de idei, ma indoiesc ca se vor inghesui investitorii intr-o afacere cu preturi reglementate de stat.

  2. Fara o politica corecta vor fi preluati de chinezi. Unde mai pui ca sunt foarte aproape de America. Chinezul este in extaz la ora asta si isi face planul.