Cuba va folosi propriul vaccin: Se numește Abdala și se administrează în trei doze
Guvernul cubanez a autorizat vineri pentru utilizare de urgență un vaccin propriu, Abdala, primul ser contra Covid-19 conceput și dezvoltat în întregime în America Latină, anunță AFP, citată de RFI.
Hotărârea a fost luată, „după ce s-a confirmat că îndeplinește cerințele și parametrii privind calitatea, siguranța și eficiența”, a precizat Autoritatea națională de reglementare a medicamentelor din Cuba într-o postare pe Twitter.
Fiind cel mai avansat dintre cele cinci vaccinuri dezvoltate în Cuba, Abdala este eficient cu 92,28% împotriva riscului de a contracta COVID-19 după administrarea a trei doze, potrivit grupului farmaceutic de stat BioCubaFarma.
În plus, după Abdala, Cuba are în dezvoltare alte patru vaccinuri, printre care Soberana 2, ale cărui rezultate parțiale de eficacitate (62% după două din cele trei doze) îi fac pe cercetători încrezători în privința unei autorizații viitoare.
- Citește articolul integral pe RFI.
sursa foto: Unsplash.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii