Cuc o amenință pe Mezei cu o plângere penală
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a anunțat pe Facebook că analizează posibilitatea de a formula ”o plângere penală pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare” împotriva Mădălinei Mezei, fosta șefă a Tarom.
Mezei l-a acuzat săptămâna trecută pe Cuc că i-ar fi cerut să oprească la sol avioanele cu care veneau la București câțiva parlamentari care ar fi urmat să voteze moțiunea de cenzură împotriva guvernului din care acesta face parte.
Postarea integrală a lui Răzvan Cuc:
Îi solicit public doamnei Mezei să renunțe la a mai invoca fie Ministerul Transporturilor fie societatea Tarom în retorica domniei sale aservită unor interese de campanie. Îi pot înțelege doamnei Mezei devotamentul pentru linii politice diferite de cele ale mele, dar o somez să înceteze a mai târî structuri ale statului român în aceste declarații.
Cât despre presupusa mea ”bătaie de joc” în legătură cu „cariera și profesia Domniei sale”, îi reamintesc doamnei Mezei că i-am dat numeroase șanse să se afirme în calitate de director general al Tarom, însă rezultatele dezastruoase vorbesc de la sine. Nepotismul, interesele personale și lipsa totală de implicare managerială sunt chestiuni deja de notorietate publica in ceea ce o priveste.
De astăzi înainte, cetățeanul Răzvan Cuc va aborda această chestiune, prin raportare la instituțiile abilitate ale statului. După consultarea cu avocații mei, în lumina dezvăluirilor nereale din spațiul public ale numitei Mezei Madalina, dar și pe baza celor afirmate de catre aceasta în fața organelor judiciare, analizez posibilitatea legala de a formula o plângere penală pentru infracțiunea de ”inducere în eroare a organelor judiciare” prev. de art. 268 Cod penal.
Pentru corecta informare a opiniei publice arat ca, în toată cariera mea profesională, niciodată nu am dispus ori cerut vreo măsură de natură a afecta siguranța ori interesele cetățenilor români.
Foto: Răzvan Cuc / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii