Culisele extragerii colaboratorilor români din Afganistan. Agonia a 20 de afgani care au ratat intrarea în aeroport pentru câțiva metri, cu consulul român salvat de vesta antiglonț sub tirul talibanilor. Interviu cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu

România a extras din Afganistan 49 de cetățeni români și 156 de colaboratori afgani, precum și 7 cetățeni ai altor state. Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, explică într-un interviu pentru G4Media.ro cum au decurs operațiunile de evacuare, cum consulul român a fost lovit de un glonț al talibanilor la poarta aeroportului.

• Citește interviu integral:

Situația din Afganistan s-a deteriorat semnificativ, cu impact la nivel internațional. Cum a funcționat operațiunea de extragere și cum s-a simțit această criză la nivelul Ministerului Afacerilor Externe?

Se poate răspunde la o astfel de întrebare în cel puțin două feluri: instituțional și uman.

Instituțional, deteriorarea rapidă a situației de securitate din Afganistan a generat nevoia unei mobilizări extrem de rapide și foarte complexe la nivelul autorităților române, iar Ministerul Afacerilor Externe s-a aflat în centrul acestui efort, în baza mandatului său privind apărarea în străinătate a drepturilor şi intereselor cetățenilor români, mai ales a celor aflați în zone de risc iminent.

Uman, implicându-mă direct, oră cu oră, minut cu minut, în activitatea celulei de criză interinstituționale pe care am activat-o pe 13 august și pe care am coordonat-o, am simțit extrem de intens, aproape fizic, tragedia pe care au suferit-o oamenii din acest spațiu care a devenit, așa cum spuneam pe 21 august, când s-a întors aeronava militară cu românii din Afganistan, un loc al disperării și suferinței individuale și colective extreme.

Din nou instituțional, consecința imediată a crizei din Afganistan și prioritatea ”zero” pe care am avut-o a fost repatrierea cetățenilor români. Și am bucuria să spun că am reușit, împreună cu colegii mei din Celula de criză, din MAE, SIE, MApN, SRI, să scoatem din Afganistan pe toți românii care au dorit să fie evacuați, adică 49 de oameni. Nu mai există acum niciun român care să se afle în Afganistan și care să dorească să plece de acolo. E cu atât mai mult meritoriu și foarte important, cu cât sunt multe state UE și aliate care au încă cetățeni de evacuat din Afganistan chiar și acum.

De aceea, pot să spun că acești profesioniști din Celula de criză merită toată aprecierea mea și a noastră, a tuturor, chiar dacă ei nu vor fi – cel puțin o parte dintre ei, din motive de statut profesional – cunoscuți publicului, pentru dedicarea lor, pentru modul în care au muncit, pentru efortul cu care au acționat consecvent și eficient  pentru evacuarea românilor de acolo. A existat o cooperare interinstituțională excepțională pentru repatrierea cetățenilor români din Afganistan care a fost, fără niciun dubiu un succes.

Și nu doar a românilor, ci și a afganilor ”noștri”: foști colaboratori ai trupelor române în teatrul de operații din Afganistan, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile ca jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora. Când facem acest interviu, am reușit să evacuăm în siguranță 156 de cetățeni afgani din aceste categorii, ceea ce este, de asemenea, un succes notabil și relevant.

Am stat permanent în legătură cu președintele Klaus Iohannis, pe care l-am informat permanent, de mai multe ori pe zi, despre evoluția situației, cu care am discutat opțiunile și care a validat căile de acțiune, de la bun început, atunci când domnul președinte mi-a spus că obiectivul nostru, având desigur în vedere condițiile de securitate extrem de complicate, este să ”nu lăsăm pe nimeni în urmă”.

Din nou, în plan uman – am asistat direct, în timpul operațiunilor de repatriere, la scene de un dramatism incredibil, și de o parte și de alta a firului care a legat colegii din celula de criză din București de cei aflați pe teren și mai ales de cei pe care trebuia să-i salvăm. Am stat alături de colegii mei tot timpul – am dormit cu toții foarte puțin în aceste 3 săptămâni de eforturi continue și am văzut reacțiile lor atunci când o anumită operațiune nu a reușit, i-am văzut plângând uneori din cauza asta, i-am văzut cum, cu toată oboseală și stresul acumulate, au continuat eforturile.

O să vă spun acum doar un episod.

Pe 20 august am avut una dintre încercările de a introduce în aeroport un grup de aproximativ 20 de afgani, inclusiv femei și copii, membri de familie. Am stat cu ei mai bine de 3 ore, ghidându-i prin Kabul și în jurul aeroportului, pentru a-i aduce în siguranță la una dintre porțile unde îi aștepta echipa românească din aeroport. A fost extrem de complicat: mulțimi enorme de afgani care încercau să intre în aeroport, puncte de control talibane controlate de diverse facțiuni, o situație de securitate care le putea pune în pericol sănătatea și viața în orice moment. I-am adus la una dintre porțile despre care știam, dar situația s-a schimbat brusc și acea poartă nu a mai putut fi folosită.

A trebuit să-i ghidăm câțiva kilometri spre o altă poartă. O cursă contra cronometru, pe de o parte pentru cei din aeroport, pe de alta pentru afganii din afară, pe care îi ghidam din camera celulei de criză. Consulul nostru i-a așteptat la cea de-a doua poartă, mai mică, pe care putea ieși pe jumătate, agitând ca semn de recunoaștere vesta tricoloră a celulei de criză. Între timp, grupul s-a micșorat. Una dintre jurnalistele afgane din grup a leșinat de epuizare și colegii ei jurnaliști au renunțat – ca să o ducă la spital. Cu greu, ceilalți au ajuns lângă a doua poartă. Se întunecase, vesta nu mai era vizibilă, consulul a folosit o lanternă verde.

Brusc a început să se tragă serios. Un glonț rătăcit, tras în aer, l-a atins pe consul, dar nu a pățit nimic, nu a fost rănit pentru că avea echipament de protecție. Și a continuat cu curaj să agite lanterna aceea verde, deși era clar că în întuneric se expunea unui risc crescut. I-am admirat și îi respect enorm curajul și abnegația. Îl striga pe nume pe liderul de facto al grupului, prin care le coordonam mișcările, pentru a ghida grupul spre poartă. Îl auzeam cum striga inclusiv prin telefonul afganului cu care țineam legătura, erau aproape de poartă.

Situația se deteriorase însă atât de rău că trupele americane care protejau aeroportul au primit ordin și au trebuit să închidă toate porțile aeroportului și nu a mai intrat nimeni. Afganii ”noștri” erau la doar circa 20 de metri de poartă, dar nu au mai putut intra. Nu o să uit niciodată pe cel cu care vorbeam la telefon, liderul de facto al grupului, prin care ne coordonam, despre care am spus mai devreme, cum plângea de disperare pentru că nu au putut intra, alături de un copil al său, cred că îl ținea în brațe.

M-am trezit de mai multe ori din somn cu vocea lui în cap în aceste săptămâni. Dar nu ne-am lăsat și nu i-am abandonat, iar astăzi el este în siguranță în Pakistan, cu familia lui, au intrat ieri, 4 septembrie, pe cale terestră, ca urmare a eforturilor colegilor din celula de criză.

E doar un exemplu, din multe altele, din aceste săptămâni. Ceea ce e cu adevărat important e că i-am adus pe oameni în siguranță, în afara acelui loc al disperării și suferinței umane.

Mai sunt români care vor să fie scoși din Afganistan?

La acest moment toți românii care au solicitat să fie evacuați au fost extrași din Afganistan – după cum spuneam, a fost un proces extrem de complex, dar am realizat cu succes misiunea de extragere. În acest moment mai sunt doar 8 cetățeni români în Afganistan, 7 lucrează pentru ONU, iar unul pentru un ONG, niciunul nedorind să fie evacuat. Celula de criză interinstituțională se află în contact constant cu ei.

Ce categorii de cetățeni afgani și străini ați evacuat? Ce ziariști străini ați scos, de la ce publicații?

Până duminică, 5 septembrie, ca urmare  a eforturilor Celulei de Criză interinstituționale, au fost evacuați din Kabul în condiții de siguranță 156 de cetățeni afgani din categoriile de persoane vulnerabile menționate anterior – foști colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, jurnaliști de la Associated Press, un profesor – activist pentru drepturile omului, magistrați de la instanțe superioare afgane, un polițist și membri de familie ai acestora de mai sus. Aceștia se adaugă evacuării cu succes și a 7 cetățeni ai unor state aliate – cinci cetățeni bulgari, un american și un britanic, și a tuturor celor 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriați.

A fost nevoie de negocieri cu talibanii? Dacă da, cum au decurs ele, prin ce canale?

Celula de criză interinstituțională a acționat permanent, și-a desfășurat activitatea zi și noapte în ritm intens pentru gestionarea situației cetățenilor afgani din categoriile menționate mai devreme care și-au manifestat dorința de a fi evacuați în România, cu procesarea solicitărilor, contactarea, identificarea și, foarte important, validarea de securitate a acestora. Celula interinstituțională de criză a menținut o legătură permanentă cu partenerii internaționali din teren.

Am avut mai multe încercări de a-i scoate pe afganii ”noștri” aducându-i în aeroport și apoi evacuându-i cu avionul, fie al nostru, fie al unor parteneri, așa cum am reușit în cazul cetățenilor români și aliați pe care i-am extras de acolo. Când a fost clar că nu mai poate fi folosit aeroportul, din motivele de securitate cunoscute, mai ales după momentul atacurilor teroriste din 26 august, ne-am concentrat pe găsirea unor căi alternative, iar calea terestră prin Pakistan a rezultat ca fiind cea mai fezabilă.

Echipa noastră a fost în contact permanent cu grupurile de cetățeni afgani și i-a ghidat pe aceștia pe toată durata deplasării către granița cu Pakistanul. Astfel, prin demersuri sensibile și extrem de complexe, cetățenii afgani au fost evacuați pe cale terestră, la acest moment aflându-se în siguranță pe teritoriul Pakistanului, unde au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad și transportați într-o locație unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.

A plătit România talibanilor pentru extragere?

Nu vă pot da mai multe detalii operaționale despre evacuarea pe cale terestră din aceste zile pentru că trebuie să păstrăm deschisă posibilitatea evacuării și a altor cetățeni afgani, dacă va fi nevoie, dar pot să spun că nu am avut negocieri directe cu talibanii și nici nu am plătit nimic.

Care este relația cu Pakistanul, de ce ajung toți în această țară?

Relația cu Pakistanul este una foarte bună, în mod tradițional, de ani de zile și asta a ajutat foarte mult în aceste zile. Un rol important l-a avut și ambasada noastră la Islamabad. Exprim din nou și pe această cale recunoștința și mulțumirile deosebite ale mele și ale României pentru deschiderea și sprijinul excepționale acordate de MAE pakistanez, alături de celelalte autorități pakistaneze.

Pe parcursul realizării acestor demersuri complexe, instituția pe care o conduc a acordat o atenție specială comunicării publice eficiente, atât din rațiuni de transparență instituțională, pe fondul unui interes public major, cât și pentru a transmite mesaje importante cetățenilor români aflați în Afganistan pentru a le putea oferi sprijinul necesar.

MAE a comunicat de fiecare dată public, cât mai rapid cu putință, toate elementele de noutate care puteau fi comunicate în condiții de siguranță, încă din 13 august, când am reevaluat și ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan, îndemnând cetățenii români să părăsească de urgență teritoriul acestui stat și să evite orice deplasare în Afganistan. Am comunicat ziua, noaptea, în weekend, oricând au fost informații importante.

O mare parte dintre demersurile Celulei de Criză nu sunt și nu pot fi transmise la nivel public, înțelegeți caracteristicile și elementele de sensibilitate ale acestor acțiuni. Aceste demersuri au trebuit și trebuie în continuare realizate în cea mai mare confidențialitate, pe canale specifice, atât la nivelul MAE, cât și prin instituțiilor partenere, trebuie tratate cu maximă atenție, având în vedere evoluțiile situației din zonă.

Cum s-a realizat efectiv operațiunea de evacuare, care au fost principalele pericole? De ce a durat mai mult în cazul României extragerea colaboratorilor decât în cazul unor țări precum Polonia sau Ungaria?

După cum menționam și după cum se vede și cu ochiul liber urmărind situația din Afganistan, situația de securitate din Kabul a fost complexă și fluidă, în continuă și progresivă deteriorare. Asta a presupus adaptarea constantă a planului de evacuare, în funcție de diverși factori, care au propria dinamică. Celula de criză interinstituțională a evaluat permanent, împreună cu partenerii internaționali, evoluția situației de la fața locului și contextul local specific, pentru a identifica cele mai adecvate opțiuni de evacuare.

Am prezentat mai devreme cum am pregătit și executat operațiunea de evacuare pe cale terestră din aceste zile, care a fost un succes pe care îl numesc, fără ezitare, remarcabil. Am povestit și un episod despre cât de complicat a fost, înainte de operațiunea terestră din aceste zile, evacuarea pe calea aeroportului.

Ceea ce pot să vă spun referitor la eforturile care au fost în derulare este că am continuat într-un ritm intens demersurile de sprijinire a cetățenilor afgani din categoriile menționate, după ce a devenit evident că varianta utilizării aeroportului Kabul nu mai este funcțională.

Ceea ce am făcut în perioada aceasta a fost să desfășurăm acțiuni specifice de procesare a solicitărilor, contactarea, identificarea și validarea de securitate a cetățenilor afgani care ne solicitau sprijinul și să căutăm cele mai bune variante de ieșire din țară pentru aceștia. Vreau să subliniez că nu am trecut pe lista de evacuare decât persoane care au trecut de validarea de securitate, care este foarte importantă și care durează.

În etapa inițială, de până la retragerea completă, evacuarea din aeroport a fost în sine un proces extrem de complex, cu mai multe faze, dintre care cea mai dificilă a fost accesul efectiv în aeroport. Organizarea unui zbor de evacuare a celor din aeroport era aspectul cel mai ușor de organizat și eram pregătiți cu multiple opțiuni. Dar ați văzut deja cât de complicat a fost să-i aducem în interiorul aeroportului din ceea ce am spus mai devreme legat de încercarea de evacuare din 20 august – practic, o operațiune planificată atent, dar care a suferit chiar în timpul desfășurării sale modificări din cauze obiective, pe care a trebuit să le decidem pe loc, iar când eram aproape de finalizare situația de securitate s-a agravat atât de mult încât a determinat un alt rezultat decât cel planificat. Repet, sunt încă state europene și aliate care au încă cetățeni proprii și afgani de evacuat.

Grupurile de afgani pe care îi ghidam către aeroport au fost expuse în permanență riscurilor de securitate, dar în unele ocazii au avut viața în pericol în modul cel mai direct cu putință. Pot să vă mai dau câteva exemple, efectiv dramatice.

Spre exemplu, o tânără, studentă cu bursă în România, a renunțat la una dintre tentative după ce o explozie în apropierea locului în care se afla i-a rănit mama. A mers la spital pentru îngrijiri, și chiar se gândea să renunțe. Două zile mai târziu, a reluat eforturile de plecare și a reușit folosindu-se de documentele emise de autoritățile române. Un alt student s-a trezit, în drumul spre aeroport, într-o situație de conflict stradal armat deschis și a trebuit să renunțe. În final, am reușit să evacuăm 12 studenți, din care 8 studenți cu burse românești și 3 membri de familie ai lor.

Pe 26 august, am organizat o altă operațiune de evacuare, cu un grup mai mare de afgani, circa 90. Aceștia, ghidați de colegii noștri, se aflau în două autobuze chiar la ultimul punct de control taliban înaintea unei porți rutiere de acces în aeroport. Erau perfectate demersurile pentru accesul lor în aeroport, existau chiar discuții între talibani și forțele americane. Din păcate, chiar înainte de acces, au avut loc atacurile teroriste care au ucis aproape 200 persoane, printre care și 13 soldați americani, iar șoferii autobuzelor au fugit. Explozia a avut loc relativ aproape de locul unde se aflau autobuzele, am auzit explozia prin telefonul cu care țineam legătura cu grupul de afgani.  Ulterior, din cauza exploziilor, accesul în aeroport a fost suspendat și nu am mai putut să continuăm, deși am mai încercat și a doua zi, de două ori, cu acel convoi. După cum este știut, după atentat accesul în aeroportul din Kabul a devenit aproape imposibil.

Echipa noastră de la București a menținut contactul permanent cu cetățenii afgani care trebuiau evacuați, nu a abandonat efortul și iată că în aceste zile i-am adus în siguranță în Pakistan.

Ce se va întâmpla acum cu ei?

Celula de criză interinstituțională face în această perioadă demersurile pentru aducerea în țară a celor care au fost evacuați în aceste zile în Pakistan. Odată aduși în România, ei vor fi preluați de colegii cu atribuții în materie de refugiați sau azilanți pentru a trece prin procedurile specifice, care nu mai țin de resortul MAE sau al Celulei de criză, care a avut și are ca obiectiv evacuarea din Afganistan. În acest moment, nu mai sunt în desfășurarea operațiuni similare ca anvergură cu cele din perioada 4-5 septembrie, dar  activitatea Celulei de criză va mai continua o perioadă.

De la momentul la care am activat Celula de Criză, la 13 august, a fost o perioadă foarte intensă, o repet, inclusiv la nivel uman, emoțional, pentru că vă vorbesc în calitate de ministru de externe, dar și de om. Am preluat atât eu, cât și colegii mei, în tot acest timp, o încărcătură emoțională extrem de amplă, care a lăsat urme ce nu pot fi șterse. Mă bucur, ca părinte care a văzut odată cu întreaga lume scenele de la aeroport cu părinți care își trimit copiii mici, singuri, peste gardul cu sârmă ghimpată al aeroportului, spre libertate, că în aceste zile, printre cei 156 de cetățeni afgani, am reușit să scoatem în siguranță din Afganistan și 53 de minori cu vârste între 3 luni și 17 ani.

Vă asigur că toți colegii din Celula de Criză au fost trup și suflet implicați în toată această perioadă grea, sunt niște profesioniști adevărați care au făcut tot ce le-a stat în putere și chiar mai mult. Nu este vorba doar despre a-ți îndeplini o sarcină instituțională, ci de a trage linia între viață și moarte, adică de a salva vieți.

Repet, și cu această ocazie, aprecierea și mulțumirile mele pentru toate instituțiile reprezentate în Celula de criză interinstituțională: Serviciul de Informații Externe, Serviciul Român de Informații, Ministerul Apărării Naționale. Au fost și sunt în continuare niște zile foarte intense.

Vreau să mai spun un sincer ”Mulțumesc!” echipei mele de la Ministerul Afacerilor Externe, cu care am lucrat foarte bine împreună, literalmente zi și noapte, în urma cărora am reușit să aducem acasă în siguranță cetățenii români și afgani. Apreciez, în mod cu totul deosebit, efortul lor, al lui Cornel Feruță, al Mihaelei Cămărășan, al lui Valentin Muntean, al consulului nostru la Islamabad, Bogdan Anghel, și al tuturor celorlalți colegi din Celula de Criză.

sursa foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu