G4Media.ro

Culisele retragerii Olguței Vasilescu din cursa pentru Ministerul Dezvoltării: PSD a primit…

Florin Iordache, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, participa la o adunare solemnă orgnizata de Curtea Constituțională cu ocazia Zilei Constituției României, la Palatul Parlamentului din București, vineri 8 decembrie 2017. Inquam Photos / George Călin

Culisele retragerii Olguței Vasilescu din cursa pentru Ministerul Dezvoltării: PSD a primit semnale de la Curtea Constituțională că va suferi o înfrângere usturătoare

Anunțul Liei Olguța Vasilescu de retragere a candidaturii pentru posturile de ministru al Dezvoltării și vicepremier în Guvernul Dăncilă, survenit după aproape trei luni de presiuni făcute asupra președintelui Klaus Iohannis, are de fapt în spate un răspuns informal din partea Curții Constituționale conform căruia, în cazul în care s-ar ajunge la arbitrajul CCR, cel care ar avea câștig de cauză ar fi șeful statului, au declarat surse politice pentru G4Media.ro.

Potrivit surselor citate, judecătorii constituționali, chiar și cei considerați până acum a fi apropiați de PSD, au transmis că Olguța Vasilescu va fi respinsă fără drept de apel în baza jurisprudenței CCR în domeniu: președintele poate respinge o singură dată, motivat, propunerea premierului de numire a unui persoane în funcția vacantă de ministru. Răspunsul din partea Curții a venit în urma tatonărilor făcute de reprezentanți ai PSD.

”Li s-a transmis celor de la PSD că va fi o decizie dură cu o motivație și mai dură”, au explicat sursele citate pentru G4Media.ro.

Fragment din Decizia Nr. 98 din 7 februarie 2008 dată de CCR în cazul refuzului președintelui de atunci, Traian Băsescu, de a o numi pe Norica Nicolai ministru al Justiției la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu:

  • ”Curtea Constituţională urmează să constate că, în aplicarea art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României, neavând drept de veto, poate să ceară primului-ministru o singură dată, motivat, să facă o nouă propunere de numire a altei persoane în funcţia de ministru. Motivele cererii Preşedintelui României nu pot fi cenzurate de primul-ministru, care, în procedura prevăzută de art.85 alin.(2) din Constituţie, nu are decât dreptul de a propune Preşedintelui numirea unui ministru, iar nu şi competenţă decizională. Ca şi în cazul exercitării celorlalte atribuţii prevăzute în Constituţie, Preşedintele rămâne răspunzător politic, în faţa electoratului, pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, după cum primul-ministru şi Guvernul rămân răspunzători politic în faţa Parlamentului. În ceea ce priveşte posibilitatea primului-ministru de a reitera prima propunere, Curtea urmează să constate că această posibilitate este exclusă prin chiar faptul neînsuşirii propunerii de către Preşedintele României. Aşadar, primul-ministru are obligaţia să propună pentru funcţia de ministru o altă persoană”.

La remanierea guvernamentală din toamna anului trecut, Olguța Vasilescu a demisionat de la Ministerul Muncii pentru a prelua portofoliul Transporturilor. A fost respinsă însă de președintele Klaus Iohannis, iar PSD a propus-o apoi pentru portofoliul Dezvoltării. Șeful statului a respins-o însă de nu mai puțin de trei ori, în ciuda amenințărilor PSD că îl va suspenda, că i se va face plângere penală pentru abuz în serviciu sau că refuzul său va fi suspus arbitrajului Curții Constituționale.

Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, marţi, că a decis să-şi retragă candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, după o discuţie cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

„Astăzi, în urma unei discuţii cu liderul PSD Liviu Dragnea, am luat hotărârea sa îmi retrag candidatura pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării. Un atac la CCR înseamnă o perioadă de cel puţin o lună şi jumătate de aşteptare, perioadă în care activitatea guvernamentală ar avea în continuare de suferit prin absenţa din guvern a unui ministru cu un portofoliu important, exact în perioada în care România deţine preşedinţia UE”, a scris fostul ministru al Muncii pe contul său de Facebook.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. Pe ansambu, retragerea Olgutei Vasilesu din zona vizibila a partidului, adica din prima linie, este pe placul PSD-ului ,a lui Dragnea personal pentru a ascunde promisiunile neonorate din zona maririlor de salarii dar mai ales a promisiunilor de dublare a pensiilor.Retragerea este strategica.Uitarea si praful se vor asterne peste promisiunile partidului ,peste promisiunile de dublare a pensiilor ,ca romanul are memoria scurta.Promisiuni ,minciuni,abrambureala. Maurul si-a facut datoria.Olguta Vasilescu ,caz inchis.

    • Si fiindca promisiuni vor face in continuu, alea vechi vor fi acoperite de altele. Ideea e sa se faca atatea promisiuni incat sa li se piarda sirul.
      Ramane in constientul general ca pesede a avut in plan sa faca, dar ori ca n-a avut noroc, ori ca soros, ori ca klingonii ori ca iploaia (cu) inghetata… si unele s-au si facut dar nu mai stiu care…

  2. Eram sigur că în spatele „nobilei” declarații a Olguței Vasilescu este o „scurgere de informații”, din partea CCR că nu vor avea câștig de cauză. Zegrean le-a spus-o de la început. Se va găsi un loc călduț și bine plătit pentru acest geniu al României, mai ales că urmează a fi și o tânără proaspăt măritată.
    În comunism paranoia era o boală națională. Constat că se menține și acum. Studiu de caz, Dragnea, Olguța, Serban Nicolae și multe, multe alte „personalități” nu numai din politică. Vezi și cazul d-nei Pippidi.

    • CU tot respectul domnule @ION, CU PERMISIUNEA DVS ; VA POT NUMI ; SFINTUL ION .MOTIVUL ;AFIRMATIILE DVS SINT PERTINENTE . NUMAI DE BINE .

  3. Previzibil. Ce ar vrea, sa semneze ca primarul chit ca are legea de partea lui? Ue psd

  4. Vai saraca. Acuma trebuie sa stea acasa, somera, si la cratita!

  5. Olguța este viitorul președinte al României.

    • …de scara de bloc ?

    • looool. in ce univers paralel? asta ca tot le plac psd-istilor chestiile cu paralele, ei insisi fiind paraleli cu orice forma de guvernare.

    • eu o votez presedinte de trotuar

    • Titiiii, tata..esti pe vise umede ?… Iti plac femeile „frumoase si puternice” ????
      Las’ ca te maturizezi tu, cand se mai linistesc hormonii …:)))))))))))))))))))

    • DA presedinte de bloc in CRAIOVA .

  6. Din ce înțeleg, kaghebistul Dorneanu – ex-turnator la Secu si colab al CRIMINALULUI Iliescu – nu a putut răsâunde la comezni. Va veni ex-utecistul șef Enache, si el turnator si securist, fost uneperist si lingător de Kooruri ale lui Nicolae & Nicu Ceausescu?

  7. tocmai acum cand „isi luara” palat, doamna a ramas somera…

  8. Cățeaua a plecat cu coada intre picioare!

  9. CU tot respectul domnule @ION, CU PERMISIUNEA DVS ; VA POT NUMI ; SFINTUL ION .MOTIVUL ;AFIRMATIILE DVS SINT PERTINENTE . NUMAI DE BINE .

  10. Este o manevra golaneasca a lui Dragnea. A determinat-o pe Olguta Vasilescu sa-si dea demisia de la Ministerul Muncii, stiind (sau manipuland asta) ca nu va mai fi numita pe un alt post de ministru. Lui Dragnea i-a fost teama de Olguta Vasilescu care capatase prea multa popularitate in randurile electoratului PSD si stiind-o ca este si tare in clont, a preferat sa se descotoroseasca de ea. Acum pandeste la colt ca sa-l mazileasca si pe Manda si sa-si securizeze bine toate functile impotriva unora mai destepti sau mai agresivi care ar jindui la vreuna din functiile lui. Dupa rezolvarea problemei bugetului, Dragnea ii va da un sut in fund (pe pariu) si Veoricai Dancila, care si-a cam luat nasul la purtare si se crede acum Prim Ministru.