G4Media.ro

Cum a ajuns expertul român Greg Scărlătoiu să ofere consultanţă Administraţiei Trump…

Cum a ajuns expertul român Greg Scărlătoiu să ofere consultanţă Administraţiei Trump privind Coreea de Nord

La începutul lunii februarie, preşedintele american Donald Trump i-a primit, în Biroul Oval de la Casa Albă, pe opt dizidenţi nord-coreeni. Întâlnirea cu aceştia a venit la doar câteva zile după discursul liderului american despre Starea Uniunii, în care Trump a criticat dur regimul lui Kim Jong-un pentru încălcarea sistematică a drepturilor omului în ţara comunistă. Puţină lume ştie, dar vizita dizidenţilor nord-coreeni a fost organizată de românul Greg Scărlătoiu, directorul executiv al Committee for Human Rights in North Korea (NRNK) din Washington, D.C.

Un excelent cunoscător al situaţiei din peninsula coreeană, Scărlătoiu a explicat pentru G4Media.ro cum a ajuns să fie „omul din umbră” care i-a pus în contact pe dizidenţii nord-coreeni cu preşedintele Trump şi de ce „trebuie să avem zero încredere în Kim.” Expertul – care este fluent în coreeană – susţine că regimul de la Phenian „a călcat în picioare fiecare promisiune pe care a făcut-o,” iar „problema nord-coreeană nu poate fi rezolvată atâta timp cât Kim rămâne la conducere.”

Vizita dizidenţilor nord-coreeni la Casa Albă i-a oferit preşedintelui Trump posibilitatea de a insista asupra încălcărilor drepturilor omului în Coreea de Nord, subliniind costurile umane pe care regimul autoritar al lui Kim Jong-un le are asupra populaţiei. Este un lucru subliniat de altfel şi de Scărlătoiu, care a declarat pentru G4Media.ro: „Coreea de Nord este un imens lagăr pentru majoritatea populaţiei. Supravegherea şi opresiunea sunt absolut sufocante.”

Cu doar câteva zile înainte de vizita dizidenţilor, în timpul prezentării Stării Uniunii în Congresul de la Washington, preşedintele Trump i-a adus un omagiu lui Ji Seong-ho, un dizident care a fost invitat să urmărească discursul liderului american din loja Primei Doamne a Statelor Unite (Ji Seong-ho a fost şi în grupul care a vizitat Casa Albă. El și-a pierdut un picior și un braț după ce a fost lovit de un tren atunci când, copil fiind, căuta mâncare prin gunoaie în perioada foametei care a afectat ţara comunistă. Ulterior, nord-coreeanul a scăpat în Coreea de Sud.). Scărlătoiu a fost cel care a facilitat şi prezenţa lui Ji Seong-ho în sala Congresului american pentru discursul lui Trump. Şase dintre cei opt nord-coreeni primiţi de Donald Trump trăiesc în prezent în Coreea de Sud, iar doi locuiesc în Statele Unite.

În acel moment, vizita dizidenţilor nord-coreeni la Casa Albă şi prezenţa lui Ji Seong-ho în Congres au fost considerate „mişcări provocatoare” de către majoritatea analiştilor şi presei de la Washington, care avertizau că ele puteau să atragă acţiuni de represalii din partea regimului de la Phenian. „Experți în politică externă au avertizat că există riscuri ca Trump să interacţioneze atât de direct cu dizidenţii,” a scris la momentul respectiv Washington Post, adăugând că acţiunile liderului american pot fi interpretate drept o „ameninţare” de către Coreea de Nord. De altfel, preşedintele Donald Trump nu s-a ferit să afirme atunci că „nici un regim nu și-a asuprit proprii cetățeni mai mult sau mai brutal decât dictatura nemiloasă din Coreea de Nord,” lăudându-l pe Ji Seong-ho, ale cărui sacrificii mari „sunt o inspiraţie pentru noi toţi.”

Iată însă că, în ciuda scepticismului exprimat de diferiţi experţi, atitudinea agresivă, neortodoxă pe care preşedintele Donald Trump a adoptat-o faţă de regimul de la Phenian pare să funcţioneze (Scărlătoiu crede şi el că „stilul original al preşedintelui Trump i-a trimis fiori pe şira spinării lui Kim Jong-un şi celor care îl sfătuiesc.”)

G4Mediaro a scris că liderul comunist a anunţat sâmbăta trecută că va suspenda, cu efect imediat, toate lansările de rachete intercontinentale balistice și va închide centrul Punggye-ri, unde s-au realizat testele nucleare din ţara nord-coreeană după 2006. În plus, Kim Jong-un se va întâlni vineri cu omologul său sud-coreean, iar la începutul verii am putea să fim martorii unei întâlniri istorice între preşedinţii american şi nord-coreean.

Rugat să explice cum a reuşit să organizeze cele două vizite ale dizidenţilor nord-coreeni, Scărlătoiu a spus că aceasta se datorează „menţinerii unei strânse comunicări şi relaţiilor de cooperare cu înalţi oficiali ai Administraţiei Trump.”

Potrivit lui Greg Scărlătoiu, Committee for Human Rights in North Korea – care este unica instituţie de cercetare din SUA dedicată exclusiv investigării situaţiei drepturilor omului din Coreea de Nord – va continua să joace un rol important în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului în ţara comunistă izolată.

De altfel, Scărlătoiu – care este, printre altele, masterand al Universităţii Naţionale din Seul şi cetăţean de onoare al capitalei sud-coreene, cu numeroase editoriale şi articole publicate în presa americană – a apărut ca martor expert la mai multe audieri ale Congresului de la Washington privind drepturile omului din Coreea de Nord. Întrebat dacă HRNK este implicat în vreun fel în întâlnirile care urmează, dedicate problemei coreene, Scărlătoiu a afirmat: „Am continuat să răspund solicitărilor înalţilor funcţionari guvernamentali americani, de fiecare dată când mi s-a cerut opinia.”

Iată ce ne-a declarat Greg Scărlătoiu în ceea ce priveşte activitatea HRNK în peninsula coreeană.

Adrian Novac: La începutul lunii februarie, aţi fost omul care a organizat ca un grup de opt dizidenţi nord-coreeni să se întâlnească cu preşedintele Trump în Biroul Oval. Cum aţi reuşit să faceţi asta?
Greg Scărlătoiu: Am reuşit să fac asta datorită menţinerii unei strânse comunicări şi relaţii de cooperare cu înalţi oficiali ai Administraţiei Trump. În plus, am fost cel care l-a recomandat şi adus pe Ji Seong-ho pentru a participa în discursul State of the Union, ca oaspete al Primei Doamne Melania Trump.

A.N.: Committee for Human Rights in North Korea este implicată activ în regiune. Ce activităţi desfăşoară HRNK şi ce speră să obţină?
G.S.: HRNK este unica instituţie de cercetare din SUA dedicată exclusiv investigării situaţiei drepturilor omului din Coreea de Nord. Ceea ce vrem să obţinem este respectarea de către Republica Populară Democratică Coreeană a tratatelor şi instrumentelor pe care le-a ratificat, menite să protejeze drepturile omului. Vrem ca regimul Kim să respecte recomandările primite de la alte state membre ONU în cadrul procesului UPR (Universal Periodic Review). Întâi de toate, Coreea de Nord trebuie să desfiinţeze sistemul de lagăre pentru prizonieri politici. În jur de 120.000 de bărbaţi, femei şi copii sunt închişi în aceste lagăre.

A.N.: Aţi avut posibilitatea de-a lungul anilor să staţi de vorbă cu mai mulţi dizidenţi fugiţi din Coreea de Nord. Cum descriu ei viaţa de-acolo?
G.S.: Coreea de Nord este un imens lagăr pentru majoritatea populaţiei. Supravegherea şi opresiunea sunt absolut sufocante. Situaţia economică continuă să fie gravă.

A.N.: Sunteţi implicat în vreun fel în întâlnirile care urmează în zonă dedicate problemei coreene? Aţi fost de exemplu solicitat să acordaţi consultanţă vreuneia dintre părţi?
G.S.: Am continuat să raspund solicitărilor înalţilor funcţionari guvernamentali americani, de fiecare dată când mi s-a cerut opinia.

Citiţi în zilele următoare un interviu mai amplu cu Greg Scărlătoiu, în care directorul executiv al HRNK vorbeşte despre efectele atitudinii agresive a lui Donald Trump asupra regimului de la Phenian, care sunt adevăratele motive pentru care Kim Jong-un se aşază la masa negocierilor şi cât de mult contează influenţa ambasadorului John Bolton în chestiunea coreeană.

Fişă biografică. Greg Scărlătoiu este directorul executiv al Comitetului pentru Drepturile Omului din Coreea de Nord (HRNK) din Washington, D.C. El a coordonat 20 de publicații HRNK referitoare la situația drepturilor omului din Coreea de Nord și funcționarea regimului. Este profesor invitat la Universitatea de Studii Internaţionale Hankuk din Seul, precum și instructor și coordonator al clasei Peninsula Coreană și Japonia la Institutul de Servicii Externe al Departamentului de Stat al SUA (FSI). Scărlătoiu este vicepreședinte al consiliului executiv al Consiliului Internațional pentru Studii Coreene (ICKS). Înainte de HRNK, el a activate în cadrul Institutului Economic Coreean (KEI) în Washington, D.C. Are peste șase ani de experiență în dezvoltarea internațională, pe proiecte finanțate de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Banca Mondială și Banca Asiatică de Dezvoltare.

Timp de 15 ani, Scărlătoiu a scris și difuzat săptămânal emisiunea în coreeană “Scarlatoiu Column,” care s-a transmis de Radio Asia Liberă pentru Coreea de Nord. Expert în probleme coreene, Scărlătoiu este invitat frecvent la CNN, BBC, Al Jazeera, Vocea Americii, Radio Free Asia și alte organizații media. A publicat materiale de opinie și scrisori către editor în ziare precum The Washington Post și The New York Times. A publicat lucrări academice în volume produse de organizații precum Fundația Hanns Seidel, Institutul Asan pentru Studii Politice și Jurnalul Internațional de Studii Coreene.

Scărlătoiu a apărut ca martor expert la mai multe audieri ale Congresului american privind drepturile omului din Coreea de Nord. Expertul deține un Master of Arts în Drept și Diplomație de la Fletcher School (Universitatea Tufts) și un Master of Arts și Bachelor of Arts al Departamentului de Relații Internaționale al Universității Naționale din Seul. A absolvit Seminarul XXI al MIT pentru liderii în securitate națională din S.U.A. (2016-2017). În ianuarie 1999, el a primit titlul de „cetățean de onoare al oraşului Seul.” Este vorbitor fluent în limbile coreeană, franceză și română. Născut în România, unde a trăit în perioada regimului comunist, Scărlătoiu este şi cetățean american.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează