G4Media.ro

Cum a câștigat Speranţa Cliseru în 2017 de la firmele și primăriile…

Cum a câștigat Speranţa Cliseru în 2017 de la firmele și primăriile din București și Voluntari mai mult decât Iohannis, Dragnea și Tăriceanu

191.640 de lei (o medie de 15.970 de lei pe lună) a câştigat anul trecut actualul prefect de Bucureşti, Speranţa Cliseru, cea care a semnat ordinul de evacuare a Pieței Victoriei la mitingul din 10 august. Banii sunt încasaţi din salariile de la Primăria Capitalei şi de la Green City Voluntari, fiirmă înfiinţată şi administrată de Primăria Voluntari, dar şi din indemnizaţiile primite ca membru în Consiliul de Administraţie a trei companii de stat bucureştene.

E vorba despre RATB, Compania Municipală de Dezvoltare Durabilă, precum si Compania Municipală Pază şi Securitate. Tot anul trecut, Cliseru – o apropiată a familiei Pandele – Firea, a avut venituri și de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara Euroapa, organism al cărui membru fondator este tot Primăria Voluntari.

Comparativ cu veniturile Speranţei Cliseru, preşedintele Klaus Iohannis a câştigat 169.646 de lei în 2017, adică 14.137 de lei lunar, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu – 161.912 (adică 13.492 de lei lunar), iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea – 161.219 lei (adică 13.434 lei pe lună).

Primăria Capitalei

Speranţa Cliseru a fost angajată, în 2017, la Primăria Capitalei. De aici a încasat 89.437 de lei, adică, în medie, 7.453 de lei pe lună. Speranţa Cliseru a fost consilierul personal al Gabrielei Firea pe întreaga perioadă a anului trecut.

Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti

Speranţa Cliseru a fost numită membru în Consiliul de Administraţie printr-o decizie publicată la data de 21 iulie 2017. Ea a fost membru în acest organism până la finalul anului trecut. Pentru activitatea depusă în această companie, actualul prefect al Capitalei a primit, conform declaraţiei de avere depusă de-abia în 3 august, 44.217 lei. Asta înseamnă o medie de 7.369.5 lei pe lună.

Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti

În compania care ar trebui să supravegheze diversele evenimente din Bucureşti sau care ar trebui să asigure paza principalelor obiective de interes local din municipiu, Speranţa Cliseru a ajuns în august 2017. Decizia de numire a fost publicată în monitorul oficial publicat în data de 4 august. Pentru cele 5 luni de activitate, ea a primit 16.963 de lei, adică 3392,6 lei pe lună.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti

De la Regia Autonomă de Transport Bucureşti, undea a ajuns la finalul lunii august 2017, printr-o decizie a primarului Gabriela Firea, Speranţa Cliseru a primit doar 15.359 de lei, adică o medie de 3839.75 de lei pe fiecare dintre cele patru luni rămase din an.

Speranţa Cliseru a primit bani și din relaţile stabilite cu fostul său angajator, primarul Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea

De la Green City Vountari SA, o companie înfiinţată de Consiliul Local Voluntari, a primit 7664 de lei. Conform CV-ului depus la numirea în funcţia de Prefect de Bucureşti, Speranţa Cliseru a fost director general adjunct al companiei din 2016. Ultima declaratie de avere care apare pe site-ul firmei ilfovene este de la finalul lui 2015.

De la A.D.I Euroapa a primit, ca activitate independentă, 18.000 de lei. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euro-Apa este „o persoană juridică de drept privat, cu statut de utilitate publica, constituita în scopul reglementării, inființării, organizarii, coordonării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apa și de canalizare pe raza de competenta a unităților administrativ-teritoriale membre”. Printre membrii fondatori este şi primăria Oraşului Voluntari, unde Speranţa Cliseru a îndeplinit funcţia de manager public.

Reamintim că prefectul Capitalei a semnat ordinul de evacuare a Pieței Victoriei la mitingul din 10 august, miting încheiat cu violențele jandarmilor. Ionel Corbu, prim-procuror al Parchetului Militar București, a declarat pe 15 august că Prefectura București nu le-a dat procurorilor ordinul de intervenție pentru operațiunea de vineri a jandarmilor din Piața Victoriei. ”Am cerut de la prefectură ordinul de intervenție încă din data de 11 august, suntem în așteptarea lui. Am primit răspuns de la prefectură să îl cerem de la Direcția de Jandarmerie București, deși îl puteam primi de la prefectură, au și ei exemplarul 2”, a spus Ionel Corbu.

Articolul este publicat în cadrul proiectului ”Capitalismul de stat”, finanțat de Fondul pentru Democrație.

Foto: Speranța Cliseru (InquamPhotos / Octav Ganea)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. Cu alte cuvinte, dragi bucuresteni, si batuti si cu banii luati!

    • Ce o recomanda pe cucoana asta inafara de slugarnicia totala fatza de partidul-stat PSD?

      Slugarnicia si ticalosia sunt rasplatite in Romania net mai mult decat munca cinstita.

      Cultura romanilor ramane patologica pana se vor trezi si vor vota impotriva PSD.

  2. Faina aparitie si competenta! Dupa ce a rezolvat si Piata Victoriei i se mai spune si” Moartea sexului oral”. Nu stiu daca este membra PSD insa se pare ca nu agrea deloc salutul suedez al diasporei sau din contra s-a enervat ca nu a bagat-o si pe ea nimeni in seama iar acum are toate sansele. La fel si sotul doamnei care se ocupa de concesiunile marine de petrol si gaze, alt competent! Ce s-ar face Romania fara ei?

    • daca mai vine unul cu #m**epsd si vin aia cu tanti si zic: „ia de-aici”, oare ce facem? :-))))

  3. Ar fi interesant să vedeți și condițiile în care a ajuns distinsa și frumoasă doamnă de Petromin in Grecia și aportul ei la orobuisrea Petromin daca tot îl acuza PSD ul doar pe Băsescu că a vândut flota .
    Dna este cunoscută și arhicunoscută de jumătate din portul Constanța . ” Prietenii știu de ce „

  4. La atatia bani, cred si eu ca a semnat fara sa ezite ordinul de imprastire a mitingului.
    Dupa cum o arata si fata (desi nu ar trebui sa constituie un criteriu) cred ca nici constiinta nu are.
    Interesant ar fi de stiut cine i-a dat dispozitia (mai mult ca sigur doar verbala) sa semneze ordinul dat jandarmeriei. Putem banui dragnea. Ar fi interesant insa sa stim sigur.

  5. Sigur nu e Ion Cristoru cu o peruca?

  6. Atât D-na cât și soțul d-nei sunt Voluntari „de încredere” la Firea și Pandele !

  7. Atât D-na cât și soțul d-nei sunt Voluntari „de încredere” la Firea și Pandele !

  8. Dna Voluntara din Voluntarii lui Firea si Pandele !

  9. Voluntara din Voluntarii Firea si Pandele !

  10. Acum puteti intelege de ce a semnat „ca primarul” la ordinul partidului…la cate sinecuri a primit .
    Ce stie sa faca femeia asta si ce o recomanda pentru toate functiile astea bine platite in afara de pupatul in kur a lui Pandele si Firea ?

  11. Da, dar vedeți ce figură inteligentă are?

  12. Moartea pasiunii 🙂

  13. Nu stiu de ce dar figura ei imi inspira a secatura PCR de prin 70-80

  14. Aceasta analiza demonstreaza inca odata cum sa creat si pe ce se bazeaza puterea guvernatilor.
    Sa creat o caracatita de tip mafiot in care singura calitate promovata este supunerea fata de sef, profesinalismul(in indeplinirea unei functii) fiind chiar un defect.
    Demascarea acestori legaturi dubioase este desigur primul pas in slabirea expansiunii caracatitei ,dar cine si cum va putea taia hidosul ei cap ???

  15. Sunteti rautaciosi. Este o femeie. Dar de Valcov nu aveti nimic de spus? nu vedeti cum creste in functii ca gogoasa. Oare cate lingouri a mai pus in cimitire?