Cum a devenit Austria fortăreața alpină a lui Vladimir Putin (analiză Politico)

Camera de Comerț austriacă nu s-a gândit că găzduirea unui eveniment de networking confortabil la periferia Moscovei ar putea să ridice semne de întrebare în unele părți. În timp ce un frig record a cuprins capitala rusă în ianuarie, filiala locală a văzut o oportunitate de a organiza „un cerc de afaceri austriac sportiv la Moscova, cu schi fond în Odintsovo, un parc pentru cultură, sport și relaxare”.

În speranța de a atrage unele dintre sutele de companii austriece active în Rusia și pe partenerii lor de afaceri, camera a oferit chiar echipament gratuit și instructori pentru a-i ajuta pe cei neinițiați să navigheze prin „pădurile înzăpezite”, urmat de o recepție la un bar local.

Camera a renunțat la eveniment abia după ce un reporter al platformei austriece de investigații ZackZack a întrebat despre acesta.

Evenimentul eșuat de la Moscova exemplifică abordarea ambivalentă pe care țara alpină a adoptat-o față de Rusia de când președintele Vladimir Putin a lansat un atac brutal asupra Ucrainei anul trecut: Viena nu vrea să fie văzută ca sprijinind deschis Moscova, dar este, de asemenea, precaută să nu producă daune permanente unei relații care a fost destul de profitabilă pentru țară timp de decenii.

În timp ce Austria nu a fost deloc singura țară care a îmbrățișat cu entuziasm Rusia în perioada premergătoare asaltului pe scară largă al lui Putin de anul trecut, niciun membru al UE nu a avut mai multe dificultăți în a renunța la ea (Ungaria nici măcar nu pare să încerce).

Chiar dacă Austria a sprijinit Ucraina cu un ajutor umanitar substanțial, a primit zeci de refugiați, a aprobat sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei și l-a criticat public pe Putin pentru încălcarea normelor internaționale, în culise, legăturile comerciale dintre cele două țări rămân ferm intacte, în special în domeniile energetic și financiar.

A fost un exercițiu de echilibru dificil. Atunci când cancelarul austriac Karl Nehammer a decis în aprilie anul trecut să fie primul lider european de după invazie care a zburat la Moscova (via Kiev) și să se întâlnească cu Putin de la om la om, a încercat să vândă acest lucru ca pe o misiune de pace și ca pe o „datorie” solemnă a sa. Criticii europeni ai Austriei au simțit o poveste de acoperire. Deși puține detalii au ieșit la iveală din ceea ce Nehammer a numit o „conversație dură și sinceră”, scepticii au remarcat că gazul rusesc către Austria a continuat să curgă, în contrast cu Germania.

Partenerii occidentali ai Austriei au tolerat mult timp relațiile acesteia cu Rusia, dar războiul din Ucraina a ridicat miza, iar Viena se află brusc sub presiune din toate părțile. Criticii de pe ambele maluri ale Atlanticului spun că îmbrățișarea de către Austria a „neutralității militare” trădează un cinism adânc înrădăcinat în rândul elitelor țării în relațiile cu Rusia și reprezintă o amenințare substanțială la adresa unității europene în ceea ce privește Ucraina.

„Austria este, cu siguranță, veriga slabă a UE în ceea ce privește Rusia”, a declarat un oficial de rang înalt al Comisiei, subliniind ceea ce persoana respectivă a descris ca fiind infiltrarea cu succes a Moscovei în cadrul instituțiilor țării de-a lungul anilor.

Pentru UE, care se luptă deja să facă față flirturilor veșnicului băiat rău maghiar Viktor Orbán cu Putin, refuzul Austriei de a se dezangaja agresiv de Rusia complică și mai mult eforturile de a prezenta un front comun. Temerea Bruxelles-ului este că, în timp, apariția unei zone tolerante față de Rusia în inima geografică a Europei, care să cuprindă Ungaria și Austria, s-ar putea răspândi, oferind Rusiei un avantaj în efortul său continuu de a crea o fisură pe continent.

Alexander Schallenberg, energicul ministru de externe al Austriei, insistă că astfel de abordări sunt înrădăcinate în trecut. Departe de a pune în pericol unitatea europeană, Austria a consolidat-o, a susținut el într-un interviu recent.

„De la 24 februarie anul trecut, atât cancelarul Nehammer, cât și eu am arătat foarte clar care este poziția acestei țări și care este poziția guvernului nostru”, a declarat Schallenberg. „Pentru o țară precum Austria, o țară mică, dependentă de exporturi, situată în centrul continentului european, este esențial ca dreptul internațional și principiul pacta sunt servanda să fie respectate”, făcând referire la dictonul latin care înseamnă „acordurile trebuie respectate”.

Și totuși.

Nealinierea

Pentru a înțelege rădăcinile poziției Austriei față de Rusia, este util să privim înapoi în 1955. La un deceniu după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, țara a rămas ocupată de cele patru puteri aliate și împărțită în zone. Pentru a-i convinge pe sovietici să îi redea Austriei suveranitatea deplină, țara a trebuit să accepte să înscrie neutralitatea în constituția sa, ceea ce populația de la acea vreme a considerat un rău necesar. (Strict vorbind, legea nu împiedică Austria să participe la un conflict armat, ci mai degrabă stipulează că țara nu se alătură unei alianțe militare și nu permite altor țări să staționeze trupe pe teritoriul său).

Inițial, austriecii nu au fost deosebit de îngrijorați de ofensarea sovieticilor. Mulți bărbați austrieci luptaseră în armata germană împotriva sovieticilor și serviseră în lagărele de prizonieri de război de acolo, așa că între cele două țări nu prea exista dragoste. După ce sovieticii au zdrobit revolta din 1956 din Ungaria, declanșând un val masiv de refugiați peste granița austriacă, Viena nu a ezitat să se alăture altor țări occidentale în cadrul Națiunilor Unite pentru a critica acțiunile Moscovei.

Cu toate acestea, nu a durat mult timp până când Austria, care se afla între NATO și blocul sovietic, a descoperit avantajele inerente ale noului său statut. Ca țară neutră, nealiniată, putea face afaceri de ambele părți ale Cortinei de Fier. La 1 iunie 1968, Austria a devenit prima țară din Europa de Vest care a semnat un contract pe termen lung cu Uniunea Sovietică pentru furnizarea de gaz natural, care a ajuns, prin Cehoslovacia, la un centru de distribuție situat chiar în interiorul graniței austriece.

Cu toate acestea, la doar câteva luni după ce Austria a semnat contractul din 1968, s-a produs un dezastru. În august, tancurile sovietice au intrat din nou în Europa Centrală, de data aceasta în Cehoslovacia pentru a zdrobi Primăvara de la Praga.

Cu amintirile încă proaspete ale represiunii din Ungaria, austriecii s-au temut că sovieticii le-ar putea invada și țara. Guvernul a făcut chiar planuri de urgență pentru a se muta din Viena în vestul îndepărtat al țării. De asemenea, s-a străduit să nu-i provoace pe sovietici, menținând trupele austriece la 30 de kilometri de granița cu Cehoslovacia. (Aveau dreptate să fie îngrijorați. Sovieticii au avut un plan de a trimite trupe ale Pactului de la Varșovia peste graniță, dar, din motive care rămân neclare, au ales să nu o facă).

A fost un moment definitoriu pentru Austria în Războiul Rece – sovieticii nu au invadat, iar gazul a continuat să curgă.

Lecțiile pentru majoritatea austriecilor au fost clare: neutralitatea este atât bună pentru afaceri, cât și pentru a ne menține în siguranță.

De asemenea, neutralitatea a permis Austriei să devină o scenă importantă pentru diplomația internațională, subliniind avantajele de a nu lua partea nimănui. În anii șaizeci, OPEC și-a mutat sediul în Austria, urmată în 1979 de Organizația Națiunilor Unite, care a făcut din Viena cel de-al treilea sediu al său. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa s-a stabilit acolo în 1993.

Acordul privind gazele naturale s-a dovedit a fi un beneficiu pentru grupul energetic OMV, deținut pe atunci de stat, stabilind Austria ca unul dintre principalele canale de transport pentru gazul rusesc destinat Europei de Vest.

„Nu ar trebui să subestimăm puterea acestei istorii”, a declarat Wilhelm Molterer, fost vicecancelar și ministru de finanțe austriac, amintindu-și cât de îngrijorată era mama sa de o invazie sovietică în 1968. „Beneficiile economice ale acordului pentru Austria au fost substanțiale timp de mulți ani”.

Între timp, multe dintre sutele de companii austriece care au investit în Rusia în ultimii ani rămân active acolo. Aproape două treimi din cele 65 de companii austriece din Rusia intervievate de Școala de Economie din Kiev intenționează să rămână, de exemplu, mult peste media pentru toate țările, de 40%.

Conglomeratul de petrol și gaze OMV, cea mai mare companie austriacă, rămâne un jucător important în sectorul energetic din Rusia. Raiffeisen Bank International, deținută de austrieci, este cel mai mare creditor străin activ în Rusia și un pilon al sistemului financiar al țării. Chiar și Red Bull, cu sediul la Salzburg, continuă să își vândă băuturile energizante în Rusia.

OMV susține că este obligată să continue să cumpere cel puțin 6 miliarde de metri cubi de gaz rusesc pe an până în 2040 – produsul unui acord din 2018 semnat la Viena de Putin și de cancelarul de atunci, Sebastian Kurz.

Oficialii occidentali au avertizat Viena ani de zile după Crimeea că serviciile sale de securitate au fost infiltrate de ruși, de exemplu.

În 2020, Jan Marsalek, executivul austriac fugar aflat în centrul scandalului Wirecard, una dintre cele mai mari fraude financiare din istorie, a fugit în Rusia prin Viena și Minsk, se presupune că a fost ajutat de foști agenți de informații austrieci. Dar a fost nevoie de dezvăluirea unei presupuse cârtițe de rang înalt din cadrul serviciului în 2021 și de suspendarea Austriei din schimbul de informații occidentale pentru ca țara să acționeze. Până atunci, problemele erau atât de grave încât guvernul a decis să își desființeze cu totul serviciul de informații și să o ia de la capăt.

Războiul din Ucraina a sporit și mai mult tensiunile și le-a scos la iveală. În ianuarie, după ce Schallenberg a avertizat împotriva excluderii Moscovei din OSCE, cu sediul la Viena, ministerul de externe al Poloniei a acuzat Austria că este „pro-rusă”. Ministrul adjunct de externe polonez Paweł Jabłoński a calificat comentariile austriacului drept „absurde”.

Cam în aceeași perioadă, divizia de aplicare a sancțiunilor din cadrul Trezoreriei SUA a trimis Raiffeisen Bank un catalog de întrebări cu privire la operațiunile sale din Rusia, ceea ce a fost considerat de unii observatori drept un mesaj direct din partea Washingtonului pentru ca Viena să își facă ordine în casă. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a atras atenția Austriei că nu face suficient de mult pentru a renunța la gazul rusesc, avertizând-o că se confruntă cu „provocări majore” în ceea ce privește securitatea aprovizionării sale cu energie; în ultimele luni, Austria s-a bazat pe Rusia pentru până la 70% din gazul său, deși volumele totale au scăzut pe fondul unei ierni blânde și al unei încetiniri economice.

Având în vedere cât de adânc sunt înfipte interesele rusești în politica și economia țării, este posibil ca dezlegarea relației austro-ruse să nu mai fie posibilă.

În timp ce restul Europei și-a redus dependența de gazul rusesc cu mai mult de jumătate în 2022, până la 19%, Austria a cumpărat 60% din gazul său din Rusia, față de 80% înainte de invazia de anul trecut. Anul trecut, Austria a plătit 7 miliarde de euro pentru gazul rusesc.

Raiffeisen Bank are probleme similare în a se rupe de dependența de Rusia. Banca a câștigat peste 2 miliarde de euro în Rusia anul trecut, mai mult de jumătate din profitul său global. Dar, din cauza sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei, banca, care are o valoare bursieră de aproximativ 5 miliarde de euro, nu poate repatria aceste profituri. Banca spune că încearcă să iasă din Rusia, dar încă nu a găsit o cale de ieșire.

Cu toate acestea, până în prezent, schimbarea de retorică nu a dus la schimbări mari în politică – și, având în vedere vânturile politice predominante, este posibil ca astfel de schimbări să nu apară niciodată.

Partidul Libertății, de extremă dreapta și pro-rus, care dorește ridicarea tuturor sancțiunilor împotriva Rusiei, a condus sondajele naționale din noiembrie, cu o medie de aproximativ 28%, cu câteva puncte în fața celui mai apropiat rival, Partidul Social-Democrat de centru-stânga.

Având în vedere că majoritatea austriecilor susțin în continuare sancțiunile, este mai probabil ca popularitatea partidului să aibă la bază frustrarea față de actualul guvern decât entuziasmul pentru politica sa față de Rusia. Și totuși, popularitatea sa înseamnă că este probabil să se descurce bine la următoarele alegeri, programate cel târziu în toamna anului 2024, și să continue să conducă dezbaterea politică din Austria.

O adevărată reglare de conturi cu privire la abordarea țării față de Rusia ar necesita cel puțin o discuție despre neutralitate – care rămâne sacrosanctă. În ultimele săptămâni, o dezbatere privind posibilitatea ca trimiterea de unități de deminare în Ucraina să încalce neutralitatea a convulsionat politica țării.

Cea mai mare parte a țării pare să nu fie conștientă de angajamentele asumate de Austria în cadrul normelor de apărare reciprocă ale UE, despre care unii susțin că fac ca neutralitatea țării să fie nulă și neavenită.

„Nimeni nu vrea să dezbată neutralitatea, dar cel puțin ar trebui să luăm în considerare abordarea realităților angajamentelor noastre față de UE”, a declarat Molterer, fostul vicecancelar.

Din păcate pentru cei care speră la o poziție mai fermă împotriva Rusiei, gemütlichkeit este mult mai ușor.