G4Media.ro

Cum a devenit Pennsylvania “centrul universului” pentru alegerile din SUA

Foto: Instagram Donald Trump/Facebook Kamala Harris

Cum a devenit Pennsylvania “centrul universului” pentru alegerile din SUA

Rezultatul final al cursei pentru Casa Albă dintre democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump ar putea fi decis de voturile electorale din statul Pennsylvania, cred cei mai mulți analiști americani. Keystone State oferă 19 voturi în Colegiul Electoral, iar acestea s-ar putea dovedi decisive de Election Day. Nu este de aceea de mirare că statul din nord-estul SUA a fost declarat “centrul universului” pentru alegerile prezidențiale americane, o nouă dovadă a importanței deosebite a acestui stat în ecuația electorală din 5 noiembrie.

Un stat crucial

Cu mai puțin de trei săptămâni până la ziua alegerilor din Statele Unite, Pennsylvania a devenit statul cheie în planurile democraților și republicanilor de a câștiga Casa Albă.

Importanța pe care Pennsylvania o are în prezent este atât de mare încât firma AdImpact, care urmărește achizițiile de publicitate politică, raportează că atât campania lui Donald Trump, cât și echipa Kamalei Harris cheltuiesc mai mulți bani pe publicitate politică în Pennsylvania decât în orice alt stat swing din acest ciclu. Reamintim că,  în afară de Pennsylvania, comentatorii americani listează Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada și Wisconsin ca state cruciale în 2024.

Kamala Harris a fost în Pennsylvania miercuri, la o zi după ce președintele Joe Biden a vizitat Keystone State. Ea încearcă să atragă voturile moderaților și ale republicanilor care nu tolerează atitudinea controversată a lui Trump.

Republicanul a făcut și el campanie electorală luni în acest stat, unde pe 10 septembrie a avut loc singura dezbatere prezidențială din actualul ciclu electoral. Cu doar câteva zile înainte, Trump se reîntorsese la Butler, locul tentativei de asasinat împotriva lui în iulie, pentru un miting la care a fost susținut, printre alții, de un Elon Musk entuziasmant. 

Nu este de mirare așadar că cei mai mulți analiști de peste ocean cred că Keystone State sau Commonwealth of Pennsylvania – cunoscut sub acest nume încă din anii 1800 datorită importanței sale geografice, economice și politice – a devenit a doua casă a celor doi candidați până în ziua alegerilor.

Comentatorii americani cred că, pentru Harris, cheia câștigării acestui stat este să obțină cea mai mare prezență posibilă în rândul alegătorilor de culoare și ale alegătorilor albi bogați și liberali, în special în cele mai mari orașe ale Pennsylvaniei. Trump va spera la o prezență puternică la vot în zonele rurale și foste urbane ale statului, care sunt mult mai conservatoare.

Grupul de peste 65 de ani reprezintă o pondere mai mare a populației din Pennsylvania decât în orice alt stat swing. Pennsylvania este, de asemenea, unul dintre cele mai albe state din cele șapte state cruciale din punct de vedere electoral în acest an, dar și cel mai populat dintre ele.

Dar de ce este Pennsylvania atât de esențială pentru ambele echipe de campanie?

Keystone este un stat aflat în nordul-estul SUA, în regiunea Marilor Lacuri, un alt stat din așa-numita regiune Rust Belt (care include părți din New York, Pennsylvania, Ohio, Michigan, Indiana, Illinois și Wisconsin).

Locul unde a fost scrisă Constituția SUA, Pennsylvania a fost al doilea stat admis în Uniune, devenind oficial stat în decembrie 1787. Keystone State a participat la toate cele 59 de alegeri prezidențiale până în 2024.

Pennsylvania este, în general, considerat un stat swing, crucial. În urmă cu opt ani, Donald Trump a câștigat statul cu 0,7%, unul dintre cele trei state din așa-numitul Blue Wall sau zidul albastru (alături de Michigan și Wisconsin) pe care republicanul le-a cucerit în drumul său spre câștigarea alegerilor prezidențiale – lucru care a marcat prima victorie prezidențială republicană în Pennsylvania din 1988. Înainte de 2016, statul a votat de șase ori continuu cu candidatul democrat, începând din 1992, iar șansele lui Trump de a câștiga aici erau considerate minime. Pennsylvania nu a mai oferit victoria unui republican la președinție cu o diferență de cel puțin zece procente din 1972, când Richard Nixon a câștigat acest stat cu aproape 20 de puncte; ultimul republican care a câștigat de două ori voturile electorale în Keystone State a fost Ronald Reagan.

Pennsylvania a fost un stat competitiv și în 2020, Joe Biden impunându-se aici cu aproximativ 1,16 puncte procentuale, ceea ce se traduce în 80.555 de voturi.

Aceasta este o marjă mică, dar Pennsylvania nu a fost printre primele trei state cele mai apropiate ca rezultat din acel ciclu. Wisconsin, Arizona și Georgia au fost toate decise cu marje și mai mici. Cursele din Carolina de Nord, Nevada și Michigan au fost, de asemenea, foarte strânse, deși nu atât de aproape ca Pennsylvania.

Șase din cele șapte state cele mai probabile să decidă alegerile din 2024 au fost câștigate de Biden în 2020. Trump a reușit atunci să pună mâna doar pe Carolina de Nord. 

Deși este încă un premiu important, cu 19 voturi electorale, Pennsylvania, la fel ca multe state industriale din nord, a pierdut o mare parte din  populație, care a migrat în ultimele decenii spre alte zone. Statul are acum doar jumătate din cele 38 de voturi electorale pe care le avea acum un secol.

Cu toate acestea, matematica din spatele Colegiului Electoral face ca importanța Pennsylvaniei să fie esențială atunci când se va decide câștigătorul președinției Statelor Unite în acest an.

Colegiul Electoral

În Statele Unite, un candidat devine președinte nu prin câştigarea unei majorităţi a votului popular, ci printr-un sistem numit Colegiu Electoral, care alocă voturi electorale celor 50 de state ale federaţiei și Districtului Columbia în funcţie de dimensiunea populaţiei.

Voturile electorale sunt repartizate între state pe baza recensământului la nivel național efectuat regulat în Statele Unite. Fiecărui stat i se alocă un număr de voturi egal cu numărul de senatori și membri ai Camerei Reprezentanților din delegația sa în Congresul SUA – două voturi pentru trimișii săi din Senatul de la Washington plus un număr de voturi egal cu numărul districtelor sale din Congres.

Conform celui de-al 23-lea Amendament al Constituției, Districtului Columbia îi sunt alocați trei alegători și este tratat ca un stat în cadrul Colegiului Electoral.

Fiecare stat (care include așadar și Districtul Columbia pentru Colegiul Electoral) decide cum să-și numească electorii însă trebuie să facă acest lucru conform legii promulgate înainte de Election Day. În prezent, toate statele folosesc rezultatele votului popular de la alegerile generale din noiembrie pentru a decide ce partid politic alege persoanele care sunt numite electori.

Electorii se vor întruni pe 17 decembrie 2024 (prima marți după a doua miercuri din decembrie) pentru a-și exprima voturile. În adunările legislative din capitale precum Lansing (Michigan), Harrisburg (Pennsylvania) sau Atlanta (Georgia), electorii – în general loialişti ai partidului – se vor reuni pentru a-şi da în mod oficial voturile.

Toate statele, cu excepția Maine și Nebraska, au stabilită o politică oficială de tipul ‘câștigătorul ia totul’ – în care statul se uită numai la câștigătorul general al votului popular la nivel de stat

Chiar dacă uneori există câţiva electori ‘rebeli’ care votează pentru altcineva decât învingătorul la votul popular din acel stat, marea majoritatea nu fac decât să confirme rezultatele din statul lor. Este totuși posibil ca un elector să-și dea votul pentru o altă persoană, așa cum s-a întâmplat la alegerile din 2016, când șapte alegători au fost “faithless” și nu au votat conform cu linia partidului.

Alocările curente de electori se bazează pe recensământul care a avut loc în Statele Unite în 2020. Acestea se aplică pentru alegerile prezidențiale din 2024 și 2028.

Procesul de alegere a electorilor diferă de la stat la stat. În unele, partidele şi-au ales electorii la convenţii locale sau de stat, în timp în altele, aceştia au fost desemnaţi de conducerile partidelor. În Pennsylvania, candidaţii prezidenţiali îşi aleg ei înşişi electorii.

Totalul voturilor electorale este de 538, iar majoritatea necesară pentru a fi ales președinte este de 270 de electori. De exemplu, în 2020, Biden a obținut 306 de voturi electorale, față de doar 232 pentru Trump. Democratul a câștigat și votul popular – 51,3% la 46,9%, diferența de voturi dintre cei doi fiind de peste șapte milioane în favoarea lui Biden.

Așadar, pentru a câștiga președinția Statelor Unite, un candidat trebuie să adune 270 de voturi electorale, ceea ce reprezintă majoritatea dintre cele 538 de voturi puse la bătaie în Colegiul Electoral.

Congresul se va întruni în ședință comună pe 6 ianuarie 2025 pentru a număra voturile electorale. Această numărare are loc indiferent dacă alegerile sunt aproapiate sau un candidat câștigă detașat scrutinul. Dacă niciun candidat nu a atins 270 de voturi electorale, atunci Camera și Senatul preiau inițiativa și aleg președintele și, respectiv, vicepreședintele Statelor Unite.

Scrutinul din 2024 reprezintă primele alegeri prezidențiale de la recensământul decenal care a dus la redistribuirea locurilor în Congres, proces mandatat prin Constituție. Asta înseamnă că SUA au în prezent o nouă hartă electorală pentru acest sezon electoral: statele cu populație în scădere au pierdut locuri, iar statele cu populație în creștere au câștigat locuri. Pennsylvania, de exemplu, a trecut de la 20 de voturi în Colegiul Electoral în 2020 la 19 voturi în 2024.

În ciuda pierderii unui vot, Pennsylvania are în continuare cele mai multe voturi electorale dintre toate statele swing din acest ciclu. De aceea analiștii cred că cine câștigă Keystone State va avea un drum mai facil spre Biroul Oval.

 Scenarii electorale

Acest proces de redistribuire a voturilor electorale a produs rezultate care îl favorizează ușor pe Trump. Presupunând că republicanul va câștiga doar aceleași state pe care le-a câștigat în 2020 și nu altele, el ar obține 235 de voturi electorale în 2024. Acestea ar fi cu trei mai multe decât a câștigat cu același set de state în 2020, deși sub cele 270 de voturi electorale necesare pentru a câștiga președinția Americii.

Dacă Harris câștigă toate statele pe care Biden le-a câștigat în 2020, ea va fi aleasă președinte cu 303 voturi electorale.

Pentru a sublinia importanța majoră a Pennsylvaniei, analiștii americani au oferit mai nulte scenarii electorale.

Scenariul 1. Trump obține victoria în statele pe care le-a câștigat în 2020, plus în Pennsylvania. Acest scenariu aduce 254 de electori, respectiv 235 + 19, care nu sunt însă suficienți pentru a câștiga președinția.

Scenariul 2. Trump se impune în toate statele pe care le-a câștigat în urmă cu patru ani, la care adaugă Pennsylvania și Georgia, statul decis cu cea mai mică marjă în 2020 și un stat fluctuant în acest ciclu electoral. Dacă Trump câștigă toate statele pe care le-a câștigat în 2020 și, de asemenea, pune mâna pe Georgia și Pennsylvania, el obține 270 de voturi electorale și este reales președinte al Statelor Unite.

Scenariul 3. Acesta se referă la statele swing cu marje mai strânse decât Pennsylvania. În acest caz , Trump câștigă toate statele pe care le-a câștigat în 2020 și se impune în alte două state swing, în diferite combinații. (Acest scenariu presupune, de asemenea, că partidele primesc aceleași voturi electorale în Maine și Nebraska, singurele două state care distribuie voturile proporțional în loc de metoda ‘câștigătorul ia totul.’)

În toate aceste scenarii de două state swing, dar fără Pennsylvania, Trump nu ajunge la 270 de voturi electorale. Asta înseamnă că ar trebui să câștige un stat swing suplimentar, adică trei state în total, pentru a câștiga președinția.

Dacă însă se împune în Pennsylvania, Trump ar putea câștiga președinția doar câștigând alte două state cruciale.

Trebuie însă menționat că acest calcul funcționează doar dacă Trump se impune într-un alt stat cu un număr destul de mare de voturi electorale, cum ar fi Georgia care are 16 voturi. Republicanul ar rămâne în continuare sub 270 de voturi electorale dacă doar câștigă Pennsylvania sau ia Pennsylvania plus unul dintre statele swing mai mici.

Dacă însă câștigă Pennsylvania, plus un alt stat swing apropiat – și bogat în alegători -, cum ar fi Georgia, Trump va reveni la Casa Albă.

Chiar și cu trei state swing, drumul lui Trump spre Biroul Oval este mai ușor cu Pennsylvania decât fără ea. Dacă Trump câștigă Pennsylvania – din nou presupunând că își păstrează celelalte victorii din 2020 -, republicanul ar avea nevoie doar de 16 voturi electorale suplimentare pentru a ajunge la 270. Acest lucru poate fi realizat cu diferite combinații de state swing suplimentare.

Echipele de campanie ale lui Harris și Trump văd Pennsylvania și Georgia ca state care pot fi câștigate, deoarece ambele partide au câștigat aceste state – e adevărat, la limită – în ultimele două cicluri electorale. Trump a câștigat Georgia și Pennsylvania în 2016 și crede clar că poate face acest lucru din nou, în ciuda pierderilor înregistrate în ambele state în 2020.

Echipa Biden-Harris a câștigat ambele state în 2020, cee ce îi face pe cei din Team Harris încrezători că democrata va păstra statul albastru.

De altfel, Team Harris este conștientă și ea de importanța Pennsylvaniei. Calea lui Harris către victorie este mult mai ușoară cu Pennsylvania decât fără ea, deși campania ei are mai multe căi către victorie decât Trump, pe baza statelor swing din acest ciclu electoral. Cu toate acestea, având în vedere numărul mare de voturi electorale din Pennsylvania, ea își poate permite de fapt să piardă o combinație de alte trei state swing, cu condiția să păstreze Pennsylvania – și să se impună în cel puțin unele dintre celelalte state swing.

Ce spun sondajele

Agregatorul de sondaje RealClearPolitics arăta joi seara că Trump are un avantaj de 0,5% în fața lui Harris în Pennsylvania, respectiv 47,9% la 47,4%.

Cel mai recent sondaj luat în considerare, Rasmussen Reports, îl plasa pe Trump în fruntea lui Harris cu trei puncte procentuale, adică 50% la 47%. Ancheta a fost realizată între 9 și 13 octombrie.

În sondajul Rasmussen din septembrie, Trump și Harris erau la egalitate în Pennsylvania, fiecare având 48%.

De partea sa, agregatorul The Hill/Decision Desk (DDHQ) prognoza joi că democrata Kamala Harris are 51% șanse de a câștiga Pennsylvania, cu 49% șanse pentru republican

Harris îl conduce pe Trump cu 46% la 45% în Pennsylvania, conform sondajului UMass Lowell/YouGov realizat online pe 800 de alegători probabili din stat, între 2 și 9 octombrie. Ancheta are o marjă de eroare de plus sau minus 3,97 puncte procentuale.

 Rezultatele acestui sondaj sunt relativ similare cu cel realizat în septembrie în Pennsylvania, care o arătau pe Harris cu un avans de două puncte în fața lui Trump: 48 la sută la 46 la sută.

Această anchetă este în concordanță cu alte sondaje care arată că Harris și Trump sunt umăr la umăr în Pennsylvania, nici unul nu beneficiază de susținerea majorității votanților din acest stat, iar avantajul electoral poate depinde de doar câteva mii de voturi – un alt argument, susțin comentatorii americani, că acel candidat care va trece primul linia de sosire în acest stat ar putea avea drumul liber spre Casa Albă.

Surse: USA Today, Axios, Pittsburgh Post Gazette, Washington Post, NPR, The Conversation, RealClearPolitics, The Hill, Politico, rasmussenreports.comcongress.govarchives.govfec.govvisitpa.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Pennsylvania reprezintă aproape în miniatură întreaga SUA, în ce privește diversitatea de clase sociale, diversitatea demografică și simpatiile politice. Statul are trei mari regiuni ( county ) în care democrații câștigă deobicei cu 60 – 80 %. Philadelphia, Pittsburg ( Alegheny ) și Montgomery sunt fiefuri ale democraților, spre deosebire de districtele periferice în care, la rândul lor conduc republicanii. În rândul bărbaților latino și de culoare, fără strudii medii, Trump are avantaj categoric. Subiectul principal decident, poate fi problema avortului și migrația. Trump și-a nuanțat poziția dură față de avort, afirmând că acest drept trebuie analizat, decis și acordat de fiecare stat în parte. În mod sigur nu-l ajută recenta aderare a soției sale, la susținerea fără condiții a dreptului la avort. Susținerea unei politici dure de îngrădire a imigrației – în care Trump nu face diferență dintre emigranți legali și ilegali – vine din partea declasaților albi și de culoare ale căror stare socială este la limit a subzistențai sau puțin peste.

  2. * directioneaza

  3. Indiferent cine va castiga acum, faptul ca un impostor mincinos patologic, ignorant si nedezvoltat intelectual, nebun, penal condamnat, escroc, violator, cu.rvar, ca Trump, ia jumatate din voturi la nivel de America, este un semnal ca lumea pe care o stim este la sfarsitul ei.
    America este distrusa in interior, este in degringolada, nu va uitati ca au inca masini si case scumpe (din carton presat si plastic, dar extrem de scumpe), au pierdut ceea ce era cel mai important – directia, respectul fata de lege, onestitate si stiinta, bunul simt si normalitate.
    Nu mai este farul calauzitor pentru nimeni, mai are doar niste arme, la care va sta si se va uita, pentru ca cei care se ridica acum in Asia, India, China, sunt mult prea inteligenti ca sa provoace un razboi. Ei cuceresc fara sa traga un foc de arma, dominand economic si lasand-i pe altii sa se bata prosteste, fara rezultat.
    Chiar daca Trump pierde, nu conteaza, lumea este in schimbare accelerata. Vom sti sa ne adaptam fara prea mare zbucium si pierderi?

    • SE poate remarca un proces nou în dinamica puterilor globale. Mă refer la agregarea unui bloc de puteri/interese/ colaborări între state ale căror elemente comune nu sunt altele decât – aproape în mod exclusiv – mijloace totalitare de mare diversitate pentru obținerea, menținerea și creșterea puterii. Mă refer la creșterea cooperării și sprijinirii reciproce dintre state ca Rusia, China, Coreea de Nord și Iran. Dincolo de pericolul pe care îl reprezintă față de stabilitatea globală, ele reprezintă totodată o putere considerabilă. Concomitent cu acest proces se pare că lumea veche – bazată de democrație, domnia legii și libertate civilă – a încetat nu numai să sesizeze acest paricol, dar a abandonat și căile comune de contracarare posibilă ( colaborare în toate domeniile, pe baza intereselor comune ) . Nu mai există valori recunoscute în comun.