Cum a dus victoria Împăratului roman Constantin la Podul Milvian la răspândirea creștinismului

La 28 octombrie 312, doi împărați romani rivali – Constantin și Maxențiu – s-au confruntat la Podul Milvian din Roma. Constantin a avut o viziune înainte de bătălie care l-a convins pe el și pe armata sa să picteze simbolurile creștinismului pe scuturi. La doar un an după bătălie, Constantin, învingător, a oficializat această religie orientală obscură în cadrul Imperiului Roman – cu consecințe importante. Un reportaj History Hit explică importanța acestui eveniment epocal petrecut acum 1711 ani.

Dioclețian restabilește ordinea în Roma

Secolul al III-lea a fost un secol haotic pentru Roma, dar la sfârșitul lui, împăratul Dioclețian pare să fi găsit în sfârșit un sistem de guvernare care să funcționeze pentru un imperiu atât de vast.

Dioclețian a fost primul care a sugerat descentralizarea puterilor în Imperiu și a creat sfere de influență, fiecare condusă de propriul mini-împărat, sau Cezar, în ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de Tetrarhie. Dioclețian a fost un împărat foarte capabil care a reușit să țină lucrurile sub control în timpul domniei sale ca Augustus sau împărat general. Cu toate acestea, când a abdicat în 305, consecințele au fost inevitabile – și fiecare mini-împărat a decis să se lupte între ei pentru cel mai mare premiu din lume – să conducă singur toate domeniile Romei.

Cezarul (interschimbabil cu împărat) din nord-vest se numea Constanțiu și, după o domnie de succes și campanii în Britania și Germania, a câștigat mult sprijin în ținuturile sale. În 306, a murit însă neașteptat, iar sistemul lui Dioclețian a început să se prăbușească.

De la o graniță romană dură,…

În timp ce se afla pe moarte în ceea ce este astăzi York în nord-estul Angliei, și-a declarat sprijinul pentru ca fiul său Constantin să fie încoronat ca Augustus, acum că Dioclețian dispăruse. Constanțiu tocmai făcuse campanie la nord de Zidul lui Hadrian în Scoția, iar când trupele sale au auzit de această declarație, au susținut-o cu entuziasm și l-au proclamat pe Constantin drept Augustus al Imperiului Roman.

Ținuturile lui Constanțiu din Galia (Franța) și Britania și-au oferit rapid sprijinul pentru fiul său după ce acesta a început să mărșăluiască spre sud cu această armată triumfătoare. În același timp, în Italia, Maxențiu – fiul unui om care a domnit cu Dioclețian – a fost, de asemenea, proclamat Augustus și a fost considerat în general favorit pentru a face din pretențiile sale o realitate.

În condițiile în care doi pretendenți estici se luptau, de asemenea, pentru tron, vicleanul Constantin a rămas pe loc și i-a lăsat să se lupte între ei pentru Roma în următorii câțiva ani. În 312, Maxențiu era victorios, iar războiul dintre el și pretendentul din Britania părea inevitabil.

…spre capitala romană

În primăvara aceluiași an, îndrăznețul și charismaticul Constantin a decis să ducă lupta împotriva dușmanului său și și-a trimis armata britanică și galică peste Alpi, în Italia. Câștigând victorii uimitoare împotriva generalilor lui Maxentius la Torino și Verona, doar împăratul rival însuși mai stătea acum în calea lui Constantin spre Roma.

La 27 octombrie, cele două armate erau cantonate lângă Podul Milvian, peste râul Tibru, la periferia orașului. Bătălia, care avea să se aibă loc a doua zi și, cu peste 100.000 de oameni de ambele părți, promitea să fie excepțional de sângeroasă.

Constantin dă un ordin remarcabil

În acea seară, în timp ce mii de oameni se pregăteau de luptă, legenda spune că Constantin a avut o viziune cu o cruce creștină în flăcări pe cer. Unii au încercat să excludă această poveste ca fiind rezultatul unei activități solare neobișnuite, dar ea a avut un efect profund asupra împăratului. Dimineața, el a decis că acest semn însemna că Dumnezeul creștin – pe atunci încă subiectul unei religii de cult nesemnificative – era de partea sa și le-a ordonat oamenilor săi să picteze simbolul creștin grec Chi-Rho pe scuturile lor.

Maxentius și-a poziționat oamenii de cealaltă parte a podului, care fusese parțial distrus și era acum fragil. Desfășurarea sa s-a dovedit rapid a fi o gereșeală. Constantin, care se dovedise deja a fi un general excelent, a înfrânt cavaleria lui Maxentius cu proprii săi călăreți experimentați, iar apoi oamenii lui Maxentius au început să se retragă de teamă că vor fi depășiți. Dar nu aveau unde să se ducă.

Cu râul Tibru în spatele lor, singurul loc pe unde puteau să treacă era podul, care nu putea suporta greutatea atâtor oameni în armură. Acesta s-a prăbușit și a aruncat mii de oameni, printre care și Maxentius, în apa care curgea rapid. A fost ucis, ca mulți dintre oamenii săi, de greutatea armurii sale și de forța curentului.

Trupele sale rămase blocate pe malul lui Constantin erau acum depășite numeric și s-au predat, cu excepția gărzii pretoriene a împăratului mort, care au luptat până la moarte. Seara, Constantin era complet victorios și, a doua zi, avea să mărșăluiască victorios în capitală.

Deși Constantin se va dovedi a fi un bun Augustus, care a reunit toate pământurile Romei sub un singur steag, cea mai importantă consecință a victoriei a fost cea religioasă. El a atribuit victoria intervenției divine, așa cum a arătat prăbușirea podului într-un moment crucial.

În 313, împăratul a emis Edictul de la Milano – declarând că de acum înainte creștinismul va fi o religie oficială a Imperiului. Faptul că o religie orientală atât de obscură – și neobișnuită – la acea vreme a devenit oficială într-un Imperiu atât de mare a fost la fel de neașteptat ca și cum Statele Unite ar fi devenit astăzi o țară dominată de religia Sikh. Consecințele capitale ale acestei decizii domină și astăzi viețile în Occident, iar etica și viziunea creștină asupra lumii au modelat lumea poate mai mult decât oricare alta.