G4Media.ro

Cum a fost ales în Dâmbovița amplasamentul viitoarei centrale nucleare cu reactoare…

Foto: NuScale

Cum a fost ales în Dâmbovița amplasamentul viitoarei centrale nucleare cu reactoare modulare mici / Cum e certificată siguranța tehnologiei / Ce cantitate de energie va produce – Interviu cu Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica

Cosmin Ghiță, directorul general al companiei cu capital de stat Nuclearelectrica, explică într-un interviu pentru G4Media modul în care va funcționa viitoarea centrală nucleară cu reactoare mici de la Doicești (Dâmbovița), precum și procesul de alegere a amplasamentului. Ghiță explică și stadiul proiectului realizat împreună cu compania americană NuScale Power, dar și cum decurge procesul de certificare.

Rep: Care va fi puterea instalată a primei centrale NuScale și cât va reprezenta raportat la producția internă (actuală) de energie electrică?

Proiectul reactoarelor modulare mici din Romania are in vedere dezvoltarea si implementarea  unei centrale cu 6 reactoare modulare mici NuScale, fiecare cu o putere instalata de 77 MWe, asadar in total 462 MWe, ceea ce ar reprezenta aproximativ 7,4% din productia interna la acest moment. In prezent, cele doua reactoare de mare putere de la CNE Cernavoda asigura aprox. 20% din necesarul de energie la nivel national. Prin Retehnologizarea Unitatii 1, construirea Unitatilor 3 si 4 de la CNE Cernavoda, fiecare cu o capacitate de aprox. 700 MWe si prin dezvoltarea unei centrale SMR de 462 MWe, productia de energie curata generata de centralele nucleare in Romania va ajunge la aproximativ 33% dupa anul 2031, luand in calcul si o medie a cresterii consumului cu aprox. 2,1% pe an (* cf. Studiului realizat de International Energy Association care arata ca cererea de energie creste cu 2,1% pe an pana in 2040, in special in tarile in curs de dezvoltare).

Dincolo de productia de energie curata, fara CO2, pe care reactoarele modulare o asigura, acestea aduc numeroase alte beneficii socio-economice:

  • Tehnologia NuScale are parametri de siguranta superiori oricarei centrale nucleare existente in piata in prezent. NuScale a obtinut aprobare in 2020 de la NRC (U.S. Nuclear Regulatory Commission), reglementatorul industriei nucleare din SUA, si detine cea mai avansata tehnologie de reactoare modulare mici (SMR) din lume in acest moment, dintr-un total de peste 70 de tehnologii in curs de dezvoltare de catre companii de profil.
  • Modularitatea si flexibilitatea SMRurilor permit amplasarea reactoarelor modulare mici in zone greu accesibile, contribuind la furnizarea de energie curata, la preturi accesibile si la protejarea consumatorilor, precum si la dezvoltarea comunitatilor locale in zona carora sunt amplasate.
  • SMRurile pot fi instalate pe fostele centrale pe carbune, beneficiind de intreaga infrastructura existenta, si avand in acelasi timp un impact redus asupra solului, folosind un amplasament deja existent. In plus, contribuie la revitalitazarea zonei si la mentinerea si crearea de noi locuri de munca locale, precum si la dezvoltarea lantului intern de furnizori prin posibilitatea productiei si asamblarii componenetelor in Romania
  • formarea unei noi generatii de ingineri nuclearisti

 

Rep: Ce resurse regenerabile ar putea fi utilizate la centrala de la Doicești, pe lângă tehnologia NuScale?

Capacitatea instalată a SMR-ului NuScale (462 MWe) poate fi completată, de asemenea, cu surse regenerabile, ceea ce ar face ca noul complex energetic să depășească capacitatea fostei centrale de la Doicești. In prezent, luam in considerare complementarea cu panouri fotovoltaice. Soluția comună nucleară și regenerabilă va reprezenta nu numai o capacitate optimă de producție, cu posibilitatea de a varia producția, ci și un exemplu al viziunii asupra surselor de generare pentru sistemele energetice nationale ale viitorului: siguranta si stabilitatea productiei in banda furnizata de centrale nucleare, completata cu energia din surse regenerabile, fluctuante; ambele sunt lipsite de emisii de carbon si sunt piloni esentiali pentru un viitor cu energie sigura si curata.

Rep: Câte centrale NuScale vrea să realizeze Nuclearelectrica în următorii ani?

In prezent, Nuclearelectrica a demarat dezvoltarea unei singure centrale de reactoare modulare NuScale VOYGR-6 (462 MWe) în România cu tinta de finalizare în acest deceniu. Centrala electrică va folosi tehnologia NuScale Power Module a NuScale, singura companie SMR care a obținut aprobarea de proiectare de la Comisia de Reglementare Nucleară din SUA.

In paralel, Nuclearelectrica dezvolta Proiectul Retehnologizarii Unitatii 1 si Proiectul Unitatilor 3 si 4, aceste fiind proiecte strategice pentru Romania.

Dupa procesul de Retehnologizare si extindere a duratei de viata, Unitatea 1 va reincepe operarea pentru inca 30 de ani in anul 2029, producand energie curata, la cel mai mic pret dintre toate sursele, inclusiv cele regenerabile. Conform raportului Agentiei Internationale pentru Energie (IEA), in colaborare cu Agentia pentru Energie Nucleara (OECD-NEA), realizat in 2020 cu privire la costurile energiei electrice, prin retehnologizarea unitatilor nucleare se obtine electricitate la cel mai scazut cost dintre toate sursele de energie – in medie 32 USD/MWh (comparativ cu 50 USD/MWh pentru energia eoliana; 56 USD/MWh pentru panourile solare; 91 USD/MWh pentru centralele pe carbune). Costul energiei generata de capacitati nucleare noi, de mari dimensiuni, este 69 USD/MWh, conform aceluiasi raport. Costul energiei generata de o centrala SMR NuScale este in prezent estimat la 64 USD/MWh, la costurile fortei de munca din US.

De asemenea, estimam ca Unitatea 3 va intra in operare comerciala in 2030, iar Unitatea 4 in 2031, conform strategiei de dezvoltare, aducand in sistem 1400 MWe, energie curata, in banda, sigura.

Recent, in cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP27), pe 9 noiembrie 2022, US Exim Bank a anunțat emiterea a două scrisori de interes pentru finanțarea serviciilor tehnice de pre-proiect furnizate de SUA pentru Unitățile 3 și 4 ale Nuclearelectrica, in valoare de peste 3 miliarde de dolari.

Sustinem atat dezvoltarea de unitati de mari capacitate, cat si reactoare modulare mici. Reactoarele la scară mare pot asigura energie electrică de bază curată și accesibilă, în timp ce SMR-urile pot oferi flexibilitate rețelei, aplicații non-electrice, cum ar fi căldura și hidrogenul. Ambele sunt necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării și decarbonizarea.

Cu cat dezvoltam in timp util mai multe capacitati, cu impact pe strategia de decarbonare, dar mai ales pe securitate energetica, cu atat vom creste echilibrul sistemului si siguranta consumatorului.

Rep: Care este stadiul procesului de autorizare/avizare/aprobare a tehnologiei NuScale în SUA? Dar în UE și România? Ce pași mai sunt parcurși pentru ca tehnologia NuScale să poată fi utilizată în România?

NuScale este singura compania cu o tehnologie de tip SMR, la nivel global, care a obţinut, la acest moment, o aprobare din partea unei autorităţi de reglementare a proiectului – U.S. Nuclear Regulatory Commission a aprobat tehnologia SMR NuScale inca din august 2020.

In cazul proiectului dezvoltat in Romania, decizia finală de investitie va fi luată dupa parcurgerea unor etape de dezvoltare a proiectului. Dintre acestea, derularea etapei preliminare a Studiului FEED va demara in curand in urma grantului oferit de USTDA in valoare de 14 milioane dolari. In cadrul Etapei Preliminare a Studiilor de inginerie si proiectare (FEED) pentru proiectul SMR din Romania se vor efectua studii si activitati de inginerie si proiectare, analize tehnice ale amplasamentului, precum si activitati de licentiere si autorizare pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicesti, respectand toate reglementarile nationale si internationale. Aceste informatii sunt esentiale pentru estimarea costurilor, planificarea riguroasa a activitatilor si definirea proiectului prin raportare la cerintele de autorizare si reglementare nationale si internationale aplicabile. De asemenea, in aceasta etapa vor fi identificati potentialii furnizori de servicii si pentru productia componentelor si asamblarea acestora in Romania.

In acest sens, pentru demararea Sudiului FEED si a devoltarii proiectului a fost infiintata compania de proiect RoPower Nuclear SA.

In prezent exista peste 10 proiecte de SMR anuntate in Europa si America de Nord (printre care US, Canada, UK, Franta, Romania, Polonia etc) cu punere in functiune estimate pana in 2035, conform NuclearEurope, si peste 70 de tehnologii SMR in dezvoltare in lume.

Tenologia NuScale, insa, este cea mai matura si din perspectiva implementarii. NuScale are in dezoltare un proiect mult mai avansat decat cel din Romania, in SUA, la Idaho Falls, dezvoltat de compania de utilitati regionale UAMPS (Utah Associated Municipal Power Systems). In Polonia, compania KGHM, din industria metalurgica, are de asemenea intentia de a dezvolta propria centrala NuScale. In plus, NuScale a semnat Memorandumuri de cooperare si cu alte companii din diverse tari precum: PBE, Polonia; Energy Holding, Bulgaria; OPG, Prodigy Clean Energy, BWXT, Canada; CEZ, Cehia, precum si un proiect cu Ucraina anuntat la COP27 etc.

Pentru Romania, oportunitatea de a fi printre primele tari care dezvolta tehnologia SMR vine cu numeroase beneficii pentru dezvoltarea industriei nucleare locale si a lantului de furnizori pentru producția/ansamblarea componentelor tehnologiei de tip NuScale către statele din Europa Centrală şi de Est.

De asemenea, cu o experienta de peste 26 ani in operare la cele mai inalte standarde de excelenta, SNN are oportunitatea de a deveni operator regional de tehnologie NuScale, precum si un centru regional de excelență în pregatire in operare. In acest sens, vom implementa un simulator NuScale la Universitatea Politehnica Bucuresti și vom lansa programe regionale de pregatire in operare.

Rep: Care este calendarul preconizat al dării în folosință a noii centrale de la Doicești? Câte situri au fost analizate și pe ce loc în selecție s-a situat situl de la Doicești?

In primul rand, ne dorim sa facem anumite clarificari importante. Proiectul de la Doicesti este intr-un stadiu incipient, in care sunt demarate studii specifice (FEED). Pentru moment, in urma finalizarii studiilor de identificare a potentialelor amplasamente realizate cu grantul oferit de USTDA (in valoare de 1,2 milioane USD), Doicesti a fost desemnat doar ca amplasament-candidat. O decizie finala de investie va fi luata dupa finalizarea studiilor FEED, si va respecta toate prevederile si reglementarile industriei, inclusiv cele de consultare publica – care sunt prevazute si normate de procesul de autorizare in domeniu.

Estimam ca primul reactor modular din cadrul proiectului centralei de tip SMR de la Doicesti va fi pus in functiune si conectat la SEN in acest deceniu, insa calendarul va fi dezvoltat in amanunt dupa finalizarea studiilor preliminare (FEED).

In luna septembrie 2022, Adunarea Generala a Actionarilor SNN a aprobat strategia de dezvoltare.

Luand in considerare bunele practici si standardele internationale in domeniul nuclear, faza pregatitoare a proiectului are ca scop definirea si analiza in detaliu a proiectului in vederea luarii unei decizii finale de investire. In acest sens, pentru dezvoltarea studiilor (FEED) a fost înfiinţata societatea de proiect dedicata dezvoltarii centralei cu reactoare modulare mici la Doicesti, RoPower Nuclear.

Prima etapa a studiul FEED cuprinde activități de planificare, studii, inginerie și proiectare, care conțin elemente esențiale definirii proiectului, prin raportare la condițiile amplasamentului fostei centrale de la Doicești, la cerințele de autorizare și reglementare naționale și internaționale aplicabile. Acestea vor furniza informații cantitative necesare planificării riguroase a activităților și o estimare fundamentată a costurilor de proiect. Unul dintre principalele livrabile din acest studiu va fi un calendar detaliat asupra implementarii. La acest moment, estimarea este ca punerea in functiune a centralei sa aiba loc la finalul acestui deceniu, insa, dupa cum precizam, acest calendar va fi dezvoltat in amanunt dupa finalizarea studiilor.

Referitor la cea de-a doua intrebare, in luna ianuarie 2021, SNN a beneficiat de o finanţare nerambursabilă de 1,2 milioane USD din partea USTDA pentru derularea unui studiu tehnic de identificare a amplasamentelor potenţiale din România pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici, precum si analiza diferitelor tehnologii existente.

Studiul a identificat mai multe amplasamente potențiale adecvate, inclusiv amplasamentul din Doicești, Dâmbovița, care a fost locația desemnată preferata de tip brownfield pentru dezvoltarea primului reactor modular mic.

Amplasamentul-candidat selectat, fosta termocentrală de la Doicești dezafectată, respectă pe deplin criteriile de amplasare cerute de standardele internaționale și naționale; acest lucru, insa, trebuie verificat in detaliu prin studiile subsecvente ce vor sustine confirmarea si autorizarea acestui amplasament in conformitate cu standardele industriei. Aceste studii se vor derula in urmatoarele doua faze ale proiectului.

Rep: Cum s-a ajuns ca Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas SRL să aibă părți egale în compania de proiect? Există riscul unui blocaj în luarea deciziilor, având în vedere ponderea egală în acționariat?

Primul pas pentru dezvoltarea Proiectului Dezvoltarii Reactoarelor Modulare Mici l-a reprezentat infiintarea unei noi companii, organizate sub forma unei societati pe actiuni, pentru dezvoltarea proiectului. Actionariatul companiei de proiect este 50% SNN si 50% Nova Power and Gas SRL („NPG”), proprietara terenului din localitatea Doicesti. Capitalul social iniţial al companiei de proiect va fi de 2 milioane EUR. SNN si NPG isi propun sa porneasca cu detineri egale in compania de proiect, urmand ca structura de capital a acestei companii sa evolueze, daca va fi cazul, in functie de planul de investitii ce se va fundamenta si agrea pentru proiect. In acest plan de investitii se vor include bugetul si calendarul de investitii, iar actionarii vor cadea de acord asupra sumelor pe care isi propun sa le investeasca si asupra modalitatilor prin care vor finanta proiectul.

SNN si NPG au in vedere atragerea de noi investitori in actionariatul companiei de proiect in scopul finantarii proiectului, pentru securizarea finantarii proiectului.

Rep: A existat un proces de vetting al partenerului de proiect în ceea ce privește capacitatea financiară și capitalul de încredere din piață, având în vedere că e vorba despre un proiect într-un domeniu extrem de sensibil?

Grupul E-INFRA, din care face parte Nova Power & Gas, vine cu o experiență de peste 25 de ani în operarea și integrarea de infrastructură energetică. Nova Power & Gas este o companie matură, cu peste 15 ani de activitate continuă în industria energetică, cu un grad mare de diversificare a activităților:  producător de energie solară, producător de energie din centrale pe gaze naturale, deţinător și operator de concesiuni în domeniul distribuției de gaze naturale, furnizor de electricitate și gaze naturale către consumatori industriali și casnici, și dezvoltator de capacități de producere a energiei electrice. Intrarea NPG in actionariatul societatii de proiect a reiesit in primul rand din selectarea locatiei de la Doicesti ca amplasament candidat pentru centrala, fiind un amplasament detinut de NPG, la care se adauga faptul ca grupul E-INFRA are o vasta experienta in domeniul proiectarii, avizarii si constructiei de infrastructura energetica, care completează competența SNN de operare în domeniul nuclear, de peste 26 ani, la cele mai înalte standarde de securitate. Dezvoltarea unui proiect nuclear robust implică expertiza în multiple zone adiacente, nu doar în partea nucleară, gestionată de Nuclearelectrica.

Rep: În spațiul public au apărut puncte de vedere potrivit cărora situl de la Doicești este prea aproape de capitala București. Considerați locația un posibil impediment în instalarea noii centrale?

Acest tip de tehnologie avansata este proiectata din punct de vedere al securitatii nucleare pentru a putea fi utilizat in apropierea comunitatilor, riscurile fiind practic inexistente.

Recent, Comisia de Reglementare Nucleară (NRC) din Statele Unite ale Americii a emis Raportul final de evaluare a securitatii nucleare (FSER) privind metodologia NuScale pentru zona de planificare la urgență (EPZ). Astfel, NRC a aprobat metodologia NuScale pentru zona de planificare la urgenta care se limitează la perimetrul amplasamentului centralei, pentru o gamă largă de amplasamente potențiale unde ar putea fi amplasată o centrală NuScale VOYGR™ SMR.

Cu alte cuvinte, raportul FSER releva nu numai ca centrala NuScale este pretabila locatiei din punct de vedere al proximitatii fata de capitala Bucuresti, dar in primul rand ca centrala este potrivita cu perimetrul candidat de la Doicesti, respectand standardele cele mai inalte de siguranta pentru locuitorii din imediata apropiere a centralei. Raportul specifică, de asemenea, că această metodologie este aplicabilă numai la proiectul SMR al NuScale, datorită caracteristicilor unice de securitate nucleara ale proiectului, capacității și performanțelor care nu se regăsesc în instalațiile nucleare actuale. Proiectul NuScale are sisteme de securitate nucleara complet pasive, care garantează că reactoarele se vor opri în siguranță și se vor autorăci, pe termen nelimitat, și realizeaza acest lucru fără a fi nevoie de intervenția unui operator sau a unui computer, de alimentare cu curent alternativ sau continuu sau de adăugarea de apă – o premieră pentru tehnologia reactoarelor cu apă ușoară.

Rep: Cum va decurge colaborarea propriu-zisă cu compania americană NuScale?

Cooperarea cu NuScale, detinatorul tehnologiei, va fi una permanenta, pe toata durata desfasurarii proiectului (atat pe perioada constructiei cat si operarii), similar modului de lucru pentru dezvoltarea reactoarelor de la Cernavoda cu detinatorul licentei CANDU.

Rep: Care este costul total al viitoarei centrale de la Doicești și cum vom fi împărțite costurile între acționarii companiei de proiect? Care sunt sursele de finanțare pentru aceste costuri și În cât timp va fi amortizată investiția?

Pe 27 octombrie 2022, Agenția SUA pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA) a acordat un grant de 14 milioane de dolari către RoPower Nuclear SA (RoPower), compania de proiect pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici recent înființată de Nuclearelectrica si Nova Power. Grantul va fi folosit pentru studiul preliminar de inginerie și proiectare (FEED) pentru a avansa dezvoltarea primei centrale nucleare SMR din România.

Studiul preliminar va include elemente cheie de dezvoltare a proiectului, precum un plan de configurare a amplasamentului, studii si activitati de inginerie si proiectare, analize tehnice ale amplasamentului, precum si activitati de licentiere si autorizare pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicesti, respectand toate reglementarile nationale si internationale, precum si estimari bugetare și un plan de execuție a analizei de impact asupra mediului. Studiul FEED continua studiul USTDA recent finalizat în valoare de 1,2 milioane de dolari, care a identificat amplasamente adecvate, opțiuni tehnologice și o foaie de parcurs pentru acordarea de licențe pentru proiectul SMR. Studiul FEED va încorpora recomandările misiunii SEED a AIEA solicitată de Nuclearelectrica în august 2022.

Astfel, in baza acestor studii urmeaza sa se realizeze estimarile de cost, precum si detaliile legate de finantare, structura de finantare. Prin urmare, este prematur pentru avansarea unor date financiare la acest moment al dezvoltarii proiectului.

Putem preciza ca estimarile realizate de NuScale in acest moment arata un cost de 64 USD/MWh pentru energie electrica generata, la costurile fortei de munca din US. Conform raportului Agentiei Internationale pentru Energie (IEA), in colaborare cu Agentia pentru Energie Nucleara (OECD-NEA), realizat in 2020 cu privire la costurile energiei electrice, costul electricitatii generata de centralele pe carbune este de 91 USD/MWh, in timp ce costul energiei generata de capacitati nucleare noi, de mari dimensiuni, este 69 USD/MWh, conform aceluiasi raport. Deci, costul energiei generata de un SMR este deosebit de competitiv.

Rep: Care este stadiul investiției în reactoarele 3 și 4 ale centralei de la Cernavodă și costul estimat al acestei investiții și calendarul asumat?

Strategia de continuare a Proiectului Unităților CANDU al Centralei Nucleare Cernavodă, aprobata de actionarii SNN in 2021, este implementată în trei etape, în conformitate cu experiența internațională în construcția de centrale nucleare.

Etapa 1, cea actuală, demarată la sfârșitul anului 2021, reprezintă etapa pregătitoare, inițiată prin capitalizarea și operaționalizarea companiei de proiect, Energonuclear S.A. Această etapă va dura până la 24 de luni, timp în care se va pregăti/actualiza un set de documentații de inginerie și securitate necesare pentru demararea Proiectului (actualizarea documentelor de bază de licențiere, a ghidurilor de securitate, a modificărilor de proiect legate de securitate nucleara, reevaluarea structurilor civile existente etc.), necesare pentru fundamentarea unei decizii preliminare de investiție.

In cadrul acestei etape, la 25 noiembrie 2021, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, membra a Grupului SNC-Lavalin și Autoritatea de proiectare și OEM Candu (producătorul original al tehnologiei Candu) pentru Proiect. În cadrul contractului, CANDU Energy va furniza servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea documentației necesare pentru inițierea Proiectului unităților CANDU 3 și 4. Termenul de finalizare a acestei etape este Q2 2023.

Etapa 2 a proiectului (Lucrări preliminare) constă în efectuarea lucrărilor preliminare și se estimează că va dura până la 30 de luni. Această etapă va consta în pregătirea ingineriei critice („Limited Notice to Proceed – LNTP”) pentru definirea proiectului, structurarea și contractarea finanțării și convenirea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului, obținerea Licenței de securitate nucleară pentru construcție, reevaluarea fezabilității Proiectului pe baza unor indicatori tehnici și economici actualizați și adoptarea Deciziei finale de investiție (FID), pentru trecerea la Etapa III (Construcție).

Etapa 3 a Proiectului, etapă estimată la 69-78 de luni, constă în mobilizarea șantierului, începerea lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune și începerea exploatării comerciale a Unității 3 în 2030 și a Unității 4 în 2031.

Intenția statului roman și a SNN, în conformitate cu noua strategie, este de a realiza acest proiect intr-un consorțiu euro-atlantic în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România. De asemenea, in cadrul noii strategii de dezvoltare, in baza datelor obtinute din analizele aferente etapei 1 si partial etapei 2, urmeaza sa se stabileasca si structura de finantare.

In cadrul COP 27, US Exim Bank a anunțat emiterea a două scrisori de interes pentru finanțarea serviciilor tehnice furnizate de SUA în legătură cu proiectul Unitățile 3 și 4 de la Cernavoda, dezvoltat de filiala Societății Naționale Nuclearelectrica S.A.

Pe baza informațiilor preliminare prezentate, EXIM va putea lua în considerare finanțarea până la 50 milioane USD din contractul de export al SUA pentru servicii tehnice de pre-proiect ca parte a programului Engineering Multiplier Program (EMP) in faza a doua a proiectului. Ulterior, in faza a III-a a proiectului va putea lua in considerare finantarea până la 3 miliarde USD din contractul de export al SUA pentru servicii de inginerie și de management de proiect pentru contractul de finalizare a Unităților 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda.

De asemenea, salutam faptul ca Proiectul de lege privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român și Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. pentru Proiectul Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă a fost publicat pe site-ul ME si este in dezbatere publica. (in data de 06.12.2022). Printre masuri se afla:

  • Angajamentul Statului român în Acordul de sprijin constă în realizarea demersurilor necesare pentru finanțarea Proiectului inclusiv prin:acordarea de garanții de stat finanțatorilor proiectului, în cadrul oricăror acorduri sau memorandumuri interguvernamentale de sprijin sau în afara unor astfel de acorduri. Societatea EnergoNuclear S.A. se va împrumuta direct de la finanțatori internaționali, urmând ca Ministerul Finanțelor să acorde acestor finanțatori garanții de stat pentru 100% din valoarea împrumutului, după obținerea aprobărilor din partea Comisiei Europene.
    • Statul român își asumă obligația implementării prevederilor Taxonomiei în scopul atragerii de resurse financiare pentru dezvoltarea proiectului, promovării cadrului legislativ pentru implementarea schemei de tip „Contracte pentru diferență” și adoptării măsurilor administrative și/sau legislative în vederea asigurării îndeplinierii criteriilor tehnice prevăzute în Actul Delegat Complementar.
    • Aport în natură: aportul fiind reprezentat de cantitatea de apă grea și de octoxidul de uraniu aferent primei încărcături de combustibil nuclear, apa de răcire pentru funcționarea celor 2 unități nucleare și finalizarea liniilor de transport a energiei electrice necesare în scopul racordării la Sistemul Energetic Național și evacuarea energiei electrice produse în cele două unități nucleare. În cadrul proiectului ”Îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre între Călăraşi şi Brăila (km 375 – km 170)”, derulat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, se urmărește asigurarea apei de răcire pentru funcţionarea a 4 unităţi nuclearoelectrice pe amplasamentul de la Cernavodă, prin finalizarea etapei II.

Aprobarea acestui proiect de lege este necesara pentru demararea activităţilor aferente Etapei II a Proiectului, având un buget estimat de 185 milioane EUR, care să permită încheierea contractelor pentru elaborarea ingineriei critice necesare actualizării proiectului, actualizarea bugetului Proiectului, structurarea și contractarea finanțării și agrearea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului, obținerea Opiniei favorabile a Comisiei Europene în urma notificării Proiectului conform art. 41 din Tratatul EURATOM și respectiv a unei decizii pozitive în conformitate cu dispozițiile europene relevante în materia ajutorului de stat, obținerea Autorizației de Securitate Nucleară pentru etapa de Construcție și luarea Deciziei Finale de Investiție, pentru trecerea în Etapa III (Construcție).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...