G4Media.ro

Un judecător de la Înalta Curte din dosarul lui Dragnea, amenințat de…

Un judecător de la Înalta Curte din dosarul lui Dragnea, amenințat de un vecin după o dispută domestică

Scandalul domestic dintre magistratul Constantin Epure de la Înalta Curte de Casație și Justiție și vecinul lui din Săcele, Laurențiu Căliman, escaladează. Potrivit unor surse judiciare, judecătorul a primit noi amenințări din partea vecinului cu care are un litigiu privind amplasarea unor ferestre. Vecinul e nemulțumit că magistratul nu a acoperit două ferestre ale locuinței care dau înspre proprietatea sa.

Magistratul Constantin Epure a făcut parte din completul de 3 judecători al Înaltei Curți care l-a condamnat pe liderul PSD Liviu Dragnea la 3 ani și jumătate de detenție efectivă în procesul angajărilor fictive. Judecătorul Epure și colega lui Geanina Arghir au fost magistrații care au înclinat balanța pentru condamnarea liderului PSD, în vreme ce președintele completului, judecătorul Ștefan Pistol, a făcut opinie separată în sensul achitării.

Pe 23 iunie, pe fondul consumului de alcool, vecinul magistratului a aruncat cu pietre în ferestrele casei judecătorului și i-a spart 3 geamuri. Soția magistratului a făcut atunci plângere la poliție pentru amenințare și distrugere.

Două săptămâni mai târziu, judecătorul Constantin Epure a avut o nouă discuție cu vecinul turbulent în care acesta din urmă i-a cerut să-și retragă plângerea de la poliție. Cum magistratul a refuzat, Laurențiu Căliman a trecut la amenințări directe: ”Îți tai gâtul și îți scot ochii dacă fac pușcărie nevinovat din cauza ta!”, i-ar fi transmis vecinul judecătorului. Potrivit surselor G4media.ro, magistratul a înregistrat însă toată discuția și a făcut o nouă plângere la poliție pentru amenințare.

Dosarul a fost preluat de Parchetul General, care investighează acum trei presupuse fapte de amenințare și una de distrugere. Potrivit acelorași surse, procurorii l-au citat săptămâna trecută la audieri pe vecinul agresor, însă acesta le-a transmis că este plecat trei săptămâni din țară, în concediu, în Israel.

Litigiul dintre cei doi a intrat și în atenția Primăriei, care i-a dat dreptate lui Căliman.

Laurențiu Căliman este economist și lucrează la compania Akcenta din Brașov. El nu a putut fi contactat de G4media.ro pentru a-și susține punctul de vedere, având telefonul închis.

Coincidența face ca problemele mai vechi ale judecătorului Epure cu vecinul turbulent să reizbucnească la două zile după verdictul din dosarul angajărilor fictive.

Într-un interviu acordat în exclusivitate Realitatea TV, șefa Înaltei Curți, judecătoarea Cristina Tarcea, nu a exclus varianta ca unii judecători să fi cerut protecție din pricina amenințărilor primite.

Foto: Constantin Epure (Captură Youtube.com)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Așa se întâmplă când prostia se întâlnește cu hoția. Faptul că la condamnat pe fmmdragnea e posibil să fie doar un amplificator al conflictului datorită faptului că vecinul este cel mai probabil fmmpesedist. Dar faptul că îți faci ferestrele înspre curtea vecinului este într-adevăr ilegal dacă așa a făcut domnul judecător fără a pastra distanțele de hotar. Dar în țara asta totul este posibil având în vedere că oamenii și-au dat în cap pt 5 cm de răzor. Concluzia: poți fi și profesor universitar(fmmtudorel,fmmbombonel) sau ultimul boschetar(exemple nelimitate) că ADN-ul de român nu îl poți schimba.

    • Dar dacă sunt ilegale, de ce nu îl dă în judecată vecinul?
      Eu cred că tânărul alcoolic și-a făcut casă de 100mp pe teren de 200mp și s-a supărat când a apărut încă o casă pe terenul de lângă el.

      3 săptămâni concediu in Israel?……

  2. Domnul Judecător are în spate pe toți oamenii cinstiți din Romania. Mulțumim din suflet!

  3. Propunere pt codul penal a lui ciordache: se reia de la inceput orice proces daca judecatorul in cauza si-a facut 2 ferestre catre curtea vecinului.
    Evident , fara nici o dedicatie …

    • Hai ! Hai ! Totuși, ai grijă nu da idei. Cu Iordache poate ajunge pe ordinea de zi în parlament oricând.

  4. Lu dom judecător i se trage de la dosarul de securist jegos.. .mai bine ar SPUNE cine il plăteste sa fie jigodie si gata…..

    • Aaaaa, am inteles.
      Jigodie si securist jegos e vecinul alcoolic plecat 3 saptamani in Israel, in concediu (bai frate da’ bine e platit individul, aceasta jigodie economista securista jegoasa, de firma Akcenta din Brasov?!).

    • Dar Akcenta nu fabrica, oare…ghitare, iar Brasovul nu se invecineaz cu Reghin, orasul ghitarelor? Ce coincidenta stranie…! Si cine-l plateste dle, cumva o jigodie care a furat de la copiii sarmani…?

  5. Am sa-i iau apararea personal d-lui Judecator cu nume de șosoi. Va rog sa-mi comunicati doar data la care ajunge vecinul in Israel, in rest problema e ca si rezolvata.
    Alo, Asociatia Juda’s Priest, aveti trebuinta de inca o punga cu arginti…?

  6. Contrazic pe cel ce sustine ca este illegal sa-ti faci ferestre ce inntamplator au orientare spre curtea vecinului. …
    Asadar , este perfect legal, iar daca tot calatoreste in Israel va avea ocazia vecinul nemultumit sa constate cate ferestre isi construiesc israelenii intre ei perfect legal. Peste tot in strainatate se practica acest lucru datorita lipsei de spatiu , dar mai ales ca exista civilitate si deci toleranta. Sigur ca nu sta nimeni sa se uite intentionat si tendentios in curtea vecinului si numai pt faptul ca oamenii sunt ocupati pana peste cap cu actiuni multiple iar respectul de sine cat si pt semenii lor, in speta vecinul, este primordial. In concluzie nu are decat sa-si faca casa in pustiu sau in padure economistul subit nemultumit, si va vedea cum vine lupul sa-i priveasca pe fereastra…. afurisita coincidenta cu procesul buclucas si cu Israelul……ha, ha, Ha !!!

  7. Judecatorul ar fi bine sa isi astupe geamurile,sa nu il filmeze vecinul cand il viziteaza Coldea pentru noi ordine,imbuibatii astia de magistrati sunt foarte sensibili,sa nu ii atingi nici cu un fir de papadie!

  8. VECINUL avea pretentia ca ferestrele sa nu fi fost amplasate pe partea dumnealui, ca sa nu se vada cum se comploteaza pentru intimidarea celor care considera ca Hamsterica trebuie pedepsit conform legii, adica sa mearga la puscarie…!

  9. Si daca vecinul locuia la bloc intr-un cartier aglomerat, ce facea? Ameninta toti locatarii din blocul de peste alee, somandu-i sa isi zideasca ferestrele?

  10. Rezolva politia situatia!
    Adica nu fac nimic!
    Am auzit atatea amenintari intre vecini pt care politistii au inchis dosarele fara ca macar sa se deplaseze pt a cerceta veridicitatea probelor!
    Ba chiar mai mult, au pierdut probele video si audio atasate la dosar!

  11. Ce va mai place sa comentati cand nu stiti nimic. Daca Primaria a spus ca, Caliman are dreptate, ce e asa greu de inteles? Unii sunt ca oile…

  12. Da” de cand Primaria hotaraste cine are dreptate? Ia cititi aici:
    Art. 615 Cod civil
    Distanţa minimă pentru fereastra de vedere
    (1) Este obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparţinând proprietarului vecin şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.
    (2) Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.
    (3) Distanţa se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe faţa zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar. Distanţa, şi în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară tot perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar şi până la această linie.

    Poate omul si-a masurat bine, dar vecinul are buba la cap…