Cum a fost inventată conspirația Soros de Arthur Finkelstein. Dezvăluirile omului care a lucrat alături de celebrul consultant politic

Consultantul politic Arthur Finkelstein a murit în august 2017. Ungaria și crearea ”monstrului” Soros a fost proiectul lui final. În 2011, în unul din puținele sale discursuri publice, spunea: ”Am vrut să schimb lumea. Acest lucru l-am realizat. Însă am făcut-o mai rea”. El este omul care a inventat conspirația Soros, omul care l-a transformat pe miliardarul evreu născut în Ungaria în ținta preferată de campanie a liderilor autoritari din estul Europei și apoi în ținta tuturor naționaliștilor, din Italia până în Australia.

O campanie anti-Soros a început și în România în 2016, cu aceleași ingrediente ca cea din Ungaria, dar nu a reușit să-l impună pe omul de afaceri ca o figură centrală a campaniilor electorale. Cei mai vocali politicieni anti-Soros au fost liderii PSD, iar media apropiată de PSD a preluat metodele presei pro-Fidesz din Ungaria: de la liste de ONG-uri stigmatizate pentru finanțarea primită până la acuzații că manifestanții anti-guvernamentali au fost plătiți de Soros. Totul – fără nici o dovadă.

Între echipa lui Finkelstein și echipa de consultanți israelieni ai PSD, condusă de Asaf Eisin, nu există o legătură directă. Dar metodele seamănă izbitor.

Povestea lui Finkelstein a fost spusă într-un amplu interviu pentru revista elvețiană DAS MAGAZIN de fostul colaborator al acestuia, George Eli Birnbaum.

Iată cele mai importante fragmente din articolul publicat de săptămânalul elvețian:

Formula de lucru a lui Finkelstein

Consultantul politic Arthur Finkelstein i-a ajutat pe Reagan și Netanyahu in drumul spre victorie în alegeri. Campania împotriva lui George Soros a fost în schimb cea mai perfidă capodoperă a consultantului politic, scrie Das Magazin. Unul dintre cei mai apropiați colaboratori a dat un interviu cu privire la toate acestea pentru prima dată.

El este Anticristul. Cel mai periculos om din lume. Un om bogat și bătrân, un speculant care a provocat căderea lirei sterline britanice în 1992, criza din Asia 1997, criza financiară din 2008. El a distrus Uniunea Sovietică și apoi Iugoslavia pentru a deschide drumul africanilor și arabilor pentru ca aceștia să se înmulțească și să se răspândească în Europa. El sponsorizează extrema stângă și dorește să-l dea jos pe președintele SUA și trăiește din traficul de droguri și din infracțiuni financiare. Pe lângă toate acestea, el finanțează eutanasia, cenzura și terorismul. Când era mic a dat evrei pe mână naziștilor, deși el însuși este evreu. Toate astea se pot citi pe Google, Facebook, Youtube sau Twitter, dacă tastați ”Soros”. George Soros este evreu, asta este adevărat, toate celelalte sunt falsuri, inventate și lansate pe piață în spatele uneia celei mai perfide și de impact campanii politice din toate timpurile.

În urmă cu câțiva ani George Soros era un miliardar a cărui critică profundă la adresa capitalismului era apreciată chiar și la Forumul Economic Mondial de la Davos. Un comerciant de valută, care se afla printre primii treizeci cei mai bogați oameni ai planetei, dar care a donat cea mai mare parte a averii sale, în valoare de miliarde de dolari, unei fundații. Open Society Foundations (Fundația pentru o Societate Deschisă) este a treia cea mai mare fundație non-profit din lume, imediat în urma fundației Gates. În timp ce Bill Gates încearcă să reducă suferința umană în lume prin combaterea malariei, Soros vrea să facă lumea mai bună prin proiecte educaționale sau prin acordarea de capital de start pentru refugiați. El dorește să îndeplinească un ideal pe care filozoful său preferat, Karl Popper, l-a formulat în trecut împotriva totalitarismului: societatea deschisă.

Un birou la etajul 38 al unui turn în New York. Acolo e biroul lui Michael Vachon, consultantul personal a lui Soros. Acesta își stoarce creierul: Cum s-a ajuns la faptul că șeful lui s-a transformat dintr-un filantrop apreciat la nivel mondial în unul din personajele cele mai detestate din lume? În 2017 Vachon a început așa-numita ’’analiza a sentimentelor’’ pentru a măsura cât de mare este în realitate această problemă. O linie curbă portocalie pe monitorul calculatorului din birou arată amploarea problemei. Aceasta redă reacțiile de pe internet la tastarea numelui ”Soros”: zeci de mii de mențiuni pe săptămână, în unele săptămâni sunt aproape toate sută la sută negative. Graficul redă temperatura fierbinte a urii.

Doi oameni cunosc răspunsul la întrebarea lui Vachon. Unul a murit și celălalt stă într-o dimineață însorită de iunie 2018 în fața bufetului din Westin Grand Hotel în Berlin. Un bărbat cu figura unui alergător de maraton, subțire și înalt, fața și capul rase perfect, ochelari cu rame groase și ochi de un albastru pătrunzător. George Eli Birnbaum a venit pe lume în 1970 în Los Angeles. Numele l-a primit de la bunicul lui, care a scăpat la limită de Holocaust și a emigrat în Statele Unite.

Dar până în Atlanta, unde tânărul George a crescut, familia a fost urmărită de antisemitism. Mai mereu o școală evreiască privată a fost vandalizată cu expresii antievreiești. Asta l-a marcat pe George. În fiecare weekend tatăl lui îi dădea un exemplar din ”Jerusalem Post”. ”Prima dată să te ocupi de cum le merge evreilor și după să te ocupi de restul lumii” îi spunea tatăl. Așa a crescut George Birnbaum cu convingerea că doar un stat Israel puternic ar putea proteja evreii de un nou Holocaust.

Îi este greu să vorbească despre toate acestea și este pentru prima dată când se confesează unui jurnalist. Dar, în fapt, acest George Birnbaum a contribuit decisiv ca noua dreaptă să devină puternică în toată lumea și ca antisemitismul să fie folosit din nou ca armă politică. Cum? Prin punerea unui evreu la stâlpul infamiei: George Soros.

Candidatul

Totul începe acum 23 de ani, cu atentatul asupra premierului Yitzhak Rabin. Pe 4 noiembrie 1995 a sângerat cea mai mare speranță de pace pe care a avut-o Israelul vreodată. După atentat au fost organizate în grabă noi alegeri. Candidați erau Shimon Peres, social-democrat din generația fondatoare a Israelului, care dorea să continue procesul de pace demarat de Yitzhak Rabin, și Benjamin Netanyahu, un consultant de afaceri, un începător în ale politicii, venind de pe partea dreaptă a scenei politice. Mulți au zâmbit când au văzut ambițiile lui Netanyahu. În sondajele realizate era cotat cu douăzeci de puncte în spatele lui Peres.

Dintr-o dată, Partidul Likud a lui Netanyahu a bombardat țara cu spoturi de campanie sumbre: ”Peres vrea să împartă Jerusalimul” era unul din sloganuri. Acesta a adus neliniște printre mulți alegători. Propoziția era de fapt o simplă presupunere. Shimon Peres nu avea astfel de planuri. În ziua votului, cursa electorală între Netanyahu și Peres s-a dovedit a fi una foarte strânsă. În jurul orei 22, stațiile de televiziune au transmis primele calcule de tip Exit-Poll cu o victorie la limită a lui Peres.

Netanyahu cere receptorul telefonul și îl sună pe ”Arthur” – directorul lui de campanie secret. Arthur Finkelstein este în New York, dar răspunde la telefon imediat. Acesta îi transmite lui Netanyahu să nu-și facă griji ”alegerile la limită le câștig întotdeauna”. ”Arthur Finkelstein a fost un geniu” povestește Birnbaum. Finkelstein era omul cifrelor, un așa numit pollster. Aceștia sunt consultanții politici care creionează pentru clienții lor tactici și strategii realizate pe baza unor sondaje – polls.

Pollster încearcă să recunoască în populație opinii, stări de spirit, lucruri care unesc și lucruri care scindează societatea, pentru a le folosi în favoarea clienților lor. Câteodată acești pollster pun la cale întregi campanii. În Israel, Finkelstein a pus pe picioare chiar un candidat: acel Benjamin Netanyahu care în mai 1996 a candidat împotriva lui Shimon Peres a fost creația lui. ”Tot ce a făcut Bibi în timpul campaniei a fost stabilit de Arthur Finkelstein”, scriu biografii lui Netanyahu, Ben Kaspit și Ilan Kfir.

Finkelstein era o persoană discretă. Doar două discursuri ale lui se găsesc pe internet. Nimeni nu a reușit să-l descopere în totalitate, nici măcar clienții lui. El zbura la fața locului, dădea sfaturi și dispărea. În ziua alegerilor nu era niciodată prezent. La fața locului lucrau în schimb oamenii lui, Arthur’s Kids, cum se denumeau chiar ei. Informațiile despre Finkelstein trebuie să le cauți și să le strângi din mai multe locuri. Se găsesc indicii în presa din Israel și din Ungaria. El apare în dosare. Însă, părțile lipsă din biografia sa le-am găsit cu ajutorul unor discuții cu peste o duzină de insideri și nu în ultimul rând le-am aflat de la George Birnbaum însuși.

Finkelstein este firul roșu din istoria contemporană a republicanilor, de la Ayn Rand până la Richard Nixon și Donald Trump. În timp ce se afla la colegiu, Arthur Finkelstein a cunscut-o pe Rand, mama mișcării libertariene. Mai târziu el l-a ajutat pe legendarul Barry Goldwater, care la mijlocul anilor 60 i-a reinventat pe republicani la dreapta scenei politice. Finkelstein a supraviețuit scandalului Watergate, a participat la victoria în alegeri a lui Ronald Reagan în 1980, a lucrat pentru George Bush senior și pentru un om de afaceri pe nume Donald Trump. Acestuia, Arthur i-a prevestit o carieră politică. Echipa de campanie a lui Trump a fost marcată de Arthur’s Kids: de la Larry Weitzner, Tony Fabrizio până la vechiul său prieten Roger Stone. Și Richard Grenell, ambasadorul SUA la Berlin, a avut relații cu Finkelstein, la fel și David B. Cornstein, ambasadorul SUA în Ungaria.

Legătura dintre Finkelstein și comunicarea modernă a republicanilor poate fi regăsită într-un punct anume: în timp ce era membru al staff-ului de campanie a lui Ronald Reagan acesta a scos pe piață un slogan ciudat de sumbru, profund reacționar, pe care toți îl cunoaștem astăzi: Let’s make America great again.

Combustibil pentru puterea motorului de campanie: Frica

Finkelstein a folosit o formulă de lucru pe care ulterior a dezvoltat-o permanent: negative campaigning. Cu acestă metodă de luptă în alegeri electorale totul stă în atacul asupra contracandidatului în loc de promovarea unui program propriu. Ideea de plecare a lui Finkelstein a fost: fiecare ciclu electoral este decis înainte de alegerile electorale propriu-zise. Cei mai mulți oameni știu de la bun început cu cine vor vota, cu ce sunt de acord și cu ce nu sunt de acord. Și este extrem de dificil de ale schimba opțiunile.

Este mult mai simplu să demotivezi oameni decât să-i motivezi. Astfel îi poți provoca contracanditatului pierderi de voturi decisive. Astăzi procedeul se numește voter suppression, reprimarea alegătorilor. Brad Pascale, conducătorul campaniei digitale a lui Trump, a descris procedeul ca una din armele cele mai importante ale campaniei electorale din 2016. Metoda de lucru se citește ca un How-to a populismului de dreapta modern.

Finkelstein a lucrat inițial ca progamator în industria financiară și consulta în calitate de pollster datele populației precum vârsta, domiciliul, candidatul preferat, apartenența politică, numărul de vizite la biserică. Talentul lui era de a recunoște tipare. Spre exemplu: Care sunt ”temele de mijloc”, acelea, care îi interesează cel mai mult pe oameni? Care teme dor cel mai tare? În principiu, el observa repede, că temele erau de cele mai multe ori aceleași: ”drogurile, criminalitatea și culoarea pielii.” Acest procedeu se numește cutting, precum scria chiar el în 1972 într-un Memo către Richard Nixon. Țelul lui Finkelstein era să polarizeze la maxim masa de alegători. Defapt să-i stârnească unul împotriva celuilalt. Combustibil pentru puterea motorului de campanie: Frica. ”Trebuie totul făcut ca și cum ar veni pericolul de la stânga”, îl sfătuia pe Nixon. Acesta trebuia să folosească tematici de care populația se teme.

În primul rând, atacul este obligatoriu. Cine nu lovește primul va fi doborât de adversar. Și Finkelstein personaliza metoda de lucru. Fiecare campanie avea nevoie de un dușman ce trebuie învins. Negative campaigning a dezvoltat-o într-o tehnică pe care el o numea rejectionist voting. Ideea este nu de a vorbi despre avantajele propriul candidat și să proiectezi tot răul pe concurent pentru a distruge credibilitatea acestuia în fața alegătorilor. La toate acestea el nu respecta lucrurile sensibile. El își făcea job-ul precum un avocat care apără un criminal.

În ultimul pas al acestei metode de lucru, Finkelstein îi aranja o capcană adversarului: el lansa o presupunere în spațiul public și miza totul pe aceasta, așteptând încercarea contracandidatului de a contrazice acea presupunere. El miza întotdeauna pe inevitabilele greșeli ale contracandidatului. Deîndată ce contracandidatul răspundea atacului, acesta îl asocia cu presupunerea lansată. Dacă contracandidatul ignora presupunerea lansată, Finkelstein o lasă să circule fără a fi contrazisă. În cel mai bun caz presupunerea lansată în spațiul public era atât de ciudată și șocantă că presa o multiplica.

Finkelstein a devenit celebru pentru faptul că a transformat termenul de ”liberal” într-o înjurătură. Pe adversari îi numea ”ultraliberali”, ”nebuni de liberali” sau ”rușinos de liberali”. Mark Mellman, gurul de campanie al democraților numea această metodă Finkel-Think: ”a pune Brandmark-ul de liberal pe cineva, a-l jignii, și a repeta la nesfârșit toate acestea”. Metoda era simplă, dar efectivă, probabil nimeni nu a reușit să ducă în congresul SUA atât de mulți politicieni ca Finkelstein.

Spre Europa

În Israel, Finkelstein folosește în 1996 rețeta completă: pe toate canalele îl atacă pe Peres. Sloganurile lui scurte, dar puternice sunt în toată media. În Talkshow-ul finalului de campanie Peres cade în capcana întinsă și dorește să clarifice fără întârziere faptul că nu plănuiește să împartă Jerusalimul. Netanyahu are discuția la degetul mic. Când Peres se trezește la o zi după alegeri, Netanyahu este premier. 50,5 la 49,5 procente.

Job-ul Israel a fost intermediat lui Finkelstein de prietenul și clientul său Ron Lauder, moștenitorul miliardelor imperiului de cosmetice și finanțator în vremurile acelea a lui Netanyahu. La început a fost un job secundar. De fapt, Finkelstein lucra în același timp la campania împotriva realegerii lui Bill Clinton.

În Israel, Finkelstein descoperă faptul că formula sa de lucru funcționează și în străinătate. Începând cu victoria lui Netanyahu, toate partidele au mizat pe campanii negative. Bineînțeles că Finkelstein a primit solicitări de colaborare. El a stat în spatele victoriei surpriză a lui Sharon din 2001, ulterior urmând să stea în spatele lui Avigdor Liebermann, un client mai de la dreapta scenei politice. Victoriile din Israel marchează începutul unei noi faze: Finkelstein începe să focalizeze Europa. În acest scop el începe o colaborare cu George Eli Birnbaum, bărbatul cu figură de alergător de maraton. Cei doi formează o echipă care mai târziu urma să producă moștenirea constantă a lui Finkelstein – monstrul său.

Birnbaum este unul dintre Arthur’s Kids. L-a cunoscut pe starul secret al republicanilor în Washington la mijlocul aniilor 90, povestește Birnbaum. Pe atunci, tânărul Birnbaum îi ducea lui Finkelstein în fiecare dimineață un morman de sondaje. ”Tot ce făcea Arthur se baza pe cifre”, își amintește Birnbaum, ”dar nimeni nu putea citi în cifre ce citea Arthur.”

Din exterior, Finkelstein era enigma, strategul care lucrează pentru cei de pe partea dreaptă a scenei politice. Dar Birnbaum a început să-l cunoască pe Arthur în privat. Era un bărbat prietenos, glumeț, briliant și modest, plin de bancuri din și despre cercurile intime ale puterii. Descendent a unei familii de evrei din Queens care făceau glume despre regulile kosher. Un tocilar, care avea buzunarul cămășii întotdeauna plin de creioane și carnețele de notițe pentru a nota fiecare idee.

În cercurile lumii politice Arthur purta cravata întotdeauna deschisă lejer și circula descălțat în ciorapi prin birou. El putea să-și permită toate astea, pentru că era jumătatea dreaptă a creierului celor de partea dreaptă a eșicherului politic. Odată, povestea Finkelstein unui colaborator, șeful de staff a lui Reagan i-a mulțumit în scris că de dată aceasta și-a păstrat, mai mult decât altădată, pantofii în picioare în Biroul oval.

Pasiunea lui erau campaniile electorale. Acestea îi aminteau, după cum povestește chiar el studențiilor de la Praga, de o plajă cu nisip, care la prima vedere e toată egală, dar care se schimbă în permanență. Acolo poate să vină un val sau o furtună și totul devine altfel. Iubirea era rezervată însă pentru cele două fiice – și soțului său. Arthur Finkelstein, care ajuta dușmani radicali ai homosexualilor să ajungă în funcții, era homosexual. Donald a fost iubirea vieții lui.

Căpitan și cârmaci

Când Finkelstein l-a întrebat pe Birnbaum în 1998 dacă vrea să lucreze pentru Likud în Israel, se împlinește pentru acesta din urmă un vis. Chiar dacă realegerea lui Netanyahu nu are succes, cei doi devin o echipă. Finkelstein este căpitanul, Birnbaum este cârmaciul. În timp ce Finkelstein face naveta între New York și Israel, Birnbaum stă pe baricade în Israel, unde va conduce curând biroul lui Netanyahu, îi organizează acestuia aparițiile, îl reprezintă în fața presei și ocazional are grijă de copii lui.

În 2006 Birnbaum constituie Firma GEB International cu Finkelstein ca partener. Împreună ei vor descinde în Europa de Est. Birnbaum caută clienți și vinde formula de lucru Finkelstein. În România îl ajută pe Călin Popescu Tăriceanu să ajungă la putere. În Bulgaria îl ajută pe Serghei Stanișev.

În anul 2008, un bărbat vrea să revină la putere în Ungaria. Numele său este Viktor Orban și este fost premier. La această revenire o să-l ajute prietenul său vechi ”Bibi”-Benjamin Netanyahu. Pe cei doi îi leagă o prietenie de mai mulți ani, care este atât de strânsă încât unii o numesc ”Bromance”. În fapt cel mai mare lucru pe care îl au în comun sunt colaborarea cu Finkelstein și Birnbaum. Conform cotidianului Haaretz, Netanyahu a intermediat colaborarea lui Orban cu cei doi maeștri de campanie. Am început în 2008, își amintește Birnbaum, și am câștigat imediat un referendum prin care l-am poziționat pe Orban și mișcarea sa conservatoare Fidesz pentru alegerile din 2010.

Dacă îl privim pe Finkelstein precum privim un artist, atunci capodopera sa a fost realizată în Ungaria împreună cu Birnbaum. Ei au fost angajați la început pentru un an în Ungaria, spune Birnbaum. Oficial au lucrat pentru fundația Szazadveg apropiată de Fidesz. Pentru alegerile din 2010 au mizat pe rețeta patentată a lui Finkelstein și s-au concentrat pe atacuri asupra slăbiciunilor adversarului – pentru a ține propriul candidat departe de lumina reflectoarelor. Adversarii, social-democrații aflați la guvernare, au fost copleșiți de atacuri. Până astăzi Birnbaum este uimit cât de simplu a fost: ”i-am suflat în 2010 pe social-democrați, încă înainte de alegeri, de la masă.”

Noi adversari au fost ușor de găsit: Ungaria suferea pe atunci în urma crizei financiare și avea nevoie de o infuzie de bani pentru a fi salvată. Toate aceastea duc la impunerea de dictate și reforme ale creditorilor – Banca Mondială, Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional. Astfel, americanii îl sfătuiesc pe Orban să definească ca dușman ”capitalul străin” și ”birocrații”. Urmează o poziționare extrem la dreapta a Fidesz și Orban câștigă alegerile cu o majoritate de două treimi.

Birnbaum și Finkelstein, care aparțin de acum încolo cercului intim al puterii lui Orban, aveau o problemă. În timp ce câștigătorul mulțumit al alegerilor modifica Constituția, lui Finkelstein și Birnbaum le lipsea din nou adversarul. ”Nu mai exista opoziție”, spune Birnbaum. Partidul de extremă dreaptă Jobbik și social-democrații erau învinși și restul erau fracțiuni disidente. ”Aveam un deținător de funcție cu o majoritate istorică, ceva ce nu a mai existat în Ungaria niciodată.” Pentru a menține însă puterea aveam nevoie de un ”nivel ridicat de energie”. ”Trebuie să păstrăm baza sub tensiune. Să-i dăm motiv să iasă din nou la urne în ziua votului.” Aveam nevoie de ceva puternic, așa cum Trump are astăzi ”Build the Wall!” .

Adversarul perfect

Formula de lucru a lui Finkelstein presupune ca fiecare campanie de succes să aibă un adversar. ”Cel mai bun mijloc de a pune trupele în mișcare”, explică Birnbaum. ”Arthur spune întotdeauna că nu luptăm cu naziștii, ci împotriva lui Hitler; nu luptăm cu al-Qaida, ci împotriva lui Osama Bin Laden”.

Cine putea să devină în Ungaria acest adversar? Unde se ascundea dragonul care suflă flăcări pe care Orban trebuia să-l combată cu ajutorul populației? Viktor Orban trebuia să construiască o poveste dramatică pentru națiunea sa. O forță mobilizatoare este istoricul Maria Schmidt, veche prietenă a lui Orban, pe care o numise încă pe când era la guvernare în 2002 director al memorialului național pentru victimele dicaturilor. Aceasta era o femeie războinică, care moștenise mulți bani. Ea prezintă Ungaria, care a avut un pact cu Hitler, ca victimă nevinovată, înconjurată de dușmani, și care luptă neclintit și curajos pentru păstrarea identității strămoșești. Pentru ea, Ungaria este o națiune aflată în permanență într-o stare de asediu. La început otomanii, apoi naziștii și ulterior comuniștii. Misiunea Ungariei: Apărarea creștinismului în fața influențelor externe.

În acest context, Arthur Finkelstein a avut o revelație. Este o idee de campanie atât de mare și mefistofelică încât aceasta va supraviețui și după moartea lui. În esență este continuarea poveștii cu ”capitalul străin”, care conspiră împotriva Ungariei mici. Dar cu o creștere dramatică: Cum ar fi dacă cortina din fața conspirației capitalului străin se deschide și intră în scenă o figură care trage toate sforile? Cineva care nu doar conduce ”capitalul străin”, ci îl și încorporează? O persoană reală. În plus, cineva născut în Ungaria. Străin, dar cunoscut. Această persoană este George Soros, spune Finkelstein. Și Birnbaum recunoaște imediat ideea genială: ”Soros era adversarul perfect.”

La prima vedere, propunerea lui Finkelstein este abstractă. O campanie împotriva unei persoane care nu este politician. Împotriva unui om care nici măcar nu trăiește în Ungaria. Un bărbat bătrân, cunoscut în întreaga țară ca filantrop. Care ajuta și susținea opoziția înainte de căderea comunismului, oferea prânzul la școală pentru copii, mai târziu construind una dintre cele mai bune universități din Europa de Est în centrul Budapestei. Chiar și Orban primise bani de la Soros: în perioada când se afla în opoziție fundația subterană Szazadveg publica reviste produse într-un xerox plătit de Soros. Orban a fost și unul din cei 15.000 de bursieri ai Open Society Foundations. Doar mulțumită lui Soros a ajuns Orban să studieze filozofie la Oxford. O singură dată s-au întâlnit: când Soros a venit în Ungaria în urma unor inundații catastrofale și a donat un milion de dolari ca ajutor. Nu era niciun motiv de a fi împotriva lui.

Un mijloc spre atingerea scopului

Finkelstein și Birnbaum vedeau în Soros însă ceva cu totul diferit. Există o lungă istorie a criticii la adresa lui Soros. Totul duce în anul 1992, când Soros a pariat împotriva lirei sterline și a câștigat într-o noapte un miliard de dolari. Atunci și-a câștigat renumele de persoană care sărăcește cetățenii britanici. Pentru mulți fani ai stângii, Soros reprezenta lăcusta. Totul a fost așa până în momentul când a folosit notorietatea sa pentru a propaga surprinzător idei liberale de stânga.

El susținea toate ideile atacate de cei din eșicherul politic de dreapta: protecția mediului, redistribuirea veniturilor. El s-a opus celui de-al doilea război din Irak din 2003 și l-a comparat pe George Bush cu naziștii. A început să facă donații semnificative Partidului Democrat din SUA. Astfel, el a devenit în scurt timp imaginea dușmanului pentru republicani.

Dar în spate erau mai multe. Finkelstein și Birnbaum și-au extins afacerea exact în acele țări în care Fundațiile pentru o Societate Deschisă au lucrat intensiv să construiască elite locale liberale și mișcări civice: Ucraina, România, Cehia, Macedonia, Albania. Birnbaum, omul de dreapta liniștit, îl respinge pe Soros. El crede că ”Soros promovează un socialism greșit pentru aceste regiuni”. Finkelstein spunea că Birnbaum vede lucrurile ”total rațional”: Soros ca dușman era doar un mijloc pentru atingerea scopului.

Pentru a afla dacă numele lui George Soros este suficient de cunoscut în Ungaria s-au realizat sondaje telefonice cu o serie de alte nume pentru posibili adversari, povestește o persoană implicată în realizarea acestora. Birnbaum personal nu vrea să confirme Polling-ul în cazul lui Soros.

Mai rămânea de convins Orban. Birnbaum povestește că Finkelstein se bucura de o ”încredere enormă” din partea lui Orban. Purtătorul de cuvânt al lui Orban a refuzat să comenteze acest lucru. ”Nimeni nu era mai important pentru politica lui Orban ca Finkelstein”, spune un fost Pollster maghiar al Fidesz. ”Și niciodată Finkelstein nu a avut un elev mai bun.”

Pentru Orban, campania Anti-Soros era utilă atât pe plan intern cât și pe plan extern. Pe plan extern, campania era pe plac Rusiei. Lui Putin îi era teamă de așa-numitele revoluții colorate ca Primăvara Arabă sau cea din Ucraina și începuse să lucreze împotriva lui Soros și a forțelor lui liberale. Un dușman comun unește.

Pe plan intern, campania se potrivea ideilor Mariei Schmidt, care era convinsă că Soros stă în spatele criticilor aduse de democrații americani la adresa politicii revizioniste cu basme legate de patria Ungaria. Ea a văzut toate astea la emisiunea umoristică ”Saturday Night Live”, după cum a relatat Schmidt de curând unei jurnaliste americane. În anul 2008 și-a făcut apariția la emisiune un actor care îl interpreta pe Soros cu titlul ”George Soros, proprietarul Partidului Democrat”. Și Soros nu a negat acest lucru niciodată. Astfel, acest caz era foarte clar pentru Schmidt.

Prima lovitură

În Ungaria, Finkelstein este aproape o figură mitică. Orban nu s-a exprimat niciodată clar cu privire la rolul acestuia. Purtătorii săi de cuvânt refuză să răspundă la această întrebare. Birnbaum este prima persoană implicată care a vorbit doar cu revista ”Magazin”. Totuși, el lasă multe întrebări fără răspuns. Nu vrea să-și amintească detaliile colaborărilor, dacă au fost creionate sloganuri sau doar idei directoare și cât de mult s-a dezvoltat campania de una singură.

Toată lumea a putut vedea ce s-a întâmplat în Ungaria în anii următori. Și ce s-a întamplat ulterior la nivel mondial. De fapt campania trebuia doar să adune toate argumentele și măsurile împotriva lui Soros de la Est și din Vest, de la stânga și dreapta. Elementul nou consta în faptul că Soros devenea adversar în campania electorală.

Prima lovitură a avut loc pe 13 august 2013, la mai puțin de nouă luni înaintea următorului ciclu electoral. Un articol publicat în ziarul apropiat guvernului ”Heti Valasz” atacă ONG-urile presupus a fi controlate de Soros. Se creionează pentru prima dată imaginea unei conspirații a lui Soros împotriva Ungariei. Urmează o luptă a aparatului de stat maghiar împotriva organizației de protecția mediului controlată de Soros ”Ökotars”, care primea pe lângă fonduri norvegiene și fonduri de cooperare și dezvoltare elvețiene. Poliția percheziționează birourile presupușilor lingăi a lui Soros și confiscă computerele. Se deschid procese de luni de zile și cercetări împotriva Ökotars. Fondurile elvețiene sunt blocate. Chiar dacă la final investigatorii maghiari nu găsesc nimic – imaginea încrengăturii ONG-urilor periculoase era deja construită.

În tot acest timp începe războiul din Siria și un număr mare de oameni caută ajutor în Uniunea Europeană, așa-numita criză a refugiaților. În timp ce Finkelstein pregătește din timp o campanie împotriva refugiaților, Soros publică un eseu în toamna anului 2015 prin care solicită Uniunii Europene un ”un plan de acțiune comunitar” în problema refugiaților. El preconizează că ”într-un timp foarte scurt Uniunea Europeană trebuie să se pregătească să facă față unui val migraționist de 1 milion de persoane pe an”. O poveste excelentă pentru Orban.

Doar la câteva zile după ce autoritățile îngroapă lupta împotriva Ökotars, Victor Orban susține un discurs. El susține că George Soros este ”Reprezentantul” acelor valori occidentale care încearcă ”să slăbească statul național” și vrea să-l inunde cu refugiați. Aici apare pentru prima dată ajutorul acordat de Soros ca parte a unei mari conspirații.

Începând cu finalul anului 2015 urmează atacuri la intervaluri mai scurte. Fiecare organizație care a primit bani de la Soros este privită ca fiind defapt ”condusă de Soros”. Colaboratorii ONG-urilor sunt prezentați până la urmă ca ”mercenari” finanțați de străinătate.

Totul funcționează ca un pingpong rafinat prin așa-numite articole care atrag atenția prin ”dezvăluiri senzaționale” și ”reacții” oficiale ale reprezentanților guvernului. Campania de denigrare devine tot mai sălbatică: Ungaria copiază pașii lui Putin, care retrage licența de funcționare unei universității din Sankt Petersburg cofinanțate de Soros. În februarie 2017 încep atacurile împotriva Central European University, condusă de canadianul Michael Ignatieff. Istoricul cunoscut a fost în țara sa politician și a candidat împotriva partidului conservator – pentru care lucra Finkelstein.

Întruchiparea răului

Punctul culminant în campania împotriva lui Soros este atins în iulie 2017, când în toată Ungaria sunt lipite afișe mari cu figura lui Soros. Dedesubt stătea scrisă fraza ”Nu-l lăsa pe Soros să râdă la urmă!”. Sloganul ”Stop Soros” este folosit încontinu. Montaje foto îl prezintă pe Soros braț la braț cu presupuși aliați care trec printr-un gard tăiat: Gardul lui Orbani împotriva migranților. Orban presupune că Soros controlează o rețea mafiotă. În toamna lui 2017 guvernul introduce ”consultarea națională” pe tapet. Se trimit pliante cu un set de întrebări către milioane de cetățeni. Aceștia pot sublinia dacă susțin sau nu ”Planul lui Soros” de a aduce un milion de oameni din Africa și Orientul apropiat în Europa.

În jur de 3,6 milioane de dolari a cheltuit Open Society Foundation în 2016 în Ungaria. Mai mult de zece ori a costat campania Anti-Soros. Circa 40 de milioane de Euro a costat în 2017. Ea și-a arătat efectele. Popularitatea lui Soros era în scădere. O țară întreagă s-a îndreptat împotriva unui singur om. Soros a devenit întruchiparea răului.

Soros în schimb e prins în capcană. ”Cu cât ar fi răspuns mai des atacurilor, cu atât mai mult el ar fi susținut presupunerile noastre că se amestecă în politică”, spune Birnbaum. Să intre în cursa electorală împotriva lui Orban era de asemenea de neimaginat pentru un bătrân în vârstă de 87 de ani atunci. ”Domnul Soros nu este un politician”, spune consultantul său Michael Vachon. Soros era șah-mat.

În Soros, Arthur Finkelstein a găsit adversarul său ideal. ”Domnul Liberal”, cum și l-a dorit întotdeauna. Întruchiparea tuturor contradicțiilor pe care conservatorii le urăsc la oameni de afaceri de stânga care au succes: un speculant financiar, care solicită în același timp un capitalism mai domol. Și cel mai bun lucru până la urmă: Adversarul de campanie electorală nu era în politică și nu era nici măcar în țară. ”Adversarul ideal este persoana pe care o lovești în mod repetat și el nu ripostează niciodată”, spune Birnbaum. Și astăzi vorbește numai de bine de asta. ”Se potrivea totul mânușă. A fost cel mai simplu dintre toate produsele. Trebuia doar împachetat și aruncat pe piață.”

”Produsul” a fost atât de bun, se vindea singur și a făcut înconjurul lumii. În 2017 se fabula în Italia că bărcile cu refugiați sunt finanțate de Soros. În 2018 s-a speculat în SUA că în spatele ”caravanei” de migranți în Mexic stă defapt Soros. În Italia Matteo Salvini a atacat adversarii săi cu faptul că ar fi plătiți de Soros. În Parlamentul european Nigel Farage și în Germania Stephan Brandner și Jörg Meuthen de la AfD (partidul extremist Alternativa pentru Germania) au folosit aceleași tip de atac.

Din Columbia până în Israel, Kenia și Australia apar argumente Anti-Soros. Un parlamentar polonez îl numea pe Soros ca fiind ”cel mai periculos om din lume”. Putin l-a menționat dezaprobator în conferința de presă cu Trump la Helsinki. Trump l-a preluat pe Soros în 2016 în ultimul său clip publicitar de campanie. Ultima dată a susținut că în spatele demonstrațiilor de stradă împotriva candidatului său propus pentru a ocupa un fotoliu la Curtea Supremă, Brett Kavanaugh, ar sta sponsorizările lui Soros.

Ungaria funcționează ca un cap de pod într-o retorică de echipă între Trump și Putin. În Austria numele lui Soros a apărut în contextul alegerilor în legătură cu ”afacerea Silberstein”. Ulterior s-a aflat că în spatele unor conturi de Facebook false a fost menționat ”planul Soros”. Împreună în echipa de campanie: Birnbaum și Finkelstein.

Întoarcerea evreului cel rău

Birnbaum se apără de acuzația că ar fi condus campanii Anti-Soros și înafara Ungariei. Dar poate nici nu a fost nevoie de acest lucru. El împreună cu Finkelstein au pus pe picioare cea mai puternică imagine de adversar pe care mișcarea de dreaptă a avut-o în istoria contemporană – Material perfect pentru Internet. Pe de altă parte website-uri de dreaptă precum ”Breitbart” și ”Russia Today” au preluat campania maghiară, au tradus-o în alte limbi și au completat-o cu argumente. Meme cu malițiosul Soros au devenit un loc comun pe rețelele de socializare.

Când mișcările de dreapta fac campanii electorale pot să pescuiască material despre Soros de pe Internet. Campania Anti-Soros este o armă de tip Open-Source globalizată și adaptabilă. Birnbaum o numește ”numitorul comun al mișcărilor naționaliste”. Nu întâmplător Steve Bannon a anunțat chemarea la luptă împotriva lui Soros când a vrut să se implice în alegerile europene.

În acest punct trebuie reținute două aspecte importante: doi consultanți politici evrei fac o țintă din alt evreu, cu elemente de antisemitism. Ce au construit Finkelstein și Birnbaum se apropie foarte mult de subiectul unei vechi povești antisemite: evreul cel rău, lacom care dorește să stăpânească lumea. Chiar dacă cuvântul evreu nu a fost folosit de către Orban în campanie niciodată: Orban a spus totdeauna că se luptă cu un ”dușman” care e ”altfel”, ”fără țară” și că acesta dorește să stăpânească lumea. Logic că pe afișele cu Soros a apărut steaua lui David. Votanții au desăvârșit campania. Cine caută astăzi pe Internet cuvântul ”Soros” găsește imediat montaje: Capul lui Soros pe tentacule unei caracatițe, imaginea clasică antievreiască.

În 2017, comunitatea evreiască din Ungaria a început să protesteze și ambasadorul Israel-ului s-a activat. Când Zoltan Radnoti, un rabin maghiar cunoscut, a aflat că în construirea campaniei a fost implicați și membri ai comunității evreiești, acesta a fost șocat. Lumea evreiască este scindată în legătură cu acuzațiile de antisemitism ale campaniei. Mai de mult, își amintește Birnbaum, în SUA un membru al Anti-Defamation League l-a luat la întrebări cu privirea la aceasta. Organizația urmărește de mai mulți ani o creștere a urii împotriva evreilor pe Internet și a întocmit un studiu dedicându-i lui Soros un întreg capitol.

Birnbaum, care respectă ziua de sabat și este membru al mai multor organizații evreiești, este indignat de această întrebare. În cadrul campaniei a fost vorba de un ”proiect ideologic”, spune el. Soros susținea ideile pe care Orban le respingea. ”Când am planificat campania, nu ne-am gândit nici o singură secundă la faptul că Soros ar fi evreu”. El nu știa pe atunci acest lucru. El susține că nu lucrează niciodată cu antisemiți. Încă înainte de începerea campaniei cu Orban, acesta susține că s-a informat din cercuri bine poziționate din Israel referitor la poziția lui Orban față de evrei. Nu a auzit nimic suspect. Din contră, Orban urmărește consecvent antisemiții. Primei sale fiice i-a dat numele evreisc Rahel.

Trebuie punctat că cei doi consultanți cunoșteau numele Soros de decenii și Finkelstein a fost implicat în anii 1980 într-un scandal legat de faptul că ar fi sondat poziții antisemite ale votanților și că le-a instrumentalizat. De data asta efectele sunt mult mai puternice. Cuvintele s-au transformat în realitate.

În SUA, Soros a primit de la un militant a lui Trump la sfârșitul lui octombrie un pachet poștal cu bombă. Cinci zile mai târziu, o persoană înarmată omoară unsprezece oameni în sinagoga din Pittsburgh. El se vedea parte a luptei împotriva conspirației evreiești. Pe contul său de social media acesta vorbea de ”Caravana lui Soros”. După enumerarea acestor fapte, Birnbaum este deprimat: ”poate lucrurile arată retrospectiv ciudat, dar din punctul de vedere de atunci, lucrurile au fost corecte.”

Doar o nouă victimă

Șase luni după întâlnirea din Berlin, Birnbaum ne invită în Lounge-ul Hotelului Trump din Washington DC. Un prieten are un vernisaj: Corey Lewandowski își prezintă cartea despre Trump. Consilierul prezidențial Kelly-anne Conway este prezentă, se vinde caviar la 100 de dolari uncia. Pe fundal se aude muzică de dans, servirea este formată preponderent din oameni de culoare, oaspeții în schimb sunt toți albi. Birnbaum discută cu oaspeții evenimentului privat și comandă un cocktail Moscow Mule.

Și-a schimbat părerea despre campania împotriva lui Soros? ”Antisemitismul este ceva veșnic, ce nu poate fi șters”, răspunde el. ”Campania noastră nu a făcut din nimeni un antisemit care nu era deja. Poate a arătat doar o nouă victimă. Mai mult sigur nu. Eu aș face-o la fel încă o dată.”

În decembrie Ignatieff a trebuit să anunțe mutarea universității de la Budapesta la Viena. Open Society Foundation și-a mutat sediul principal la Berlin. Orban în schimb își extinde imperiul media. Acasă în țara lui, dar și în alte țări. El are planuri mari. În mai au loc alegerile pentru Parlamentul European. Ungaria de devenit pentru cei din dreapta eșicherului politic un model. Orban are o nouă formă de guvernământ, explică un insider al Fidesz. Fiecare pas pe care îl face Orban se verifică înainte printr-un poll (sondaj de opinie). Politicienii nu mai trebuie să formuleze viziuni, ci să reflecte ce mișcă poporul. Orban numește forma de guvernământ ”un stat iliberal”.

Foto: Arthur Finkelstein (Sursa: Kettosmerce hu)