G4Media.ro

Cum a îngropat guvernul Ciucă autostrada Ploiești – Brașov: a refuzat fondurile…

Foto: Presamil.ro

Cum a îngropat guvernul Ciucă autostrada Ploiești – Brașov: a refuzat fondurile europene și a ales o soluție imposibilă. Parteneriatul public-privat a eșuat deja de cinci ori în România și s-a dovedit o soluție proastă în toată UE

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi seară la Sinaia, printr-o declarație ignorată de majoritatea presei, că guvernul urmează să își asume construirea autostrăzii Comarnic – Brașov prin controversata soluție a parteneriatului public-privat. Soluția e una practic imposibilă, după cum arată precedentele cinci eșecuri din România, dar și experiențele europene nefaste.

  • ”Finanțarea nu poate să beneficieze de fonduri europene. Soluția pe care am discutat-o este cea a unui parteneriatul public-privat și ea trebuie asumată. Am avut în analiză trei opțiuni: fiecare dintre ele vizând fie folosirea împrumutului de la BERD, Banca Europeană de Investiții sau, așa cum spuneam, parteneriat public-privat”, a declarat joi premierul Ciucă.

Prima problemă: de ce refuză guvernul fondurile europene pentru Comarnic – Brașov? Nu e clar în acest moment de ce premierul susține că autostrada nu poate beneficia de fonduri europene.

O analiză Economedia din 2 august arată că autostrada de pe Valea Prahovei poate primi finanțare din fondurile europene din programul multi-anual 2021-2027, prin Programul Operațional Transport (POT).

Exista însă o condiție: spre deosebire de vechiul Program Operațional Infrastructură Mare (POIM), unde contribuția UE este de 85%, prin POT România va suporta un procent mult mai mare din costul total. Dar acest surplus de finanțare internă putea fi acoperit prin împrumuturi de la Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții (BEI) sau Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care au semnalizat constant că vor să finanțeze acest proiect.

Potrivit Economedia, primele calcule pentru Autostrada Ploiești – Brașov arată un cost uriaș, de aproape 8 miliarde de euro, pentru traseul de aproximativ 120 de kilometri dintre Ploiești și intersecția de la Râșnov, potrivit unor surse din Compania de Drumuri. Prima estimare, făcută de fosta CNADNR în 2010, prevedea un cost de numai 1,2 miliarde de euro.

A doua problemă: de ce PPP, când toate încercările anterioare au fost eșecuri? România a avut până acum cel puțin cinci mari eșecuri pe proiecte de autostrăzi construite prin parteneriat public-privat. Patru dintre acestea s-au înregistrat chiar pe autostrada Ploiești – Brașov sau Comarnic – Brașov, iar al cincilea – la Autostrada Târgu Neamț – Iași. Vom detalia mai jos cele cinci eșecuri.

În plus, și la nivel european parteneriatele public-privat au funcționat prost. Un raport din 2019 al Curții Europene de Conturi prezentat de G4Media arată că autostrăzile europene construite în regim PPP nu au fost gata la timp și au costat peste estimarea inițială. Motivele sunt simple: apelarea la PPP nu rezolvă cu nimic faptul că, de multe ori, proiectele sunt slab pregătite și bazate pe studii incomplete sau pe estimări mult prea optimiste ale traficului și ale încasărilor obținute din taxele plătite de șoferi. Acestea sunt câteva dintre concluziile unui raport din 2018 al Curții Europene de Conturi, care a analizat șase proiecte de autostrăzi realizate prin PPP din Spania, Grecia și Irlanda.

Eșecurile PPP pe autostrada Comarnic – Brașov din ultimele decenii:

  • Tentativa guvernului Năstase în 2004

Premierul Adrian Năstase și ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, au avut prima încerare de parteneriat public – privat pentru Autostrada Ploiești – Brașov. Guvernul a selectat fără licitație trei firme pentru construirea tronsoanelor București – Ploiesti (Strabag din Austria), Comarnic – Predeal (Vinci din Franța) și Predeal – Brasov (Ashtrom-Roichman, Israel). Construcția ar fi trebuit să înceapă în 2005 și să se termine în 2009, urmând încă 25 de ani de operare a autostrăzii de către partenerul privat. Proiectul a fost abandonat după ce Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidențiale iar PSD – guvernarea.

  • Tentativa guvernului Boc în 2009

În mandatul de ministrul al lui adu Berceanu, consorțiul franco-elen Vinci-Aktor a fost selectat pentru construirea celor 58 km dintre Comarnic și Brașov, costul estimat ajungând la 1,5 miliarde de euro. Lucrările ar fi trebuit să înceapă în 2010 și să se termine în 2014. Taxa de utilizare estimată erra echivalentul a 1,75 euro per 100 km. În 2010 partenerul privat a denunțat contractul, motivul oficial fiind lipsa fondurilor. România era în plină criză economică și financiară.

  • Tentativa guvernului Ponta 2012-2015

În 2012, Compania de Drumuri a publicat anunțul de concesiune, iar în 2013 patru mari asocieri din China, Europa si Romania s-au înscris: Asocierea Vinci (Franta)- Aktor (Grecia) – Strabag (Austria), UMB Spedition-Tehnostrade (Romania), Impregilo S.p.A – Salini (Italia) și firma chineza China Communications Construction Company Limited.

Premierul Victor Ponta și ministrul Dan Șova puneau pariuri publice legate de terminarea autostrăzii, iar Dan Șova promitea să se mute cu cortul pe șantier.

La final de 2013 a fost anunțat câștigătorul procedurii Vinci – Aktor – Strabag. Autostrada era prroiectată la 53 km și urma să coste 1,8 miliarde de euro, iar taxa de utilizare devenise 7 lei; statul român urma să plătească pe lângă costul autostrăzii și o taxă anuală de întreținere de 37 milioane euro.

Concesiunea a eșuat după ce partenerul privat nu a reușit să atragă finanțare. De asemenea, valoarea proiectului s-ar fi adăugat la deficitul bugetar, iar Ministerul Finanțelor a refuzat să emită o scrisoare de asumare financiară a proiectului

  • Tentativa guvernului Dăncilă 2018-2019

Viorica Dăncilă a renunțat la soluția găsită de fostul premier Mihai Tudose și ministrul Marius Nica, care ajunseseră la o soluție pentru implicarea Băncii Mondiale, și a mutat proiectul la Comisia de Prognoză, de facto sub coordonarea lui Darius Vâlcov, unul dintre oamenii lui Liviu Dragnea.

Costul era estimat la 1,4 miliarde de euro, contractul urma să se întindă pe 44 de ani (primii 4 ani execuția lucrărilor). În 2019 Comisia de Prognoză a selectat câștigătorul asocierea chinezo-turcă CCCC – Makyol. În 2020, guvernul Ludovic Orban a renunțat la acest contract.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

56 comentarii

  1. Ați votat PSDNL 55% = nu vreți autostrăzi.

    • Lasă că face USR cu ăia 10%. Drulă Rangă la putere!

    • Ioane, da problema ca USR e 10% ci nu 60% 🙂 In fine ramai cu AUR care vrea inafara din UE sau USL care ne fura de 30 de ani.

    • @Ionut e repetentul clasei, nu-l mai bagati in seama. Atat poate el.

    • Au refuzat fondurile UE ca alea nu le pot „redirectiona”

    • Străbunii noștri romani ar fi comentat că pe-aici toate drumurile duc la Budapesta.

    • terminati cu barfa, e clar ca daca nu au putut sifona banul din investitie si nu se stie unde merge comisionul nu se face , pentru ca la fonduri europene finantatorii verifica fiecare ban.
      cine crede altceva e naiv. ce motiv aveau sa refuze finantarea din fonduri europene?niciunul.

    • Ba da, ba da, dar numai cu finanțare public-privat ca să putem să furăm și noi ceva, că dacă ne bagă PNRR-ul pe gât, ne prinde Codruța cu parandarătul în cioc.

  2. ciuca e o dancila cu pantaloni :-))) lol

    • Da, dar ați observat ce ținută marțială are micul general durduliu cu mîinile-n șolduri ca țața-n tîrg?! Doar nu degeaba este „doctor în științe militare” ordonanța lui Iohannis.

  3. Dănciucă, slugoiul perfect!

  4. Ce purrcell , o promoveaza in PPP ca sa poata s-o ingroape mai usor.!!!

  5. Sa vedeți cât de benefica este „asocierea în participatiune”! Agaton venea cu activele iar Popovici cu know how-ul!

  6. Ideea e sa avem bafta si sa pice si proiectul asta precum cele dinaintea lui !

    PS. Ghinion ar insemna sa inceapa sa-l construiasca si apoi sa ne trezim ca se impotmoleste tot si basca : sa trebuiasca sa despagubim partenerul privat !

  7. Mafiotii PSD-PNL-UDMR-Iohannis-Ciuca-Ciolacu-Kelemen Hunor au refuzat banii europeni pentru ca nu pot fi furati, ca-i baga Kovesi la puscarie! 🙂

  8. Ionuț,Ionuț,ieși cu diploma de aurar și trasează cu UN CREION,pe care bănuiesc ca nu l ai ascuțit niciodată….și trasează tu! Sau n ai timp,ca iti faci costum pt nunta marelui alb simion?

  9. Daca poza aia l-ar arata pe maCiuca un pic mai jos, s-ar vedea vedea cum ghiolbanul mictioneaza pe poporul roman.

  10. Sa refuzi fondurile europene inseamna sa privezi tara de ceva gratuit, adica tradare. Sa alegi PPP o solutie imposibila tocmai pentru ca autostrada sa nu se faca este din nou tradare.

    • Ce ai domnule cu privații? Comunistule! Privații sunt mai eficienți!

    • Onuț, lepră mică, tot privații o să o construiască, după licitație frumos, ca să aflăm și noi prețul corect în urma competiției. Dar voi bolșevicii infeckți nu știți cu d-astea!

    • Privatii sa isi faca autostrada pe terenul lor. Nu afaceri puse pe tava de guvern. Axa Bucuresti – Ploiesti – Brasov nu e un moft. E o ruta de importata economica strategica majora.

  11. Trebuie acceptat faptul ca circa 60% dintre romani nu-si doresc autostrazi si mai nimic in mod special, doar sa fie bine ca sa nu fie rau.

  12. Nu că îi scuză pe demnitarii ignoranti, în general, dar pt un militar de carieră, un general, e greu de înțeles de ce poartă cocarda aia greșită (cu culorile inversate).
    E ca și cum ai pune roșul la lance pe steag. Corect e așa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Cocarde#/media/Fichier%3ARoundel_of_Romania.svg

    • Avem 32 de aniii de cand sunt la putere in romanika numai prostiii ,hotiii ,mincinosiii ,retarziii ,rusofiliii, ticalosiii si lista poate continuaaa ,astia urasc romanika din tot sufletul lor

  13. E autostrada de munte -> multe surprize -> multe oportunitati de a fura. Si ce face USL2 cel mai bine ? Fura.

  14. S-au refuzat fondurile europene pt că nu le pot fura. Pe parteneriat public privat sunt de ajuns 3-4 studii de fezabilitate și și-au scos banii pt retragere în glorie. Contruirea de autostradă este ultima lor grijă. :))))

    • Păi cine să le facă, chinejii pi bani europeni… ei așș,poate hoholii, mai închide ochii UE că ăștia sunt ăia ”buni și drepți” și le redresăm și finanțele oligarhilor locali .Privatul ca Bechtelul nu cheștigă nica că trebe raportat tăt le Brucsell și avem drăcușaora Chioveși și aia lihnită de atâta stat la pândă.

  15. Maciuca este o marioneta care sta in patru labe in fata mafiei psd+pnl+üdmre ca sa ii pica si lui ceva, salariu si pensii speciale. Altceva, nu are cu ce!

  16. 🐷🖕🐷💩💀 😇

  17. Adică nu se va face nimic, tipic psd-pnl-udmr 30 ani de cârpeala

  18. Problema cea mai mare nu e cu proveniența banilor.
    @MIHAI ROMAN Ar trebui precizata si problema majora din ministere in general si CNDAR + MT in particular.
    Acolo au deja de gestionat proiecte si bate un vânt al incompetentei de te miri ca se mișcă proiectele alea.
    Pentru a face rost de finantari, implementari de proiecte, licitatii si toate obligatiile beneficiarului, in speta statul Roman, ai nevoie de oameni.
    Si nu veri, rude, etc ale politicienilor USL.
    Astia doar o ard sa semneze condica.
    Iar sa mai angajezi altii, acu in recesiune, iti sare toata lumea in cap. De aia e mai buna solutia cu datul autostrazii la altii sa-si bata doar aia capul cu prostiile astea.
    Asta e adevaratul motiv, pentru care prefera PPP

    • În administrația centrala și locala impostura e la ea acasă,au ajuns la a 3 a generație pe posturile lăsate moștenire.Nu vorbim de competente, vorbim de faptul ca a 3 a generație nu știe sa scrie o cerere.Pe de alta parte dl.Ciuca nu e în stare sa construiască un pod la Cincu pt.militarii francezi,ce sa mai vorbim de autostrăzi sau podul dărâmat de la Lutca peste Siret.

  19. Asta cu PPP e praf in ochi, ei stiu sigur ca nu se va materializa si arunca dupa anul 2050 o autostrada completq Buc-Bv. Asta le e intentia.
    Ciuca e sibian ca si Iohannis. Amandoi, mai nou Ciuca, mai demult Iohannis saboteaza Bv si trag pt Sibiu. S-au speriat si de aeroportul aproape gata al Brasovului si repede au dat bani pt extinderea aeroportului Sibiu.. Dar orice ar face ei vremelnic, Sibiul nu va putea fi resedinta regionala in detrimentul Brasovului, asta daca regionalizarea se va face vreodata.
    Acelasi comportament il are si Ciolacu cu Buzau, Grindeanu cu Timisoara, Boc cu Cluj, etc.
    Nu-i duce mintea sa fie mai mult decat niste provinciali, vai de capul lor.

    • Poate ca aveti dreptate, dar atat Bucuresti-Brasov cat si Pitesti-Sibiu trebuiau facute de mult timp, ca sa nu mai vorbim de alte rute. Cum naiba i-am lasat pe toti neispravitii sa ne conduca mai bine de un sfert de secol, este o intrebare la care nu ne poate raspunde nimeni.

  20. Axioma:banii europeni NU se pot Fura!Concluzie:psd&pnl nu au nevoie de ei!Rezulta:nu se face autostrada!

  21. A primi comanda din spate ! Nu face ce vrea el !Unde era ciuca in 89 ?

    • Tragea in oamenii care luptau pentru libertate, apoi ii lega cu sirma ghimpata si ii arunca fie in cuptoare fie in gropi comune. Asa si-a dovedit slugarnicia fata de sistem si aia i-a deschis calea catre ce este acum.

  22. Nu vrea sa faca proiecte UE sa nu se faca de rusine si sa se vada cat de specialisti sunt si sa nu se afle de ce nu se termina niciodata autostrazile la ei, mai e ceva in legatura cu puscarie si evident frica de Codruta.

  23. Cum a ajuns bivolul astă prim-ministru? A mai fost și general….

  24. Nu conteaza, milogu de Eugen oricum merge cu caruta trasa de magar, nici macar de cal…

  25. Nu conteaza, milogu de Eugen oricum merge cu caruta trasa de magar,nici macar de cal….

  26. Tare sugestiva poza cu “generalul” Ciucă .

  27. Foarte bine. România a rămas o tara plina de pr0sti condusa de hoți și pr0sti.

  28. Mai votati cu PNL?

  29. Desi este o publicatie respectabila, din nenefericire, G4Media a cazut in capcana fake news-ului lansat de Catalin DRULA.

    FAKE NEWS-UL:
    „Definitia nebuniei: premierul Ciuca ne anunta azi ca se va incerca a CINCEA OARA realizarea autostrazii Ploiesti-Brasov prin parteneriat public-privat!”, a scris Drula.

    STIREA:
    „Aceasta comunicatie de la Ploiesti pana la Brasov trebuie asumata si pornita. Finantarea pentru aceasta comunicatie nu poate sa beneficieze de fonduri europene. Solutia pe care am discutat-o este cea a unui parteneriatul public-privat si trebuie asumata. Am avut in discutie trei optiuni: imprumut de la BERD, BEI sau parteneriat public-privat. A fost discutata in coalitie, URMEAZA SA LUAM O DECIZIE PE ACEST SUBIECT”, a declarat prim-ministrul Nicolae CIUCA, intr-o conferinta de presa, la Sinaia, conform mainnews.ro

    https://mainnews.ro/breaking-nicolae-ciuca-anunta…/

    „Urmeaza sa luam o decizie pe acest subiect” nu este echivalenta cu „va incerca a CINCEA OARA realizarea autostrazii Ploiesti-Brasov prin parteneriat public-privat” nici macar pentru un elev de clasa a treia.

    Premierul Nicolae CIUCA are carente referitoare la proiectele de infrastructura si finantarile europene in domeniu (finantari care nu se reduc la PNRR).

    Catalin DRULA pornind de la o stire neclara a construit un nou fake news (dupa cele 4 fake news-uri din postarea din 20 martie 2022, referitoare la renuntarea la drumul expres Bucuresti – Targoviste).

    Ar fi util ca in ceasul al doisprezecelea guvernul sa constientizeze ca, fara o experienta in proiecte mari de infrastructura, parteneriatul public-privat risca sa esueze pe cel mai important sector de autostrada al Romaniei si sa-l ingroape definitiv.

  30. Ăștia nici un abator de porci nu știu sa conducă.

  31. N-ati avea voi noroc de o viata linistita ca tovarasul Iliescu! Sper sa zburati din coloana oficiala direct in Valea Prahovei.

  32. La Parteneriatul Public-Privat se poate cere Sfânta Șpagă, la Fondurile Europene obtineu o mare M..E.. Asta înseamnă cand ai o tara de Analfabeți și Asistați Sociali.

  33. Așa, curca, stai cu mâinile în șold ca o țata, impostorule…

  34. Nici o noutate. Nu cred ca vom avea autostrada Bucuresti – Brasov in urmatorii 50 de ani. Sper sa prind o autostrada Brasov – Sibiu sa pot sa ajung in Vest mai repede in concedii.

  35. Dom Gheneral cu Doftorat 🤣😂