Cum a lăsat un atac cu rachete rusești un sat întreg de orfani în Ucraina

Adolescentul Dima și-a pierdut tatăl, mama, cât și bunicii paterni: aceștia au murit în timpul unui atac cu rachete rusești asupra satului Groza din nord-estul Ucrainei.

„Încă nu pot înțelege pe deplin ce s-a întâmplat”, spune Dima, în vârstă de 16 ani, într-un interviu acordat BBC. „Ei bine, acum sunt responsabil de casă”.

„Cel mai mult îmi pare rău pentru sora mea mai mică”, adaugă el. „Înainte să se întâmple toate astea, nu-i plăcea când o îmbrățișam, dar acum vrea să mă îmbrățișeze tot timpul”.

În data de 5 octombrie 2023, o rachetă a lovit o cafenea și un magazin din satul Groza, omorând 59 de persoane. Avea loc o slujbă de comemorare a lui Andrei Kozir, care s-a oferit voluntar în armata ucraineană. Cel puțin o persoană din aproape fiecare familie care locuia în sat a fost prezentă la slujbă.

Ca urmare, fiecare al cincilea locuitor din Groza a murit, inclusiv mulți părinți, astfel că acum este numit “satul orfanilor”.

Această lovitură de rachetă a fost cel mai sângeros atac asupra populației civile ucrainene în cei doi ani de la începutul invaziei rusești la scară largă, la 24 februarie 2022.

Rusia nu a comentat în mod direct acest atac cu rachete; mass-media de stat a menționat doar că loviturile au fost efectuate exclusiv asupra unor ținte militare din regiune.

Ucraina susține că nu au existat instalații militare acolo, iar acest lucru a fost confirmat de raportul ONU, care afirmă că „nu au existat semne ale prezenței personalului militar sau a altor obiective militare legitime”.

Autorii unui raport al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, care au examinat circumstanțele acestei tragedii, au concluzionat că Rusia fie nu a luat toate măsurile posibile pentru a se asigura că ținta avută în vedere nu era un obiectiv militar, fie a vizat în mod deliberat civili.

În orice caz, au concluzionat experții, acest lucru constituie o încălcare a dreptului umanitar internațional.

Înainte de război, Dima era un adolescent obișnuit, locuia cu părinții săi, vorbea cu prietenii, nu se despărțea niciodată de telefonul său și uneori se certa cu surorile sale.

Acum, stând în cimitirul de la marginea satului, Dima privește coroanele de pe mormintele proaspete ale părinților și bunicilor săi paterni. Pe morminte nu sunt încă instalate pietre funerare – doar cruci de lemn cu fotografii din care se văd chipuri zâmbitoare.

Aproape că nu există vizitatori în cimitir.

Satul din regiunea Harkov în care locuiește Dima se află în apropierea graniței cu Rusia, iar lupte grele au loc în apropierea orașului Kupiansk, situat la 35 km distanță.

Printre pietrele de mormânt, florile albastre și galbene sunt izbitoare – culorile naționale ale Ucrainei. Liniștea este întreruptă doar de sunetele exploziilor din depărtare.

Devastați și cu inima frântă, Dima și surorile sale s-au adresat părinților mamei lor pentru ajutor.

„Atât de mulți oameni au murit în acest bombardament încât satul s-a golit imediat”, spune bunicul lui Dima, Valery, în vârstă de 62 de ani. „Această durere nu va fi uitată niciodată”. În casa noastră erau patru sicrie. În mintea mea înțeleg ce s-a întâmplat, dar inima mea încă nu poate să creadă.”

Bunicul arată cea mai recentă fotografie a fiicei sale Olga și a soțului ei, Anatoli. „Se iubeau atât de mult”, își amintește Valeri. „Era un cămin atât de drăguț”.

Potrivit lui Valeri, Anatoli a glumit odată că, dacă el ar muri înaintea Olgăi, ea s-ar căsători din nou foarte repede. „Dar Olga i-a răspuns: „Nu, dragă Tolia, vom muri în aceeași zi. Era ca și cum ar fi privit în viitor”, spune Valeri, ștergându-și lacrimile.

El descrie ceea ce s-a întâmplat imediat după atacul cu rachete ca fiind „un film de groază în derulare rapidă”. Valeri s-a grăbit să își caute fiica. „Ultimele ei cuvinte au fost: cât îmi doresc să trăiesc”, a povestit femeia în fața ochilor căreia Olga a murit.

Valeri și soția sa Liubov au decis să îi adopte pe Dima, pe sora sa mai mare, Darina, în vârstă de 17 ani, și pe cea mai mică, Nastia, în vârstă de 10 ani.

„Nepoții trebuie să rămână cu mine, chiar aici. Nu puteam lăsa această familie să se destrame”, spune el, adăugând că, altfel, copiii ar fi putut ajunge într-un orfelinat.

Valeri recunoaște că nu este întotdeauna ușor să aibă grijă de nepoții săi, dar în această perioadă dificilă trebuie să rămână împreună.

„Dima ajută la îngrijirea porcilor, Darina a învățat să gătească, iar Nastia este foarte atentă și amabilă”, spune el.

În urma atacului cu rachete, 14 copii au pierdut cel puțin un părinte, inclusiv opt copii ai căror tată și mamă au fost uciși simultan. Și în toate aceste cazuri, fie bunicii, fie alte rude au decis că vor avea grijă de acești copii pentru a nu fi trimiși în orfelinate.

Cei mai mulți oameni încă nu își pot reveni din cele întâmplate. „Nu voi uita niciodată această înmormântare, când copiii stăteau în tăcere și singuri, ținându-se de mână”, a mărturisit Diana Nosova, primărița satului, care l-a înlocuit pe predecesorul ei, decedat și el în urma atacului de la Groza. „Inima mea a fost sfâșiată în bucăți”.

După bombardament, unii dintre copiii orfani, printre care și Vlad, în vârstă de 14 ani, au decis să plece în locuri mai sigure. După ce mama, bunicul, unchiul și vărul său de opt ani au murit, Vlad s-a mutat la mătușa sa din vestul Ucrainei.

„Mi-e foarte, foarte dor de tine”, îi spune el bunicii sale Valentina prin apel video. „Și mie”, îi răspunde ea.

Valentina a decis să rămână în sat, în ciuda faptului că și-a pierdut cea mai mare parte a familiei în timpul bombardamentelor: soțul, fiica, fiul și nepotul ei.

„Acesta este un loc foarte înfricoșător”, spune ea în timp ce trece pe lângă o clădire distrusă de o rachetă. „Este foarte greu când știi că copiii tăi zac aici, jos, și că moartea i-a găsit aici.” Cu cât trece mai mult timp, cu atât mă simt mai rău. Nu mai am pe nimeni. Aproape nimeni nu a supraviețuit”.

Valentina spune că singurele lucruri care o mai liniștesc puțin sunt animalele de companie – doi câini și pisica Stepan. Bineînțeles, principalul lucru pentru ea acum este Vlad.

Femeia spune că vrea ca el să primească o educație bună. Deseori discută cu el prin videochat și i-a plătit cursuri suplimentare de programare. Dar cel mai important, ea vrea ca Vlad să fie în siguranță și este foarte bucuroasă că nu mai locuiește în regiunea Harkov.

De la începutul invaziei rusești, în februarie 2022, regiunea Harkov nu a avut parte de prea multă liniște.

La începutul agresiunii, întreaga regiune, inclusiv Groza, a fost capturată de trupele rusești. După o contraofensivă majoră în septembrie 2022, trupele ucrainene au eliberat-o. Dar, în timp ce războiul continuă, zona rămâne supusă atacurilor cu drone, bombardamentelor și atacurilor cu rachete rusești.

SBU suspectează că doi transfugi ucraineni au informat armata rusă despre comemorarea care se pregătea în Groza. BBC nu are date care să susțină acest lucru, dar există cazuri în care instanța i-a găsit vinovați pe ucrainenii care locuiesc în zonele din apropierea liniei frontului, aflate anterior sub ocupație rusă, pentru că au transferat date către partea rusă.

În casa lui Dima, sora sa mai mare a agățat pe pereți fotografii ale rudelor lor moarte. Ei încearcă să își refacă viețile ruinate, iar bunicul Valeri este plin de optimism.

„Trebuie să rămânem uniți”, spune el.

Poate că Valery încearcă să reziste cu ultimele sale forțe, pentru că nu se întrevede niciun sfârșit al acestui război, iar între timp Rusia își concentrează trupele în apropierea orașului vecin Kupiansk.

Și totuși, în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat aici, Valeri crede că nu trebuie să cadă pradă disperării.

„Dacă văd că nepoții mei sunt bine, că zâmbesc, mă face să mă simt mai bine”, spune el. „Atâta timp cât ești în viață, nu ar trebui să îți pierzi speranța”.