Cum a reușit un grup de fluturi să străbată pentru prima oară în istorie Oceanul Atlantic / Misterul de pese zece ani al „doamnelor pictate” din America de Sud

Gerard Talavera se plimba pe o plajă din Guyana Franceză în octombrie 2013, când a dat peste un spectacol care l-a oprit din drum: aproximativ zece fluturi care nu aveau ce căuta în acea parte a lumii, scrie Smithosnian Magazine.

Era vorba de „doamne pictate”, sau fluturi Vanessa Cardui, o specie izbitoare de culoare portocalie, neagră și albă care este comună în aproape toată lumea, dar care nu se găsește în America de Sud. El s-a întrebat cum de insectele au călătorit atât de departe de aria lor de răspândire obișnuită.

Vanessa Cardui migrează în mod regulat până la 1.500 de kilometri din Europa până în Africa subsahariană. Dar în această călătorie, fluturii se opresc pe drum pentru a se odihni și a se realimenta. Pentru a ajunge în America de Sud, ar fi trebuit să traverseze Oceanul Atlantic fără nicio pauză.

Talavera, entomolog la Institutul Botanic din Barcelona, și colegii săi și-au petrecut ultimul deceniu investigând această problemă. Iar acum, ei cred că ar putea avea răspunsul.

Cercetătorii au raportat marți în revista Nature Communications că fluturii au reușit probabil să traverseze Atlanticul din Africa de Vest pe o distanță de peste 3.000 de kilometri cu ajutorul unor condiții favorabile de vânt.

„Aceasta este o lucrare genială de detectiv”, a declarat pentru New York Times David Lohman, un ecologist evoluționist de la City College of New York care nu a fost implicat în studiu.

Deși insectele migratoare sunt numeroase, ele sunt greu de urmărit pentru oamenii de știință. Cercetătorii nu pot fixa dispozitive de urmărire, așa cum fac în cazul altor creaturi, deoarece echipamentul este adesea prea mare și prea greu pentru a fi transportat de corpurile mici și ușoare ale insectelor. Ei pot folosi radarul, dar numai pentru monitorizarea anumitor regiuni.

În schimb, oamenii de știință s-au bazat în mod tradițional pe observațiile oamenilor pentru a reconstitui rutele de migrație ale insectelor. Dar această metodă nu este perfectă și încă se bazează în principal pe presupuneri.

Pentru a afla cum au ajuns doamnele pictate în Guiana Franceză, cercetătorii au abordat problema din mai multe unghiuri. Ei au analizat datele meteorologice pentru săptămânile care au precedat sosirea fluturilor și au observat că condițiile de vânt ar fi putut susține o călătorie din Africa în America de Sud.

De asemenea, au secvențiat genomul fluturilor și au aflat că aceștia erau rude cu insecte din Africa și Europa, ceea ce i-a ajutat să excludă posibilitatea ca migranții să fi zburat din America de Nord. În plus, au analizat izotopii din aripile fluturilor, care pot indica zona lor de origine – ceea ce sugerează că s-au născut în vestul Europei și în vestul Africii.

Pentru a obține mai multe date, echipa a secvențiat ADN-ul boabelor de polen lipite de corpul fluturilor. Acest lucru le-a permis să identifice plantele și copacii pe care creaturile le-au vizitat recent – Guiera senegalensis și Ziziphus spina-christi, două specii de arbuști care înfloresc doar la sfârșitul sezonului ploios din Africa de Vest.

uate împreună, cercetările lor sugerează cu tărie că doamnele pictate au zburat peste Oceanul Atlantic, o performanță care nu a mai fost înregistrată până acum.

„Combinarea acestor tehnici este foarte utilă și ne permite să ajungem în locuri unde nu puteam ajunge înainte”, declară Talavera.

Vântul a fost un factor deosebit de important în călătoria fluturilor, care, potrivit cercetătorilor, a durat între cinci și opt zile. Aceiași curenți de aer – cunoscuți sub numele de stratul de aer saharian – sunt responsabili pentru suflarea prafului din deșertul Sahara din Africa către America de Sud, unde ajută la fertilizarea bazinului râului Amazon. Uneori, praful ajunge până în Florida, unde poate ține temporar uraganele la distanță.

Acum, oamenii de știință află că stratul de aer saharian ar putea fi important și pentru insecte.

„Fluturii ar fi putut finaliza acest zbor doar folosind o strategie care alterna între zborul activ, care este costisitor din punct de vedere energetic, și alunecarea pe vânt”, spune într-un comunicat Eric Toro-Delgado, coautor al studiului și biolog la Institutul de Biologie Evolutivă din Spania. „Estimăm că, fără vânt, fluturii ar fi putut zbura maximum 780 km înainte de a-și consuma toată grăsimea și, prin urmare, energia.”