Cum a schimbat Putin Rusia pentru totdeauna

Pe data de 7 mai 2000, Vladimir Putin depunea jurământul în funcția de președinte al Rusiei. A fost prima dintre cele patru ceremonii și mai urmează. Cu patru luni înainte, Boris Elțîn a demisionat pe neașteptate, instalându-l pe premierul de-atunci, totodată fost șef al serviciilor de securitate, în funcția de președinte interimar. La alegerile organizate ulterior spre sfârșitul lunii martie, succesorul desemnat al lui Elțin și-a adjudecat cu puțin peste jumătate din voturile exprimate – o majoritate slabă, suficientă pentru a împiedica un al doilea tur de scrutin, dar care a schimbat traiectoria Rusiei într-un mod incomensurabil.

În cei 20 de ani care au trecut de când se află la Kremlin, Putin și-a consolidat puterea și a întărit rolul Rusiei în arena mondială. Multe dintre aceste schimbări, care nu au costat deloc puțin, ar fi fost imposibile la sfârșitul secolului. Alegerea lui Putin a marcat prima schimbare de putere pe care țara a făcut-o în mod democratic. Cum Rusia se pregătește acum să-i asigure lui Putin puterea până în 2036, s-ar putea prea bine ca unul dintre cei mai puternici conducători ai lumii să devină totodată și unul dintre liderii lumii cu cel mai îndelungat mandat.

Puține lucruri demne de sărbătorit în Rusia lui Putin

Cu 20 de ani în urmă, dacă m-ați fi întrebat nu doar pe mine, ci ați fi întrebat pe oricine dacă Vladimir Putin va deveni liderul rus cu mandatul cel mai îndelungat după Iosif Stalin, răspunsul ar fi fost fie o tăcere neîncrezătoare, fie o izbucnire în râs.

Atunci când a ajuns să dețină președinția Rusiei, Putin se afla încă în cel de-al patrulea deceniu de viață, iar principalele sale calități, cel puțin bazându-mă pe declarațiile rușilor cu care am discutat în cursul primilor ani ai săi la președinție, pe vremea când eram unul dintre șefii redacției ziarului The Washington Post de la Moscova, erau următoarele: tânăr, coerent și, practic vorbind, treaz. Cu alte cuvinte, el nu era Boris Elțîn – predecesorul său tot mai bătrân și mai bolnav, care își petrecuse ultimii ani la Kremlin bâjbâind prin aburii vodcii în timp ce un capitalism al gangsterilor punea stăpânire pe țară și pe guvernul său.

Putin vorbea despre reforma fiscală, despre admirația sa față de Europa și spera ca, într-o zi, economia Rusiei post-sovietice să o depășească pe cea a Portugaliei. În ochii admiratorilor de acasă, precum și în ai multor occidentali care se lăsaseră înșelați de declarațiile lui, Putin părea să reprezinte un nou drum pentru Rusia – un drum spre “normalitate“, o țară mai modernă, chiar dacă mai modestă.

Desigur, asta cerea să treci multe cu vederea, chiar și la nivelul acelor vremuri: brutalul război din Cecenia, care de altfel l-a lansat pe Putin ca politician, faptul că el a fost “scos din joben” de oamenii corupți din jurul lui Elțîn în schimbul garantării imunității lor în fața legii, dar mai ales de KGB-ul din epoca sovietică, credincios în continuare ideii de stat al securității.

Două decenii mai târziu, Rusia este din nou un stat petrolier în derivă cu un lider tot mai în vârstă, un stat în luptă cu tradițiile sale autoritare care îi împiedică dezvoltarea economică și cu o economie învechită și marcată de corupție, mult prea dependentă de exploatarea resurselor sale naturale.

Putin nu a restaurat Uniunea Sovietică și nici nu a creat acasă un nou gulag. Totuși, noua sa normalitate s-a dovedit a fi mai degrabă vechea normalitate, într-o mai mare măsură decât ar fi el dispus s-o recunoască. În prezent, Putin trebuie să facă față prețurilor tot mai scăzute ale petrolului, slabei gestionări a pandemiei de coronavirus și suprasaturației politice – lucru care l-a făcut să programeze și să amâne mai apoi un referendum care l-ar putea menține la putere peste un deceniu de acum încolo.

Luna mai a anului 2020 ar fi trebuit să marcheze cea de-a 20-a petrecere aniversară a putinismului, dar petrecerea a fost contramandată.

Sursa: Foreign Policy / Articol de Susan B. Glasser / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)