Cum a scumpit CNAIR cu 20 de milioane de euro un tronson din drumul expres Craiova-Pitești. Plus: întârziere de doi ani din cauza Companiei de autostrăzi
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a scos din nou la licitație tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești, cu o lungime de aproape 32 de kilometri. Precedenta licitație, lansată în iulie 2017, fusese anulată de instanță la mijlocul lui februarie anul acesta. S-au pierdut astfel doi ani din cauza a ceea ce Asociația Pro Infrastructură denunță drept ”prostie cronică și încăpățânare acută” a CNAIR. Cei doi ani pierduți se văd, însă, cel mai bine în costul proiectului, care a crescut cu aproape 20 de milioane de euro.
UPDATE 16.00 Explicația CNAIR: Sunt prevăzute lucrări suplimentare pe aproximativ 5 kilometri
- „Diferența de preț apare datorită lucrărilor suplimentare prevăzute în cadrul documentației precum și a sumelor provizionate reprezentând rezervele de implementare, ținând cont de posibilele modificări ce pot apărea pe parcursul derulării proiectului. Lucrările suplimentare sunt prevăzute pe o lungime de aproximativ 5 kilmetri”, a declarat pentru G4Media, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.
- În ce constau aceste lucrări, potrivit CNAIR: modificarea liniei roșii, mărirea lungimii unor structuri existente, prevederea unor structuri noi pentru asigurarea continuității unor drumuri existente, prevederea unor lucrări de sprijinire pentru limitare a amprizei în zonele construite, lucrări de mutare/protejare a unor rețele de utilități apărute ulterior, dezafectarea unor construcții existente
În prezent, CNAIR estimează valoarea contractului la circa 999,41 milioane lei, fără TVA, adică în jur de 210,3 milioane euro (la cursul BNR de astăzi de 4,7512 lei/euro n.r).
În iulie 2017, când acest tronson al drumului expres, care va începe la granița județelor Olt și Argeș și va ajunge până aproape de municipiul Slatina, a fost inițial scos la licitație, valoarea estimată a contractului era de circa 904,82 milioane lei, adică în jur de 198 milioane euro (la cursul de atunci al BNR de 4,5681 lei/euro, n.r).
Costul proiectului a crescut deci în doi ani cu 94,5 milioane lei, adică 19,9 milioane de euro. CNAIR nu a răspuns încă la întrebările G4Media.ro legate de creșterea costurilor proiectului.
Tronson 3, date tehnice:
Lungime: 31,75 km
Valoare contract iulie 2017: 904.819.215 lei fără TVA
Valoare contract septembrie 2019: 999.410.536 lei fără TVA
G4Media.ro a transmis o solicitare CNAIR în legătură cu acest subiect, însă până la ora publicării acestui material nu am primit niciun răspuns.
Tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești va tranzita teritoriile localităților Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași, Tatulești, Colonești. Un an va dura proiectarea și 2 ani lucrările propriu-zise. Constructorilor interesați de realizarea acestui proiect li se cere o garanție de 5 ani.
Tronsonul 4, în lungime de 31,8 km, a fost și el scos din nou la licitație la finalul lunii august, după ce, la fel ca în cazul tronsonului 3, precedenta licitație lansată în iulie 2017 a fost anulată.
Tronson 4, date tehnice:
Lungime: 31,88 km
Valoare contract: 909.669.122 lei fără TVA
În cazul acestui tronson, care va fi construit între limita administrativă dintre județele Olt si Argeș și intersectia cu autostrada 1 București – Pitești și va tranzita teritoriile localităților Lunca Corbului, Albota, Costești, Bradu, Suseni, Oarja, valoarea estimată a contractului a rămas, însă, aceeași în cei doi ani scurși: 909,66 milioane lei.
Cei de la Asociația Pro Infrastructură explicau, în primăvară, cum și de ce abia la anul am putea asista la începerea lucrărilor pe cele două tronsoane ale drumului expres Craiova-Pitești.
„Licitațiile au fost pornite în 08.07.2017. Compania Strabag a depus contestații la ambele tronsoane ÎNAINTE de deschiderea ofertelor, acuzând CNAIR de nereguli în documentația tehnică. Strabag primește câștig de cauză în instanță, iar CNAIR este obligată să ia măsuri de remediere și să amâne data depunerii ofertelor.Surpriză! CNAIR nu a așteptat decizia definitivă a judecătorilor și a deschis ofertele! Astfel că hotărârea instanței nu a putut fi pusă în aplicare. Rezultatul? Anularea licitației! În loc să-și asume greșeala, anulând imediat licitația și repornind procedura, iresponsabilii CNAIR au mers până în pânzele albe, atacând pe cale extraordinară, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), fără a avea sorți de izbândă. Recursurile CNAIR au fost respinse de ÎCCJ. (…) Nervi tociți, timp pierdut, bani irosiți și oportunități ratate fiindcă oficialii CNAIR suferă de prostie cronică și încăpățânare acută”, au scris, în martie, cei de la API pe pagina lor de Facebook.
Aceștia au atras atenția și că proiectul drumului expres Craiova-Pitești a fost lansat în grabă, pe baza unui studiu de fezabilitate vechi, lacunar și cu o documentație de licitație de foarte slabă calitate.
Tronsoanele 1 și 2, în lucru
Lucrări, în prezent, sunt doar pe primele două tronsoane ale drumului expres Craiova-Pitești, cu o lungime totală de 57,5 kilometri.
Tronsonul 1
Lungime: 17,7 km
Valoare contract: 358,18 mil. lei
Constructor: Tirena Scavi
Tronsonul 2 – Lotul 1
Lungime: 18,5 km
Valoare contract: 661.452.009,54 LEI fără TVA
Constructor: SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL
Tronsonul 2 – Lotul 2
Lungime: 21,35 km
Valoare contract: 792.189.981,56 LEI fără TVA
Constructor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL
Foto: Sorin Scarlat, șeful CNAIR (InquamPhotos / Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii