Cum a trecut România până acum prin epidemia de coronavirus

România iese din starea de urgență cu un bilanț nici prost, nici bun, să zicem rezonabil ca număr de infectări, decese și fără paralizarea sistemului de sănătate. Suntem cei mai loviți de coronavirus din Estul Europei, dar stam mult mai bine decât alte țări din Vest.

În România se înregistrau joi seara peste o mie de decese (55 la milionul de locuitori), mai mult decât alte țări din regiune: 445 Ungaria (45 la milionul de locuitori), 99 Bulgaria (14 la milionul de locuitori), 224 Serbia (26 la milionul de locuitori), 456 în Ucraina (10 la milionul de locuitori), 883 Polonia (23 la milionul de locuitori).

Aceste cifre sunt însă incomparabil mai mici decât zecile de mii de morți din Italia, Spania, Germania, unde atât cifrele absolute, cât și numărul de decese la milionul de locuitori sunt semnificativ mai mari. Germania raportează 94 de decese la milionul de locuitori, Spania 584 (de peste zece ori mai mult decât România) iar Italia 519 la milionul de locuitori.

Sistemul românesc de sănătate a dat câteva rateuri majore în lupta cu epidemia (cazul Suceava, Deva și altele), însă pe ansamblu a fost scutit de coșmarul saloanelor arhipline. N-am trecut, din fericire, printr-o criza de ventilatoare.

Totuși, medicii români s-au confruntat în primele săptămâni de la declararea stării de urgență cu o criză de echipamente medicale de strictă necesitate: măști, combinezoane, aparatură de testare și specialiști care să le prelucreze.

O impresie proastă au lăsat dezertările din sistem. Fenomenul s-a stins după intervenția guvernului, cu biciul și zăhărelul: a înăsprit regulile de plecare și a promis bonusuri financiare pentru personalul medical care lucrează cu COVID – 19.

Chiar dacă guvernul Orban și președintele Iohannis se laudă azi că au reacționat prompt comparativ cu alte state din Vest, adevărul e că au întârziat achizițiile medicale și au tratat virusul, multă vreme după ce intrase deja pe continent din China, la fel de superficial ca alți lideri europeni.

Să ne amintim că, în săptămâna anterioară declanșării stării de urgență (16 martie), România nu avea guvern plin iar unii politicieni, cu președintele Iohannis în frunte, încă visau la anticipate.

Sigur, nu s-au manifestat atât de iresponsabil ca președintele Macron, care organiza în plină epidemie alegeri locale sau ca Boris Johnson, care amâna restricțiile și experimenta pe britanici imunitatea de turmă sfârșind prin a fi el însuși infectat. N-au spus nici, ca Donald Trump, că virusul este o înșelătorie pusă la cale de adversarii politici și ca o să dispară în mod miraculos peste noapte.

N-au mers atât de departe. S-au repliat la timp, iar rezultatele se văd azi.

Una peste alta, am scăpat ieftin dacă ne raportăm la capacitatea administrativă slabă a României, la sistemul sanitar nefuncțional și la specificul țării. România a fost asaltată, atenție mare, de zeci de mii de cetățeni întorși în grabă din Italia, epicentrul epidemiei din Europa. Se putea, să recunoaștem, infinit mai rău.

Existau toate condițiile pentru un deznodământ sumbru. Din fericire, imaginile cu morgi neîncăpătoare și cu sicrie cărate noaptea pe străzi au lipsit. O mână de specialiști, un ministru al sănătății priceput, militarizarea deciziei, un șef de stat mai implicat decât de obicei, o bună colaborare cu Guvernul Orban, au făcut cumva ca lucrurile să meargă.

Militarizarea deciziei în cazuri punctuale arată însă tocmai eșecul de proporții al autorităților locale din Suceava ori Deva, care au politizat la maximum spitalele și DSP-urile, făcându-le nefuncționale.

Cu toții, președinte și premier, și-au asumat cu destul curaj unele decizii grele, într-o situație extremă. Acest lucru trebuie recunoscut ca atare.

La fel cum a sărit în ochi incompetența ministrului de interne. Marcel Vela a greșit de prea multe ori, a comunicat prost, confuz  pentru a mai rămâne în funcție pe termen lung. Numele celor care au salvat aparențele sunt Nelu Tătaru, Alexandru Rafila, Raed Arafat și alți tehnicieni.

Nemulțumitor a fost și numărul mic de teste realizat de România, de unde a rezultat un număr mic de cazuri de infectare raportat triumfalist atât de președintele Iohannis, cât și de premierul Orban. Capacitatea de testare a fost crescută târziu la circa 10.000 pe zi, dar în general nu s-au realizat mai mult de câteva mii.

Deși a ezitat în ce privește închiderea școlilor, ocupat cu anticipatele, guvernul Orban a adoptat în cele din urmă măsura înaintea altor state. Faptul că nu s-au grăbit să le redeschidă este un lucru pozitiv oricât ar complica decizia viața unor familii.

Populația s-a conformat neașteptat de bine pentru un popor fără prea mare respect față de reguli. Foarte probabil că disciplinarea lui subită se explică și prin cuantumul mari al amenzilor. Apoi, poliția chiar a aplicat legea. Au fost date peste 300 de mii de amenzi.

Așadar, nu doar frica de infectare i-a ținut pe oameni în case. Totuși, am văzut cu toții destui înconștienți și iresponsabili, dar situația nu a degenerat prin proteste sau manifestări de nesupunere civică, așa cum s-a întâmplat în alte țări.

Curtea Constituțională a intervenit tardiv cu decizia anulării sancțiunilor, considerate prea mari și impredictibile. Efectul disuasiv fusese deja obținut. Oricât de hulită ar fi CCR pentru multe decizii pe bună dreptate criticabile, faptul că a oprit Guvernul să restrângă drepturi și libertăți prin ordonanțe militare și ordonanțe de urgență este un lucru bun pentru democrație.

Uitați-vă mai bine la Ungaria vecină, unde Victor Orban dictează prin decrete, peste 120 până azi, prin care și-a întârit controlul asupra țării, asupra afacerilor și asupra modului discreționar de împărțire a resurselor. Ultimul raport Freedom House a stabilit că țara vecină nu mai este o democrație, iar Bruxelles-ul somează în mod repetat regimul de la Budapesta să respecte valorile europene, fără prea mult succes.

Din păcate, în fața noilor sfidări, Comisia Europeană, Parlamentul European și familia popularilor europeni din care face parte FIDESZ se dovedesc la fel de neputincioase ca și până acum în fața noilor derapaje grave ale lui Viktor Orban de la regulile democratice.

Din fericire, România n-a înregistrat derapaje democratice flagrante, instituțiile de checks and balances funcționează, așa imperfecte cum sunt, dar funcționează.

Cu toate că a gestionat satisfăcător cele două luni de stare de urgență, milionul de contracte de muncă suspendate, închiderea multor afaceri (în special din turism, restaurante, hoteluri, organizări de evenimente, etc), unele care nu-și vor mai putea reveni probabil niciodată, au generat nemulțumiri majore în societate.

Guvernul a intervenit prin câteva măsuri economice minimale în sprijinul industriilor lovite de criză, dar și în sprijinul angajaților. Dezastrul economic a fost evitat prin deciziile de până acum.

Încă lipsește un plan coerent de redresare și de investiții în economie, promis de cabinetul Orban. Indicatorii macroeconomici anunță apariția unui deficit bugetar enorm, mai ales dacă guvernul continuă cu mărirea pensiilor la 40%, ceea ce va face imposibil orice plan major de investiții publice. Pur și simplu nu vor mai fi bani pentru altceva în afară de salarii și pensii.

Au existat destule momente de bâlbâială guvernamentală și decizii pripite sau pur si simplu proaste. De pildă, măsura interzicerii exporturilor la cereale a fost ridicată după presiunile Bruxelles-ului. România a uitat pentru moment că face parte din UE.

Nici decizia de a pompa bani chash în presa nu arată prea bine, într-un an cu două șiruri de alegeri.

Pentru toate cele de mai sus, PNL a fost drastic penalizat în sondaje. Potrivit unui sondaj IMAS dat publicității la începutul lunii mai, liberalii s-au prăbușit în ultimele trei luni cu 14 puncte, adică aproape 5 pe lună. Nu este de mirare, așadar, că președintele Iohannis a pus mâna pe armele populismului, lansând un atac fără scrupule la PSD, acuzat că vrea să dea Ardealul ungurilor.

Reacția președintelui a tensionat relațiile cu țara vecină, și așa încordate din cauza unei politici revizioniste asumate pe față de oficialii de la Budapesta, și au suprins presa occidentală. Presa de limbă germană l-a taxat cel mai dur, mirată că tocmai un președinte minoritar, etnic german, apelează la discursul naționalist pentru a dovedi că este ”mai român decât românii”.

N-au fost însă singurele tensiuni din societate. În comunitățile mari de romi au apărut conflicte și au avut loc scene violente în preajma sărbătorilor de Paște, pe fondul sărăciei, consumului de alcool sau al bătăliei pentru supremație între liderii locali și cei întorși din străinătate. Forțele de ordine au fost acuzate de brutalitate în unele situații. Tensiunile au fost ținute în cele din urmă sub control, iar odată cu ridicarea restricțiilor este de așteptat ca o parte din cei întorși acasă să plece din nou afară.

Pandemia a mai scos la iveală un fenomen, ignorat ani de zile de autorități: naveta muncitorilor sezonieri în Vest. A fost nevoie de un tren special pentru îngrijitorii români din Austria, de culoare aeriene pentru culegătorii de sparanghel din Germania sau Marea Britanie.

Am realizat cu toții abia azi cât de mult depind agricultura și economia țărilor din Vest de forța de muncă brută din Est, cât de mult sunt legate unele de altele țările din UE și cum discursul naționalist și izolaționist al populiștilor de pe continent se năruie în fața acestor realități.

Autoritățile române au gestionat prost problema sezonierilor, lăsându-i să plece fără minime măsuri de siguranța. Imaginile cu înghesuiala de pe aeroportul din Cluj au făcut turul Europei. Nimeni nu s-a interesat prea tare de soarta acestor oameni, de condițiile de muncă, de drepturile lor, de sclavia modernă, cum este numită în presa occidentală.

Acum, când situația lor a devenit vizibilă din cauza virusului, opoziția se agită, deși șapte ani cât a fost la putere n-a făcut nimic pentru ei.

Pe durata stării de urgență au fost suspendate regulile privind licitațiile, achiziții importante fiind realizate prin atribuire directă. Unele contracte, cum a fost achiziția de măști de la o firmă din Giurgiu, care până la epidemie vindea alcool, ridică semne de întrebare majore din cauza prețurilor umflate, dar parchetele au ratat momentul.

Sub noii procurori-șefi n-a fost deschis încă niciun dosar relevant. Or, există toate datele că alocarea resurselor s-a realizat în numeroase cazuri discreționar. Contractele au fost direcționate către clientela de partid sau către alte companii bine conectate.

Opoziția a încercat să joace această carte, altfel perfect legitimă, dar cam riscantă. Demersul PSD este lipsit pe de-o parte de credibilitate, pe de altă parte o comisie de anchetă parlamentară înființată pe tema achizițiilor realizate în timpul stării de urgență ar ajunge rapid inclusiv la baronii PSD, experți în sifonarea banilor publici.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a interpretat la început partitura opoziției responsabile, căutând să nu-i încurce prea tare pe Orban și Iohannis. Situația incertă din partid l-a împins la radicalizare, comportament populist și iresponsabil. Acuzat de trădare, de colaborare cu UDMR, suspectat de înțelegeri pe sub masă cu Cotroceniul, Ciolacu vrea să dovedească acum că n-are butoane de comandă.

Pe de altă parte, este totuși un an cu două șiruri de alegeri, locale și parlamentare. Orice înțelegere subterană are puține șanse să reziste. Partidele se comportă oportunist, tentația populismului de stânga și de dreapta este mare în astfel de vremuri, prin urmare este de așteptat ca partidele mari, PNL și PSD, să-și radicalizeze discursul.

Greu de imaginat un guvern de mare coaliție, așa cum și-ar dori unii.

USR și PLUS au făcut ceva eforturi de comunicare, dar abia s-au văzut în această criză. Nici candidatul la primăria Bucureștiului, Nicușor Dan, n-a reușit să fie prea vizibil, în schimb Gabriela Firea a jucat pe tot terenul. A reușit chiar să înscrie de câteva ori în propria poartă. Vezi cazul testelor în masă anunțat de municipalitate, care n-a mai fost realizat nici în ziua de azi.

Firea a cheltuit cu generozitate resurse și energie pentru a umple spațiul mediatic în perioada crizei, semn că ambițiile sale politice s-ar putea să fie ceva mai mari. Vom vedea curând, la congresul PSD, dacă pe lângă al doilea mandat de primar o interesează ascensiunea în propriul partid.

Biserica Ortodoxă s-a comportat ca un soldat disciplinat, respectând cu strictețe măsurile luate de autorități, chiar dacă a forțat ieșirea din izolare de Paști. N-a fost doar comportamentul responsabil al clericilor, ci și reflexul acestora de a colabora cu statul și autoritatea, moștenit de dinainte de 89. Totuși, nici măcar criza n-a reușit să forțeze moderizarea BOR. Dilema ultilizării linguriței de împărtășanie spune totul despre încremerirea bisericii în trecut. Rezolvarea dilemei, la fel.

În fine, România nu trecut singură prin epidemie, ci alături de celelalte state UE. Bruxelles-ul n-a avut prea multe de spus în această criză. Problema sănătății și siguranței sanitare a rămas atributul statelor naționale, chestiune în care UE nu prea poate interveni altfel decât prin recomandări și coordonarea unor decizii.

Am trăit cu toții pentru câteva săptămâni șocul reintroducerii granițelor în interiorul UE, de neimaginat până mai ieri. În discuție este acum viitorul euro. Marea bătălie care va marca următorii ani va fi pe distribuirea resurselor. Toate statele membre au nevoie de ajutor pentru a reporni economia. Tensiunile dintre nordul și sudul continentului pe tema disciplinei financiare s-a acutizat, stare vizibilă în timpul dezbaterii privind emiterea de corona-bonduri.

Egoismul național renaște, fiecare stat se luptă cu toată forța în primul rând pentru binele lui. De pildă, jumătate din ajutoarele de stat acordate companiilor europene au fost date de Germania, ceea ce a stârnit nemulțumiri și îngrijorări în UE.

Naționalismul economic se va accentua după o perioadă în care toate statele au simțit pe pielea lor cât de mari sunt riscurile dependenței toale de China și că globalizarea, cu toate beneficiile ei, ascunde pericole uriașe.

Dacă UE va rezista sau nu acestui șoc, vom vedea în timp. Există azi o singură certitudine: România și alte țări din această parte de lume nu au nici un viitor în afara Europei, fără disciplina impusă de regulile și valorile ei.

Epidemia nu a trecut, criza nu s-a sfârșit. Va urma probabil al doilea și al treilea val, urmate de instituirea unor noi stări de urgență. Acest flux și reflux al populației în lupta cu virusul va continua, foarte probabil, până la descoperirea unui vaccin.