Cum a umflat Ministerul Agriculturii costurile fermierilor pentru cultivarea unui hectar de usturoi, ca să salte ajutorul de stat de la 1000 de euro la 3000 de euro/ha, în plină campanie electorală
În plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, mai exact pe 14 mai, guvernul Dăncilă a adoptat o nouă HG prin care a mărit cuantumul ajutorului de minims de la 1000 euro/ha la 3000 de euro/ha, dezvăluie lanțulalimentar.ro
În Nota de fundamentare a HG 286/2019 au fost oferite față de HG precedentă date financiare privind investiția făcută de fermieri pentru cultivarea unui hectar de usturoi: ”Cheltuielile de producție pentru cultura usturoiului pot depăși 12.000 euro/ha, mai ales când condițiile pedo-climatice sunt nefavorabile, îngreunând aplicarea corespunzătoare a tehnologiei de cultură”.
Se ridică investiția pentru cultivarea unui hectar de usturoi la 12.000 de euro, așa cum a susținut Ministerul Agriculturii în Nota de fundamentare? Un fermier din zona Râmnicu Sărat, zonă cu tradiție pentru cultura usturoiului, a declarat pentru Lantulalimentar.ro că investiția, incluzând și lucrările de recoltare, ajunge la 20.000 de lei, adică 4255 de euro. O treime din costurile avansate de minister. Un alt fermier, tot din județul Buzău, a declarat anul trecut pentru siteul agrointeligenta.ro că a cheltuit 2-3000 de euro până la recoltare. Incluzând și recoltarea, costurile nu ar trebui să sară de 4000 de euro/ha.
Enumerând principalele țări producătoare de usturoi din Uniunea Europeană, ministerul a omis să includă și România, care este unul dintre principalii producători, înregistrând în 2018 peste 57.000 de tone, în creștere față de anul 2017.
Totodată, ministerul a inventat ”un deficit de usturoi de 14.435 mii tone” semnalat într-o frază de un non-sens absolut: ”În anul 2017, România a importat 6.095,26 tone usturoi. Având în vedere consumul de usturoi de 43.603 tone/an se constată un deficit de usturoi de 14.435 mii tone”.
Cantitatea produsă în țară a fost în acel an de 55.673 de tone. Adăugând importul de 6.095 tone, rezultă o cantitate de 61.768 tone. Scăzând consumul anual de 43.603 tone, rezultă un surplus de 18.165 tone, care probabil merge la export, usturoiul românesc fiind apreciat pe piețele externe, cum ar fi piața americană.
Citește integral pe lanțulalimentar.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.