G4Media.ro

Cum alegi o mașină de oraș. Detaliile care trebuie analizate cu atenție

sursa foto: Pexels

Cum alegi o mașină de oraș. Detaliile care trebuie analizate cu atenție

Categoria „mașini de oraș” se referă la un spectru relativ larg de modele, pornind de la subcompacte precum Volkswagen Up sau Hyundai i10 și până la crossovere urbane ca Renault Captur sau Mazda CX-3. Avantajele unor astfel de automobile sunt numeroase. Acestea pot fi achiziționate la prețuri convenabile în echipări satisfăcătoare, consumă puțin și se adaptează în aglomerația urbană, fiind ușor de manevrat în locurile de parcare înguste/străzile secundare dintre blocuri.

O mașină de oraș este cumpărată cu un scop foarte precis, dar este necesar să vă asigurați că vă alegeți modelul potrivit nevoilor și preferințelor dumneavoastră. Pentru a vă ajuta în luarea unei decizii, am realizat o listă de recomandări după care să vă ghidați când vă orientați spre un autovehicul urban.

1. Cum veți folosi mașina?

Dacă veți parcurge sub 10.000 km/an, preponderent în regim urban, alegerea unei mașini de oraș este o decizie înțeleaptă care va economisi timp și bani, comparativ cu un model de clasă mai mare.

Motorizările ce pun în mișcare automobilele de clasă mică sunt economice, iar fiabilitatea nu va fi prea curând o problemă, mai ales dacă achiziționați un model nou sau aproape nou. Datorită prețurilor accesibile, această opțiune este recomandată fiindcă astfel veți fi siguri că orice defect va surveni pe parcurs, reparația va fi acoperită de garanție.

Totuși, sunt mai mulți factori de luat în calcul. Dacă veți avea nevoie de un portbagaj generos sau dacă transportați des pasageri este posibil să fiți dezamăgiți de proporțiile reduse ale subcompactei obișnuite. De asemenea, dacă va fi nevoie să călătoriți pe drumuri denivelate, garda la sol joasă va fi un alt impediment, cu excepția cazurilor în care alegeți o mașină de oraș cu pedigree offroad ca Fiat Panda 4×4 sau Suzuki Ignis Allgrip.

Dacă doriți o mașină de oraș versatilă, cu un spațiu mai generos pentru pasageri și un portbagaj mai practic, vă recomandăm o compactă, de exemplu Renault Megane, VW Golf, Kia Ceed, Opel Astra, Ford Focus, etc.

2. Veți cumpăra un exemplar nou sau second-hand?

Unul dintre avantajele unei mașini de oraș este prețul. Veți putea achiziționa un automobil cu numeroase dotări fără a fi nevoie să cheltuiți sume exagerate de bani.

Aveți posibilitatea de a reduce și mai mult costurile achiziționând un model la mâna a doua. Mare atenție însă deoarece mașinile de oraș sunt la fel de predispuse la potențiale daune ca oricare alt autovehicul.

Fiind conduse preponderent în mediul urban, uzura pieselor poate fi mai pronunțată decât ar fi de dorit, raportat la vârsta automobilului. Ambreiajul, cutia de viteze, plăcuțele/discurile de frână și chiar filtrul de particule (în cazul modelelor Diesel) sunt printre primele care cedează dacă mașina nu este exploatată corespunzător.

Deși unele elemente sunt consumabile, altele sunt de dorit să reziste cât mai mult timp posibil deoarece costurile de înlocuire pot să nu fie chiar accesibile, în funcție de componenta despre care vorbim.

Recomandarea noastră este să fiți precauți în cazul achiziționării unei mașini de oraș second-hand fiindcă pe piață există numeroși vânzători care omit adevărul despre ceea ce vând. O metodă facilă prin care puteți descoperi istoricul unei mașini este verificarea online a seriei de șasiu (VIN) în cadrul unei platforme precum carVertical.

Aici veți afla kilometrii înregistrați oficial în bazele de date europene, date tehnice, istoric de daune și costuri, defecte comune, etc.

Nu vă lăsați amăgiți de aspectul „impecabil” oferit de un polish și acordați atenție sporită potențialelor probleme (fum excesiv, o pedala de ambreiaj tare, zgomote la frânare/denivelări și altele). O analiză atentă vă poate ajuta nu doar să negociați un preț mai bun, dar vă poate economisi bani, evitând un model cu defecte scump de remediat.

3. Siguranță și confort

Într-o lume în care SUV-urile sunt din ce în ce mai populare, locul mașinilor mici de oraș este oarecum incert. Chiar dacă majoritatea mașinilor subcompacte sau compacte obțin 5 stele în cadrul evaluării euro NCAP, există unele inconveniente când acestea circulă în preajma autovehiculelor de dimensiuni mai mari. Poate cel mai important dezavantaj al unei mașini de dimensiuni reduse este posibilitatea de a fi observată târziu de către șoferii de vehicule mari (SUV-uri, autobuze, TIR-uri). Va trebui să abordați o atitudine mai precaută atunci când efectuați un schimb de bandă sau doriți să efectuați o depășire.

Un alt dezavantaj poate fi confortul. Dacă vorbim despre o mașină de oraș autentică (Smart ForTwo, Renault Twingo, Toyota Yaris), transportul unui număr mai mare de pasageri sau a unei încărcături voluminoase va deveni o provocare. Chiar dacă veți reuși să „îngrămădiți” tot ce v-ați propus să așezați în mașină, vor fi necesare niște compromisuri.
Dacă sunteți o persoană axată pe utilitate, vă recomandăm modele ce aparțin unei clase hibrid, de exemplu VW Jetta, Skoda Scala, Renault Clio Estate sau Dacia Logan/Logan MCV. Astfel aveți avantajele consumului redus și al întreținerii ieftine, îmbinate cu un spațiu interior mai mare și un portbagaj mai încăpător.

4. Aveți nevoie de un crossover?

Crossover-ul a apărut din nevoia creării unei mașini de oraș capabile să urce pe borduri, să absoarbă confortabil denivelările, dar totuși să mențină un preț redus de achiziție, fără compromisuri vizibile.

Astfel, o persoană care dorește utilitatea unui spațiu interior mai mare dar și posibilitatea de a merge pe un drum accidentat fără prea mari eforturi, are ca opțiune un crossover urban. Dimensiunile sunt reduse comparativ cu un SUV, dar această variantă este mai simplu de manevrat în mediul urban și poate permite și deplasări pe distanțe mai lungi, cu pasageri și bagaje. Costurile de întreținere sunt similare cu cele ale mașinilor ce stau la baza modelului respectiv, în majoritatea cazurilor o subcompactă sau o compactă (Renault Clio – Renault Captur; Ford Fiesta – Ford Puma; VW Golf – VW Tiguan).

Pe scurt, crossover-ul este o variantă mai voluminoasă, mai capabilă, dar și mai scumpă a unei mașini subcompacte/compacte.

Piața este foarte diversă pe acest segment, iar decizia va fi luată în funcție de nevoile fiecăruia. Dacă utilitatea, adaptabilitatea, dimensiunile reduse și prețul mic sunt cuvinte cheie pentru viitoarea dumneavoastră mașină de oraș, un crossover este, probabil, cea mai bună idee.

Așadar, alegerea unei mașini de oraș depinde de preferințele personale ale clientului, oferta fiind diversă și prețurile accesibile. Sfatul nostru este să analizați scopul mașinii pe care doriți să o achiziționați și, în cazul cumpărării la mâna a doua, să efectuați o verificare amănunțită pentru a evita neplăceri ulterioare.

Nota: Articol susținut de CarVertical în cadrul unui parteneriat necomercial cu G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Masina de oras ar trebui sa fie foarte mare, minim 70 de locuri, 100% electrica sau macar hibrida!

  2. Cum alegi o mașină de oraș? Stii un mester mecanic, fara factura, care-ti repara ieftin, pe loc, tot ce se defecteaza.
    Producatorii auto sau RAR nu au nici un interes sa isi disciplineze service-urile auto sa munceasca cinstit contra cost pentru persoane fizice.
    Afacerile cele mai profitabile sunt cu masinile proprietatea statului.

  3. Cum alegi masina? Pai, daca ai de phoutut 10 mii de euro pe o masina, iei o masina de 10 mii euro. Daca ai de aruncat 20 de mii, iei una de 20 de mii. Iar daca esti un bombardier de 30 de ani care n-a muncit niciodata si care inca sta cu parintii, iei credit pe numele lor, pui gaj apartamentul tot al lor si iei de toti banii o rablã care rupe gura tuturor vecinilor.

    • Minim V8, M5 M paket, sa arate bine, sa fie deja pe gaz si sa traga ca tare din prima fara sa fie nevoie sa urce in ture. Compromisul te compromite!

  4. Transmisie automata si sa nu fie mai lunga de 4,4-4,6 metrii. Sa nu fie ruginit, sa mearga electricele, franele, cutia, si sa nu se auda zgomote ciudate de la motor sau supensie. Euro 4 minim, si tapiterie piele in stare buna. Cine vrea nou sau jucarii electrice sa-si caute ceva ce poate fi luat pe firma apoi vandut dupa cativa ani proprietarului.

  5. Ce v ați aruncat toți că rata la muci…nu v ați prins că e un articol publicitar, care în rest conține niste generalități probabil luate de ici colo și însăilate sub forma unui articol de vineri după masă…