G4Media.ro

Cum am pierdut încrederea și de ce avem obligația să o reclădim

Cum am pierdut încrederea și de ce avem obligația să o reclădim

Cetățenii enumeră trei motive când sunt întrebați de ce vor tinerii să plece din țară: lipsa încrederii în autorități, apoi corupția, care e tot o formă de înșelare a încrederii în reguli egale pentru toți. Al treilea motiv: nivelul de trai scăzut, care se traduce în final prin neîncredere în viitor.

Pierderea încrederii, sentimentul că nu mai e nimic de făcut, reprezintă cauza principală a destrămării țesutului social, cu toate consecințele nefaste care decurg de aici: cresc alarmant emigrația, nivelul de dezangajare, gradul de egoism și oportunism în societate etc.

La fel ca într-o relație intimă sau în relațiile pur comerciale, și în privința raportului dintre cetățeni și stat încrederea se câștigă greu și se pierde ușor. Iar încrederea am pierdut-o în fiecare zi mai ales în ultimii ani de regres democratic. Au distrus-o metodic, de sus până jos, puternicii zilei sau cei mai neînsemnați funcționari.

Sentimentul că statul lucrează împotriva cetățenilor săi s-a instalat până în cele mai joase straturi din societate, este omniprezent. Cazurile Colectiv, Caracal, asaltul anti-justiție din epoca Dragnea, guvernul rușinii naționale, realitatea jenantă că un politician submediocru ca Viorica Dăncilă conduce guvernul din poziția de premier, toate la un loc au săpat adânc la temelia încrederii în politicieni, stat, instituții-cheie.

Se întâmplă, apoi, numeroase orori cotidiene, mici și mărunte, devenite parte din peisajul sordid al unui stat nefuncțional. Avem tot mai des senzația neplăcută că nimic nu funcționează cum trebuie, de la blocajele infernale în trafic și lipsa autostrăzilor, la dramele din spitale sau dezastrul din educație.

Pe scurt, infrastructura vitală a statului a ajuns într-un punct critic.

La tabloul deja sumbru de mai sus sa adaugă campaniile mediatice derulate cu scopul aproape declarat de a distruge încrederea în instituții și în statul de drept, sintagmă luată în derâdere și batjocorită la vedere.

Am văzut la început de an școlar imagini suprarealiste cu elevi din Caracal, foști colegi ai Alexandrei, cu mama Luizei, cu directorul de școală comportându-se ca într-un film de groază.

În ciuda evidențelor, a probelor și a mărturiilor, cu toții îngână în cor că nu cred în versiunea oficială potrivit căreia cele două adolescente au fost răpite, violate și ucise de Gheorghe Dincă.

Toți acești nefericiți, de compătimit pentru halul de dezorientare și confuzie în care au fost aduși, sunt înainte de toate victimele unor politicieni corupți și ale unui stat eșuat pe zone extinse din România.

Dar la alienarea lor contribuie masiv, seara de seara, trupele de teroriști mediatici. Mercenarii senzaționalului ieftin țin în prizonieratul minciunii și manipulării segmente importante din societate.

Câteva televiziuni iresponsabile au desăvârșit dezastrul. De săptămâni întregi, conspirația statului împotriva cetățenilor este tema lor favorită. Prin ventilarea celor mai iraționale și fantasmagorice scenarii, televiziunile mogulilor injectează și mai adânc în capul oamenilor morbul neîncrederii în tot și în toate.

Așa arată răzbunarea târzie a lui Ghiță și Voiculescu: distrugerea încrederii în tot ceea ce i-a distrus pe ei, demolarea justiției, torpilarea instituțiilor – cheie, dezmembrarea statului de drept. Ce au început politicienii termină ei.

Nimic mai vulnerabil decât un stat debusolat, în derivă, cu autoritate în disoluție și cetățeni care nu mai văd altă soluție personală decât abandonarea țării. În situații de criză economică sau de securitate, când solidaritatea și încrederea în stat joacă un rol important, statele cangrenate ca România capitulează necondiționat. Victime sigure.

Pe termen lung, în statele pulverizate, atomizate, suntem condamnați să administrăm doar sărăcie și haos.

Soluția nu poate veni decât de la fiecare din noi. Am discutat de curând cu un cititor G4Media.ro, care s-a simțit nedreptățit, vânat de polițiști în trafic, frustrat că ajung să plătească doar cei mici, în timp ce marii șmecheri scapă mereu. Nu e chiar așa. Avem destule dovezi.

Dar sunt sută la sută de acord cu el când spune că avem cu toții datoria și obligația să facem ceva pentru a schimba sistemul: ”Schimbarea profundă doar de aici poate începe. De la schimbarea de mentalitate, de la educarea conștiinței si de la cultivarea simțului civic în fiecare individ. Sistemul este doar media conștiintei colective a indivizilor. De aceea avem și conducătorii pe care îi merităm, după chipul și asemanarea oamenilor. Nu asupra sistemului ca întreg se acționează, ci asupra fiecărei parți din el, până când face implozie prin efect de domino (ca în PSD)”

Instrumentul concret prin care putem grăbi schimbarea îl reprezintă, desigur, alegerile.

Cea mai mare miză a alegerilor care vin este refacerea încrederii în stat, în instituții și în democrație. Din acest motiv opoziția are obligația să spună de acum cine vor fi oamenii, proiectele, măsurile cu care vrea să redea românilor credința că țara lor are, totuși, un viitor. Nu au voie să se joace cu speranțele, atâtea cât au mai rămas.

Reclădirea încrederii pare misiune dificilă și de durată. Depinde mult de fiecare din noi dacă operațiunea va reuși sau vom înregistra un nou eșec istoric, din care nu știu dacă ne vom mai putea reveni vreodată.

Avem nevoie cu toții de puțină naivitate și de ceva idealism, oricât de stupizi am părea. Dar să nu ne fie rușine cu ele, doar așa putem merge înainte. În ziua în care vom ajunge cu toții acriți și pesimiști, o turmă compactă de viitori emigranți, chiar nu mai avem nici o șansă.

Nu avem cum să plecăm toți din țară, oricât de cruntă pare acum lipsa de perspectivă, oricât de mare ar fi neîncrederea în destinul nostru.

Și iubirea, așa irațională, emoție pură cum e ea, are nevoie de încredere pentru a crește. În absența credinței în ceva, în viitor și în puterea noastră de a-l schimba în bine, nu vom putea construi nici măcar o relație fragilă în jurul nostru, nicidecum o țară.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

78 comentarii

  1. acu’, ca badalau isi trage si aieroport privat langa hectarele de vila cu piscina si teren de tenis trebuie sa revina si increderea..

  2. Statul ne-a abandonat.
    Unul s-a judecat 9 ani ca sa demonstreze ca nu el e nebun: https://adevarul.ro/locale/bacau/condamnare-precedent-inromania-escrocheria-pieselor-originale-inlocuite-service-cuproduse-second-hand-1_5c45b72bdf52022f75d8e7f2/index.html
    In timpul asta toți de la:
    Registrul Auto Roman
    ANPC
    ANAF Antifrauda
    Poliție
    îi tot repetau ‘trebuie sa te descurci singur’ în instanța.
    Cu alte cuvinte trebuie sa fii si detectiv – nu poti sa-ti vezi de viața ta ca toti ceilalti care-si rezolva lucrurile la negru.

  3. Incredibil cât poate să scrie Tăpălagă fără să spună nimic.

    • Incredibil cum poti citi un articol scurt si la obiect fara sa intelegi nimic! Mai citeste o data!

    • Cred ca s-a molipsit de la noi… care tot share-uim postarile lui pe FB.
      Tu poti sa o urmaresti pe Dancilă ca e facilă

    • Dacă nu ai înțeles nimic din textul de mai sus înseamnă că nu ție ți-a fost adresat! Mergi mai departe!

    • @nu pot sa plec :
      Articolul nu este deloc scurt. E chiar dezlanat si prezinta concluzii caduce. Pana in 26 mai voiam sa plecam pe rupte. Dupa 26 mai si cu perspectiva luminoasa ca PSD va deveni un partid de pluton dupa primavara si in special dupa toamna lui 20 20 ne-am mai razgandit !

    • Arcturian, exista un canal numit Antena 3, e pentru prosti.

    • Nu va bateti capul cu postacul istoric arcturian, e pe site din epoca draknea, iar epoca dancila-i vine de minune la postaceala in continuare, fir-ati ai dracului de paraziti diformi!

    • „Paraziti diformi”! Asta-i tare, n-am mai auzit-o! Bravo!

  4. Domnul Tapalaga inclusiv dumneavoastra ati contribuit la slabirea increderii cetatenilor in stat. Inca de pe vremea cand cu multa efervescenta il slaveati pe domnul Traian Basescu, acesta care momentan sae face ca nu stia ca e Securitatea si ca Petrov e nume de sfant….
    Sau credeti ca uitam?

    • Nu are frunze pomul
      Câte fețe are omul.
      A venit toamna… la primavară o sa fie altfel.

    • Eh, unii au memoria mai scurtă, așa…
      Iar alții mizează pe asta ca să pozeze în „formatori de opinie”!

  5. Statul lucreaza impotriva cetatenilor mai peste tot in lume, e inevitabil, statul e un ansamblu de institutii controlat de un grup de oameni de regula minoritari in societate.
    La fel, exista in lumea asta state cu adevarat esuate din care nu se pleaca asa cum se pleaca din Romania.
    Prin urmare, de ce fug iobagii de pe mosie in asa proportii in Romania?
    Pentru ca marea masa a cetatenilor se inseala asupra aproape tuturor aspectelor vietii si media nu face decit sa accentueze starea de confuzie. Vezi si „Pericolele perceptiei. De ce ne inselam in aproape toate privintele” un titlu de carte care surprinde adevarul asta (cartea nu stiu cum e ca n-am citit-o).

    • Banii nu se termina niciodata.
      Banii sunt la ei.
      N-au decat sa ramana cu iobagii ca si copchii lor tot afară îs.
      Doar familia Dragnea s-a reîntregit

  6. Pana la infrastructura vitala a statului sa vedem si sa demascam mai intai fratia oligarhica dintre militari, mai ales organizatiile de secu si magistrati. Acestia au luat si tin Romania ostateca si, odata cu ea, si pe toti ramanii, intr-o organizatie de stat unica in UE, de cea mai pura sorginte oligarhica, in care membrii beneficiari au salarii imense nejustificate, au pensii nesimtite si incalificabil de mari, cateodata chiar mai mari decat salariile si se pensioneaza in plina maturitate, sa nu zic tinerete creatoare, asa pe la 45-50 anisori sau dupa 20 anisori de magistratura, pentru a se angaja tot la stat (fireste), dobandind in cateva luni cate o adevarata avere de la buget pentru fiecare cap de vaca furajata. Timp in care cei care produc plus valoarea pe baza careia se construieste bugetul, fie se zbat in saracie, fie sunt retribuiti cu salarii mult mai mici decat cei de la stat, au pensii ridicule calculate pe puncta si se pensioneaza la 65 de ani, de multe ori impotriva vointei lor ca sa nu moara in saracie cu pensia care mai ramane statului pentru ei.

    Iar dl Tapalaga scrie eseuri despre incredere recladita …

    • @ Franklin: Excepțional punctat, domnule Franklin. Felicitări!
      Trebuie să se schimbe mentalitatea îmbuibaților mai întâi.

    • Mai pe scurt, la varful societatii romanesti s-a format o patura de „free-riders” corupti, nesimtiti si cu mana pana la umar in resursele publice. Nu are cum sa se restabileasca increderea publica pana cand patura corupta nu va fi data jos si pedepsita exemplar, dar in contextul actual este aproape imposibil.

      Cel mai rau este ca multi oameni sunt complici la coruptie. Patroni de firme care zbiara ca exista corectitudine, dar le convine cand mai invartesc un contract banos cu statul prin culise. Ziaristi care accepta bani de la oligarhi ca sa taca sau sa publice minciuni. Oameni care nu sunt de acord cu Antena 3, dar o urmaresc constant. Cetateni care accepta pomenile electorale marunte (vouchere pentru biciclete, ochelari, excursii etc). Pomanagii care isi vand votul pentru ajutorul social luat pe nedrept.

      Pe scurt, multi cetateni au atitudinea: „nu sunt de acord cu coruptia decat daca ma avantajeaza si pe mine”. Cum scapam de asta?

    • @Gladiatorul, imbuibatii nu-si schimba mentalitatea, pentru ca banu’ la ban trage, singura mentalitate care incepe sa se schimbe este a oamenilor obisnuiti, si anume sa iasa la vot si sa nu mai voteze imbuibatii ordinari aflati in spinarea noastra de 30 de ani. Aruncarea la cos a politicienilor scarbosi marca fsn-psdr-psd si acolitii mai vechi si mai noi, asta trebuie sa se petreaca odata, ca sa avem o sansa de reconstructie.

    • Si pe mine m-a enervat!

  7. Sunteti comici cu basescu asta. O frustrare care se pare ca o veti duce si in mormânt. Sau o goarna pesedaca care vrea sa devieze de la subiect. Pt ca tot veni vorba la momentele astea chiar de un Băsescu are nevoie tara asta ca prim ministru.

    • „Goarna pesedaca care sa devieze de la subiect” nimic mai fals domnule Patriot, nu e nicio obsesie legata de Basescu, asa caracterizezi tu o actiune in justitie, care are drept scop stabilirea calitatii de „securist”?

      Discutia plecase de la incredere, ori acest aspect mi se pare a fi esenta a ceea ce s-a intamplat in ultimii 30 de ani, gândiți-vă… am avut un presedinte 10 ani, despre care descoperim acum, oficial, (cei mai cu minte si fara interese stiau de atunci) ca a facut politie politica.
      Si nici macar asta nu e problema, ci faptul ca s-a descoperit dupa si stai si te intrebi: oare actualii au si ei dosare in stand-by???

      De asta ma asteptam ca domnul Tapalaga sa faca un „mia culpa” in legatura cu Traian…..

      Apropo de incredere.

  8. Mai e și starea muzeelor, patrimoniului, bibliotecilor – e distrusă și aia Digitală, te plictisești. Ca să-şi păstreze tineretul creativ-inovativ, cel mai căutat pe piaţa occidentală, gv. Dăncilă trebuie să finanţeze urgent Capitalei: o Operă ca la Sydney pe Insula din Lacul Morii şi un Muzeu de Artă Contemporană în arhitectură proprie, cum are Fundaţia Vuitton dans le bois de Boulogne à Paris, eventual la Măgurele-Laser, în parcul Oteteleşanu.

  9. este adevarat in buna masura ce zice Dl. Tapalaga aici doar ca lipsa de incredere are o sursa ceva mai profunda decat statul, institutiile si coruptia dupa parerea mea. Problema cum o vad eu este ca s’a cam naruit increderea in noi insine, in societate. Suntem o societate slaba. Stat si institutii corupte am mai avut dar nu am ajuns la asemenea nivel de neincredere in noi insine niciodata. Suntem de’a dreptul nevolnici iar neincrederea e cea care ne paralizeaza. Din neincredere vine si toata violenta asta care ne inconjoara. Tot de aici si incapacitatea de a face ceva impreuna. Banuiala atotprezenta si sentimentul ca suntem victimele unor conspiratii. Tot lipsa de incredere ne face cel mai adesea sa ramanem dependenti de autoritati, sa fim neincrezatori in fata schimbarilor, sa ii uram pe cei care le aduc. Increderea tine societatea la un loc… iar noi nu mai suntem demult la un loc. Si nu ma refer la acei oameni mobilizati de psd… Este adevarat ca despotismul sleieste o societate si ca ne aflam intr’un cerc vicios dar suntem noi cei care trebuie sa gasim puterea de a rupe acest cerc. Si nu o vom putea face decat capitalizant fapte care sa ne dea incredere unii in ceilalti. De pilda mobilizare spectaculoasa din ultimii doi ani. Asta da incredere. Asta apropie oamenii. Asta da chiar identitate. Nu mai ai voie de gogotite cu daci. E suficient sa ajung sa fii cunoscut a o societate care s’a ridicat impotriva injustitiei. E mult mai nobil. Dar mai avem tare mult iar timpul nu prea are rabdare.
    Increderea inseamna si respect si lidership si sacrificiu si putere si mai ales unire. Atunci abia nici nu va mai conta ce ar face institutiile statului pentru ca le’am putea amenda imediat. Vorba aia veche cu „unde’i unu’ nu’i putere…” Alte vremuri dar tot despre despotism era vorba.
    Concluzia articolului merge in aceasi directie. Votul este o fapta care ne poate da incredere in noi sau nu. Ultimele alegeri ne’au dat putina speranta. Sper sa putem sa o facem si acum.

  10. „Avem tot mai des senzația neplăcută că nimic nu funcționează cum trebuie, de la blocajele infernale în trafic și lipsa autostrăzilor, la dramele din spitale sau dezastrul din educație.”

    Imi pare rau s-o spun dar nu e doar o senzatie ci chiar crudul adevar. Am trecut prin scoala si am constatat ca e praf si pulbere si acolo m-a dus si pe mine, am intrat in sistemul de munca si sunt agasat zilnic de statul roman, apelez la servicii medicale pentru care platesc lunar cu varf si indesat si primesc nimic pentru ceea ce platesc, apelez la serviciile de ordine publica si primesc inapoi exact acelasi raspuns ca in cazul Caracal. Eu doar am avut norocul sa nu ma imbolnavesc grav si nici sa fiu fara aparare, altfel sfarseam ca in cele doua cazuri, Colectiv si Caracal.
    Dar din fericire pentru mine si spre nefericirea poporului roman eu am putut pleca, insa ce vad ca a ramas in urma e tragic si parca pe zi ce trece mai urat. Pacat.

  11. FALS, dle Tapalaga! De ce? Suna-ma la 0723966732 si vei afla de ce!

  12. Da, asa este ! Trebuie recladita increderea in ciuda lehamitei care ne cuprinde …

    Parca un bobulet mic de incredere in viitor s-a sadit odata cu rezultatele europarlamentarelor mai ales ca a doua zi, „curat coincidenta” ,Justitia cea „independenta” a dat in sfarsit un verdict ce parea sa se amane pana la calendele grecesti …

    Si un alt bob de incredere este sadit de „duamna” premier care face o treaba excelenta in a duce partidul stat cat mai jos posibil in sondaje …

    Ideea este insa ca opozitia sa aiba curajul, ca odata venita IN MOD LEGITIM la guvernare dupa alegeri anticipate – sa faca lucrurile cum trebuie, fara jumatati de masura !
    Trebuie desfiintata IMUNITATEA PARLAMENTARA , trebuie revizuita Constitutia si schimbarea modului cum sunt alesi judecatorii CCR (la momentul actual este clar ca judecatorii CCR sunt de fapt politici !)
    Trebuie odata Parlamentul ala Unicameral cu 300 de parlamentari si fara prea multe alte beneficii , pensii speciale si alte aberatii !

    Sunt multe care TREBUIE facute : sper sa le si vedem vreodata devenite realitati !

  13. frumos…dar nu e cazul..

  14. Eu am plecat acum 5 luni intr-o tara de top. Ma saturasem sa vad cum din taxele mele uriase, reprezentantii statului efectiv ma injura, am si pierdut bani din cauza lor si am zis stop. Castigam bine in Ro dar ma saturasem, acum platesc taxe la fel de mari, numai ca tara de adoptie imi asigura tot ce-mi trebuie, birocratie minima, infrastructura de toate tipurile, siguranta zilei de maine, si nu in ultimul rand, Respect. Nu am nici un regret cand ma uit pe fluturasul meu si vad suma uriasa platita sub forma de taxe, asta pentru ca pensionarii de aici au avut grija sa lase in urma o tara functionala, iar acum acestia se bucura de soare in Thailanda pe banii mei si nu am nici o problema cu asta caci au muncit toata viata sa lase ceva in urma. La noi pensionarii sunt printre cei mai egoiste persoane pe care le-am intalnit vreodata, nu-i intereseaza decat pensia, litrul de ulei, habar nu au de nimic, se uita la romania tv si a3 si urasc noile generatii si tot ce inseamna nou in societate.

    • Plecat sunt si eu intr-o tara de top, si nu sunt in totalitate de acord cu afirmatia ta. Adresezi rezultatul, nu cauza. Ma refer la pensionari. Am acasa pensionari si, desi sunt oameni simpli, nu se incadreaza deloc in descrierea ta. Sa-i clasifici pe toti la fel, mi se pare o greseala enorma. Asta ar trebui sa fie una din primele lectii primite odata emigrat intr-o societate functionala.

      Poate intr-o buna zi, romanul nu-i va mai scoate ochii celui de langa. Poporul a orbit de la atata ura sociala provenita din dezinformare, lipsa cunostintelor, invidie. Toate astea, alimentate de niste penali idioti, deveniti stapani pe mosie. De-ar creste un pic nivelul educatiei, de s-ar responsabiliza fiecare roman si ar da dovada de un set de valori de baza, ce bine ar fi!

    • JohnSmith, respect!
      Dominic, pe tine te intereseaza doar fluturasul!

  15. Romanii nu sunt in stare sa construiasca o tara, altfel ar fi facut-o, au avut 30 de ani la dispozitie.

    Am avut ce ne-a ramas de la Ceausescu, un dram de infrastructura depasita plus niste institutii vechi, iar de toate acestea s-a ales praful.

    Noi nu am construit nimic, noi am votat pentru 100 de lei in plus la pensie, sau nu am votat deloc fiindca nu suntem oameni, suntem maimute fara judecata, complet nepasatoare.

  16. Daca câștiga cine trebuie alegerile trebuie interzis prin lege și condamnat penal terorismul media de tipul Antena3. Infectează mentalul oamenilor.

    • Gradul de interes aratat A3 e cel mai bun indicator al lipsei de civilizatie, de educatie. In momentul in care javre platite de Voiculescu nu vor mai fi urmarite cu interes atunci ne vom fi vindecat.
      Degeaba interzici, oamenii „slabi” vor fi manipulati in alte moduri.

  17. Eu am plecat pentru ca nu cred ca Romania mai are vreo sansa. Si asta nu de azi, de ieri, ci de dupa Revolutie, cind aflam ca oamenii dadeau spaga sa se angajeze la Telecom. Cind, din 32 de colegi dintr-o clasa de a XII-a, eram fix 5 oameni impotriva FSN-ului. Romania nu a mai avut nici o sansa din momentul in care Iliescu a cistigat en-fanfare.
    Stiti cum e? E ca si cum 10 oameni spravietuiesc unui accident aviatic, dar se trezesc in mijlocul desertului. Nu stiu exact pe unde sa o ia. Unul din ei, profesor de geografie, zice ca sa o ia spre vest, pentru ca toate informatiile conduc la ideea ca in directia aia e cel mai apropiat riu. Altul, un cintaret celebru de muzica populara, zice sa o ia spre est, pentru ca in partea aia e un oras mare si frumos in care a avut nenumarate concerte. Si intrebarea e: „ce vreti, 2 zile de mers spre est ca sa ajungem intr-un oras sau 10 zile spre vest ca sa ajungem la un riu murdar?”.
    Intr-o democratie trebuie sa te supui majoritatii. Si daca 6 din cei 10 oameni sint prosti si-l cred pe cintaret, sint in pericol sa moara toti.
    Sa nu-mi spuneti ca n-am avut cintareti de muzica populara in Parlament! Noi i-am trimis acolo.

    • Tocmai ca Romania s-a schimbat: PSD-ul a ajuns la un minim istoric, in 2017 au iesit 600 000 in strada, pentru prima data au aparut partide in afara fostului FSN (PSD, ALDE, UDMR, Pro Romania) – adica a aparut alianta USR-PLUS, pentru prima oara exista o sansa reala ca un partid format din persoane competente sa puna ordine in stat. ONG-urile care combat PSD-ul corupt sunt din ce in ce mai mult si mai eficiente. Eu cred ca acum este momentul sa ramanem in Romania si sa cerem ajutor celor din diaspora sa ne ajute sa scapam definitiv de comunism. Dupa parerea mea aceasta faza neagra a ultimilor ani a fost un rau necesar pentru a schimba societatea cu totul.

    • @newlevel, nu te cred, in ’90 eram si eu tot la scoala, si n-aveam in grupa nici pe departe colegi care sa sustina fsn si iliescu, eram tineri si entuziasti, eram cu Ratiu si Campeanu si Seniorul Coposu, asadar minti cu nerusinare cand scrii ce scrii.

  18. Un adevar remarcabil a fost spus in acest articol:

    „Sistemul este doar media conștiintei colective a indivizilor.
    De aceea avem și conducătorii pe care îi merităm, după chipul și asemanarea oamenilor.”

    • As da vina pe servicii totusi, csat, parlament, etc. Pe dancila nu ca aia e zero.
      Nu vreau sa mor prost – am vazut un documentar ca si acum 100 de ani oamenii români care faceau politica tot cu șpăgi se ocupau – intern, extern.
      Sa nu zici ca si la servicii tot indivizi medieni avem pentru ca atunci inteleg de ce nu mai avem ‘tradarea de tara’ in CP

    • Nu stiu ce documentare vezi tu, da-ti atrag atentia ca acum 100 de ani se infaptuia Romania mare, in 1918, iar o seama de oameni politici isi donau mosiile si averile sa construiasca o tara, citeste lucruri serioase, nu gunoaie! Daca vrei sa stii, parlamentarismul romanesc de-atunci era fara salariu, pentru ca era o onoare sa porti de grija tarii, si pentru ca nu aveau cum sa ajunga in parlament toate javrele nesatule si de neam prost, chitite numai pe hotit.

    • for the record, era ceva cu motoare de avioane de import. presupun ca au ajuns la fier vechi de noi.
      cred ca si Eminescu mai avea momentele lui de relaxare

    • Cine n-a invatat sau citit istorie la timpul sau, incearca sa recupereze uitandu-se la „documentare”!!!!!!!!! Ce sa zic, bine si asa decat deloc!

  19. Întru totul de acord cu Tăpălagă. Un articol pe inima mea.
    Foarte adevărat, schimbarea nu poate începe decât cu noi înșine, cu rezistența noastră, cu încăpățânarea de a fi altfel decât ei: Dacă ei sunt hoți, noi vom fi cinstiți; dacă ei fac evaziune fiscală, noi nu vom face; dacă ei caută doar să parvină și să se îmbogățească sugând bani de la stat și dând în schimb cât mai puțin, noi să fim ca cei care lasă salarii bune în afară și vin aici ca să pună umărul. Pentru că e țara lor.
    Dacă ei sunt guvernați doar de interese personale, incapabili de a se pune în slujba altora, noi vom asculta de conștiința noastră, de principiile și valorile în care credem.
    A pleca este – deși nu întotdeauna – un gest egoist ori/ și laș. Fiecare generație are de dus lupta ei. Cei vechi au murit pe front, luptând cu cei care voiau să-i desființeze. Dacă noi renunțăm la lupta noastră, alegem singuri desființarea. Or, a lupta n-are cum să fie confortabil. Dar satisfacția este cu siguranță mai mare decât cea pe care ți-o poate oferi himera unui trai lipsit de suferințe, printre străini.

    • De acord, dar vreau si salariu corporatist si pensie speciala si placa à la dancilå pe o cladire la alegere
      ?

  20. Sfâşietoare replici date de cititorii G4Media. Clarvăzătoare, pline de tâlc dar de un pesimism ieşit din comum.
    Adaug că în 1995 am fost Mafaldă şi am prezis că Milică şi ai lui 15.000 specialişti inexistenți vor încremeni România, bazându-mă pe cameleonismul politic tipic la români (1945) când mulți „verzi” s-au transformat repejor în „roşii”.
    În 2004 am sperat în omul Băsescu şi D.A. Care dreptate? Care adevăr? Care om?
    Şi pentru că totul mi s-a părut deşertăciune, în 2009 am renunțat la a-mi exprima votul şi a mai spera că România va găsi conducători nu numai nemernici profitori.
    Nu mai cred în oameni de caracter care să scoată țara din ruina în care au adus-o hulpavii profitori ai ultimilor 30 de ani.

  21. Sunt sigurca asa gandesc multi din cei care acceseaza aceasta platforma. Faptul ca cei din USR, PLUS, PNL sunt o alternativa (unica) nu trebuie sa-i faca sa creada ca vor castiga oricum. Si nu despre castig e vorba, ci de faptul de a ne reprezenta, de a lucra in folosul nostru, cei care eventual i-am putea alege.
    Cat despre alegeri, ar trebui ca fiecare sa faca efortul de a-si determina cunoscutii sa nu mai acceseze presa si mediile de informare de joasa speta. Fenomenul (neplacut si fatal) este ca providerii de televiziune sau lista must carry sau mai stiu eu ce doamne iarta-ma motiv, face ca programele Antenelor, alaturi de cele de manele si de „stiri” bombastice sa se gaseasca peste tot intre primele canale la programarea automata a televizoarelor. Asa incat o persoana mai in varsta, care nu se pricepe la tehnica are obligat acele programe pe primele 10 canale. Prin stilul pe care il folosesc si il alimenteaza, programele acelea captiveaza, nedand nicio sansa spectatorilor sa ajunga la ceva normal. In toate pensiunile si hotelurile in care am stat in Romania, asta vezi cand deschizi TV pe langa canalele de sport.
    Cata vreme Se va perpetua aceasta stare de lucruri, populatia va fi inoculata seara de seara cu in gura presei si alte productii care nu excita decat foamea de senzational de prost gust, o non-calitate a actului de presa.

    • Telecomanda de la tv a parintilor mei s-a stricat demult si nu le-am luat alta, special ca sa nu mai stea gura-casca la latrine. Posturile le gasesti pozitionand cursorul, si de regula le pun digi24. De cate ori i-am mai gasit pe antene, le-am spus ca le stric televizorul, si gata.

  22. Oamenii actioneaza ca oile in turma, in ro e sentimentul asta de care pe care, nu care cu care, ca cei care au ramas din nefericire traiesc un pic animalic, instinctual, iar cind faci asta nu te mai asemeni cu omu….iti zici ca Dragnea ca o viata am de ce sa fiu eu ala prost, sa plinga mama lui nu a mea,,,,etc, sintem plini de vorbe din astea de duh….care denota pina la urma felul in care gindim ca natie, politicieni (mai) cinstiti nu vor aparea decit atunci cind natia se va schimba de jos in sus, in 30 de ani putine s-au schimbat in oameni, si cum sa se schimbe daca in toate topurile care exista pe lumea asta care conteaza in a imbunatati o natie noi sintem ultimi, educate, speranta de viata, alcoolism si tutun etc,..mesajele la sf articolelor sint un bun ex, oameni sub faptul ca sint anonimi online spun tot felul de prostii de care le-ar fi rusine daca ar trebui sa le reproduca in fata cuiva…in occident multe ziare au renuntat la mesaje la sf articolelor..cum se cheama comportamentul asta ? copii schimba o natie prin educatie restul sint patchuri, nu vorbeste nimeni despre asta, nu iei voturi cu subiectele astea, nu vorbeste nimeni despre nimic, toti sint cu sa ii dam jos pe ailalti …si ? dupa aia ce ? sa furam si noi dar mai putin, mai occidental, nu ca ghiobanii astia de azi….noi sintem cu gulere albe

    • Vorbesti de comentarii facute de pe conturi anonime, pai si tu exact la fel ai scris acest mesaj, de ce sa te credem? Da-i drumul, postacule!

  23. 🙂 De acord cu textul dumneavoastra, dar după cum acoperiți campania electorală pentru alegerile prezidențiale eu sunt pe punctul să-mi pierd încrederea în dumneavoastra.

    Repararea încrederii de sus in jos se poate face eficient si oarecum mai repede printr-o justiție independentă și eficace. Pentru ca sancționarea celor care încalcă regulile și legile creste încrederea celorlalți in acele reguli si legi.
    Justiția este coloană vertebrală a statului, a societății, atât timp cât justitia este injustă aceasta va încuraja neîncredere !

  24. Mereu ma mira comentariile de pe G4media: Ori Romania este patria mult prea slavita ori este o tara de cacat unde oamenii sunt groaznici si se mananca unii pe alti. Si una si alta sunt pareri extreme. Romania are doar nevoie de o noua clasa politica, si iata ca Romania s-a maturizat si poate pentru prima oara dupa 30 de ani, isi va alege o clasa politica in afara FSN-ului.

    • Marcel, si eu sunt foarte interesata de subiectul despre care vorbesti, pentru ca am un astfel de contract care ajunge la maturare vara viitoare, in 2020. Deci, spui tu sa ma astept la teapa sau cum? Prima data cand mi-am facut un astfel de contract a fost in 2009, el a ajuns la termen in 2014, si am primit banii si dobanda aferenta. Apoi l-am continuat pentru inca 5 ani, in primavara anul asta m-am dus sa ma interesez de el, ca nu mai tineam minte cand ar ajunge la termen, si mi s-a spus ca in 2020. Acuma, facand socoteala, 5 ani s-ar fi implinit in aceasta vara, am sa ma duc la banca din nou, sa ma iau de gat cu maciucile de-acolo.

  25. Domnule Tapalaga, ai si n-ai dreptate in analiza dumitale!
    Ai dreptate ca increderea cetatenilor a ajuns la cote minuscule si ca s-a instalat sentimentul ca statul este de tip mafiot din moment ce toate institutiile lui comploteaza impotriva cetateanului, furandu-l pe toate partile, pentru ca l-am si simtit pe propria-mi piele, nu doar am observat din afara.
    Nu ai dreptate cand judeci atitudinea media. E adevarat ca sunt unele televiziuni si site-uri care au niste campanii de rahat, pentru retardati, dar, in general, media noastra, prin atitudinea de ignorare a unor subiecte care ar fi zdruncinat statul roman, a protejat de fapt statul, dar a perpetuat cresterea neincrederii, inclusiv in ele.
    Daca gresesc, explicati-mi neimplicarea, inclusiv a dvs., in scandalul bancilor pentru locuinte in care cetatenii (clientii lor) au cazut la mijloc si au ramas cu buza umflata.
    V-am scris si pe email, v-am dat detalii, dar nu va intereseaza ca 5-6 sute de mii de oameni au fost furati chiar de statul in care au avut incredere cand si-au facut contractele ( incredere in guvern, incredere in BNR). Cand constati ca un contract e mai putin valoros decat o bucata de hartie igienica, „le dai in trasnet, toate”!
    Cand nu gasesti alinare nici in Justitie, ce dracu sa mai astepti in Romanica?!
    Inevitabil, in aceasta speta, ajungi la concluzia unui complot intre toate institutiile statului implicate: Guvern (MDRAP si MFP), Curte de Conturi, BNR, Parlament, ICCJ).
    Singura intrebare fara raspuns este DE CE au facut-o? Doar pentru economii la buget?!

    • Daca mai trăia Tariceanu va rezolva el. Ca ministru, desigur.
      Imi aduc aminte cum il haituiau aia care facusera contracte cu CEC pentru o masina Dacia si au ramas si fara masina si cu valoarea banilor cât un TV.
      …si el ca nu, ba ca nu… si până la urma unu’ dintre ei tot i-a dat (banii) inapoi la valoarea reala.
      Tu despre ce pierderi vorbesti?

    • Nu trebuie sa ne mire. Ziaristii au de cele mai multe ori buzele cusute cand este vorba de subiecte sensibile. Degeaba le trimiti mailuri, ca ei se fac ca nu vad. Chiar si presa de „opozitie”, gen G4media, practica omerta si nu indrazneste sa se ia de anumite cercuri de persoane. Iar cand scrie despre coruptie, scrie foarte putin, diluat si fara sa deranjeze.

    • Carmen i, nu cred ca e vorba de buzele cusute ale ziaristilor, cred ca e vorba de lipsa jurnalistilor de investigatie, e vorba de alterarea notiunii de „presa” si de practicarea unui jurnalism facil si superficial. Nu pot sa cred ca se tem. Nu vezi cum, de exemplu, televiziunile se roaga de noi sa le trimitem imagini sau stiri cu evenimente, cum site-urile, ca si asta, ne arunca cate o pastila ca sa ne repezim noi sa i-l umplem, etc.?
      Adica ei stau bine merci la o masuta si noi sa le facem treaba! Tot noi! Asta da eficienta! Eficienta prin comoditate!

    • @Radulescu Marcel: am o opinie diferita in aceasta privinta. Jurnalistii de investigatie au cam disparut deoarece sunt persoane care deranjeaza. Daca investighezi prea mult, se taie finantarea, incep procesele, esti data afara, se fac defaimari publice etc.
      Am contactat mai multi jurnalisti ca sa le ofer informatii despe subiecte legate de coruptie. Majoritatea nu raspund deloc. Altii, spun doar multumesc si nu publica nimic (G4media este un exemplu). Un singur jurnalist a avut putin curaj sa publice ce i-am trimis. Omul a fost defaimat, insultat, criticat de Antene, B1 TV , Evz pana cand s-a dat pe brazda si a lasat subiectul balta. La randul meu au fost defaimata si insultata de mai multe televiziuni, fara sa fiu prezenta ca sa ma pot apara.

    • Carmen, e clara beleaua!!!!!!!!!!!

  26. Articolul enumeră doar câteva din motivele pentru care tinerii aleg să plece din România. Corect! Statul a devenit o povară pentru dezvoltarea antreprenorilor și a afacerilor mici dar v-ați gândit că mulți sunt descurajați chiar de către rude și familie? Din experiență proprie, atunci când dorești să-ți asumi riscuri și să faci ceva pe cont propriu, familia și prietenii sunt primii care-ți vor spune că bați câmpii și că nu vei reuși vreodată…

    A contribuit desigur și această anomalie absurdă în care țelul în viață a devenit un contract de muncă într-o instituție bugetară dar, cum poți să reproșezi părinților faptul că-ți vor binele atunci când te sfătuiesc continuu să cauți soluții și să te angajezi la stat ”că este bine și se câștigă bine și au sporuri, etc.”? Zero riscuri, beneficii maxime!

    Experimentăm încă o mentalitate de tranziție de la comunism la capitalism și a încerca să schimbi lumea și să faci bani cinstit te transformă într-un fraier care nu are habar ce se întâmplă în jurul lui. Cei șmecheri se descurcă altfel!

    Din experiență proprie, dacă nu vrei să dai șpagă, NU DAI ȘPAGĂ! Desigur, acest lucru implică o schimbare de mentalitate care înseamnă să angajezi oameni competenți pentru sarcini ce te depășesc, și să faci tot posibilul să respecți regulile, legile, normele, etc. Ne-am obișnuit prea mult să dăm șpagă pentru a acoperi propria incompetență și pentru a face lucrurile să se întâmple ”mai ieftin”. Din păcate această mentalitate ne face prizonierii unui sistem croit să profite de pe urma acestor vulnerabilități. Ajungem de fapt să plătim mai mult…

    Cei care lucrează în autoritățile statului profită doar de pe urma incompetenței, a temerilor și a mentalităților noastre. Știu, sunt ”ț” exemple de abuzuri și cel recent mediatizat în care cei de la ARACIP au refuzat de mai multe ori să autorizeze o școală privată pe motive stupide este pur și simplu strigător la cer. Sper că acel exemplu este doar un caz izolat pentru că altfel mi-aș face problema că avem antreprenori fricoși care nu au găsit soluții legale (din nou, ne întoarcem la ideea că ar trebui să angajăm oameni competenți și a angaja poate însemna și faptul că ceri și plătești servicii legale de la o firmă de avocatură) șă-i tragă la răspundere pe aceia care abuzează de pozițiile lor pentru a crea prejudicii unei afaceri private. O plângere penală poate nu va rezolva ceva dar 100 sau 1.000 poate vor mișca lucrurile în direcția cea bună. Ce-ar fi dacă acei angajați vor plăti cu propriile venituri sau bunuri prejudiciile cauzate?

    Poate trebuie să schimbăm România schimbând pas cu pas mentalitatea curentă a celor din jurul nostru și poate antreprenorii mai noi sau mai vechi vor trebui să înceapă să-și apere afacerile de abuzurile angajaților statului mai întâi, și apoi de Stat în general.

    De ce pleacă tinerii? De ce ar mai rămâne într-o țară în care țelul în viață înseamnă doar un post călduț, la stat, indiferent de costurile plătite pentru acel viitor aranjat!

  27. Jocul, politic vorbind, oricât s-ar strădui centrii sau polii de influență media, din care fuck parte latrinele lui WoiCulescu, ghițălăii de pe ROMtv, iRealitatile lui gușă, behătorii isteti cu ochi albastri ai lui Udrea&Băse de pe BeUNU, universul paralel de pe TVR-uri – cel mai toxic de altfel, in contrapondere cu alti băjeți – dar bine intenționați de la Diji, va fi spulberat sau resetat, doar daca românii, de oriunde s-ar afla, din țară ori diaspora, își vor face datoria de a vota covârșitor, in proporție de peste 65%!

    # fără imunitate in noul Parlament
    # 300
    # Constituție actualizată
    # Legi Justiție reparate

    #MUIE PSD-ALDE-UDMR-Ponta

  28. @Prieten! Vor sari postacii sa spuna ca esti platit! Da, asta, este! Intru totul de acord cu Tapalaga. Tot respectul pentru Dansul. Un articol pentru sufletul meu. Felicitari! Atat pentru cum poate sa reziste, sunt convinsa ca are multe momente in care si Dansul se intreaba cum suporta, si in acelasi timp, si pentru modul in care poate sa scrie. Respect pentru Dansul, cat si pentru domnul Pantazi! Individual considerati! Daca te mai gandesti la Dumnealor si in pusi complet in contextul socio-politic actual, chiar nu intelegi cum astfel de OAMENI POT EXISTA! MULTUMESC, OAMENI DE SUFLET! Si nu, dragi postaci, nu sariti, nu ii cunosc, nu sunt platita. Doar gandesc, simt, si imi pasa! Si de aceea le MULTUMESC LOR!

  29. DA ! S-au făcut multe si grave greseli in toate guvernările post ”lovilouția” din 1989, am făcut și noi votanții, greseli cu ghiotura datorită mentalitatilor in care am trăit si ne-am format, Dar să nu-mi spuneți că UE in care am intrat nu a comis greseli f grave față de EA ÎNSĂȘI si față de noi toti cati am trait sub URSS ! Toti refuzăm sa vedem ce vede o lume întreagă crezând că nu avem nicio treabă cu așa ceva, cu aranjamentele unor reasezări geopolitice de forțe care rad totul in calea lor. Domnul TAPALAGĂ dă semne de deceptie , de deziluzii, chiar de dezorientare in ceea ce scrie si a scris. Am participat direct la evenimentele din 1989 din TIMISOARA – ARAD alături de doi fii ai mei care ne-am riscat efectiv vietile. Doamne, ce sperante am mai avut, căte iluzii ne-am hrănit … S-a ales praful si pulberea de ele ! Dar n-am plecat nicăieri. Am tot sperat .și am sperat că doar, doar apare …luminița ! N-a mai apărut si nu va apărea curând ! Nu-mi condamn poporul din care fac parte, suntem așa cum suntem si nu putem sări etape. Trebuie timp , trebuie răbdare, trebuie minte, multă minte si mult noroc. Da, trebuie educatie, dar o educatie in centrul căreia să stea răsplata muncii tale. In care sa nu-ti fie rusine că esti sudor , sau medic , sau țăran sau universitar . Nu , nu există ”munca de jos” la care te trimeteau comunistii ,dacă nu le făceai pe plac S-a ivit între mine si copii mei, care si ei au copiii lor de-acum, convingerea că poporul nostru trebuie să reziste, trebuie să lupte să iasă la mal, trebuie să aibă o familie în care să creadă si să o simtă permanent alături ca iubire, ca datorie, ca viitor. Si, la urma urmei O ȚARĂ la fel ! Nu ne putem construi si dori o țară care…să dureze 100 de ani ! Realitatea nu e una și aceeași pentru toti ,nici felul în care o percepem . Unii trec cu bine peste… un divorț, alții cu greu, iar alții niciodată și își încheie socotelile cu viața
    fără rost .Moda si Modernitatea nu e unul și același lucru, cinstea si dreptatea,nici ele nu sunt, însă trebuie să existe o bună masură ÎN TOATE . NU o putem părăsi cu ușurință cand are nevoie mai mare de noi, ca să o regăsim spăsiți când avem noi nevoie de ea. Nostalgia identității durează 3-4 generații pentru ”dezrădăcinați ”, ba chiar mai mult pentru unii, Vor urma ani si mai grei pentru RO . Poate spre 2025 să se contureze o stabilitate mai mare, o siguranță mai efectivă …în lume. Ce facem ? CAPITULĂM DEFINITIV până atunci ? Dar DE ATUNCI ÎNCOLO ?

  30. „… de ce avem obligatia sa recladim increderea”…

    D-le Tapalaga, „a avea incredere” este elementul care ajuta fiintele umane sa faca diferenta intre a fi serios si responsabil si a merge la popa…
    Sper ca intelegeti ca in raporturi interumane bazate pe interes nu exista cuvantul incredere. Interesul particular sau cel general exclude ideea de incredere in cineva sau in ceva si este o prostie sa recladesti increderea. Asadar, nu exista obligatia de a recladi increderea.
    In fond, sentimentul de „incredere” nu este altceva decat perceptia indivizilor, individuala sau comuna, ca relatiile dintre ei functioneaza firesc si corect, in sensul realizarii intereselor lor particulare si comune.

    Ceea ce trebuie recladit e altceva: seriozitatea si responsabilitatea sociala … fireste, aceste atribute sunt proprii fiintelor umane, nicidecum abstractiilor si conceptelor conventionale (stat, institutii etc.). Nu am vazut inca pe lumea asta vorbind statul si institutiile, dar am vazut si am simtit pe pielea mea ce fac aia care reprezinta statul si institutiile. Cand exista seriozitate si responsabilitate nu exista riscul de nerealizare a intereselor particulare si generale, pentru simplul fapt ca seriozitatea si responsabilitatea fac pe cei care relationeaza sa fie consecventi, atenti si aplecati strict pe lucrurile pe care le doresc, le cunosc de la bun inceput si le realizeaza impreuna.

    Cata vreme imbecilii, idiotii si incompetentii se bucura de dreptul de a vota, iar ei reprezinta ponderea cea mai insemnata din rezultatul votului, mi-e greu sa cred ca poti sa reconstruiesti ceva … desigur, despre reconstruirea increderii nici nu poate fi vorba.

  31. Avem o problemă în general cu politicienii, în orice direcție ne-am uita. Pe paginile de astăzi ale G4 sunt doi comisari europeni – cel polonez și cea din Franța – care sunt cercetați pentru corupție. Impresia de fenomen generalizat al corupției în lume este bineințeles facilitată în primul rând de gradul de dezvoltare al instrumentelor mediatice, prin care putem afla, practic în timp real, ce matrapazlâcuri fac oamenii politici din intreaga lume. La prima vedere toți sunt o apă ș-un pământ, dar bineințeles, această impresia este falsă. În primul rând, există deocamdată, un model de normalitate în lume la care unele țări reușesc să ajungă. Există apoi organisme care măsoară anual corupția în lume ( Transparency International ) de unde ne putem da seama, în ce domenii și cât, țara noastră a progresat sau a decăzut. ( am să revin asupra acestei chestiuni )
    Teorie ca teorie, dar practica ne omoară, adevărul e că a examina corupția pe tabele e un lucru și a trăi-o pe pielea ta e cu totul altceva. Este deci natural să visăm măcar la o normalitate acceptabilă și să ne gândim, ce trebuie și ce putem face fiecare dintre noi, ca lucrurile să se schimbe. Să nu credem că suntem incapabili, că nu avem mijloace. Primul și cel mai prețios este votul. Apoi, trebuie să avem habar, ce înseamnă o țară normală.

  32. Las mai jos un citat legat de ce inseamna incredere in tarile civilizate. Iar increderea tinde sa fie sedimentata acolo unde exista si o anume egalitate sociala. Nu cred ca vom ajunge niciodata la acest nivel, pur si simplu nu putem., nu avem educatia necesara.
    “All of the Nordic countries have high levels of trust, but the Danes are the most trusting people on the planet. In a 2011 survey by the OECD, 88.3 percent of Danes expressed a high level of trust in others, more than any other nationality (the next places on the list were filled by Norway, Finland, and Sweden, respectively, and the United States was way down in twenty-first place out of thirty countries surveyed).”
    ― Michael Booth, The Almost Nearly Perfect People: Behind the Myth of the Scandinavian Utopia

    • Nu este nici un miracol aici. Încrederea în instituțiile statului, încrederea în general, este în strânsă corelație cu indicele de percepere a corupției. În 2018, din 180 de țări examinate, țările care au cea mai mică corupție au fost : Danermarca ( locul 1 ),Finlanda și Suedia ( indice egal, 3 ) și Norvegia (7). Statele Unite ( 22 )

    • …..si cu indicele nivelului educatiei, sau ma insel eu!

  33. Câteva date cu privire la Indicele de percepere a corupției publicate periodic de Transparency International. În 2018, din 180 de țări examinate, România se afla exact la capătul primei treimi, pe locul 61. Față de 2014 am pierdut însă 2 locuri, deci am regresat, fenomenul Dragnea nu a trecut neobservat.
    Ungaria în 2018 se afla pe locul 64, cu 3 locuri în urma României, iar Bulgaria pe locul 77, cu 13 locuri în urmă. Există țări, cu schimbări serioase în decursul anilor, în plus, sau în minus. România și Bulgaria se caracterizează printr-o stagnare relativă, cu schimbări de un loc, doi. În schimb, Ungaria a regresat cu 9 locuri din 2012 incoace, deci corupția a crescut foarte serios. NU este totul pierdut.

    https://www.transparency.org/cpi2018

  34. Domnule Tapalaga , nu stiu ce competente aveti dvs. , pentru a va gasi un loc de munca in occident , asa ca aveti dreptate , cand afirmati ca nu toti pot sa paraseasca Romania .
    Eu din 2010 imi desfasor activitatea in afara Romaniei , am inatalnit foarte multi romani , care de fapt au plecat pentru un venit material mult mai substantial , decat cel care puteau sa il obtina in Romania . In rest totul este manipulare ABJECTA .

  35. Coruptia din presa a contribuit masiv la pierderea încrederii de care vorbiți, pentru că presa si nu politicienii intră în casele românilor. Până când întreaga presă nu va reuși să găsească un mecanism prin care să se curețe, nu există soluții, pentru că ”o anumită parte a presei” dinamiteaza tot ceaa ce înseamnă solidaritate, constructie, valori. Nu se poate reveni la cenzură, dar atât timp cât informație reală = informație falsă, trebuie s-manipularea va rămâne la loc de cinste. Opiniile sunt libere, desigur, dar presa trebuie să-și găsească mecanismul de asanare, nu să arate doar cu degetul spre celelalte puteri din stat. Acțiune, nu vorbe!

  36. Dupa ce am vazut azi in guvern, parca mi-a mai revenit increderea!!!!!!!!!!!!!!!!!

  37. Si cevina ar avea A3 in afacerea Caracal?
    Sa zicem .. ca e nashpa dar am putea „admite” ca 1-3 politai locli erau fie tebeli, fie lenesi sau corupto. Mai neplacut am [putea inhisti ca un procuror (adicaala care da ordine politiei !) e cam .. sa zicem nepregatit desi pregaiti si la INM .
    Sa admintem ca exista un procent de „pierderi” din astea „statistic normale”

    Insa .. apoi a intervenit DI(COT, politai trimis de la Bucale, INML ul samd etc si? si ? deja suntem in zona anoma;iei staistice !!!
    Si nu imi veniti sa ziceti ca trebe sa ma in acesti „profesiopnisti” Or mai fi ceva oameni decenti insa sefii parchetelor ….

    • Pari dus daca aduci vorba de A3.
      eu astept sa ajunga USR PLUS majoritari in Parlament si am incredere ca o comisie condusa de catre ei va face lumina in acest caz.
      psd deja e balast