Cum am pregătit noi viitoarea recesiune ((Op-ed de Lucian Croitoru))

Economiile mari ale Europei încetinesc. Este rezultatul inevitabil al politicilor guvernamentale de după criza din 2008, ghidate de concepții rațional constructiviste. În loc să vadă ce erori au făcut înainte de criza din 2008 prin intervenții, economiștii, politicienii și analiștii constructiviști (îi numesc așa pentru că nu sunt neapărat numai socialiști) au considerat că trebuie să se afunde și mai tare pe calea intervențiilor în economie.

Ceea ce uitaseră anterior a fost tranziția verde sau ecologică și realizarea egalității economice (sau reducerea inegalităților până la aberanta egalitate economică) prin redistribuire. De politicile țintind la reducerea inegalităților economice nu au uitat, de facto, niciodată, dar cum reducerea inegalității economice este nerealizabilă cu politici constructiviste, este mereu convenabil să fixezi ca țintă constructivistă reducerea inegalității economice, mai ales după ce reușești, cu mult talent propagandistic, să dai vina pentru vreo criză pe te miri ce libertăți ale pieței neaduse încă sub obrocul stabilit omniscient.

Acum vedem rezultatele. Intervențiile ghidate de cele două mari obiective nerealizabile – decarbonizarea și egalitatea economică – au contribuit decisiv la inflația foarte mare din anii 2021-2022. Războaiele din Ucraina și, mai târziu, Orientul Mijlociu au contribuit și ele, desigur, dar inflația a apărut independent de acestea. Cauza lor profundă au constituit-o politicile orientate de cele două obiective mari – decarbonizarea și egalitatea economică -, obiective ce este inutil și dăunător să fie formulate, pentru că ordinii spontane numită societate nu i se pot impune obiective. Or, așa cum am arătat în „Scrisoare către Augustin”, dacă nu există vreun lider sau o regulă adoptată de majoritate care să țintească la eliminarea ordinii spontane, atunci ordinea spontană este mereu covârșitor preponderentă în raport cu ordinea proiectată prin intervenții. Chiar dacă guvernele preiau prin impozite până la 50 la sută din PIB și cheltuie până la 55 la sută din PIB, ordinea proiectată reprezintă doar o mica parte din ordinea socială.

Dacă totuși se încearcă impunerea de obiective – prin aceasta înțelegând proiectarea (a se citi „inventarea”) de reguli care să ducă iluzoriu la atingerea unor obiective ce ar trebui atinse de societate ca și când ea ar fi o persoană morală – atunci ceea ce se poate obține ca rezultat sunt inflația și recesiunea. Prima, adică inflația, a crescut la niveluri înalte în 2021. Acum urmează recesiunea. Semnele că aceasta e aproape au început să apară. În Europa, Germania și Franța, cele mai mari două economii ale Uniunii Europene, par să fie deja angajate pe această cale.

Cu toate acestea, planul Draghi, care ar trebui să revitalizeze competitivitatea economiilor UE, are aceeași viziune constructivistă: stabilește obiective pentru diverse domenii și industrii, obiective care ar putea fi realizate doar dacă guvernele ar interveni prin investirea multor sute de miliarde de euro în creșterea competitivității, dar nu oricum, ci păstrând, la nivelul societății, aceleași obiective referitoare la decarbonizare și egalitate economică.

Există o singură soluție pentru a rezolva problemele de competitivitate ale Europei: renunțarea la abordările constructiviste și trecerea la politici cu adevărat liberale. Va fi însă foarte greu. Concepția că putem modela societatea după bunul plac și că societatea se comportă ca o ființă morală este larg răspândită și împiedică piața să mobilizeze întreaga cunoaștere disponibilă în societate, cunoaștere care se află, în mod practic, doar în capul fiecăruia. Numai piața liberă poate să o extragă de acolo. Asta nu știu sau nu cred economiștii, politicienii și sociologii care influențează politicile în UE.

Dar pare că există semnele unei treziri referitor la această abordare scientist-constructivistă. Tot mai mulți oameni, care sunt încă în minoritate, au început să arate că nu sunt de acord cu politicile exagerate referitoare la decarbonizare, cu utilizarea abuzivă a criteriilor de gen în defavoarea criteriului competenței, cu viziunile egalitariste etc.

Sunt sigur că, așa cum am arătat în „Scrisoare către Augustin”, cei mai mulți oameni sprijină ordinea spontană a pieței, chiar dacă nu conștientizează. Acest lucru iese mereu la iveală. Dar, câteodată, cu costuri enorme, pe care extraordinara capacitate a ordinii spontane a pieței de a produce bunăstare le fac să pară minore, acești oameni ce susțin ordinea spontană a pieței se lasă pradă unor sentimente întreținute de diverse grupuri; grupuri care fie își văd pierdute privilegiile, fie, dimpotrivă, sunt suficient de abile pentru a prezenta decarbonizarea sau justiția distributivă ca obiective realizabile, pentru a obține privilegii de la guverne.

Am sentimentul că aceia ce s-au lăsat înșelați de vina falsă că au distrus clima atunci când, urmând bunele practici din societate, au încercat să-și facă viața mai bună pentru ei și pentru familiile lor, au început să vadă tristul adevăr: clima nu este atât de mult sub influența lor, dar politicile exagerate referitoare la decarbonizare sunt. La fel fac și cei care s-au lăsat înșelați de ideea că ei, cei care muncesc din greu, în condițiile în care statul ia din munca lor prin impozite poate chiar și jumătate, sunt vinovați pentru inegalitatea economică, adică pentru faptul că unii sunt mai puțin înstăriți.

Acest atac economic reprezentat de intervenții se dă exclusiv asupra celor care doresc să muncească luând decizii libere, adică ghidate doar de reguli generale de bună conduită, pentru a alege ce bunuri sau servicii ar vrea să producă pentru a-și atinge scopurile lor ultime, care, așa cum am învățat de la Mises și Hayek, nu sunt niciodată economice. În acest atac, o componentă psihologică este întotdeauna centrală, și anume instituirea unei vini. Vina este întotdeauna implicită, referitoare la individ, și se definește în legătură cu un obiectiv stabilit pentru societate, care, în mod fals, este presupusă a se comporta ca o persoană morală.

Omul care muncește este vinovat pentru că, străduindu-se să producă bunuri și să ofere servicii pe care alții le cer, generează consecințe, dintre care unele apar doar pentru că unii constructiviști au inventat scopuri nerealizabile, de genul celor menționate mai sus. Consecințele în cauză nu trebuie confundate cu aspectele nesatisfăcătoare care apar în mod normal în interacțiunile libere dintre oameni. Aspectele nesatisfăcătoare sunt necesare, dar sunt ameliorabile cu alte tipuri de politici decât cele ghidate de atingerea unor scopuri ce nu ar trebui să existe la nivelul societății. Ele sunt ameliorabile prin politici liberale, care să fie în concordanță cu ordinea spontană. Acest tip de politici liberale lipsește în prezent. Atunci când a fost prezent, acest tip de politici a permis ordinii spontane nu numai să arate imensa ei capacitate de a produce prosperitate, dar să o facă să strălucească pentru toată lumea, chiar dacă nu putem fi economic egali.

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR. Opinia sa nu reprezintă poziția BNR. O versiune a articolului a apărut și pe blogul său