G4Media.ro

Cum ar putea războiul împotriva coronavirusului să-i asigure lui Trump realegerea

Foto: Donald Trump/ Facebook

Cum ar putea războiul împotriva coronavirusului să-i asigure lui Trump realegerea

În 1864, când Abraham Lincoln a încercat să devină președinte pentru a doua oară, el conducea un război sângeros, o națiune extrem de învrăjbită și un partid care voia să-l dea afară din Casa Albă.  “Nu poate fi reales”, afirma Horace Greeley, patronul unui ziar republican. “Trebuie să mizăm pe un alt loz care să ne scape de răsturnare”. “S-au dus vremurile oamenilor de stat”, susținea publicația The New York World. “Au învins vremurile bufonilor, mârlanilor și fanaticilor”. Astfel încât, atunci când Partidul Republican a ales să-l susțină drept candidat, Lincoln a reacționat cu smerenie și a venit cu un program chibzuit. “Domnilor, nu mi-am permis să îmi spun că sunt cel mai destoinic bărbat din țară”, a scris el în scrisoarea de acceptare. “Dar, în acest context, mi-am adus aminte de povestea unui bătrân fermier olandez care i-a spus odată unui amic că nu e întotdeauna bine să schimbi caii în mijlocul râului”. În acel noiembrie, când jumătatea de nord a țării s-a prezentat la urne, “Lincoln a câștigat obținând 55% din voturi”, după cum a amintit pentru The Post Harold Holzer, un istoric specializat în analiza președințiilor americane. “Așadar, se poate spune că alegătorii au acceptat acele argumente.” Mereu după victoria lui Lincoln din 1864,  candidații care doreau să fie realeși i-au pomenit povestea cu “schimbatul cailor în mijlocul râului”, făcând din ea metafora preferată a politicii prezidențiale.

“În istoria americană, deseori, alegerile în vremuri de război au dus în mod surprinzător la victoria președintelui încă în funcție și a partidului acestuia”, a observat Helmut Norpoth,  profesor de științe politice la Universitatea Stony Brook.

Analiza lui Norpoth, bazată pe 10 cazuri începând din anul 1864 până în anul 2004, a constatat că, în șapte dintre scrutinuri, războiul a oferit un avantaj partidului susținător al președintelui încă în funcție.

Uneori însă, strategia nu a mers. Atunci când Herbert Hoover a pomenit de “schimbarea cailor” într-un discurs din 1932, de pe vremea Marii Crize, el a  provocat variante noi, precum “Nu schimbați bani când traversați Niagara!” sau “Nu schimbați tehnicienii în toiul unui naufragiu!”.

În acel noiembrie, Hoover a pierdut în avantajul lui Franklin D. Roosevelt.

Dar această strategie a fost destul de eficientă în cazul lui Donald Trump, atunci când el a început să-și susțină realegerea în toiul pandemiei de coronavirus, bazându-se din ce în ce mai des pe o retorică triumfalistă, folosită tot mai frecvent în avalanșa sa de conferințe de presă pe tema acestei calamități încă în curs de desfășurare.

“Într-un anume sens, sunt președinte în vremuri de război, pentru că noi într-un război luptăm”. Trump a afirmat așa ceva pentru prima oară în ziua de 18 martie.

Niște consilieri importanți de-ai săi au fost chiar și mai expliciți.“Acum avem un președinte mai ales pentru vremuri de război, iar războiul se poartă împotriva acestui coronavirus. Așa că între noi nu trebuie să existe niciun fel de disensiuni”, a declarat în aceeași zi pentru Fox News Peter Navarro, consilier al Casei Albe pentru probleme economice.

În sondaje, sprijinul pentru Trump a crescut imediat după ce el a adoptat acest subiect. Marți, un sondaj al celor de la Gallop arăta că sprijinul îi crescuse cu 5 procente, atingând 49%, 60% din sprijin datorându-se modului în care el gestionează criza. Alte sondaje au prezentat procente și mai mari.

“Într-un an electoral, coronavirusul îi poate influența cu siguranță pe alegători în aceeași măsură ca un război”, a declarat Norpoth, referindu-se la retorica lui Trump. “Este un argument care s-a arătat eficient și altădată”, a spus și Holzer.

Este prea devreme să putem spune dacă recenta ascensiune a lui Trump din sondaje reprezintă un val de sprijin care se va prelungi din cauza crizei profunde la nivel național, așa cum s-a întâmplat cu Bush sau, pentru un timp mai scurt, cu Carter.

Atunci când o națiune este amenințată, patriotismul nu este singurul factor important. La fel de importante sunt și starea de spirit a populației și capacitatea de a putea atrage atenția electoratului. Gradul de optimism al populației, speranțele sale în vederea unei victorii sau așteptarea unei înfrângeri pot afecta în mod direct șansele unui candidat pe timp de criză. Ambii președinți care au fost învinși în niște alegeri din secolul trecut, Jimmy Carter și Herbert Hoover, erau recunoscuți pentru retorica lor dură și sumbră. Candidații care i-au învins – Ronald Reagan și Franklin Roosevelt – emanau încredere și optimism, asemănător cu textul cântecului “Happy Days Are Here Again” (“Vremurile fericite s-au întors”, un popular șlagăr american interbelic, n. trad.)

Candidații care sunt realeși pe baza mesajului cu “schimbatul cailor“ trebuie să creadă că și electoratul se bazează pe victoria lor. Din punct de vedere istoric, succesul a venit sub forma unor victorii pe câmpul de luptă, precum asediul Atlantei de pe vremea lui Lincoln sau Ziua Z de pe vremea lui Roosevelt.

“Trump va trebui să-și creeze un mesaj clar, din care să reiasă că noi repurtăm succes în combaterea pandemiei, că numărul contaminărilor sau al deceselor a scăzut peste așteptări”, afirmă Norpoth. “Acest lucru ar fi similar cu câștigarea unor bătălii din război”.

În plus, apariția neîncetată în presă a lui Trump și riposta lui în cazul pandemiei – indiferent cât de minimalizator sau de critic i-ar fi tonul – servește scopurilor sale și voinței de a îndrepta reflectoarele asupra lui și asupra crizei.

Analiștii au constatat că, cu cât americanilor li se amintește mai des că se află într-un conflict cu vreo altă țară prin presa scrisă sau prin TV, cu atât mai mult ei înclină să aprobe faptul că președintele apelează la forța militară – ideea fiind considerată ca “primând” în evaluările analiștilor politici. S-ar putea ca o dinamică similară să funcționeze și acum, având în vedere că atenția presei, concentrată mai ales asupra coronavirusului îl menține în prim-plan pe Trump cu programul său.

“Și, cu siguranță, acest lucru îi scoate pe democrați din lumina reflectoarelor”,  afirmă Norpoth. “Ei s-au pierdut în groapa neagră a virusului”.

Într-un an electoral obișnuit, s-ar putea prea bine ca fostul vicepreședinte Joseph Biden, candidat aproape sigur din partea Partidului Democrat, să se bucure și el de marja sa de atenție. Dar pericolul coronavirusului l-a scos din scenă, cu excepția câtorva tentative de a lua legătura cu electoratul prin mediile se socializare.

“În acest moment, Biden se comportă ca un candidat din seculul al XIX-lea”, spune Holzer.

“În 1864, atunci când George McClellan a candidat împotriva lui Lincoln, McClellan a păstrat o liniște absolută, lăsând să vorbească niște locțiitori în locul lui”, a explicat el.

“Mă rog, pe-atunci, așa ceva era un lucru obișnuit. Dar s-ar putea ca astăzi așa ceva să nu fie o modalitate prea eficientă de a demonstra că ești un om mai capabil decât contracandidatul”.

Sursa: The New York Post / Articol de Mary Kay Linge / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Virusul a complicat calculele lui Trump si ii da de lucru. Fara criza, iesea Trump cu surle si trambite.

    • Aiurea !.
      Biden este reprezentantul celor din SUA de origine engleza care au tras foloase in ultimii 30 de ani din comertul cu China: familia Clinton, familia Bush, Obama (maica-sa englezoaica) : Adica sa se umple buzunarele patronilor chinezi din China cu bani din vanzarea produselor in SUA. Iar cu banii astia, din snobism, patronii chinezi si familiile lor au dezvoltat un Puternic Sector de Crestere a Animalelor Exotice pentru mancat / afrodisiace etc.:
      lilieci (Rezervor de COVID Foshan 2003 (SARS-750 morti)si COVID Wuhan19 (8000 de morti )), pisici salbatice exotice (gazde / adaptare pentru COVID), pangolini (gazde / adaptare pentru COVID), serpi etc.
      Trump in schimb e reprezentantul celor care tocmai au tras alarma in privinta acestui comert cu China retrograd in care se umple SUA si Europa cu chinezarii, iar mesele patronilor chinezi se umplu cu: lilieci fierti, pangolini fripti, serpi prajiti, pisici la cuptor etc. Si dupa care ne trezim cu molima COVID Wuhan19 in SUA si in Europa !.

  2. Fiecare pasare pre limba ei piere. Valabil si pt. pasaroiul Twitter, POTUS himself. Tocmai a anuntat azi ca daca mor 500.000 americani o considera o reusita. Asta dupa ce acum vreo luna si ceva spunea ca e o simpla raceala, si nu va afecta America. Intr-un fel il merita americanii pe Trump. E dupa chipul si asemanarea multora dintre ei: incult, arogant, inconstient.
    Probabil va fi reales, dar atunci va trebui sa dea socoteala pentru criza umanitara si de credibilitate cu care se vor confrunta US.
    You can fool all the people sometimes and you can fool some people all the times. But you cannot fool all the people all the times.

    • “Trump said he’d seen early estimates that 2.2 million people could have died if the government had done nothing in a worst-case scenario, so „if we can hold that down to 100,000” or less, it would be a „good job.” “

      Esti prost și mincinos ca orice idiot util, nu-i așa bai alter ego? Nu a anunțat pe twitter ci intr-o conferința de presa periodica. Când ai peste 120k de infectați și 2500 de morți la o populație de 320 mil, suna mai bine decât ue cu zecile de mii de morți de pana acum. Sau decât minciunile rusești Și chinezești. Așa ca hai sictir și plimba acordeonul pe la alta masa…

    • Iar ”plimba” incelul harley ”acordeonul pe la alta masa” ca orice ”prost si mincinos” care vrea să pară ”idiot util” când ”caterinca” lui e clar de troll. Nu a spus nimeni că nu ar fi ”anuntat si intr-o conferinta de presa periodica”, afirmația era că a ”anuntat pe twiter”, pentru că maimuțele care caută trumpeta de purici acolo își primesc cojile de banană.Bineînțeles că în mintea psihopaților rasiști care își petrec viața încuiați în casă, trumpeta ”sună” bine orice ar pârțâi la fel ca ”minciunile” babuinului care sunt la fel de po-puliste care alea ”rusesti si chinezesti”.

    • O sug pe fasole!

  3. Pai cam la fel s-a petrecut si in chestia realegerii cu un scor zdrobitor a lui Iohannis, in contextul pericolului iminent pe care il prezenta pesedeul.