
Cum arată o masă la Maternitatea din Sibiu. Pacient: Mâncarea este foarte puțină/ Conducerea spitalului: Se fac eforturi, dar finanțarea este redusă
Mai multe fotografii cu meniul oferit pe secțiile Spitalului Clinic Județean Sibiu însoțite de reclamații care subliniază faptul că mâncarea este foarte puțină au fost trimise către redacția Turnul Sfatului. O viitoare mămică a trimis poze cu micul dejun și cina, atrăgând atenția asupra conținutului „sărac” dat pacientelor din Maternitate. Într-una dintre fotografii se observă o caserolă cu margarină și pate, iar în cealaltă fotografie apare o caserolă cu cinci biscuiți și două triunghiuri de brânză topită.
Contactați telefonic, reprezentanții spitalului spun că fac eforturi pentru a asigura un meniu cât mai diversificat dar, din păcate spun ei, finanțarea este redusă:
„Se fac eforturi pentru a asigura un meniu cât mai diversificat dar, din păcate, finanțarea este redusă, iar meniurile sunt condiționate de acest lucru”, au declarat reprezentanții spitalului pentru Turnul Sfatului.

De asemenea, aceștia au mai spus că meniul din imaginile prezentate poate fi un meniu comun, servit sâmbătă, 15 august, cu mențiunea că imaginile sunt incomplete.
„Acesta a constat în mic dejun: pate, margarină, ceai; prânz: ciorbă de fasole verde, tocăniță de pui cu orez și cină: brânză topită, biscuiți, ceai, brânză de vaci. Pacienții primesc dimineața o jumătate de pâine pentru întreaga zi”, au mai adăugat reprezentanții spitalului.
Citește articolul complet pe Turnul Sfatului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii