Cum arată Parchetul European cu o lună înainte de a deveni operațional: 36 de procurori delegați deja lucrează pentru EPPO, din cei 75 numiți / Șase state membre nu și-au trimis încă propunerile
Parchetul European, instituție condusă de Laura Codruța Kovesi, va deveni operațional de la 1 iunie, pregătirile pentru începerea oficală a activității presupun inclusiv instruirea procurorilor delegați, desemnați de statele membre care au aderat la EPPO și avizați de conducerea instituției.
Șase din cele 22 state membre care participă la proiectul Parchetul European nu au trimis încă procurori, în timp ce altele se află în proces de avizare a acestora, potrivit informațiilor publicate de EPPO.
Italia a transmis pe 30 aprilie candidaturile a 15 procurori europeni delegați, toți fiind avizați de conducerea EPPO, astăzi, 3 mai, fiind cele mai noi propuneri transmise de un stat membru instituției.
Colegiul EPPO a acceptat tot luni și 15 candidați din Portugalia, în echipa fiind, în prezent, 75 de procurori europeni delegați din 16 țări, informează instituția.
Nu toate numele transmise de statele participante sunt acceptate.
De exemplu, Colegiul EPPO a respins un procuror din Lituania și patru candidați din Bulgaria, din cei 10 propuși, deoarece nu îndeplineau toate criteriile de eligibilitate
Cel mai bine stă Germania: 11 candidați trimiși, toți acceptați și toți lucrează deja.
România a trimis, pe 1 februarie, cele șase candidaturi de procurori europeni delegați, toate fiind ulterior acceptate.
„Așteptăm cu nerăbdare rezultatele unei noi proceduri de selecție”, preciza un comuncat de presă al EPPO, emis cu această ocazie.
Candidații români admiși sunt:
1. Dana Dana-Manuela ANA (Direcția Națională Anticorupție)
2. Dana-Cristina BUNEA (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție)
3. Camelia-Elena GRECU (Direcția Națională Anticorupție)
4. Constantin IRINA (Direcția Națională Anticorupție)
5. Florin Bogdan MUNTEANU (Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași)
6. Jean-Nicolae UNCHEȘELU (Direcția Națională Anticorupție)
România are alocate 15 posturi de procurori europeni delegați, precum și 5 propuneri de rezervă.
Cele șase state care nu au transmis încă nicio candidatură sunt Austria, Cipru, Finlanda, Luxemburg, Grecia și Slovenia.
Pe 26 aprilie, procurorul șef european, Laura Kovesi, i-a transmis o scrisoare ministrului sloven al justiției, Lilijana Kozlovič, amintind că procedura de selecție a doi procurori europeni delegați pentru Slovenia a fost finalizată la începutul lunii decembrie 2020, dar, aproape cinci luni mai târziu, EPPO nu a primit încă o nominalizare .
Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, a trimis, pe 7 aprilie, o scrisoare comisarilor europeni pentru justiție, Didier Reynders, și pentru buget și administrație, Johannes Hahn, în care propune ca Parchetul European (EPPO) să devină operațional de la 1 iunie 2021 și să înceapă activitatea de investigație și de urmărire penală, potrivit unui anunț al instituției.
Argumentele sunt că, de la numirea Colegiului EPPO, au fost adoptate „decizii-cheie” pentru înființarea EPPO, cum ar fi recrutarea personalului pentru biroul central din Luxemburg și punerea la punct a unui sistem de gestionare a cazurilor, care este „complet operațional”, ”gata de utilizare”,
Citește și:
Sursa Foto: Parchetul European
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii