G4Media.ro

Cum arată reorganizarea Ministerului Agriculturii: În jur de 1.700 de oameni vor…

Sursa foto: Pexels

Cum arată reorganizarea Ministerului Agriculturii: În jur de 1.700 de oameni vor primi un salariu mai mare. Vor fi desfiinţate 300 de funcţii de conducere. Economia la bugetul de stat va fi de aproape 10 milioane euro

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a declarat joi că, în urma reorganizării ministerului pe care îl conduce, în jur de 1.700 de persoane vor primi salariu mai mare. El a adăugat că nu vor fi desfiinţate instituţii, ci vor fi comasate şi a oferite câteva exemple precum Agenţia Domeniilor Statului (ADS), Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF), Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ). „Prin această reorganizare vor fi desfiinţate 300 de funcţii de conducere, iar economia la bugetul de stat va fi de aproape 10 milioane euro”, a mai precizat Barbu, citat de News.ro.

„Vreau să vă transmit un singur lucru – că acele sute de oameni care se îngrijorează, în perioada următoare, după reorganizare le va creşte salariul. Pentru că atunci când reorganizezi instituţii care au un salariu de bază mai mic faţă de alte instituţii care au un salariu de bază mai mare, trebuie să îi duci la nivelul maxim în plată”, a afirmat Florin Barbu, întrebat la finalul şedinţei de joi a Executivului ce plan de reorganizare are ministerul pe care îl conduce şi faptul că sute de oameni ar fi îngrijoraţi să nu îşi piardă locul de muncă.

Ministrul Barbu a adăugat că „bineînţeles că în jur de 1.700 de oameni, prin această reorganizare, vor primi un salariu mai mare”.

„Mai mult de atât, eficientizăm instituţiile publice şi, în perioada următoare, Ministerul Agriculturii lansează foarte multe proiecte de ordinul miliardelor de euro. Normal că ne dorim ca fermierii români să nu mai fie plimbaţi de la o instituţie la alta pentru accesarea acestor fonduri europene”, a completat el.

Chestiona dacă poate oferi exemple cu privire la instituţiile care vor fi reorganizate sau comasate, Florin Barbu a răspuns: „Nu vor fi desfiinţate instituţii, vor fi comasate”.

„Agenţia Domeniilor Statului (ADS), Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF), Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ). Sunt foarte multe instituţii, în jur de 10 instituţii care vor intra în reorganizarea totală a Ministerului Agriculturii. Da, prin această reorganizare vor fi desfiinţate 300 de funcţii de conducere, iar economia la bugetul de stat va fi de aproape 10 milioane euro”, a mai precizat Barbu.

Pe 2 septembrie, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că, după adoptarea cadrului legal general care vizează reforma administrativă, de luna viitoare fiecare deţinător de portofoliu va veni în Guvern cu propuneri privind reorganizarea ministerelor, primul care a formulat deja o astfel de propunere fiind ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...