G4Media.ro

Cum arată restricțiile de călătorie în țările UE / Sarbătorile de Paști…

sursa foto: Vatican Media

Cum arată restricțiile de călătorie în țările UE / Sarbătorile de Paști vor fi altfel peste tot în Europa

Nu tu concediu, nu tu excursii, nu tu vizită la prieteni şi rude – criza coronavirusului a zădărnicit planurile pascale ale multor germani. Criza a avut şi în multe dintre ţările europene consecinţe fără precedent, scrie Frankfurter Rundshau, citat de Rador.

  • Nota redacției: Pastele ortodox este în data de 19 aprilie, iar Pastele catolic se sărbătorește anul acesta în 12 aprilie.

Prin interdicţii de călătorie, limitarea ieşirilor din locuinţe şi controalele pe străzi multe ţări europene vor să reducă sau să anuleze deplasările cu ocazia sărbătorilor pascale. Anul acesta milioane de oameni vor putea sărbători doar în condiţiile unor restricţii masive.

FRANŢA. Ministrul de interne a menţionat înainte de sărbători că din cauza pandemiei nu vor fi aprobate călătoriile. “În timpul restricţiilor de a ieşi din casă nu vom avea concediu”, a declarat miercuri Christophe Castaner postului tv LCI. Ministrul a anunţat că vineri vor avea loc controale mai severe la punctele de ieşire din oraş în vederea concediilor. De asemenea, la sfârşitul săptămânii s-a redus în acest scop şi numărul trenurilor.

AUSTRIA. Nu se pune problema unor călătorii cu ocazia Paştilor. Până luni viaţa din ţară va funcţiona în continuare la putere minimă, vor exista restricţii de circulaţie şi vor fi închise numeroase magazine. Pentru luni ministrul sănătăţii Rudolf Anschober a anunţat că toate hotelurile vor fi închise.

ELVEŢIA. Excursiile de sărbători în familie sau cu prieteni nu au fost interzise, dar cantoanele din apropierea graniţei cu Italia nu doresc să aibă musafiri. Rămâneţi acasă! – acesta este apelul transmis concetăţenilor.

BELGIA. Restricţiile de călătorie pe litoral şi în Ardeni rămân valabile şi nu sunt permise călătorii care nu sunt necesare – inclusiv excursii şi concedii. Reglementarea este valabilă până la 19 aprilie şi va fi verificată de poliţie. Nici cei din Bruxelles nu au voie să iasă din oraş cu maşina pentru a se plimba în pădurile din apropiere. Ciclismul este permis dacă se respectă distanţa de cel puţin 1,50 m faţă de alte persoane.

OLANDA. Turiştii germani şi alţii din străinătate sunt sfătuiţi să nu vină în ţară în timpul sărbătorilor. Guvernul va decide în cadrul unei şedinţe de criză programată pentru joi cum anume se va pune în practică această recomandare.

CEHIA. S-a dispus o interdicţie de intrare în ţară pentru străini şi una de ieşire din ţară pentru cetăţenii cehi, care va putea fi prelungită şi dincolo de Duminica Paştilor. Hotelurile şi restaurantele vor fi închise şi există restricţii de circulaţie. “Din păcate vom fi nevoiţi să petrecem Paştele acasă”, a declarat premierul Andrej Babis într-un interviu acordat unui cotidian.

POLONIA. Guvernul a închis pentru public toate parcurile, ştrandurile şi locurile de agrement din apropiere, de asemenea hotelurile şi pensiunile. Zonele cu valoare turistică sunt verificate de poliţie – a anunţat ministrul de interne Mariusz Kaminski. Mai mulţi primari din zona turistică s-au plâns că oaspeţi din Capitală s-au cazat ilegal în hoteluri şi case private din Mazuria.

ITALIA. Toate interdicţiile de până acum rămân valabile. Nimeni nu are voie să plece din colectivitatea sa, decât pentru motive de lucru sau de sănătate. Sunt interzise toate călătoriile de plăcere.

MAREA BRITANIE. Înainte de a fi fost anunţate restricţiile, mulţi au plecat cu rulota la ţară sau pe litoral. Guvernul vrea să împiedice repetarea fenomenului, deci se interzic deplasările fără motive întemeiate, ci sunt permise doar cele pentru a merge la lucru.

NORVEGIA. Nici aici nu sunt permise drumurile care nu sunt necesare. Vacanţa de Paşti a fost anulată. Însă ceea ce îi supără foarte rău pe norvegieni, este că nu pot merge nici măcar până la cabanele lor, dacă acestea nu se află în apropierea zonei în care locuiesc. Cei ce se aventurează în munţi, riscă să încaseze o serioasă amendă.

SPANIA. Oamenii nu au voie să-şi părăsească locuinţele, decât cu mici excepţii, în caz contrar sunt amendaţi sau chiar închişi. Se află deja mai multe zeci de persoane după gratii, aşa că nimeni nu se mai gândeşte să întreprindă o călătorie de Paşti.
PORTUGALIA. Măsurile sunt similare.

GRECIA. “Aceste Paşti vor fi altfel” – i-a anunţat premierul Kyriakos Mitsotakis pe concetăţenii săi, pregătindu-i că anul acesta mielul tradiţional va fi fript în cuptor şi nu în aer liber. “Anul acesta rămânem acasă” – a precizat. Potrivit calendarului iulian sărbătoarea ortodoxă va avea loc cu o săptămână mai târziu faţă de cea catolică sau protestantă. În Grecia şcolile, barurile, tavernele şi magazinele sunt închise. Nimeni nu are voie să plece pe o insulă dacă nu domiciliază acolo.

ROMÂNIA. se preocupă mai puţin de problema legată de călătoriile pascale în interiorul ţării, cât de asaltul tradiţional al românilor din străinătate. Preşedintele Klaus Iohannis i-a sfătuit încă în urmă cu două săptămâni pe românii din diaspora ca de data aceasta să nu vină acasă. Cu toate acestea MAI se aşteaptă la aproximativ 200.000 de români care vor veni acasă din străinătate. Aceştia vor avea voie – spre deosebire de cetăţenii străini – să intre în continuare în ţară.

Sursa: DPA/ Frankfurter Rundshau/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Daca predictiile facute de domnul Bogdabn Micu sunt corecte, asta inseamna ca varfurile din perioada 25 – 30 aprilie ar fi generate de imbolnaviri in urmatoarele 2-3 saptamani! Este nevoie ca guvernul, Presedintele sa ia masuri ferme de inchidere si de oprire a unor actiuni negandite pentru a incerca sa diminuam si mai mult rezultatele predictiilor. Diferenta intre numarul actual de decese si 2670 cat spune dansul, poate sa reprezinte / sa includa pe oricare dintre cei care acum braveaza sau pun in pericol vietile celorlalti, inclusiv medici si cei din sistem.
    Sanatate, rabdare si intelepciune celor care inteleg si constrangere pentru inconstienti!