Cum arată scena de jazz în Timișoara, orașul în care au apărut JAZZx și Gărâna Jazz Festival

„Am avut emoții înainte de eveniment, sincer să fiu, aș fi avut emoții și mai mari dacă România se califica mai departe în Campionatul European.” – Norbert Tako, fondatorul JAZZx

Anul acesta, JAZZx, evenimentul anual organizat de Centrul Cultural Plai în Piața Libertății din Timișoara, a avut un adversar direct în lupta pentru atenția publicului local: Campionatul European de Fotbal. Într-adevăr, echipa națională a fost eliminată din competiție cu o săptămână înainte de eveniment. Dacă treceam de Olanda, următorul meci era programat în 6 iulie, sâmbătă, la mijlocul festivalului de trei zile. Chiar și așa, terasele din centrul Timișoarei erau pline, toți consumatorii îndreptați spre televizoare. Nici nu îndrăznesc să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă „băieții” ar fi reușit imposibilul.

Fotbalul e sportul rege, jazz-ul de-abia e prezent în playlist-urile românilor. Dar JAZZx are un avantaj. E un eveniment cu intrare liberă. Așa a debutat, așa va rămâne întotdeauna, îmi confirmă Norbert Tako, fondatorul festivalului: „Nu am face JAZZx cu bilete. Intrarea liberă e o componentă foarte importantă pentru mine. E un eveniment de educație muzicală.”

La noi, de obicei, cu câteva excepții, se organizează concerte gratuite când miza e electorală; sunt pretexte pentru politicieni să le reamintească alegătorilor cine le-a adus muzica la ureche, sau să-și facă poze cu artiștii pentru un posibil vot din parte tinerilor, nu neapărat să-i asculte. Nici pe artiști, nici pe tineri. Muzica la un astfel de eveniment nu e niciodată jazz. Populară sau pop sau nimic.

JAZZx are un line-up mult mai atractiv decât restul chermezelor mioritice. Cel puțin pentru mine. Pentru timișoreni? Am fost la fața locului să mă lămuresc, să văd dacă jazz-ul are sorți de izbândă împotriva meciurilor de la Euro, dacă publicul local gustă din oferta culturală mai sofisticată.

Terasele erau pline la ora 20.00, ora de începere a concertelor, și Piața Libertății nu e ușor de umplut, e un spațiu generos, deschis, dar în temperaturile de iulie totul pare sufocant, ești mai ușor atras de halba rece și mini dușurile alea cu apă din surse necunoscute de la terase. Fotbalul era în avantaj.

În primă fază, majoritatea persoanelor care s-au strâns pe scaune erau de o vârstă mai înaintată, și sunt oameni care vin la astfel de evenimente din plăcere sau pentru că le oferă o oportunitate să iasă din casă. Peisajul e completat de câțiva nepoți la vârsta la care dansează la fel pe orice muzică – nici nu contează tempo-ul, jazz, rock, quiet storm sau manele, pentru ei e totuna.

Odată cu lăsarea serii, când aerul era mai respirabil, lucrurile s-au schimbat. Fluxul de oameni era constant. Au apărut curioșii, care se perindau prin fața scenei, analizau situația și apoi mergeau mai departe. Cei convinși de artiști își găseau locuri pe șezlongurile sponsorilor, aflate undeva în lateral, mai retrase, probabil de frică să nu ocupe locurile „oficiale”, „rezervate” cunoscătorilor, alea bune, în fața scenei, „eu-doar-am-venit-să-văd-ce-i-aici-nu-deranjez”, o atitudine timidă de novice.

Te aștepți să vezi oameni înaintați în vârstă împreună cu nepoții. Te aștepți să-i vezi și pe neinițiați. Dar nu m-am așteptat să văd un număr considerabil de tineri la eveniment. E targetul cel mai dificil de atras, mai ales că vorbim de un stil de muzică care nu prea merge pe TikTok. S-au strâns la JAZZx, mulți stăteau în picioare sau pe biciclete/longboard-uri, cu privirea țintită la scenă.

În fiecare seară, structura concertelor a fost așa: primul pe scenă era un artist sau o trupă din România, urmat de doi headliner-i din străinătate. Piața se umplea mai tot timpul după prestația locală.  N-aș sublinia acest lucru dacă Marsdelux, Tereza Catarov și Mischa Blanos n-ar fi avut niște concerte demne de un public mai numeros dar nu prea ai ce face cu căldurile din Banat.

Oricum, mi-a fost clar, pe toată durata festivalului, că timișorenii ascultă jazz și apreciază că au un festival important care pune orașul pe harta evenimentelor de profil. M-am decis să explorez scena de jazz timișoreană, să înțeleg de ce publicul răspunde atât de bine la un muzică necaracteristică pentru românul de rând.

Cât de mult reușește JAZZx să transforme publicul în ascultători consecvenți? Succesul evenimentului înseamnă și o scenă de jazz sănătoasă? Artiștii au de câștigat de pe urma acestui festival? Le luăm pe rând, începând cu cel mai mare eveniment de jazz din Timișoara:

JAZZx: Educarea publicului prin muzică jazz și nu numai

Un pic de istorie. JAZZx a început în 2013, după ce mai mulți organizatori din Timișoara au fost chemați la un „pitch” de proiecte pentru un eveniment în zona centrală, cu un element axat pe educație. La vremea respectivă, Norbert a simțit o reticență din partea publicului la jazz, „exista o barieră mentală, similară cu cineva care are o prejudecată despre mersul la operă. Nu va cumpăra un bilet să meargă la operă să vadă dacă îi place sau nu. Așa e și cu jazz-ul. Cred că trebuie să apară în locuri publice, în zone disponibile pentru publicul general.”

Genul ăsta de muzică nu i-a fost străin. Fiind fondatorul și organizatorul festivalului Plai, dedicat world music, a adus mulți artiști cu influențe de jazz în Timișoara. De exemplu, Al Di Meola, un chitarist important în jazz fusion, a cântat la prima ediție Plai. Au câștigat finanțarea și de atunci organizează evenimente anuale în care jazz-ul e prezentat într-o formă mai atrăgătoare pentru public, inițial sub denumirea de JAZZtm, acum JAZZx.

Pentru oamenii din spatele JAZZx e mai importantă educarea publicului decât satisfacerea cunoscătorilor. Festivalul nu e doar despre jazz. O scurtă privire peste line-up-urile din ultimii ani e suficientă. Anul acesta, spre exemplu, marele headliner a fost Jordan Rakei, un artist care are influențe de jazz dar nu e jazzman, e mai axat pe R&B. Norbert își justifică această decizie printr-un argument ce invocă cele mai mari evenimente de jazz din Europa: „Dacă te uiți la scena europeană, la festivaluri ca North Sea Jazz Festival sau Montreaux, toate merg spre un public tânăr, invită artiști care nu au nici o legătură cu jazz-ul. De exemplu, anul trecut a fost Lizzo headliner la North Sea. Dacă nu mergem către adolescenți, către publicul tânăr, încercând să-i atragem, nișa va muri. Nu cred că în 2024 se poate face un festival de jazz cu progressive, fusion jazz sau bebop. Cred că nu mai este public doar pentru acestea.”

Are dreptate, cel puțin din ce am văzut la fața locului. Jordan Rakei a strâns cel mai mare număr de participanți. Era plină Piața Libertății, oameni cât vezi cu ochii, pe scaune și în picioare. Câți dintre ei au plecat acasă și au ascultat Miles Davis după Jordan Rakei e imposibil de spus dar alegerea artiștilor nu e doar despre asta: „Line-up-ul e făcut în așa fel încât să atragă un public cât mai diversificat. Încercăm să fie cât mai balansat. Publicul de jazz e a treia componentă din strategia noastră de a atrage oameni la festival. În prima categorie sunt cei care nu ascultă, care s-au oprit să asculte câteva piese, ei nu au venit de fapt la festival, erau în trecere. Apoi vrem să atragem public de toate vârstele, de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă. Festivalul nu e exclusiv de jazz, nu încercăm să mergem într-o comunicare clasică de festival de jazz.”

Răspunsul pozitiv nu vine doar din partea publicului. Festivalul mobilizează întreg orașul. Am văzut multe cafenele pe post de ambasadori, chiar și bere și vin personalizate cu logo-ul JAZZx. Te plimbi prin centrul Timișoarei și poți să vezi că e mai mult decât un eveniment de jazz, e ceva ce adună împreună mai mulți producători și parteneri locali.

Această camaraderie face parte din strategia festivalului: „Am început acum trei ani să promovăm un tagline: „We Jazz Together”, încercând să poziționăm evenimentul ca fiind unul al comunității, al orașului. Am mers mult și spre zona de HORECA din oraș, încercând să facem parteneriate să dezvoltăm proiecte care pot fi mutual benefice. Noi ne dorim ca toată zona centrală să vibreze o dată cu festivalul. E foarte frumos faptul că atât de multe organizații din Timișoara vor să se alăture inițiativei.”

Ubicuitatea JAZZx nu înseamnă că aici începe și se sfârșește scena locală de jazz, nici pe departe. Nu putem vorbi despre jazz și Timișoara fără să menționăm Gărâna Jazz Festival. După cum a spus-o și Norbert: „Fără Gărâna, scena națională de jazz probabil ar fi total diferită. Nu s-ar fi dezvoltat atât de mult. E festivalul care a ținut stindardul foarte mulți ani.”

Pentru a înțelege mai bine scena de jazz timișoreană l-am sunat pe Marius Giura, omul care a făcut din Gărâna Jazz Festival un eveniment de renume internațional.

„În perioada interbelică se cânta jazz cam în toate localurile din Timișoara în care existau orchestre. Era un fenomen dezvoltat peste tot, în restaurante și în localuri mai mici, erau foarte mulți muzicieni.” – Marius Giura, Gărâna Jazz Festival.

Gărâna Jazz Festival: Etalonul evenimentelor de profil din România

Înainte să vorbim despre influența festivalului asupra orașului și scenei culturale naționale, l-am rugat pe Marius Giura să-mi povestească despre istoria jazz-ului în Timișoara și de ce a prins atât de bine în capitala Banatului. Mi-a înșiruit o listă de artiști din trecutul nu foarte îndepărtat cu impact în jazz-ul românesc: „Să nu uităm că de aici a plecat Richard Oschanitzky, numele de referință al jazz-ului românesc. Tot de aici a plecat Peter Wertheimer, un saxofonist despre care Joe Lovano spunea că a fost principalul lui dascăl în abordarea unor tehnici inovatoare care-i aparțin. Au mai fost mari muzicieni români de jazz, Eugen Gondi, Puba Hromadka, Miși Farcaș și mai sunt alții plecați din țară.”

În ceea ce privește istoria lui personală cu jazz-ul, totul a început în liceu, când asculta prog-rock, iar de la genul respectiv până la jazz „nu e decât un pas”. Nu a fost foarte greu să facă rost de materiale de audiție, în primul rând datorită proximității cu fosta Iugoslavie dar și pentru că muzica instrumentală nu era pe radarul propagandiștilor comuniști: „Exista o piață neagră destul de dezvoltată, studenți greci care aduceau muzică, erau și cei care aveau rude în străinătate și primeau discuri. Să nu uităm totuși că în vremea aia Radio România avea emisiuni foarte serioase de jazz, majoritatea îi aparțin lui Florin Ungur care a făcut școală în țara asta cu emisiunile lui. Pe de altă parte au fost și câteva discuri românești care au apărut, legal, pentru că nu era nimic compromițător într-o muzică instrumentală.”

Lecțiile învățate de la Florin Ungur le-a aplicat în perioada când conducea Radio Analog, unde a promovat jazz-ul prin mai multe emisiuni. Tot pe atunci a apărut și Gărâna Jazz Festival, care nu are loc la Timișoara, nici măcar în județul Timiș, ci în Caraș-Severin, dar e un produs timișorean.

Nu a fondat evenimentul, dar a fost implicat în organizare încă de la bun început. L-a ajutat pe Liviu Butoi, fondatorul Gărâna, cu informații, relații personale, probleme financiare. Marius a reușit să obțină niște bani pentru prima și a doua ediție prin departamentul de publicitate a rețelei Analog.

Când Liviu Butoiu nu a mai vrut să organizeze festivalul, pentru că voia să cânte, Marius Giura a preluat responsabilitățile: „Era păcat de idee și m-a tentat să-l duc mai departe”. Așa a ajuns să organizeze Gărâna de la ediția a patra până în 2024. Printre primele schimbări implementate a fost și o promovare mai agresivă: „M-am gândit că un festival cum e Gărâna, care e puțin departe de lumea dezlănțuită, departe și de Reșița, darămite de Timișoara, de București nu mai spun, trebuia să găsesc o modalitate de a strânge public care el să se poată susține cumva.”

Pentru a realiza asta a apelat la un artist uriaș la vremea respectivă. Era convins că dacă vine un nume mare vor fi și suficienți participanți la eveniment. L-a adus pe Eberhard Weber, în opinia lui Marius „cel mai mare bassist din toate timpurile.” Strategia a dat roade, publicul a fost atât de numeros încât au fost nevoiți să multe festivalul la Poiana Lupului, unde are loc și azi. Cea mai de succes ediție a fost cea din 2008, când au vândut bilete din ambele capete ale unei cozi ce se întindea de la Poiana Lupului până la intrarea în sat.

De-a lungul anilor, Gărâna a ajuns o afacere de familie, deși lui Marius nu-i place această formulare: „Nu e o afacere, e un rod al pasiunii mele care din fericire a fost transferat și copiilor mei.”

Pe lângă Marius, din familia Giura mai găsim și un trio format din copii săi în organizare: Cristina Giura (logistică), Caius (presă, acreditări, PR) și Simona Giura, care începând de anul viitor va ocupa poziția de director al festivalului: „Tata nu se va retrage, vom face în continuare echipă împreună cu restul familie. Dar este normal să preluam noi, cei mai tineri partea de management, partea grea care vine cu mult stres, deplasări și extrem de multe situații neprevăzute. Tata trebuie să se bucure de partea artistică, de „România lui mică” de la Gărâna, unde se simte ca acasă, și să supravegheze daca eu, Cristina și Caius, facem ce trebuie.”

De-a lungul anilor, Simona a învățat multe de la tatăl ei, ceea ce a pregătit-o pentru responsabilitatea de a duce mai departe un festival de calibrul Gărâna: „Cred că ultima lecție a fost să înțeleg că e nevoie de un echilibru între artiștii pentru care cumpără lumea bilet și cei necunoscuți care vor surprinde. Recunosc că mă sperie următoarea perioadă, și nu din prisma „noului job”. Îmi e frică de schimbările climatice și cum afectează industria în care lucrez. Sper să nu avem parte de extremele din ultimii doi ani în viitorul apropiat.”

Evenimentele cu intrare gratuită, lipsa unui club dedicat și provocările scenei de jazz

Am vrut și eu să învăț mai multe de la Marius Giura, în special ce părere are despre evenimentele cu intrare gratuită, dacă ajută sau dăunează piața: „Dăunează pe partea de plătitori de bilete, scade interesul pentru evenimentele într-adevăr serioase. Care în mod normal trebuie plătite. Poate că primăriile organizează și la New York un concert de Revelion, e posibil, nu știu, nu am fost acolo, dar evenimente gratuite câte sunt în România, nu cred că există altundeva în lume.”

l-am întrebat și de JAZZx, dacă într-adevăr convertește publicul în fani de jazz și se trezește la porțile Gărânei cu neofiți: „Mi-e greu să cred asta. În primul rând eu nu cred că JAZZx e cel mai bun exemplu. Acolo vine tineret care se simte bine, îi place ce aude și pleacă acasă cu gândul că „vai, ce mișto a fost la jazz”. Dar acolo nu este jazz. Acolo e o replică a festivalului Plai. Sunt și câteva nume din jazz-ul mare la fiecare ediție, dar nu mai mult de una-două. De aici există și confuzia creată că acolo se cântă jazz și că ăsta e jazz-ul. Dacă lucrurile ar fi mers așa cum m-ați întrebat, publicul ăla ar fi venit și la Gărâna.”

Nu e foarte optimist nici în ceea ce privește scena timișoreană, care, după părerea lui, și-a atins apogeul: „Nu prea mai există aceeași apetență spre jazz care exista în urmă cu 20-30 de ani, când clubul „Pod 16” făcea săli pline în fiecare săptămână. Artiști au apărut cam în perioada în care a funcționat facultatea de jazz de la Tibiscus, care a funcționat cam patru ani, după care o minte foarte lucidă a decis să o închidă, nimeni nu-și explică de ce. Cam de atunci numărul muzicienilor de jazz a scăzut considerabil. În momentul de față ne putem lăuda cu două formații tinere de jazz, unii sunt JazzyBit, alții sunt Nonconformist Anthology și trupa de fusion VanDerCris care e formată din muzicieni valoroși, în momentul de față sunt cam cei mai buni din țară.”

Norbert Tako are o perspectivă mai optimistă dar și pragmatică: „Nu simt lipsa unui club de jazz, îl văd un pic îmbătrânit ca concept. Simt lipsa spațiilor care să găzduiască live act-uri mai mici. Cluburile au puține concerte live. Se deschid constant spații, e o efervescență, dar lipsesc concertele. Și muzicienii trebuie să fie dispuși să iasă, să se întâlnească cu publicul în spații mai restrânse pe onorarii mai mici decât la un concert în adevăratul sens al cuvântului. Adică să mergi să cânți într-un bar în care intră 50 de oameni, oricum ai face-o, nu poți să pui bilete foarte scumpe. E ceva la care atât muzicienii cât și organizatorii ar trebui să lucreze împreună.”

Sună acceptabil, de aceea am apelat și la muzicieni locali, să înțeleg perspectiva lor. Am început cu Mihai Moldoveanu de la JazzyBIT, trupa lăudată de domnul Giura.

JazzyBIT și moștenirea Universității „Tibiscus”

„Eu văd JazzyBIT ca o trupă de jazz deschisă și publicului larg. Auzim foarte des feedback de genul „eu nu ascult jazz, dar de voi mi-a plăcut tare mult” sau „nu credeam că jazz-ul poate fi așa de dansant”. Îmi place că putem dărâma niște stereotipuri și mă bucur că ajutăm oamenii să descopere o muzică pe care încă nu o cunosc.” – Mihai Moldoveanu, JazzyBIT

Mihai Moldoveanu a început să cânte la bass în liceu, dar a descoperit jazz-ul în perioada studenției, la Timișoara. A mers la concertele studenților modului de jazz al Universității „Tibiscus”, mânat de o curiozitate față de acest gen „intangibil”. Fascinația lui față de jazz a continuat și a început să organizeze și concerte de jazz cu prietenii. Printre cei care au cântat cu el se numără Dan Mitrofan, Sebastian Spanache, Tavi Scurtu, Toni Kuhn, Edi Neumann sau Sașa Bota, muzicieni care au ajutat la dezvoltarea scenei locale.

L-a cunoscut pe Teodor Pop într-un proiect muzical de „big band”. S-au înțeles bine și l-a invitat să cânte într-o trupă nouă, care s-a transformat ulterior în JazzyBIT. Un fost membru din trupă l-a recomandat pe Szabo Csonogor-Zsolt și din 2012 trio-ul a rămas neschimbat. JazzyBIT e o trupă specială pentru Mihai, care nu agreează termenul de „proiect muzical”, e de părere că are o semnificație temporară, iar JazzyBIT e ceva mai definitiv și loial: „de când cântăm cu JazzyBIT, nu m-am implicat în alte proiecte de jazz, poate doar ocazional, pentru o perioadă foarte scurtă. Am ales să construim și să creștem JazzyBIT și mi-am îndreptat energia în această direcție.”

Acest devotament a dat roade, JazzyBIT e una dintre cele mai respectate și ascultate trupe de jazz din România, lăudată nu doar de Marius Giura ci și de toți specialiștii. Și Mihai are cuvinte de laudă pentru cel care a condus festivalul Gărâna. Din punctul lui de vedere, festivalurile mari ca JAZZx și Gărâna au contribuit considerabil la dezvoltarea scenei de jazz, alături de modulul de jazz de la Tibiscus și clubul Pod 16, două instituții de cultură care au dispărut din păcate.

Mihai e de părere că Timișoara este cu siguranță un oraș de viitor pentru un tânăr muzician de jazz: „Se oferă tot mai multe oportunități specifice jazz-ului. Până la urmă și simpla apropiere de două din cele mai importante festivaluri de jazz din România poate fi o bună inspirație pentru tânărul muzician de jazz din Timișoara. Ar trebui să existe o regularitate în evenimentele de jazz, să știu că în fiecare miercuri pot să merg la un concert de jazz. În prezent, cu excepția festivalurilor, evenimentele de jazz sunt destul de sporadice și multe au loc în perioada verii.” Nu crede că e nevoie de un club dedicat de jazz, știe că ar fi greu de susținut o astfel de afacere, dar niște jam session-uri nu ar strica.

În ceea ce privește evenimentele gratuite, Mihai nu are nici o problemă cu asta, cât timp se alternează cu cele cu bilet de intrare: „Mi se pare corect ca un festival finanțat din bani publici să aibă un rol de educație, menit să formeze public nou – până la urmă el tehnic se plătește din banii tuturor timișorenilor. Și e un prilej bun de descoperire, de conștientizare că jazz-ul nu e doar pentru o audiență selectă sau pentru muzicieni. Să nu uităm și că JazzX are un spectru destul de larg de jazz, ceea ce contribuie cu atât mai mult la formarea de public.”

Din Timișoara în Londra și înapoi pe scena de la JAZZx

„Abia când am plecat din Timișoara și am fost obligată să mă definesc prin ceea ce am eu diferit față de ceilalți, am înțeles că, din poveștile și cântecele alor mei, ale bunicii mele, ale mamei bunicii mele, ale tuturor străbunelor mele, îmi pot construi propria poveste și propriile cântece – pot ieși din mulțime ca o voce originală, autentică.” – Tereza Catarov

Tereza Catarov are o poveste diferită. Ea s-a mutat din Timișoara în Londra, unde și-a aprofundat studiile, dar revine periodic în orașul natal. Anul acesta a cântat pe scena principală de la JAZZx. A început să studieze pianul la vârsta de patru ani, dar traiectoria ei muzicală s-a schimbat când mama ei a venit acasă cu un disc de la Ella Fitzgerald. A fost fascinată de felul în care improviza vocal, libertatea de exprimare și autenticitatea din vocea ei. Dar în casa ei nu se asculta doar jazz, era un amalgam de genuri, de la blues, soul, world, rock, folk, chiar și manele și muzică lăutărească. Așa a învățat să accepte diversitatea, să găsească muzică bună indiferent de mediul cultural în care apare.

A studiat și muzica clasică, compozitori precum Giovanni Pierluigi da Palestrina, George Gershwin sau Bela Bartok, de la care a învățat că e important să-și găsească propria voce. După studiile de pian clasic la Liceul „Ion Vidu” din Timișoara a urmat secția de compoziție jazz la Universitatea Națională de Muzică din București.  În al treilea an de facultate a obținut o bursă Erasmus în Groningen, la Prince Claus Conservatory, după care s-a mutat în Olanda unde și-a finalizat studiile de licență. A studiat masterul în jazz la Guildhall School of Music and Drama, în Londra, unde locuiește și în prezent.

Când am întrebat-o de ce a ales Londra mi-a răspuns că „e o scenă în care se întâmplă mereu ceva genial”, pe lângă faptul că i-a fost mai ușor să se integreze în scena de jazz printr-o școală de profil. Majoritatea profesorilor, chiar și unii dintre colegii ei, erau muzicieni pe care îi ascultase deja pe marile scene de jazz.

Tereza a rămas în contact cu scena locală și cred că toți cei implicați ar trebui să pună umărul la treabă: „Viitorul orașului ține și de noi. Suntem în fond modele pentru cei care vin acum spre muzică. Timișoara e, pentru mine, o primă treaptă. E orașul inițierii. În Timișoara am avut șansa să studiez, în afara orelor de la liceu, cu muzicieni fenomenali, precum Toni Kuhn. Aici am ascultat mari artiști ai jazzului – la festivaluri ca JAZZx sau Gărâna Jazz. I-am ascultat pe Chick Corea, Al Jarreau, Jazzmeia Horn și John Scofield la mine acasă. Din fericire, publicul orașului are deschidere spre jazz, dar deschiderea unei linii pedagogice instituționalizate în această direcție, este ceva diferit.”

Problema esențială are legătură cu birocrația din sistemul de învățământ, rigiditatea celor din conducere, faptul că nu se investește într-un program de jazz. Cu toate astea însă, Tereza e mulțumită de evenimente precum JAZZx, care organizează workshop-uri și școli de vară care-i expun pe tineri la acest gen de muzică și de sprijinul din partea publicului: „Eu cred foarte tare în publicul de jazz din Timișoara. Sunt fericită să văd câtă lume se adună la festivalurile de jazz din oraș. Cred că publicul, care are acum acces la cele mai tari scene de jazz ale lumii prin intermediul internetului, e educat deja și își dorește să audă și live muzică de calitate.”

Dacă mediul academic nu răspunde chemării generației viitoare, atunci o fac tot cei care au ajuns la jazz din pasiune:

„Sunt putini organizatori cu un public așa specia. E ca o relație care rezistă și e gata să încerce oricând lucruri noi. De asta ne bucurăm, de faptul că sunt deschiși să asculte proiecte noi, multe nu ușor de digerat și au încredere în noi, având în fiecare an surpriza să descopere artiști noi, proiecte sau formule inedite.” – Simona Giura, Gărâna Jazz Festival

Și mai multe programe de showcase și educație pentru muzicienii de jazz

În cazul celor de la JAZZx, programul „Strada Fără Nume”, numit așa după o stradă din centrul Timișoarei și dedicat artiștilor de spoken word, a dat startul unor proiecte satelit. Strada Fără Nume „Școala de Vară de Jazz” e un curs deschis pentru 30 de muzicieni din toată țara care le oferă oportunitatea de a studia alături de unii dintre cei mai buni educatori din Marea Britanie.

În plus, au loc și o serie de masterclass-uri cu artiștii care au cântat la JAZZx. Anul acesta, spre exemplu, tinerii muzicieni au avut de învățat de la Mononeon, care a făcut primul său masterclass, Roberto Fonseca și Matteo Mancuso. Tutorii vorbesc despre diferite instrumente, oferă lecții despre compoziție sau aranjament. Orice muzician se poate înscrie și selecția se face împreună cu tutorii. În limita spațiilor disponibile, există un număr de locuri pentru publicul general.

Începând de anul viitor vor debuta și o scenă nouă de showcase. Norbert mi-a spus că va fi un call deschis și cea mai bună trupă va cânta și pe scena principală JAZZx.

În ceea ce privește Gărâna, în 2016 au inaugurat scena de la Biserica Catolică din satul Văilug, menită să promoveze proiectele românești și artiștii tineri. În fiecare an, cei de la Gărâna invită alți organizatori de evenimente din Europa și presa internațională de specialitate să asculte aceste proiecte. Simona mi-a explicat și diferența de mentalitate prezentă la noile trupe: „Recunosc că în primii ani nu vedeam rezultate, majoritatea proiectelor dispărând după câteva luni. Din fericire în ultimii ani am văzut artiști cu alt vibe, artiști care vor să facă asta la un alt nivel.”

Pe lângă scena dedicată de la Văliug, Gărâna pregătește și un nou program dedicat tinerilor. Proiectul e încă în faza incipientă dar Simona mi-a oferit câteva detalii: „Ne dorim asta de mulți ani și lucrăm la asta. Speram ca în 2025 să avem primii rezidenți la Gărâna. Programul are focus pe partea artistică dar și de management, lucru care este total inexistent în facultățile de profil din Romania. Sperăm să ajutăm prin asta generațiile tinere. Proiectul era destinat inițial artiștilor din Timișoara dar în ultima perioadă am decis că îl vom extinde pentru toată țara.”

Cel mai bun material de jazz din istoria Timișoarei

Timișoara e un oraș de jazz. Sunt multe lucruri de îmbunătățit dar există deschidere din partea organizatorilor, artiștilor și publicului. Fie că e vorba de un eveniment cu intrare liberă sau nu, jazz pentru puriști sau curioși, în Timișoara se ascultă și se produce muzică bună.

În spiritul acestei concluzii, l-am rugat pe Marius Giura, în încheiere, să-mi facă o recomandare de audiție, cel mai bun material de jazz înregistrat vreodată de un artist din Timișoara. Ceva pentru cei cărora le place jazz-ul, cu sau fără variațiuni, cu sau fără bilet de intrare:

„E discul „Spirale”, al grupului lui Paul Weiner, reeditat de curând în Portugalia, ediția inițială a apărut în 1976. Este primul disc de jazz fusion apărut în România. Paul Weiner a adus un element nou în discursul lui pianistic, tendința lui spre jazz rock și spre muzică experimentală, fără a-și pierde din melodicitate. Asta a fost un element major în opțiunea mea personală. Dar e un disc și renumit și foarte căutat.

Pe lângă ăsta e discul grupului Postscriptum, din 1981, un supergrup la vremea respectivă. Este cel mai bun disc de jazz rock scos în România. Într-o componență absolut grozavă, cu Toni Kuhn, Mircea Markovici, Doru Preotesei și Miși Farcaș.”

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.