Cum arăta Soarele la „naștere”? Imaginea unei protostele, capturată de Telescopul Spațial James Webb, ar putea răspunde acestei întrebări

Deși, pentru moment, nu putem ști cum arăta Soarele în urmă cu 4.6 miliarde de ani, când a apărut, Telescopul Spațial James Webb (JWST) al NASA a reușit să captureze o imagine care ne poate oferi, măcar, un indiciu, arată BBC.

Spre centrul obiectului surprins de telescop, numit HH212, se află o stea care se naște și care probabil nu are mai mult de 50.000 de ani.

Scena ar fi arătat cam la fel când Soarele nostru avea o vârstă similară.

De fapt, nu se poate vedea strălucirea protostelei în sine, deoarece aceasta este ascunsă într-un disc dens de gaz și praf care se rotește.

Tot ceea ce se vede sunt jeturile de culoare roșu spre roz pe care le împrăștie în direcții polar opuse.

HH212 se află în Orion, aproape de cele trei stele strălucitoare care alcătuiesc „centura” vânătorului mitic care dă numele constelației. Distanța față de Pământ este de aproximativ 1.300 de ani-lumină.

Fizica sugerează că aceste ieșiri spectaculoase de gaz sunt mijloacele prin care steaua în formare își reglează nașterea.

„Pe măsură ce bila de gaz din centru se compactează, se rotește. Dar dacă se rotește prea repede, se va destrăma, așa că ceva trebuie să elimine impulsul unghiular”, a explicat profesorul Mark McCaughrean, consilierul științific principal al Agenției Spațiale Europene.

„Credem că este vorba de jeturi și de fluxuri. Credem că, pe măsură ce tot materialul se micșorează, câmpurile magnetice sunt trase împreună și apoi o parte din materialul care intră prin disc este capturat de câmpurile magnetice și este aruncat afară prin poli. Acesta este motivul pentru care numim aceste structuri bipolare”, a declarat el pentru BBC News.

Culoarea roz-roșiatică indică prezența hidrogenului molecular. Este vorba de doi atomi de hidrogen legați între ei, la fel ca „HH” din numele protostelei – totuși, prima parte a numelui este de fapt o abreviere a numelor lui George Herbig și Guillermo Haro, doi pionieri ai cercetării spațiale care au cercetat asemenea protostele în anii 40 și 50.

Undele de șoc se deplasează prin fluxuri, energizându-le și făcându-le să strălucească puternic în această imagine captură de telescop, care a fost captată cu precădere la lungimea de undă în infraroșu de 2,12 microni, de unde și a doua parte a numele protostelei.

• Imaginea și analiza ei completă, pe BBC.