G4Media.ro

Cum arată traseul bulgarilor care se pregătesc de a treia expediție în…

sursa foto: Unsplash/ Suzan Kiršić

Cum arată traseul bulgarilor care se pregătesc de a treia expediție în Antarctica / În călătoria polară vor participa și ornitologi

Pentru prima dată, vor participa şi ornitologi la cea de-a treia expediţie polară către Antarctica a vasului de cercetare bulgar Sv. Sv. Kiril i Metodii (RSV 421), care va ridica ancora pe 7 noiembrie din Varna, a declarat marţi pentru BTA căpitanul vasului, Radko Muevsk, citat de Agerpres.ro.

Muevsk a precizat că ruta vasului va fi aproape identică cu precedentele două expediţii, care au durat circa 50 de zile şi au trecut prin strâmtorile Bosfor şi Dardanelle, Marea Egee şi Mediterană, până în portul spaniol Cartagena. Acolo, internii pe termen scurt de la Academia Navală Nikola Vapţarov vor debarca şi vor reveni în Bulgaria.

După ce va alimenta şi va urca încărcătura la bord, vasul va continua să navigheze de-a lungul oceanului până în următorul port, Mar del Plata, în Argentina, drum care va dura circa 25 de zile. De aici, vasul de cercetare îşi va continua expediţia către cel mai sudic oraş al planetei, Ushuaia, unde un grup de lucrători logistici şi ştiinţifici vor urca la bord.

Muevski a mai spus că, dacă planificarea se face corespunzător, iar vremea este favorabilă, strâmtoarea Drake ar putea fi traversată în 3-4 zile, după care Sv. Sv. Kiril i Metodii va ajunge la baza bulgară de pe insula Livingston. Conform planului, echipajul, format din 31 de bărbaţi şi trei femei, va sta acolo pentru 45 de zile şi va sărbători trecerea în anul 2025 la bază, înainte să demareze călătoria de întoarcere după mijlocul lunii februarie, urmând să revină la Varna în aprilie 2025.

”În călătoria de întoarcere vom avea din nou sarcini logistice dificile, iar echipamentul necesar pentru noul laborator al oamenilor de ştiinţă bulgari este deja la bord”, a menţionat Muevski. Vasul bulgar va transporta de asemenea o încărcătură pentru programul antarctic spaniol, care trebuie descărcat pe insula Deception. Căpitanul a adăugat că una dintre sarcini include să ajungă la insula Snow, unde trebuie plasat echipamentul pentru măsurarea activităţii seismice, precum şi o staţie hidrometeorologică. Este un proiect comun între Institutul antarctic bulgar şi oameni de ştiinţă din Emiratele Arabe Unite, a spus el.

”Dacă timpul va permite, în această expediţie plănuim să ajungem şi în insula Smith pentru a preleva mostre”, a spus Muevski. El a precizat că această insulă e acoperită de un gheţar şi este destul de abruptă, aşa că sunt puţine locuri unde se poate acosta. ”Va trebui să explorăm zona mai întâi”, a subliniat căpitanul, adăugând că printre sarcinile marinarilor se va afla şi cartografierea terenului local subacvatic. În acest scop, Institutul de arheologie subacvatică va furniza de asemenea echipament. Informaţiile despre relieful subacvatic vor fi utile atât pentru navigaţie, cât şi pentru implementarea proiectelor ştiinţifice, a subliniat Muevski.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează