Cum arată viața în Israel la un an de la masacrul din 7 octombrie

A trecut un an de la acea dimineață, când, la toate televiziunile din lume imaginile cu teroriști care trăgeau fără discernământ asupra civililor care mergeau pe stradă păreau să vină dintr-un oraș arab atacat de ISIS, potrivit Rador Radio România.

Un prim moment de confuzie, apoi televizorul a arătat coordonatele şi s-a aflat că locul era Sderot, un oraș israelian de lângă granița cu Gaza, locuit în mare parte de evrei originari din Maroc, România, Rusia, Kurdistan.

Era 7 octombrie, sfârșitul sărbătorii Simhat Torah și ziua de odihnă de Sabat.Dar şi cea de-a cincizecea aniversare a războiului de Yom Kippur.

Cei care ucideau oamenii erau fundamentaliștii Hamas împreună cu alte grupuri jihadiste din Fâșia Gaza. Anul acesta, data va coincide cu Tishrei 22 din calendarul evreiesc. Între timp, au trecut 12 luni în care, pe lângă Israel, și restul lumii a văzut lucruri pe care nu şi le-ar fi putut imagina. Israelienii s-au prăbușit, în ciuda rezistenței lor legendare. Ministerul Sănătăţii a fost nevoit să majoreze bugetul pentru îngrijiri psihiatrice şi acordarea de asistenţă populaţiei aflate în stare de şoc. În țară nu a existat niciodată un consum de medicamente psihotrope atât de mare precum cel din ultimul an.

Economia este în roșu, turismul nu mai există, tinerii sunt în batalioanele care luptă în Gaza și la granița cu Libanul, iar bărbaţii de peste treizci de ani au fost rechemați şi ei. Mulți rezidenți, mii, au părăsit statul evreiesc, alegând să se întoarcă să locuiască în Europa, în țările în care au cetăţenie. Mulți alții se gândesc s-o facă. Însă cei mai mulți nu ar ști unde să meargă, mai ales cei nouă sute de mii, cu copiii, nepoții și strănepoții lor, care au ajuns în Israel după 1948, după ce au fost expulzați din țările arabe și din Iran. Acum, că se apropie momentul ceremoniilor de comemorare a victimelor zilei de 7 octombrie, în Israel, pe zi ce trece atmosfera pare să fie din ce în ce mai sumbră, chiar și în orașul care nu doarme niciodată, în Miami-ul de la Marea Mediterană: Tel Aviv-ul își continuă petrecerile pe plajă, cu băutură și jointuri la malul mării, însă toate acestea par a fi mai mult o formă de rezistență necesară, decât spontană. Cum se vorbeşte individual cu cineva, indiferent de vârstă, iese la iveală criza unei întregi populații. În acea dimineață, sirenele raidului aerian au început să sune în jurul orei 6.30.

Rachetele au pornit din Gaza spre sudul Israelului. Aproape simultan, mii de milițieni fundamentaliști din Hamas, Jihadul Islamic și civili palestinieni au tăbărât asupra Israelului cu mașini, motociclete, dube, camionete și parapante, urlând la fiecare pas Allahu akbar şi doborând cu grenade și RPG-uri gardul super-tehnologic plasat de Israel la graniță. Șase mii de persoane, nu trei mii, așa cum credeau serviciile de informații până luna trecută, au năvălit asupra kibutzurilor și așezărilor din sud, unele la doar câteva sute de metri de granița cu Fâșia. O armată de fundamentaliști cu un uriaș arsenal de arme.

Reporterii palestinieni pe care Hamas i-a adus cu ei au filmat capturarea bazelor militare, atacurile și goana către teritoriul inamic. Cei mai experimentați teroriști au documentat fiecare acțiune în direct cu camere Go-Pro, ceilalți cu telefoane mobile şi fiecare masacru a fost postat imediat pentru ca lumea să-l vadă. Israelul s-a prăbușit în haos. Armata, poliția, personalul de securitate nu au ajuns la locurile agresate decât după câteva ore, sau chiar zile în unele zone. Până și astăzi, motivul lipsei de coordonare imediată a răspunsului la atac rămâne neclar. Milițienii au avut timp berechet pentru a duce la ”bun” sfârşit măcelul plănuit de ani de zile de Yahya Sinwar și Mohammed Deif. S-au servit cu mâncare din frigiderele victimelor, le-au folosit toaletele, au violat tinere și fete, ucigându-le apoi cu o lovitură la ceafă. Au împușcat bătrâni, au ucis tați și mame în fața copiilor, bunici în fața nepoților lor, au sacrificat bebeluși în pătuțurile în care dormeau, așa cum au putut vedea şi reporterii agenţiei ANSA într-unul dintre video-urile prezentate unor jurnaliști europeni de autoritățile israeliene. .

Armata, pierzându-şi prestigiul și eșuând în mandatul său de a-i proteja pe israelieni (împreună cu serviciile de informații, poliția și guvernul), într-un final, după o zi întreagă, a ajuns la niște kibutz-uri. Unde au mai găsit câţiva locuitori salvați în mod miraculos, în ciuda bombelor care căzuseră pe casele lor și a sutelor de grenade lansate împtriva ferestrelor și pereților, care au rămas îngropați timp de 72 de ore în interiorul unui adăpost blindat, săpând o groapă în subteran și respirând printr-un pai, înainte ca militarii să reușească să-i omoare pe milițieni. La festivalul de muzică Nova, în pădurea de eucalipt de lângă kibutz-ul Beeri, au fost masacrați peste 350 de tineri. Primii salvatori au găsit mormane de cadavre, femei violate și apoi arse, sau desfigurate şi lăsate cu picioarele deschise. În acea zi de sâmbătă, 7 octombrie 2023 şi-au pierdut viaţa 1.200 de civili și soldați şi au fost luaţi 250 de ostatici, din care 96 continuă să fie undeva în Fâșie.

Sursa: ANSA / Rador Radio România / Traducerea: Cătălina Păunel