G4Media.ro

Cum au ajuns să prolifereze site-urile care propagă teoriile false privind coronavirusul:…

Cum au ajuns să prolifereze site-urile care propagă teoriile false privind coronavirusul: guvernul nu mai are instrumentul prin care putea suspenda publicațiile fake-news

Sute de site-uri și de grupuri de discuții de pe rețelele sociale promovează teorii ale conspirației care neagă existența sau gravitatea pandemiei de coronavirus și instigă la nerespectarea măsurile de protecție, precum purtarea măștii sau distanțarea socială.

Dacă la începutul pandemiei autoritățile au putut lua măsura controversată a suspendării unor asemenea site-uri specializate în publicarea de știri false, această opțiune a dispărut complet după încetarea stării de urgență.

Decretul prezidențial pentru instaurarea stării de urgență prevedea, la articolul 54, că ”Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire”.

Pe baza argumentelor oferite de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), din subordinea Ministerului de Interne, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a emis pe durata stării de urgență mai multe decizii care reglementează accesul la site-uri care ar distribui informații nereale.

În vizor au fost luate 16 domenii și subdomenii de internet, printre care stiridemoment.ro, ortodoxinfo.ro, romania-veche.ro sau bpnews.ro.

Odată cu ieșirea din starea de urgență și intrarea în starea de alertă însă, închiderea site-urilor acuzate că publică informații false a devenit imposibilă. Legea care dă liniile directoare pentru acțiunea autorităților în starea de alertă, legea 55/2020, nu are nici o provedere legată de sancționarea editorilor de presă care publică informații false sau manipulatoare despre pandemia de Covid-19.

Sociologul Dan Petre a explicat într-un interviu pentru G4Media.ro care sunt principalele cauze care au dus la proliferarea teoriilor conspirației în România:

– Ideea că pandemia de coronavirus este o invenție și că măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 este generate în primul rând de polarizarea accentuată – aproape de nivelul de rupere a coeziunii sociale – în care este România.

– Situația medicală nu a depășit un prag critic de amploare care să genereze reacție emoțională intensă; modelul de comunicare centralizat, autoritar folosit de către autorități, care a dus la erodarea încrederii populației; reducerea disonanței cognitive, respectiv nevoia oamenilor de a-și alinia cât de mult cu putință ceea ce gândesc, ceea ce simt și ceea ce fac.

– Sunt trei principale idei conspiraționiste, dintre care cea mai răspândită este cea că guvernul român amplifică deliberat și fără fundament numărul îmbolnăvirilor pentru a prelungi starea de urgență, care le permite să aloce bani pentru firmele de casă și apropiații politici.

– Neîncrederea în sistem și nevoia de a depăși incertitudinea și teama vor fi amplificate și exploatate politic, dar nu pare să existe suficient interes pentru acest subiect la un număr suficient de mare de persoane pentru a constitui o masă critică relevantă

Foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Bravo G4media. Meritati premiul pentru ipocrizie pura!!!! Cateva articole mai jos criticati cenzura impusa de extrema stanga in SUA, iar in acest articol deplangeti faptul ca guvernul nu mai poate cenzura site-urile odata iesiti din starea de urgenta. Ce mai!!!! Parfum.

  2. Guvernul ar trebui sa tina cont de prevederile art.20 din Constitutia Romaniei si art 19 par.3 din
    Pactul cu Privire la Drepturile Civile si Politice referitor la „libertatea de exprimare „,prin lege, limitand nesimtirea ,indisciplina si reaua credinta a multor romani agramati dar cu ifose.
    Avocatul Poporului si CCR au recunoscut existenta pandemiei cu coronavirus dar la salariile pe care le au n-au niciun interes sa fie „patrunsi ” de o constiinta civica!

  3. @g4media – „Sute de site-uri și de grupuri de discuții de pe rețelele sociale promovează teorii ale conspirației care neagă existența sau gravitatea pandemiei de coronavirus și instigă la nerespectarea măsurile de protecție, precum purtarea măștii sau distanțarea socială.”

    În primul rând ca la noi nici nu a fost declarată oficial starea de epidemie, pentru că nu se întrunesc parametri necesari.

    În al doilea rând, nimeni nu contestă că există un virus ce provoacă eventual o gripă mai severă la cei cu probleme de sănătate în antecedente.

    Ce se contestă este exagerarea „pandemiei”, presupun interesată, exagerare care a generat măsuri cu consecințe nefaste incalculabile pe toate planurile.

  4. Fake news-urile prolifereaza la o populatie NEEDUCATA, usor de prostit!
    Oamenii INFORMATI si cu un anumit NIVEL de EDUCATIE nu pot fi manipulati cu astfel de prostii!
    La cata populatie NEEDUCATA are Romania, eu cred ca nici nu sunt multi cei care pun botul la astfel de dezinformari, doar ca sunt foarte ACTIVI cei putini cu asemenea ocupatii, precum cei aproximativ 200 de protestatari prezenti aseara la protestul din fata Guvernului!
    Ati vazut ce fauna pestrita de ametiti si aiuriti bantuia pe-acolo, ma intreb ce OCUPATII si ce NIVEL de Educatie au!!!
    ZERO!
    Uite ce spunea zilele trecute Rectorul de la Babes Bolyai din Cluj Napopca, psihologul Daniel David, despre dezinformarea si Fake-news-urile despre COVID 19!!
    El vorbește și despre principalele 3 cauze ale DEZINFORMARII – neîncrederea oamenilor unii în ceilalți și în instituții, alfabetizarea stiințifică scăzută și analfabetismul funcțional.
    https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24164467-care-este-efectul-psihologic-pandemiei-coronavirus-cum-putea-arata-normalitatea-post-covid-intalnire-online-deladistanta-psihologul-daniel-david-vineri-ora-14-00.htm

    Stam chiar foarte bine, Doamne fereste sa iasa in strada TOTI analfabetii!!

  5. Sa fim seriosi.
    Foarte putini romani protesteaza public sau sustin teoriile conspirationiste, doar pt ca asemenea stiri apar pe niste pagini obscure de internet.
    Cei care protesteaza sau imbratiseaza teoriile conspirationiste o fac pt ca asa li se dicteaza de la „centrele de informare”
    Centre care pot fi dirijate direct de PSD, sau pe ocolite de catre mafiile afaceriste sau ideologii de la Kremlin.
    Multi o fac doar pt a se da in stamba si pt a atrage atentia publica (actori ratati, mini-VIP-uri. jurnalisti de mana a 7-a sau pur si simplu blogeri teribilisti.)
    Daca ordinul e „Romania e condusa de un nazist” toata adunatura de mai sus propaga ideea cu Johannis = nazist.
    Daca ordinul e „Orban baga tara in faliment , asa vor latra toti.
    Acum, ordinul e de negare a virusului, iar slugile mai sus amintite se conformeaza.
    Daca maine se da ordin sa fie injurat Papa de la Roma, asa va fi.

    Cei 200 de imbecili care au protestat in Piata Victoriei si cei cativa imbecili care apar la TV cu teorii conspirationiste nu reprezinta absolut niciun pericol pt statul roman. Adica sunt la fel de „periculosi” precum cei care sustin ca pamantul este plat.

    Adevarata problema este la majoritatea Parlamentara si la slugile PSD-iste din CCR.