G4Media.ro

Cum au desființat procurorii acuzațiile Adinei Florea la adresa Laurei Codruța Kovesi,…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Cum au desființat procurorii acuzațiile Adinei Florea la adresa Laurei Codruța Kovesi, în urma plângerii fugarului Sebastian Ghiță, patronul România TV/ Kovesi a fost plasată sub control judiciar chiar în timpul procedurii de selecție pentru șefia Parchetului European (document)

Procurorii au clasat dosarul penal în care fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi era anchetată de Secția Specială condusă de Adina Florea, în urma unei plângeri a fugarului Sebastian Ghiță, patronul România TV. Kovesi era acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.

  • ”În esenţă, cele 5 acte de executare descrise, pentru care nu se invocă dispoziţii legale încălcate, relevă acţiuni în reprezentarea instituţiei pe care inculpata o conducea ori care ţin de atribuţiile de ordonator de credite şi nu sunt apte a produce niciun fel de prejudicii”, arată procurorii în ordonanța de clasare.

Procurorii mai arată că formarea delegației care a participat la aducerea în ţară a lui Popa este consecinţa manierei obiective în care s-a derulat procedura şi implicarea autorităţilor enumerate, iar nu a vreunei dispoziţii directe a procurorului general, funcția pe care Kovesi o deținea la acea vreme:

  • ”În ceea ce priveşte vizita efectuată de delegaţia română în Indonezia sau organizarea unei vizite a unei delegaţii de procurori indonezieni în România, se constată că aceste aspecte nu au caracter penal şi nu pot susţine acuzaţia de abuz în serviciu. Participarea la Conferinţa Regională Asia Pacific şi Orientul Mijlociu, organizată de Asociaţia Internaţională a Procurorilor, ca şi organizarea unei vizite a unei delegaţii de procurori indonezieni nu pot constitui acte ilicite, în general şi nici de implicare neloială ori abuzivă în procedura de extrădare”, se mai arată în document.

Consultă Ordonanța de clasare aici.

Context

Dosarul a fost înregistrat în martie 2019, chiar în timpul procedurii de selecție a procurorului șef european, când Kovesi a fost plasată, pentru câteva zile, sub control judiciar și a dat cu subsemnatul la poliție. Kovesi a formulat plângere la Înalta Curte, unde judecătoarea Francesa Vasile a anulat controlul judiciar și a criticat extrem de dur dosarul Adinei Florea.

Secția Specială condusă de Adina Florea i-a deschis dosar fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, în care era acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.

Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia. Acesta susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-ar fi cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Apropo, ce mai face madam floarea? Bine, mersi, pensionara de lux? F@$%$#**%&

    • Românii votează PSDNL 55%, fiindcă iubesc hoții. Dacă ar vrea justiție, ar vota USR.

    • Pana va pune justitia romană mana pe ea,deja va fi vecina cu Bika,in Italia,sau cu domeniile lui Draknea,în Brazilia!Adică,ce credeti,ca va fi abandonată de clan?!

  2. Si nu e doar madama pesedista Florea mai este si madama inculpata IORGA MORARU MIHAIELA. Aloo domnu Florenta se aude?