G4Media.ro

Cum au dispărut ”statul paralel” și ”abuzurile DNA” din discursul lui Dragnea…

Cum au dispărut ”statul paralel” și ”abuzurile DNA” din discursul lui Dragnea când a vorbit despre dosarul de corupție al lui Tăriceanu. Inversarea rolurilor în coaliție

„Senatorii PSD au personalitate, am spus că se vor uita cu atenţie peste acest dosar şi nu face bine nimănui să ne pronunţăm înainte, mai ales eu care nu sunt senator şi nu am acces acolo”, a declarat luni Liviu Dragnea când a fost întrebat despre dosarul de corupție al lui Călin Popescu Tăriceanu. Este pentru prima oară în ultimii doi ani când Dragnea nu folosește sintagmele ”statul paralel” și ”abuzuri” în legătură cu un dosar DNA, iar explicația e simplă: șeful PSD are tot interesul să îl țină în șah pe șeful ALDE, cel care a refuzat constant OUG pentru amnistie și grațiere.

Întrebat cum vor vota senatorii PSD la cererea de ridicare a imunității lui Tăriceanu, Dragnea a răspuns cu o întrebare retorică: „Eu sunt Mama Omida acum, sincer?”

Pe de altă parte, Tăriceanu, a dat toate semnalele că are nevoie de sprijinul PSD la votul pentru ridicarea imunității. Si duminică la RTV, și luni într-o conferință de presă, șeful ALDE a dat asigurări că va vota împotriva unei moțiuni de cenzură și că e gata să se pună de acord cu PSD pe prioritățile legislative.

„Nici vorbă ca la o eventuală moţiune de cenzură împreună cu colegii mei să votam altfel decât pentru apărarea Guvernului”, a spus Tăriceanu.

Schimbarea de atitudine a lui Dragnea față de Tăriceanu vine după un lung șir de momente în care șeful ALDE a refuzat să facă jocul PSD. Cea mai importantă divergență vine din opoziția lui Tăriceanu față de o ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere, cerută încă de la începutul anului de Dragnea. Tăriceanu a fost susținut în demersul său de ministrul Justiției, Tudorel Toader, și de premierul Viorica Dăncilă, ambii opozanți ai unei asemenea OUG.

Tăriceanu și ALDE s-au opus și proiectului Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, care ar fi urmat să ia de la Ministerul Energiei (ALDE) toate companiile de stat profitabile. La fel și în cazul legii offshore, care a fost votată de ALDE după o îndelungată opoziție.

Până la momentul votului din Senat pentru ridicarea imunității, cerută de DNA, raportul de forțe din coaliție rămâne înclinat în favoarea lui Liviu Dragnea, dat fiind că PSD singur are majoritatea în Senat.

Context:

Luni, Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut săptămâna trecută încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Dosarul, care are 73 de volume, fiecare cuprinzând între 79 şi 349 de pagini, va putea fi studiat de Tăriceanu înainte de a fi audiat de senatorii jurişti. Aceştia urmează să întocmească un raport, care va fi înaintat Biroului permanent pentru a intra ulterior pe ordinea de zi a plenului Senatului.

Foto: Colaj InquamPhotos

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Tinand cont ca aveti cateva articole pe zi, chiar nu inteleg cum de sunt pline de greseli, cum ar fi „Sși duminică”.

    • TARA arde si baba se piaptana. asta era problema, ca mai sunt greseli de ortografie. uita-te la un act facut de un notar, o sa ramai uimit cate greseli din astea are.

    • Credeti ca oamenii astia stau in joc de glezne intre 2 articole?

    • Dan e o fiinta delicata. Nu va mai luati de cei sensibili, comunistilor!

    • Da chiar asa… nu aveti „spell check” in romana? Sau ne uitam dupa greseli doar la Veorica?

    • @ Dan – Să trăiești și să-nverzești don profesor de literatura română.

  2. dna-ul varianta (pseudo)psd isi alege cele mai ciudate momente sa scoata dosare din formol…tocmai cand alde dadea semne de rebeliune, a iesit din subsol un dosar care sa echilibreze miza…o, dar ce coincidenta :))

  3. Despre procurorul criminal albitorul dosarelor lui Werner nimic,nimic?Rusine,securiști imputiti!

    • pana una-alta, securistii astia imputiti s-au chinuit sa puna Romania pe drumul european din 2004 incoace. Pacat ca acum au fost prinsi pe picior gresit, sper sa-si revina si sa mentina Romania in randul tarilor civilizate, nu in Eurasia psd.

    • 112 – Alo a scăpat unu oltețe de la Bălăceanca, vă rog aduceți medicamente și o cămașă de forță.

  4. Normal ca nu mai discuta despre statul paralel. Statulparalel sunt ei, constituiti in STAT PARALEL MAFIOTA (mita, manipulari, santaj, delapidari din banii publici, delapidai din banii UE prin proiecte fictive sau finalizate in coada de peste; sigur baietii sunt finuti nu s-a ajuns la crime, ÎNCĂ !) si pina cind STATUL ROMÂN a reusit sa-i dranjeze totul a fost OK. Acest adevar este confirmat insusi de aciunile pe care le întreprind cu disperare pentru salvarae celor condamnati intr-o prima instanta sau deja condamnati definitiv in alte dosare, riscînd ani grei de puscarie. In primul rind, STATUL PARALEL MAFIOT patrnat si condus de acesti indivizi incearca cu disperare salvarea. Cea ce se-ntimpla este similar anilor 1985 – 1990 in Italia, cind populatia, nemasuportind coruptia economica si politica s-a revoltat masiv. Acum de, poporul italian nu este BOBORUL ROMÂN care în marea lui majoritate se complace in situatia asta, avind ca principiu: ce daca fura ba las” sa fure ca poate fur si eu decit sa muncesc ”.

    • Furaciunea, un „defect” foarte activ in gena romaneasca, din pacate!

    • Românii popor cu capul plecat, pupincuriști ai șefilor carele le mai aruncă câte un os de ros. Neam de traistă și fără coloană vertebrală.

  5. Norocul lor e că opoziţia oengistă depinde de finanţatori. Ea nu poate prelua un program unificator cum a avut Alianţa Civică la 1996.

  6. Senatorii PSD au personalitate… multipla chiar

  7. „Sa nu zici niciodata nu”, Caline !

    PS. (Din Invataturile lui Livache Dinti de Grebla, catre (de-acum) sclavul sau Talin Cariceanu) ! :))