Cum au fost sifonați banii UE în afaceri cu energie regenerabilă din Serbia

O investigație BIRN citată de Sinopsis arată cum s-au sifonat subvențiile dintr-o campanie sprijinită de Uniunea Europeană de construire a unor centrale electrice din surse regenerabile, și cum râuri și zone protejate din Serbia și împrejurimi au fost devastate. Situația este comparată și cu ce s-a întâmplat în România.

Revoluția europeană a energiei regenerabile și-a făcut intrarea cu mare zarvă pe Kamena Gora, un munte izolat din sud-vestul Serbiei, la granița cu Muntenegru.

În iulie 2015, muncitorii care lucrau la o microhidrocentrală au săpat în coasta muntelui un drum, aruncând în aer o stâncă dintr-o rezervație naturală. Au tăiat copaci protejați, provocând o alunecare de teren, și se pregăteau să instaleze o conductă pentru a direcționa apele unui râu de munte către mini-uzina electrică, constând dintr-o turbină montată într-o mică clădire.

Oamenii din gospodăriile răspândite pe coastele muntelui au fost consternați. Generații la rând folosiseră apele râului ca să-și irige culturile. Microhidrocentrala le punea acum existența în pericol. Și transforma într-o bătaie de joc decizia Guvernului, anunțată cu un an înainte, de a declara Kamena Gora rezervație naturală.

La Gračanica, un sat cu vreo 200 de locuitori, consilierul local Nehro Rovcanin a început să adune plângeri. „Nimeni nu ar trebui să primească autorizație să construiască într-o zonă atât de frumoasă”, spune el într-un interviu pentru Balkan Investigative Reporting Network, BIRN. „Este o violare a mediului, contrară intereselor oamenilor”.

Rovcanin a chemat poliția și a reușit să blocheze construcțiile – dar nu pentru mult timp. Lucrările s-au reluat în câteva zile. Proprietarii centralei nu aveau un document important, raportul de impact privind mediul, dar asta nu le-a stat în cale.

Centrala a fost inaugurată în 2016, anul în care proprietarul ei, magnatul Branislav „Gugi” Savic, a intrat la închisoare pentru rolul jucat într-un scandal imobiliar de multe milioane de euro din Muntenegru. Așa-numita „afacere Budvar” este mai bine cunoscută pentru că a încheiat cariera politică a lui Svetozar Marovic, ultimul președinte (2003-2006) al micii Iugoslavii și, ulterior, al doilea om ca influență din Muntenegru.

O microhidrocentrală poate părea o investiție minoră pentru un om de afaceri prosper, care a încălcat legea de mai multe ori. Dar Savic nu era singurul personaj de acest fel care s-a convertit la cauza energiei regenerabile din Serbia. În estul țării, la granița cu Bulgaria, autorizația de construcție pentru o microcentrală a fost adjudecată de o companie legată de Ljubisa Buha „Cume”, un gangster proeminent din Belgrad, mai cunoscut ca martor, în instanță, împotriva interlopilor implicați în asasinarea fostului prim-ministru al Serbiei, Zoran Djindjic.

Potrivit Centrului pentru Jurnalism de Investigație din Serbia (CINS), autorizații esențiale pentru aceeași centrală a cumpărat și o companie legată de Milos Pandrc, un traficant de cocaină condamnat la închisoare, fost asociat al baronului drogurilor Darko Saric, în prezent închis în Serbia  pentru contrabandă și spălare de bani.

Microhidrocentralele din Serbia sunt parte a unei adevărate febre a construcțiilor, răspândite în Balcani. În ultimii 20 de ani, sute de hidrocentrale de acest tip au apărut pe cursul râurilor de munte din bazinul Dunării, din România la est, până în Albania la vest, și din Macedonia de Nord la sud, până în Slovenia, la nord.

Regiunea este o combinație de țări devenite recent membre ale UE și țări aspirante la acest statut. Entuziasmul lor pentru microhidrocentrale a fost sprijinit de Uniune, ca urmare a politicii de încurajare a alternativelor „verzi” la centralele pe cărbuni care produceau cea mai mare parte a energiei în regiune. Peste tot în sud-estul Europei, băncile continentale ofereau credite pentru proiecte de energie regenerabilă, în timp ce guvernele propuneau subvenții generoase pentru a încuraja firmele private să investească în acest sector.

În același timp, legile de protecție a mediului erau, în multe țări din regiune, foarte ușor de ocolit. Combinația dintre subvenții de la bugetul statului și reglementări fragile a dus la o explozie de microhidrocentrale ce a spulberat, în goana după profit, obligația de a conserva natura. Multe dintre centrale erau pe versanți muntoși izolați, pe râuri repezi, considerate ideale pentru producerea de energie. Pe aceste cursuri de apă virgine au apărut conducte de beton, construcții de ciment și turbine. Chiar dacă era vorba de parcuri naționale, rezervații și habitate ale unor specii sălbatice indigene aflate în pericol de dispariție, precum lynxul balcanic și somonul de Dunăre (lostrița).

Această investigație BIRN dezvăluie cum goana după energie regenerabilă în Balcani, susținută de UE, a ajuns să distrugă mediul în numele salvării planetei. Povestea construcției unei microhidrocentrale în Serbia ne arată cum autorizațiile de mediu – obligatorii încă dinainte de a demara proiectul – sunt ignorate sau sunt obținute ulterior.

„Exista un cadru legal pentru protecția mediului relativ limpede, dar a fost ocolit prin orice mijloace”, explică Goran Sekulic, fost director adjunct al Institutului pentru Protecția Naturii din Serbia, unul dintre organismele care trebuie să avizeze noile centrale.

Documentele analizate de BIRN arată că cel puțin 24 dintre cele 116 microhidrocentrale care s-au conectat la rețeaua națională de electricitate a Serbiei în 2019 – o cincime din total – au fost construite fără să aibă autorizații de mediu esențiale. Totuși, aceste încălcări evidente nu au atras prea multă atenție din partea autorităților sârbe. Doar în trei cazuri – din cele 24 – s-au lansat investigații, pe baza suspiciunilor că autorizațiile de construcție au fost obținute ilegal. Toate s-au încheiat fără vreo acuzare.

Goran Sekulic, care a părăsit institutul în 2015 și lucrează acum pentru Worldwide Fund for Nature (WWF) în Serbia, spune că există câteva centrale ce s-au construit fără autorizațiile necesare, dar mult mai multe au distrus mediul înconjurător în ciuda faptului că au respectat litera legii. „Am avut unele proiecte extrem de nocive în arii protejate sau alte zone periclitate, care au primit foarte ușor autorizații”, declară el.

Oamenii de afaceri de genul lui Branislav Savic sunt în minoritate în rândul investitorilor în sectorul energiei regenerabile din Serbia. Majoritatea nu au cazier judiciar. Dar prezența unor asemenea personaje este un semn că subvențiile serioase ce susțin creșterea rapidă din domeniu atrag o mare varietate de interese comerciale.

Investitorii în microhidrocentrale au beneficiat de un tarif preferențial, care încurajează folosirea energiei regenerabile, utilizat în mod curent de guverne pentru a încuraja mici companii să construiască centrale cu energie regenerabilă. Statul garantează că va cumpăra electricitatea produsă de noile centrale la un preț fix generos, pentru o anumită perioadă – care a fost, în cazul Serbiei, de 12 ani.

„Existau interese economice uriașe [în spatele creșterii sectorului microhidrocentralelor]”, explică Sekulic în interviul pentru BIRN. „Deciziile [autorităților statului] erau direcționate în primul rând spre susținerea intereselor financiare ale investitorilor… Mediul nu putea să le stea în cale.”

În ultimul deceniu, dimensiunea distrugerilor provocate de microhidrocentrale a devenit evidentă în Serbia și în vecini. Din toată regiunea au apărut plângeri similare, privind cursuri de apă secate, livezi uscate și peisaje montane virgine mutilate de lucrările de construcție.

Furia a galvanizat mișcările ecologiste locale, aducând laolaltă fermieri și primari în marșuri de protest pe străzile capitalelor din regiune. Instituțiile UE au solicitat retragerea subvențiilor de la bugetul de stat, în timp ce băncile europene au înăsprit regulile de finanțare pentru noile centrale.

Aceste măsuri au avut efecte limitate, chiar dacă unele state au demarat proceduri de amânare a construcției de microhidrocentrale. Dar progresul a fost lent și nesigur – atât în țările membre ale UE, cât și în cele aspirante la aderare.

Cadrul de funcționare

Piața energiei este leagănul proiectului numit Uniunea Europeană. Organizația ce grupează astăzi 27 de state membre s-a dezvoltat din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, o alianță a șase state, înființată în 1951 pentru a reglementa afacerile cu aceste resurse, considerate esențiale pentru reconstrucția continentului devastat de război. Dorința colectivă de asigurare a surselor energetice a aprins scânteia viitoarei integrări.

În prezent, UE este al treilea cel mai mare consumator de energie din lume, după China și SUA. Mare parte din această energie este importată, în principal sub formă de petrol și gaze, din Rusia. Interesul deosebit pentru energie regenerabilă al Uniunii nu este motivat doar politica de atenuare a schimbărilor climatice, susține Jakub M. Godzimirski, profesor și cercetător, expert în politici energetice europene la Institutul Norvegian pentru Afaceri Internaționale. Alte motive importante sunt preocupările geopolitice și comerciale.

„Atenția pentru energia regenerabilă este motivată în primul rând de nevoia de a reduce dependența UE de furnizorii externi, având în vedere că energia regenerabilă este produsă local”, detaliază el pentru BIRN. „În al doilea rând, este motivată de nevoia ca UE să devină mai competitivă global. Dacă piața [energiei regenerabile] este competitivă în interiorul Uniunii, atunci Uniunea va putea concura mai eficient cu alți actori ce operează pe plan global.” (Foto: BIRN)

Citește tot articolul pe Sinopsis