G4Media.ro

Cum au primit permise de conducere persoane cu probleme psihice sau care…

Foto: Pexels.com

Cum au primit permise de conducere persoane cu probleme psihice sau care abia vedeau. Poliția a deschis 55 de dosare penale pentru luare de mită și constituire de grup infracțional

Poliţiştii au deschis 55 de dosare penale în care sunt vizate mai multe infracţiuni, printre care și luare și dare de mită, trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat, comise pentru eliberarea ilegală a permiselor auto, permise de port armă, obținerea ajutorului social, pensionare pe caz de boală ș.a., se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul General al Poliției Române.

Conform comunicatului, există indicii că fişele ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să efectueze testele şi analizele medicale necesare sau persoanele care solicită eliberarea de fişe medicale sunt consultate de către asistenţi medicali, după care fişele sunt trimise într-o altă localitate, unde sunt semnate şi parafate de către medicii specialişti, transmite Agerpres.ro.

Poliţiştii am mai descoperit consemnarea pe fişe a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă; avizarea fişe de medicii specialişti ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obţinerea permisului de conducere să fie consultate, dar şi falsificarea fişelor de către persoane ce deţin cunoştinţe avansate de operare a tehnicii de calcul.

Alte nereguli, precizează IGPR, sunt: obţinerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic; promisiunea obţinerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influenţă asupra cadrelor medicale din unităţile spitaliceşti; solicitare de sume de bani de la pacienţi de către medici pentru a semna şi parafa fişele medicale.

Persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obţinut/preschimbat permisul de conducere, acţiuni ce pot avea un impact grav în ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, subliniază anchetatorii.

„În conformitate cu prevederile Ordinului cu nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, în vederea obţinerii permisului de conducere a unui autovehicul, candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere. De asemenea, pentru schimbarea acestuia, ori de câte ori permisul de conducere este reînnoit, cetăţenii sunt obligaţi să efectueze un examen medical”, se precizează în comunicat.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Oho, si cati sunt … Ar fi vreo 55 000 de dosare.

  2. Exista un barbat epileptic din nastere cu tratament pe viata , in Ploiesti care are permis de peste 20 de ani .
    Exista in Bucov o persoana trecuta de 70 de ani care nu vede indicatorul rutier de pe marginea drumului ziua , in ansamblul sau .
    Si mai am exemple ; din multe localitati

    • Sunt persoane care nu stiu sa citească si sunt posesoare de permis de conducere. Oare cum au trecut „sala” ?

  3. Aproape fiecare institutie statala ,angajatii din institutii , unii dintre ei , are modalitati (toate aceste modaliatati sunt cunoscute deja si identificate ) specifice prin care se obtin bani negri . In fapt intreaga miza a guvernului ,dupa readucerea la normal a textelor juridice ,asta are de facut si anume eliminarea acestor posibilitati ,adica limitarea accesului la bani nefiscalizati a tuturor componentilor si componentelor statului si a celor afiliati lor prin contracte si alte forme de asociere .Cind toate acestea se vor fi sfirsit si vor fi deja duse la indeplinire putem afirma ca ROMANIA este un stat nou si modern .

  4. Doar atat? Cu alea de la IGP sau ale analfabetilor (afacere veche din 1996!) cum ie, bre ?? Invidioshilor.