G4Media.ro

EXCLUSIV Cum cheltuiește statul român banii pentru fermierii de la munte: Zeci…

Sursa: angajați ai Agenției Naționale a Zonei Montane

EXCLUSIV Cum cheltuiește statul român banii pentru fermierii de la munte: Zeci de mii de euro pentru barăci improvizate, cu trepte în fața garajului / ”Ghidurile de finanțare au fost făcute pe genunchi”

Fotografii cu incinte improvizate, cu garajele blocate de trepte betonate, ilustrează rezultatele unor proiecte finanțate cu bani publici pentru sprijinirea fermierilor din zonele montane. Surse din interiorul Agenției Naționale a Zonei Montane spun că zeci de mii de euro au fost contractați pentru spații improprii și mașini scumpe, care ar trebui, teoretic, să susțină valorizarea produselor agricole.

Avertizori de integritate din instituție au declarat pentru G4Media că șefii agenției ar închide ochii la nereguli, pentru a reuși să cheltuiască cât mai mult din bugetele alocate pentru schemele de finanțare. În replică, șefa Agenției spune că proiectele au obținut toate autorizațiile de funcționare și că servesc nevoilor locale ale beneficiarilor acestor fonduri.

Acesta a fost primul an în care Agenția Națională a Zonei Montane a alocat bani pentru finanțarea fermierilor, dispunând de un buget total de 220 de milioane de lei. Agenția a acordat, până în acest moment, ajutoare de stat de 64 de milioane de lei pentru 165 de proiecte depuse de fermierii din zonele montane. Schema de ajutor are scopul de a sprijini înființarea centrelor de colectare și/sau procesare a laptelui, a fructelor de pădure, ciupercilor și ierburilor specifice, dar și pentru înființarea stânelor montane. 

Funcționari din ANZM au declarat redacției G4Media că proiectele pe care sunt împinși de către conducere să le aprobe sunt pline de nereguli: studiile de fezabilitate nu respectă cerințele impuse de stat, devizele nu oferă detalii, nu sunt menționate cheltuielile neeligibile, iar solicitările de informații suplimentare nu sunt onorate. Evaluările s-ar face de mântuială, astfel încât agenția să poată finaliza cât mai multe proiecte.

Centru de colectare a fructelor de pădure
Sursa: angajați ai Agenției Naționale a Zonei Montane
Centru de colectare a fructelor de pădure
Sursa: angajați ai Agenției Naționale a Zonei Montane

Imaginile de mai sus au fost transmise de beneficiarul primului proiect finalizat pentru înființarea unui centru de colectare a fructelor de pădure din județul Cluj. Echipa ANZM s-a felicitat îndelung pentru aceste rezultate, arată capturi dintr-un grup intern de lucru, care au intrat în posesia G4Media. Totuși, în imagini se poate observa o incintă improvizată cu un frigider și o mașină. Valoarea proiectului s-ar ridica la 50.000 de euro.

centru de colectare a laptelui
Sursa: angajați ai Agenției Naționale a Zonei Montane
centru de colectare a laptelui
Sursa: angajați ai Agenției Naționale a Zonei Montane

Așa arată și un centru de colectare a laptelui din județul Cluj, un proiect de circa 100.000 de euro, din care 80% reprezintă finanțare nerambursabilă de la ANZM. ”Este un beci dat cu var, dotat cu un tanc de colectare de circa 500 de litri și cinci bidoane din aluminiu. Nu ai nici măcar acces cu cisterna ca să iei laptele, din cauza treptelor care se văd în fotografie. Nu sunt geamuri, incinta nu poate fi igienizată, cum se spală acel tanc? Miza acestui proiect a fost cumpărarea a două mașini scumpe, marca Volkswagen, improprii pentru transportul laptelui”, a spus o sursă din interiorul ANZM.

Șefa ANZM, Veronica Țăran Baciu Georgescu, spune că agenția și-a luat toate măsurile necesare pentru a se asigura de buna funcționare a acestor proiecte. ”Schema de finanțare permite și transformarea unor clădiri existente în spațiu pretabil pentru aceste centre, nu doar construirea de la zero. Beneficiarii proiectelor trebuie să depună la ANZM autorizații de la Direcția Sanitar-Veterinară, Direcția de Sănătate Publică și de la Mediu, ca să poată funcționa. Dacă ei reușeșc să obțină aceste autorizații, noi considerăm că proiectul este bun. Fără aceste autorizații, proiectul nu se consideră finalizat, iar beneficiarul trebuie să dea banii înapoi. Am dat voie pentru achiziția de autoutilitare și izoterme cu trei locuri, nu mai multe, absolut necesare pentru activitatea de colectare în zonele montane”, a spus șefa ANZM.

O problemă pentru obținerea unor rezultate mai spectaculoase ar fi chiar ghidul solicitantului elaborat de autorități, spune Ioan Agapi, directorul Federației Agricultorilor de Munte Dorna.

Organizația pe care o conduce a finalizat acum câțiva ani un proiect pilot similar, finanțat cu fonduri din străinătate, pentru înființarea a șase stâne de oi și a unui centru de prelucrare a fructelor. Federația a reușit să înființeze și un brand local ”Aroma muntelui”, cu ajutorul căruia își finanțează organizația. Deși a încercat să păstreze legătura cu autoritățile pentru schimbul de experiență, Agapi spune că nu a găsit deschidere.

”Ghidurile de finanțare au fost făcute pe genunchi. Este foarte dificil să te orientezi cu ajutorul lor, deoarece există foarte multe enunțuri care se contrazic. Noi am încercat să păstrăm legătura cu autoritățile, să le implicăm în proiectul nostru pentru schimbul de experiență, ca să aplice la nivel central tot ce am învățat noi în urma elaborării acestor proiecte, dar nu am găsit interes”, a declarat Ioan Agapi.

Șefa ANZM admite că, pentru acest an, timpul pe care agenția l-a avut la dispoziție pentru a demara programele de finanțare a fost foarte scurt, deoarece exista riscul de a pierde finanțarea europeană, însă aceste probleme se vor rezolva în anii care urmează, deoarece programele vor continua.

”Am lansat programele la finalul anului trecut, imediat după ce au fost adoptate hotărârile de Guvern. Am avut foarte puțin timp pentru promovare. A fost o perioadă de depunere a proiectelor de o lună. Noi am primit multe solictări pentru a continua programele. Până la finalul anului deschidem o nouă alocare, iar programele se vor extinde și pentru modernizarea, extinderea și creșterea intensității pentru activitatea de colectare”, a spus Veronica Țăran Baciu Georgescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Alte garcea din politie mereu prinde infractorii…sunt fff multi…
    In procuratura insa…coruptii nu sunt deloc prinsi
    Curtea de conturi? N-are competente…decat sa faca o hartie daca vede cheltuieli bubuite…dar cu o pensie speciala de 8000net de ce sa strice fengshuiul si sa se certe?…mai inchide ochii…doar nu platesc ei paguba…

  2. În articol se vorbeste despre „șefii agenției ar închide ochii la nereguli”… dar g4media, ati aflat despre cireasa de pe tort de la compania statului RAR unde directorul care stabilea felul in care erau avizate mașinile nici macar nu era angajat acolo?
    Pentru ca de fapt nimeni nu doreste sa existe autoritate. Doar banii conteaza: acum!

  3. „Doar banii conteaza:acum!” „Pana la sfarsitul veacurilor”ca sa aibe baietii ce zotonii.
    Tot asa se vor duce si banii,600 mil.euro,ai Guvernului Ciolacu,care vor fi „aruncati”pe firmele din industria alimentară.Aici,se pare ca banii provin din fonduri europene,pe cand cei oferiti de guvern sunt de la bugetul de stat,un fel de Anghel Saligny in industria alimentară.